Marius Chiriliuc

Marius Chiriliuc

Handbalistele de la Danubius, la al treilea eşec consecutiv

Duminică, 16 Septembrie 2012 15:00 | Publicat în SPORT
Reprezentanta Galaţiului în Liga Naţională feminină de handbal, HC Danubius, nu a izbutit nici în etapa a III-a să simtă gustul victoriei. În confruntarea cu vicecampioanele de la „U” Jolidon Cluj, găzduită duminică dimineaţa de Sala „Siderurgistul”, gălăţencele au cedat la o diferenţă de şapte goluri: 24-31. Momentul psihologic al întâlnirii s-a consumat la începutul meciului, când pe fondul mai multor greşeli individuale Danubius a cedat iniţiativa, astfel că ...

Handbalistele de la Danubius au plecat învinse din Oltenia

Duminică, 09 Septembrie 2012 14:00 | Publicat în SPORT
Handbalistele de la Danubius Galaţi au pierdut şi cea de-a doua confruntare oficială a sezonului. Duminică dimineaţă, la Filiaşi, elevele Alexandrinei Soare au fost învinse de SCM Universitatea Craiova la o diferenţă de patru goluri, scor 20-24, în etapa a II-a a Ligii Naţionale.  „Oltencele” au condus ostilităţile pe toată durata partidei. După 1-1 în minutul 8, gazdele s-au desprins la 7-3 (min. 17), iar la pauză tabela avea să indice 13-10. O diferenţă constant ...

Fiica vicepreşedintelui PNL Sorin Frunzăverde s-a căsătorit la Timişoara. Cununia religioasă, oficiată de 17 preoţi

Duminică, 09 Septembrie 2012 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Fiica vicepreşedintelui PNL Sorin Frunzăverde, Sorana, s-a căsătorit, sâmbătă după-amiază, la Timişoara, la Catedrala Mitropolitană, cu Florin Ioan Bălănică, directorul unui spital din Capitală, informează Mediafax. Cununia religioasă a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, slujba fiind oficiată de 17 preoţi, printre aceştia aflându-se Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului şi PS Paisie Lugojanu, arhiepiscopul Timiş ...

Traian Băsescu a petrecut pe litoral de ziua soţiei sale

Duminică, 09 Septembrie 2012 12:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Traian Băsescu a petrecut, sâmbătă noaptea, într-un restaurant din staţiunea Olimp, unde a serbat ziua soţiei sale cu prilejul Sfintei Maria Mică, fiind vorba despre localul ales mereu de cuplul prezidenţial când merge la mare. Traian şi Maria Băsescu au petrecut sfârşitul de săptămână la vila de la Neptun, iar în cursul zilei de sâmbătă s-au plimbat pe plajă şi pe mare cu o şalupă.Seara, în jurul orei 21.00, au mers la restaurantul preferat din staţiun ...

Primele concluzii după Danubius - CSM Bucureşti 22-28: "Trebuie să avem răbdare"

Vineri, 07 Septembrie 2012 14:00 | Publicat în SPORT
Duminică, de la ora 11.00, în deplasare, elevele Alexandrinei Soare vor întâlni SCM Universitatea Craiova, în etapa a II-a a Ligii Naţionale Primul meci oficial disputat de handbalistele de la Danubius Galaţi, pierdut (scor 22-28) în compania puternicei echipe CSM Bucureşti, a scos în evidenţă trei carenţe majore în tabăra pregătită de Alexandrina Soare: lipsa pregătirii fizice a jucătoarelor nou-sosite, slaba concentrare în fazele de finalizare şi spaţiile lăsate lib ...

HC Danubius, start cu stângul: 22-28 cu CSM Bucureşti

Joi, 06 Septembrie 2012 19:34 | Publicat în SPORT
Noua echipă de handbal a Galaţiului, HC Danubius, a pornit cu un eşec în primul meci oficial. Jucătoarele antrenoarei Alexandrina Soare au cedat (scor 22-28) în faţa celor de la CSM Bucureşti, în meciul disputat joi după-amiază, în prima etapă a Ligii Naţionale. Ucraineanca Iryna Glibko a marcat primul gol al confruntării şi, în acelaşi timp, primul gol oficial din istoria echipei HC Danubius Galaţi. După această reuşită a venit răspunsul oaspetelor, care în minutul 7 a ...

Un român este judecat în Malta pentru agresiune, după ce a intervenit într-o dispută conjugală

Joi, 06 Septembrie 2012 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un român care a intervenit într-un scandal între un conaţional şi soţia sa, în Malta, a fost adus în faţa unei instanţe, fiind acuzat de agresiune, informează ziarul Times of Malta, în ediţia online. Marcel Tulburi, 45 de ani, din oraşul maltez Birzebbuga, l-a împins pe un conaţional care se bătea cu soţia. Florin-Constantin Poteraş a fost rănit grav în incident.Românul Marcel Tulburi a fost chemat în instanţă şi a pledat nevinovat la acuzaţia de agresiune, argumentâ ...

"După dealuri" de Cristian Mungiu, propunerea României la premiile Oscar

Joi, 06 Septembrie 2012 15:00 | Publicat în MAGAZIN
Filmul "După dealuri" de Cristian Mungiu, dublu premiat în mai la Festivalul de Film de la Cannes, a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin. Potrivit unui comunicat al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), un juriu român format din Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic şi istoric de film, Mihai Chirilov, critic de film,director artistic al ...

Astăzi, la Sala Siderurgistul, ora 17.00: HC Danubius, debut istoric în Liga Naţională

Joi, 06 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
Noua echipă de handbal a Galaţiului are ca obiectiv o clasare între primele zece locuri Ediţia 2012-2013 a Ligii Naţionale feminine de handbal a pornit ieri la drum cu 12 echipe, dintre care două reprezintă o premieră absolută pentru primul eşalon al ţării. În afara Naţionalei României de tineret (selecţionata a luat locul celor de la Terom Iaşi), cea de-a doua noutate pentru campionatul românesc este chiar Handbal Club Danubius Galaţi.Gruparea care-l are ca preşedinte ...

Guvernul alocă 25 milioane lei pentru reparaţii la şcoli

Miercuri, 05 Septembrie 2012 15:42 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvern a alocat, în şedinţa de miercuri, 25 milioane lei pentru finanţarea unor lucrări de consolidare, de racordare la surse de apă potabilă autorizate sanitar a şcolilor din învăţământul preuniversitar. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, anunţase, sâmbătă, că Guvernul va aloca 25 de milioane de lei pentru şcolile care au "urgenţe majore". Printre unităţile de învăţământ la care ar urma să ajungă bani în urma acestui demers se numără, potrivit ministrul ...
Pagina 100 din 225

O experienţă montană de neuitat pentru zeci de elevi gălăţeni. Aventură la „Canionul 7 Scări”

Școala Gimnazială Nr. 1 din Independența, județul Galați, a demonstrat că educația înseamnă mult mai ...

Modificări în programul de transport

Din moment ce fanii echipei Oțelul Galați beneficiază de curse suplimentare de transport public atun ...

Cea mai fericită „buni” din Galați

Desigur, vântul, ploaia, tălpile trecătorilor vor risipi desenul-declarație de dragoste pe care l-am ...

Cum a fost „ferchezuit” Stadionul „Dunărea”

Stadionul „Nicolae Rainea” – „Dunărea”, așa cum îl știu gălățenii, nu a mai găzduit un eveniment de ...

Comori mai puţine ştiute ale Grădinii Botanice

În Grădina Botanică a Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați, puteți admira în această perio ...

Scaner cu raze X și pentru camioane, la Vama Galați - Giurgiulești

Autoritatea Vamală Română anunță că a finalizat, săptămâna trecută, dotarea completă cu sisteme mode ...

La vamă cu remorca neînmatriculată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Creșterea taxelor, insuficientă pentru a acoperi găurile din buget

România are nevoie urgentă de Pachetul 2 de măsuri, care să vizeze restructurarea cheltuielilor stat ...

8.000 de lei – piatra de încercare a antreprenorului de carton

S-a iscat val mare pe internet: „Vor să ne ia 8.000 de lei la înființarea firmei! Jaful secolului!” ...

Analiza financiară. Euro s-a apropiat de pragul de 5,06 lei 

Atenția pieței se îndreaptă către seara de vineri, când agenția Fitch Ratings va anunța nota pe ...

Mega Image și Profi, clienții parcului eolian de la Scânteiești

Ahold Delhaize, retailerul olandezo-belgian care operează lanțurile Mega Image și Profi, a încheiat ...

COMPETIȚII. Buchet de medalii la ”Mondialele” de navomodele

NAVOMODELE. La Budapesta s-a desfășurat zilele acestea Campionatul Mondial de navomodele machete cla ...

Sporting Liești aşteaptă să-şi afle adversarul din play-off-ul Cupei României

Emoții la tragerea la sorți pentru singura echipă gălățeană prezentă în ultima fază a calificărilor ...

La CSM Arcada demarează pregătirile

VOLEI. Antrenorul secund Răzvan Tănăsescu a sunat adunarea la CSM Arcada. Încep pregătirile în veder ...

PREGĂTIRI. Handbalistele CSM se țin de program

Echipa gălățeană din primul eșalon al handbalului feminin își urmează programul de pregătire, unul r ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Marele pavoaz, una dintre bucuriile de Ziua Marinei

Una dintre bucuriile miilor de gălăţeni care au venit, vineri, 15 august, pe faleza Dunării, pentru ...

Profesoara Maria Abaza, Cetățean de Onoare al comunei Cavadinești, o viaţă în slujba şcolii şi a comunităţii

La începutul vacanţei de vară, joi, 10 iulie, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Cav ...

Analiza financiară a săptămânii. Euro a stagnat aproape de 5,06 lei

Evoluția leului și a indicilor ROBOR nu a fost influențată de ultimele declarații făcute de guvernat ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România

La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

ȘASE VORBE DE LA MAMA (doină)

Şi ne dădea câte o turtă/ de grâu, secară sau mălai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CEVA (către Toni Dumbravă – Respect!)

Şi într-o ziuă am să-ţi zic ceva frumos şi pur şi simplu: nu cumva singurătatea să se mai întâmple î ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” BĂTAIE cordială/cardiacă în Do Major [cam TOT]

(!) şi mă uit cum tot pier/ printre mine şi cercum mă sui mă tot sui/ unde „este” chiar nu-iunde „nu ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

MARIA (VII)

Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii ca ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (VI)

Dumnezeule...tu chiar mi-ai luat noaptea de sub tălpi, din ochi, din suflet şi din gând! Tu chiar ai ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (V)

Da...se apropie adâncul pădurii!...Sau poate eu mă apropii de adâncul pădurii! Sau poate nimic nu se ...

Remember. Dinu Patriciu (1950-2014)

Dinu Patriciu, politician și om de afaceri care a activat în domeniul petrolier, s-a născut pe 3 aug ...

Cariere. Dumitru Radu Popescu, important scriitor al literaturii contemporane

Scriitorul Dumitru Radu Popescu s-a născut pe 19 august 1935, la Păuşa, judeţul Bihor. A urmat curs ...

REMEMBER. Kofi Annan (1938-2018)

Politicianul ghanez Kofi Annan s-a născut pe 8 aprilie 1938, la Kumasi, Ghana.  A studiat la Univers ...

OAMENI DE SEAMĂ. Neagu Djuvara, un erudit remarcabil

Neagu Djuvara, istoric, diplomat, filosof, jurnalist și romancier, s-a născut pe 18 august 1916, la ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...