Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Ei cu agresiunile, noi cu Dan Negru

Miercuri, 13 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Carevazăsică, românii au fost umiliţi şi în noaptea de Anul Nou. În vreme ce Germania, Suedia şi alte state civilizate se luptau cu flagelul agresiunii sexuale (aşa scrie presa liberă de la ei, la zile bune de la incidentele reprobabile, adică atunci când i s-a dat voie), noi îi făceam audienţă lui Dan Negru la Revelionul Antenei 1. Ne merităm soarta, nene! * Refugiaţii din ţara Angelei Merkel au fost primiţi cu braţele deschise, aşa că era firesc ca ei să meargă mai ...

Orăşelul lui Buşoi

Marți, 12 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Printre cei mai inactivi europarlamentari români din actuala legislatură se numără şi Cristian Buşoi, vârful de lance al liberalilor pentru alegerile care vizează Primăria Generală a Bucureştilor. Sper că aţi remarcat eufemismul din primul rând al textului - dacă Buşoi va ajunge pe fotoliul lăsat pe timp de noapte de Sorin Oprescu, buricul republicii se va putea numi Orăşelul Leneş, după numele animaţiei care îi distrează pe cei fără (încă) drept de vot. * Veţi î ...

Merkel n-a depus plângere la Poliţie

Luni, 11 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Aflat în exil, preşedintele republicii a întors spre Parlament legea care ar fi urmat să interzică publicitatea în audiovizual la medicamente. I s-o fi terminat loţiunea de plajă şi, la întoarcerea în România, n-ar mai fi ştiut ce să-şi cumpere... * Dacă stau şi mă gândesc un pic, faza cu reclamele la buline e cam de porc. Toată ziua se face apologia chimiei dintre farmacie şi bila leneşă. Bă, noi suntem naţiune evoluată, nu mai avem de mult probleme cu intestinele! ...

Sângerează dinastia, bă(sescu)!

Sâmbătă, 09 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Al doilea Băsescu, ăla care seamănă cu domnul Palade Cornel, a primit ieri patru ani de pârnaie cu executare, dar sentinţa nu e definitivă. Cu alte cuvinte, cum ar spune artiştii de la Antena 3, dinastia dictatorului începe să sângereze. Iată ce şansă pentru presa liberă din România - se mai poate vorbi şi despre lucruri serioase, nu numai despre fertilul Borcea! * După aflarea sentinţei, Mircea Băsescu a declarat că, citez, sunt stupediat şi nu pot, în cugetul meu, să ...

Cadouri de la Moş Tehnocratu’

Joi, 07 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Premierul Cioloş a strâns alaltăieri câţiva copii de grădiniţă în unitatea de învăţământ pentru a le oferi daruri cu ocazia lui Moş Tehnocratu’. Miroseau puştanii a piftie şi salată de bivol (bouef, aşa s-o traduce), unii aveau cetină prin mătreaţă, numai a grădi şi a doamna n-aveau chef, dar nu poţi să baţi din picioruş. Vine premierul înaintea preotului cu Boboteaza şi nu se cade să te împotriveşti, odraslă nevrednică! Ce contează că n-a fost decât un ...

Susţinem naţionala de polei (cadeţi)

Miercuri, 06 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Meteorologii anunţă o zi plină de polei în România. Polei pe iarbă, polei pe stradă, polei pe trotuar. Carevasăzică, suntem obligaţi să inventăm şi să susţinem echipa naţională de polei. Polei cadeţi. Dacă nu sunteţi atenţi, iertată-mi fie rima. * Îi urăsc pe cei care vor serba abia în ianuarie Crăciunul şi Revelionul. Zăpada a venit numai pentru creştinii de rit vechi... Noi, ceilalţi, a trebuit să ne mulţumim doar cu neaua din Singur Acasă. Apropo, Pro TV-ul ...

Quatro Stagioni cu executare

Marți, 05 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Românii au petrecut excelent Crăciunul şi Revelionul: unii la schi în Austria, Italia sau Bulgaria, alţii au preferat tradiţionalul în Ardeal, Maramureş sau Bucovina şi cei mai mulţi au fost pe DN 1. Aşadar, DN 1 este cea mai vizitată staţiune din România: are şi munte, se laudă şi cu destul şes, nu te plictiseşti acolo, mereu ai senzaţia că DN 1 nu se termină niciodată. Ş-apoi, ce-ţi doreşti altceva de la o vacanţă decât să nu se mai termine? * Poliţia le recom ...

Revelion cu bulion pe post de sânge

Luni, 04 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Să fim cinstiţi, fetele de la ştiri se aşteptau la alte năzbâtii de Revelion. Aşa, numai artificii, urări de la mulţi ani şi minus zece grade Celsius... Fâs! Nimic pentru suflet, se poate să începem atât de prost anul 2016? Parcă nici beţivii nu mai sunt profesionişti în ţara asta. E clar, ne ducem de râpă. Fără să ne clătinăm, dar ne ducem. * Ştirea aproape sângeroasă a picat abia de pe alt continent. De la Dubai, acolo unde un hotel de lux a ars până la etajul ...

Ţara cutremurelor bine mutate

Joi, 31 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Asta înseamnă să fii preşedinte dominant... După ce-ai rezolvat treburile prin ţară, ţi-ai luat bilete de concediu în Florida şi ai împodobit Mărginimea Sibiului cu un seism de suprafaţă. Dacă aţi ratat cutremurul de marţi seară, să ştiţi că, de fapt, nu l-aţi irosit - nu, nici măcar cutremurele nu ne mai aparţin, zguduielile s-au mutat din Vrancea la Vâlcea. Tot cu V, spoială de imagine. Şi nu din snobism, ci pentru a fi resimţite în urbea de pe Cibin, acolo unde ...

Anul Maimuţei ISU

Miercuri, 30 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Specialiştii care se uită la stele anunţă că, potrivit zodiacului chinezesc, în 2016 vom intra în Anul Maimuţei de Foc. România nu este pregătită să păşească în acest an delicat, are nevoie de autorizaţie de la ISU. * 2016 vine cu apocalipsa zilelor libere: Sfintele Paşti vor pica pe 1 Mai şi viceversa. Ambele, evident, vor fi într-o duminică, în aceeaşi zi urmând să serbăm şi Crăciunul. Abia acum vom înţelege ce înseamnă să fii condus de tehnocraţi. * Sindi ...
Pagina 220 din 545

Un recidivist a încercat să ”șteargă” o datorie cu cuțitul

Un infractor cu antecedente penale a ajuns din nou în arestul poliției după un incident deosebit de ...

Poza zilei. Gălăţenii nu ştiu ce e aia sens interzis

Trei seri la rând, în jurul orei 19,00, în staţia de autobuz de la Parfumul Teilor, cititorii au ses ...

Cod galben de ger în jumătate de țară. Temperaturi foarte scăzute şi la Galaţi

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o atenționare de Cod galben de ger, valabilă î ...

Economii la iluminatul de sărbători din municipiul Galaţi

Conform datelor finale, Primăria municipiului Galaţi a reuşit să facă economii faţă de valoarea iniţ ...

Sancțiuni usturătoare aplicate de Garda de Mediu unei comune gălăţene

Garda de Mediu a aplicat sancțiuni Primăriei Drăgănești în urma unui control efectuat vineri, 16 ian ...

Alertă de pestă porcină în județul Galați. Restricții dure și zone de carantină extinse după confirmarea virusului la mistreți

Instituția Prefectului a confirmat oficial apariția unui nou focar de pestă porcină africană în jude ...

Veste reflectorizante oferite gratuit bicicliștilor și căruțașilor, în urma unor statistici alarmante

Bicicliștii și conducătorii de vehicule cu tracțiune animală rămân printre cei mai vulnerabili parti ...

Concentraţiile de amoniu în apele Dunării au crescut

Concentrațiile de amoniu în zona barjei cu îngrășăminte chimice scufundată în 9 ianuarie lângă Zimni ...

Comunicat de presă privind investiția finanțată de Uniunea Europeană

Comunicat de presă privind investiția finanțată de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondu ...

Investiție europeană pentru consolidarea capacității de azil la Galați

Inspectoratul General pentru Imigrări a finalizat implementarea proiectului „Tabere - Amplasare prov ...

Finanțare europeană pentru integrarea tinerilor pe piața muncii

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat două apeluri de proiecte competitiv ...

Comunicat de presă

                                                                                           Comunica ...

Spații verzi irigate la -10 grade și patinoar pentru șoferi

Bun găsit în Galațiul situațiilor absurde din 2026. Un Galați în care, la minus multe grade, pe Cod ...

Doar 4% dintre gălăţeni ar încăpea în adăposturile de protecție civilă. Doar şapte adăposturi din 206, pe deplin funcționale!

Situația siguranței cetățenilor din județul Galați este critică: în cazul unei urgențe majore, doar ...

Rețeaua de troleibuz din Galați, între extindere și... desființare

Extinderea rețelei de troleibuze pe strada Gării (între arterele Domnească și Nicolae Bălcescu) și p ...

Cu cât îi plăteşte Consiliul Judeţean Galaţi pe avocaţii „Ceparu şi Irimia”

Unul dintre primele contracte atribuite direct de Consiliul Judeţean Galaţi pentru anul 2026 vizează ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Care sunt serviciile medicale de care vom beneficia în 2026

Pentru a lămuri lucrurile în ceea ce privește serviciile medicale de care vor beneficia cetățenii în ...

Cum să treci cu bine peste efectele meselor bogate de Crăciun

După mesele copioase și petrecerile din timpul sărbătorilor de Crăciun, mulți resimt în zilele care ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Patru nave maritime operate în Galați

Portul Galați găzduia, miercuri, patru nave maritime, aflate la operare, conform Companiei Naționale ...

Gramul de aur a crescut de la începutul anului cu 50 de lei

Cererea de metal galben se menține ridicată, iar uncia a urcat la jumătatea acestei săptămâni până l ...

Bursele de muncă se vor desfăşura cu salariile pe masă. Transparență impusă de UE

Începând cu a doua jumătate a acestui an, angajatorii care vin cu oferte la bursele locurilor de mun ...

PIB-ul România se va dubla anul viitor faţă de 2018

Leul a avut marțea aceasta o ședință liniștită în piața valutară, iar indicii ROBOR se apropie rapid ...

Derbiul campionatului de volei masculin, la Galați: CSM Arcada - SCM Zalău

VOLEI. Campionatul competiției de volei masculin programează sâmbătă, 17 ianuarie, meciurile etapei ...

Aventura braziliană a unui arbitru internațional gălățean

În ultimele zile ale anului trecut, în Brazilia s-au desfășurat meciurile a două competiții de anver ...

Revenire cu succes la juniori. Din sportul gălățean

HOCHEI. Juniorii CSM Galați au obținut o frumoasă victorie în Campionatul Național de hochei Under 2 ...

Victorie și calificare pentru CSM Arcada

Miercuri seara, în Capitală, a avut loc meciul retur din optimile de finală ale "Cupei României" la ...

Acuzații de discriminare în Programul „Masă sănătoasă” din şcoli. Câte instituţii de învăţământ din judeţ sunt incluse anul acesta

Am primit, recent, pe adresa redacţiei, mesajul unui cadru didactic de la școală din județul Galați, ...

Ziua Culturii Naţionale, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei“

În contextul Zilei Culturii Naționale, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galați a orga ...

Micii școlari l-au readus la viață pe Eminescu prin artă și lectură

Ziua Culturii Naționale a transformat unitățile de învățământ din Galați într-un veritabil mozaic de ...

Vestiare metalice, în toate școlile și liceele din Galați

În loc să care în spate ghiozdane grele, elevii își vor putea lăsa în siguranță, la școală, cărțile ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

Un siderurgist a intrat în greva foamei din cauza salariilor neplătite

Situația dramatică de pe platforma siderurgică Liberty Galați a atins un nou punct critic, după ce u ...

Militarii veterani gălățeni, pe „frontul” solidarității

Militarii veterani din Galați demonstrează că spiritul de sacrificiu nu se încheie odată cu misiunil ...

Primăria susţine că a intervenit, gălățenii spun că au alunecat

În Galați, iarna pare să fi venit nu doar cu frig, ci și cu lecții rapide de alunecare controlată. D ...

Ecosal încearcă să-şi ia autospeciale noi, pentru operarea pubelelor inteligente

Jumătate anulată, jumătate (încă) în desfăşurare, aceasta este starea licitaţiei prin care Serviciul ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

“Luceafărul poeziei românești”, omagiat la Galați de Ziua Culturii Naționale (VIDEO)

În aerul rece al lunii ianuarie, dar cu inimile calde de emoție, gălățenii s-au adunat joi, 15 ianua ...

Caleidoscop de stampă japoneză, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

În şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Marina Gherghef (MG) a citit două pr ...

Două spectacole foarte cerute de public, în acest weekend la Galaţi

Spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de la sfârșitul acestei săptămâni sunt două piese foa ...

Proiect inedit al Teatrului Dramatic, de Ziua Națională a Culturii

„Dacă citești, primești gratuit un ceai”, așa ar suna pe scurt proiectul "Masa CITIM", care va fi la ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Trupele antitero au capturat un ins care a atacat un jandarm. Unde se ascundea agresorul

Un individ extrem de recalcitrant, pentru care s-a sunat la 112, dar care a agresat echipajul de ord ...

Un șofer gălățean lăsat fără permis s-a urcat la volan chiar a doua zi

Un gălățean în vârstă de 26 de ani s-a dovedit de neoprit pentru echipajele de poliție. Două zile la ...

Gălăţean arestat după ce şi-a hărţuit fosta iubită

Un tânăr de 26 de ani din municipiul Galaţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat ...

Biciclist trimis în judecată, după ce a amenințat cu moartea un polițist

Un bărbat din cartierul tecucean Satu Nou a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru s ...

Proprietățile din mediul rural pot fi înregistrate gratuit. Nou program cu finanţare europeană

Cetățenii din mediul rural au posibilitatea de a-și înregistra gratuit proprietățile și de a dezbate ...

Întreruperi de curent programate în județul Galați

Locuitorii satului Costi vor rămâne temporar fără energie electrică miercuri, 14 ianuarie, din cauza ...

Analize gratuite în comuna Matca

Primăria comunei Matca organizează miercuri, 14 ianuarie, începând cu ora 11.00, un program de educa ...

UPDATE. Ninge în tot judeţul. Cum se acţionează pentru deszăpezire

Primul episod de ninsoare din această iarnă a scos pe străzile oraşului şi pe drumurile naţionale şi ...

MINUNĂ/ȚIE/MIE (cu Mihai Eminescu și Victor Cilincă)

!mi-i dor de tine, doamna mea!.../ nu cred că mi-a mai fost aşa de când visam o fată mare/ dormind l ...

MAMA (despre Mama)

A strâns... (toată viaţa, în suflet şi-n trup).../ atâta durere, cât nici nu încape-ntr-un om... pa ...

ROD şi DOR (zadarnic tangou)

La noapte-ncolţeşte pădurea/ umplută cu zboruri şi fiare - să vezi câtă viaţă porneşte/ să afle răsp ...

NOCTURNĂ (evaziune sentimentală)

Hai, la noapte, în lucernă,/ că mi-am cumpărat lanternă, să ţi-o pun în ochi, uşor,/ să-mi zâmbeşti ...

Trecutul Ultimului Viitor (XVII)

Ciocănitul în uşă se repetă rar, însă nu nervos! Grigore Papugiu nu se grăbeşte să se ridice şi să s ...

Trecutul Ultimului Viitor (XVI)

Cu paşi corespunzători şi siguri, cu mâna dreaptă la spate, cu ochi spărgători de ziduri şi de timp, ...

Trecutul Ultimului Viitor (XV)

Sigur că da! Cesta-i „cuvântul ce exprimă adevărul”, cum zice Mihai Eminescu: incredibilitate! Chiar ...

Trecutul Ultimului Viitor (XIV)

Mă asculţi, Grigore? Mă mai asculţi? Sau nu-ţi convin exemplele pe care ţi le-am dat în legătură cu ...

Cariere. Victor Ciocâltea, maestrul care a făcut artă din șah

Șahistul Victor Ciocâltea s-a născut pe 16 ianuarie 1932, la Bucureşti. A fost unul dintre cei mai t ...

Remember. Anton Holban (1902-1937)

Anton Holban, scriitor, romancier și eseist, s-a născut pe 10 februarie 1902, la Huși. A urmat stud ...

Cariere. Valeriu Cristea, un critic cu fibră de moralist

Criticul literar Valeriu Cristea s-a născut pe 15 ianuarie 1937, la Arad. A urmat școala primară la ...

Remember. Ion Cantacuzino (1863-1934)

Medicul şi microbiologul Ion Cantacuzino s-a născut pe 25 noiembrie 1863, la Bucureşti. A fost fonda ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...

Cum iți reduci pofta de dulce

Pofta de dulce este un obicei alimentar frecvent, dar excesul de zahăr poate afecta sănătatea, provo ...

Remedii pentru mahmureală care chiar funcționează

Durerea de cap, greața, oboseala extremă și senzația că nu te mai poți ridica din pat sunt simptome ...

Cina luată devreme, sănătate garantată

Pe timp de iarnă, a lua cina mai devreme aduce beneficii importante pentru sănătate. Metabolismul î ...