Raluca Ichim

Raluca Ichim

„ByteForce” și „StarLight” - aliaţi la cel mai prestigios turneu de roboți din Europa (FOTO)

Duminică, 24 August 2025 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Două echipe de robotică din orașe diferite, unite de aceeași pasiune și de același vis, își dau mâna pentru a crea o alianță cu numele: „StarForce”. Sub acest nume  se află ByteForce 19234 de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, din Galați și StarLight 24909 de la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, Pitești, două echipe care, prin performanțele lor recente, au atras atenția comunității FIRST. Așadar, în perioada 22–24 august, alianța StarForce a ...

Profesoara Maria Abaza, Cetățean de Onoare al comunei Cavadinești, o viaţă în slujba şcolii şi a comunităţii

Luni, 18 August 2025 10:30 | Publicat în SOCIETATE
La începutul vacanţei de vară, joi, 10 iulie, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Cavadinești, a avut loc, aşa cum am anunţat la vremea respectivă, un moment deosebit pentru comunitatea locală: acordarea titlului de Cetățean de Onoare domnișoarei profesoare Maria Abaza, personalitate marcantă a comunei, cu o carieră de aproape cinci decenii în slujba educației. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Primăriei, în prezența foștilor profesori, a colegilor de c ...

Înghețată de pepene galben

Duminică, 17 August 2025 12:00 | Publicat în MAGAZIN
După o masă copioasă cu prietenii, mai ales că e zi de sărbătoare, se impune și un desert pe cinste. Parfumatul și dulcele pepene galben este acum vedeta sezonului. Este un fruct sănătos, foarte bogat în vitamine și minerale. Conține cantități mari de vitamina A, B, C, E și este o sursă excelentă de potasiu, calciu, fier și fosfor. Consumul său ajută la detoxifierea organismului și întărește sistemul imunitar. Ne putem bucura de beneficiile pepenelui galben și delecta c ...

Salată de vinete

Duminică, 17 August 2025 14:00 | Publicat în MAGAZIN
Despre vinete se spune că ar conține foarte multe vitamine și minerale, printre care A, C, B1, B2, B3, B5, B6, potasiu, fosfor, calciu, sodiu, magneziu, zinc. De asemenea, vinetele au proprietăți antianemice și antireumatice. Salata de vinete este poate cel mai iubit preparat de pe mesele de sărbătoare. Ingrediente: două - trei vinete, o ceapă medie, o lingură de maioneză, 5 - 6 linguri de ulei, sare.Preparare: Vinetele se pun pe plită și se coc pe toate părțile. După ce s-au ...

Ce nu e bine să facem de Sf. Maria

Vineri, 15 August 2025 18:30 | Publicat în MAGAZIN
Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, aduce cu cine, ca mai toate sărbătorile religioase, o serie de obiceiuri, tradiții și superstiții. În Transilvania, femeile măritate duc la biserică struguri şi prune, pentru ca fructele, sfinţite de către preoţi, să fie împărţite apoi credincioşilor. Fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, la icoane, pentru ca familiile să fie protejate de boli şi de necazur ...

Chifteluțe de pește pentru mesele de sărbătoare

Sâmbătă, 16 August 2025 15:00 | Publicat în UTILE
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este cel mai marele praznic închinat Maicii Domnului. Acestei sărbători i se mai spune și „Paștele din mijlocul verii” și face trecerea dintre anotimpul călduros și toamna, deoarece odată cu trecerea acestei zile (15 august), vremea începe să se strice, apărând ploile și furtunile. Ca de orice sărbătoare mare, există și câteva obiceiuri culinare pe care românii le practică de Sfânta Maria Mare. Cu ocazia Ado ...

La vamă cu remorca neînmatriculată

Vineri, 15 August 2025 08:30 | Publicat în Regional
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie care s-a prezentat la trecerea frontierei de stat conducând un autoturism ce tractata o remorcă neînmatriculată.Așadar, pe 13 august a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, solicitând acte pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română ...

Luni, program cu publicul suspendat la CAS Galați

Joi, 14 August 2025 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Casa de Asigurări de Sănătate Galați anunță că luni, 18 august, va fi sistată energia electrică pe strada unde instituția își are sediul, motiv care, în prima parte a zilei, programul cu publicul va fi suspendat. Potrivit anunţului făcut de instituţie, „urmare a adresei primite de la Distribuție Energie Electrică România, sucursala Galați, vă facem cunoscut că, datorită unor lucrări din zona Teatrului Muzical, în data de 18.08.2025, în intervalul orar 9,00 -12,00, va ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

Miercuri, 13 August 2025 12:05 | Publicat în EDUCAŢIE
La Școala Gimnazială din Șendreni s-a derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de vacanță la care elevii s-au înscris încă de la finalul cursurilor din anul școlar trecut.  Fiecare atelier a avut sau tematică specifică: atelier de meșteșuguri, atelier de științe și atelier de activități recreative. „Atelierele de creație au oferite elevilor oportunitatea de a explora arta ca formă de expresie personală și dezvoltare creativă. Prin activități diverse ...

Aron, un superb Ciobănesc de Berna, s-a accidentat grav într-un parc din oraș

Marți, 12 August 2025 20:30 | Publicat în EVENIMENT
O familie de gălățeni stabiliți în Londra au venit în vacanță, la Galați, pentru a-și vizita părinții. Aceștia nu au vent singuri, ci însoțiți şi de Aron, un câine din rasa Ciobănesc de Berna, care îi însoţeşte peste tot, fiind cu adevărat un membru al familiei. Familia lui Aron locuiește în Micro 21, lângă parcul de la Selgros, acolo unde lui Aron îi place să zburde dimineața și seara alături de alți patrupezi cu care acesta s-a împrietenit foarte repede. Din ...
Pagina 42 din 282

Accident în lanț pe DN 26, la Vânători. Cinci persoane au ajuns la spital în urma impactului

Cinci persoane au ajuns la spital, în această după-amiază, în urma unui grav accident rutier petrecu ...

Hoțul care ataca la parterul blocurilor a fost arestat

Gălățeanul de 37 de ani, inculpat într-un dosar penal în care este cercetat pentru mai multe sparger ...

Icre contaminate cu o bacterie periculoasă, retrase din Kaufland

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 5 ...

Poza zilei. Licitaţiile au eşuat, epava (încă) rezistă

Licitaţiile prin care Primăria municipiului Galaţi a încercat să dea în chirie portul de ambarcaţiun ...

Ambulanță avariată în drum spre un copil bolnav

Starea precară a drumurilor din Galați și din județ cauzează, de multe ori, probleme chiar și mașini ...

CSU Craiova - Oțelul 1-0. Prea puțin pentru play-off

Meciul de joi seară, așteptat ca un test de forță de fanii gălățeni în privința favoriților, a fost ...

Preț plafonat la gaze pentru clienții casnici încă un an

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că anul 2027, când România ...

Un tânăr fără permis a făcut accident cu utilajul de construcții

Șoferul unui utilaj de construcții a lovit o altă mașină, condusă de o femeie, în timp ce efectua ma ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

UPDATE. Salariaţii Liberty Galaţi ar putea fi scutiţi de plata majorărilor pentru dările locale neachitate

În condițiile în care, de luni bune, siderurgiștii gălățeni au parte doar de incertitudine și temeri ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Ucraina și Rusia admit că s-au făcut progrese, după ultimele contacte

Spre deosebire de rundele anterioare de contacte între Rusia și Ucraina, după care ambele părți s-au ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Volkswagen Passat, maşina preferată de gălăţeni

Conform unei analize realizate de Plus-Auto.ro, mărcile Volkswagen, Dacia și BMW au fost cele mai că ...

Combinatul Liberty Galaţi va fi declarat obiectiv strategic naţional

Guvernul condus de Ilie Bolojan este decis să salveze combinatul siderurgic Liberty Galați, care urm ...

Un nou complex rezidențial în Galați, pe locul fostului Laminor „Cristea Nicolae”

Dezvoltatorul Nepi a demarat consultarea publică privind construirea unui ansamblu de locuințe în zo ...

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Miercurea aceasta, leul a cunoscut a treia ședință consecutivă de apreciere față de euro și rămâne c ...

CSM Arcada, la un pas de semifinalele „Cupei României”

Echipa gălățeană CSM Arcada a luat o serioasă opțiune pentru calificarea în penultimul act al "Cupei ...

Un gălăţean reprezintă România la o mare competiție de biliard

Sportul gălățean marchează o nouă reușită internațională, prin participarea lui Ion Ghidan la ediția ...

Debut la Campionatul European. Din sportul gălățean

RUGBY. Naționala de rugby a României va debuta în sezonul 2026 al Campionatului European pe 8 februa ...

CSU Craiova - Oțelul, meci de totul sau nimic pentru gălățeni

O partidă cât un campionat, așa s-ar putea traduce meciul de joi seară al gălățenilor, în care print ...

IPJ Galați lansează concursul național pentru elevi „Eroul din clasă”

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați se alătură demersurilor naționale de combatere a viol ...

Echipa gălăţeană ByteForce, favorită în duelul roboților de la Ploiești

Finalul acestei săptămâni, 7-8 februarie, va fi dominat de roboți, care se vor întrece să rezolve sa ...

Peste 1.500 de profesori cer clemență față de școala românească

Caniculă, două coduri de călduri extreme, ploi și zăpadă. Așa arată traseul parcurs de cadrele didac ...

Concurs județean de creație și recitare pentru elevi

Școala Gimnazială Nr. 1 din Rediu lansează ediția a III-a a proiectului „Magia iernii în slove color ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Beneficiile sociale vor fi plătite în avans

Principalele beneficii de asistență socială aferente lunii ianuarie 2026 vor fi virate în avans, țin ...

Colaborare europeană la Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a marcat o nouă etapă în procesul său de internațio ...

Talciocul din Micro 39, marfă veche și oameni care nu se grăbesc nicăieri

De la primele ore ale dimineții, talciocul prinde viață. În Micro 39C, începe să se desfăşoare un ri ...

Binecuvântarea ţarinilor la Mănăstirea ”Sf. Trifon” din Şendreni

Întrucât pe 1 februarie a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezil ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Katia Nanu şi Cătălin Enică, lansări la Salonul cultural Armonii de toamnă

În data de 28 ianuarie 2026, a avut loc o dublă lansare de carte, în sala deosebit de primitoare a b ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

12 animale arse în urma unui incendiu, în județul Galați

O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, în noapte de duminică spre luni, în localitatea Gr ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

LUMINĂ de la SCHIT (QED)

În spaţiul plin cu paralele drepte mă simt stingher, mă simt urât, mă simt murdar... până şi steaua ...

LĂSAȚI CUVINTELE SĂ VINĂ LA MINE! (pentru Petruș Mihail Dimitriu, cititor de VL - Respect!)

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu că ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

Nu se pune virgulă între Cer şi Dumnezeu

În cultul arhaic al Primăverii, sărbătoarea religioasă a Paştilor reprezintă, pentru creştini, celeb ...

”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!”

N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

Remember. Vaclav Vorlicek, regizorul celebrei „Arabela”

Cineastul ceh Vaclav Vorlicek s-a născut pe 3 iunie 1930, la Praga. A realizat numeroase comedii şi ...

Cariere. Ion Dobran, ultimul as al aviației românești

Generalul Ion Dobran s-a născut pe 5 februarie 1919, la Văleni Podgoria, județul Argeș. A urmat cur ...

„Ţara surâsului”, operetă romantică pentru un weekend de neuitat

Duminică, 8 februarie, porțile Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" se redeschid, pe ...

Vasile Paraschiv (1928-2011). Muncitorul care s-a ridicat împotriva comuniștilor

Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv s-a născut pe 3 aprilie 1928, la Ordoreanu, județul Ilfov. ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...