Cristina S. Carp

Cristina S. Carp

Oraş european cu balegă pe străzi: Grajd improvizat pe trotuar

Duminică, 15 Septembrie 2013 10:00 | Publicat în SOCIETATE
„De câteva zile, trotuarul de la intersecţia străzii Morilor cu strada Mihail Kogălniceanu este lăsat la discreţia celor care îşi „parchează” calul, uneori cu tot cu căruţă, în locul respectiv. Cu stupoare, constat că nimeni nu e deranjat de mirosul de urină şi balegă pe care le produce un cal lăsat pe trotuar, mai rău ca într-un grajd necurăţat. Aspectul şi mirosul sunt de neînchipuit într-un aşa-zis oraş european. Cine permite să se întâmple acest lucru ? Ci ...

Caravana filmelor TIFF 2013, din nou la Galaţi

Duminică, 15 Septembrie 2013 11:00 | Publicat în CULTURA
De luni şi până miercuri inclusiv, la Grădina „Leonard” a Teatrului Muzical vor fi proiectate trei pelicule care au rulat, anul acesta, şi la Transilvanian International Film Festival (TIFF) 2013. Luni este programat filmul „Prince Avalanche” (SUA, 2013, comedie-dramă, un premiu şi o nominalizare la Festivalul Berlin), marţi „Lore” (Germania-Australia-Marea Britanie, 2012, dramă de război, 109 minute), iar în ultima zi pelicula „Ultimii piraţi din Marea Neagră” (Bulg ...

Cum se acordă gratuităţile prin Casa de Pensii? Bilet de tratament, decontat doar pe jumătate

Sâmbătă, 14 Septembrie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţeanul Ionel Ifrim, beneficiar de drepturi acordate persoanelor cu handicap în baza Legii nr. 448/2006, ne-a întrebat de ce, anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, a fost nevoit să îşi plătească o parte din costul biletului de tratament balnear distribuit prin Casa Judeţeană de Pensii (CJP).Iată ce au răspuns reprezentanţii CJP Galaţi. “În 2013, biletele de tratament balnear se acordă în baza criteriilor aprobate conform art. 122 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 p ...

Ajutoare pentru sinistraţii din Costache Negri, de la Universitatea „Dunărea de Jos”

Vineri, 13 Septembrie 2013 12:30 | Publicat în SOCIETATE
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se solidarizează cu locuitorii comunelor afectate de inundaţiile din ultimele zile şi le va trimite câteva ajutoare, în cursul zilei de vineri. Este vorba despre o sută de saltele şi 50 de pături provenind de la căminele studenţeşti, dar şi despre 500 de litri de apă plată şi mai multe alimente, achiziţionate din fondurile proprii ale universităţii. Aşa cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al instituţiei, Bogdan Nistor, ace ...

Ne fug medicii din ţară! Absolvenţi de Medicină din Galaţi, angajaţi direct la Paris

Joi, 12 Septembrie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
* Statul investeşte degeaba în sute de studenţi * Aceştia nu profesează nici măcar o zi în România, alegând din start spitale din străinătate * Ei lasă în urmă salarii de zece ori mai mici şi dotările proaste din spitale Se pregătesc şase ani în facultăţile din România, dar aleg să-şi facă rezidenţiatul în străinătate. Salarizarea şi condiţiile proaste din spitale îi determină pe sute de absolvenţi de Medicină să plece din ţară, chiar înainte de a profes ...

Cum să fii un iubitor de patrupede cu responsabilitate: Au sterilizat, benevol, zeci de maidanezi

Joi, 12 Septembrie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Două gălăţence mari iubitoare de animale cheltuiesc, anual, sute de lei din buzunarul propriu pentru a steriliza şi a trata câinii întâlniţi pe stradă, fie ei maidanezi sau animale de companie abandonate ori pierdute. Florentina şi Mihaela Nedelcu demonstrează că a îndrăgi patrupedele nu înseamnă doar să le dai ceva de mâncare la colţ de bloc. Îngrijire de la A la Z Florentina a stat la curte, unde avea mai mult spaţiu pentru zecile de câini şi pisici adoptate pur şi s ...

Pensionarii gălăţeni sunt aşteptaţi vineri la Bucureşti

Joi, 12 Septembrie 2013 10:00 | Publicat în SOCIETATE
După ce, săptămâna trecută, membrii Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere (APC) au protestat în faţa Prefecturii, ei au fost invitaţi la o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Muncii, la Bucureşti. „Vineri, 13 septembrie, sperăm să ne întâlnim cu doamna ministru Mariana Câmpeanu şi cu unul dintre secretarii de stat din cadrul ministerului, pentru a discuta în primul rând problema grupei speciale de muncă”, am aflat de la Vasile Panţuş, preşedintele APC, care s ...

Concursul "Vieţii libere": Cei zece gălăţeni norocoşi au intrat în posesia premiilor

Miercuri, 11 Septembrie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Vestea că „Viaţa liberă” le dă cititorilor săi o maşină Ford cu doar 25 de lei a strâns mii de participanţi la concursul derulat de ziar în 2013. După ce, săptămâna trecută, a avut loc a doua extragere din cadrul concursului, cei zece câştigători ai acestei etape au venit, ieri, la redacţie, pentru a-şi ridica premiile. De la tabletă la produse farmaceutice Tableta Samsung Galaxy Tab 2, în valoare de 2.000 de lei, oferită de Vodafone, va ajunge la o gălăţeancă de ...

Locurile de joacă din Galaţi, bine accesorizate cu hârtoape

Marți, 10 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Încă din luna iulie scriam că Orăşelul Copiilor din Ţiglina I este plin de pericole la tot pasul. Cu toate acestea, hârtoapele din dreptul unei guri de canalizare din parc sunt în acelaşi stadiu ca în vară, dacă nu chiar mai adânci. Gura de canalizare este, din fericire, acoperită, dar pericolul îl reprezintă zona surpată din dreptul acesteia, care nu e semnalizată în niciun fel că ar trebui evitată.Într-un alt parc, alt risc de accidente. O canalizare aflată în spaţiul ...

FOTO/ Nemulţumirile vârstnicilor: Pensionarii gălăţeni au ieşit în stradă

Sâmbătă, 07 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Aproximativ o sută de pensionari au protestat, ieri dimineaţă, în fata Prefecturii Galaţi, membrii Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere cerându-le politicienilor respectarea promisiunilor şi arătând că sunt gata să intre în greva foamei, dacă nimeni nu îi ascultă. Unul dintre participanţi a purtat chiar o cruce pe umeri, un simbol al crucii grele pe care o au de dus pensionarii. „Indiferenţa politicienilor ne face să ieşim în stradă. Înainte de alegeri, politicienii ...
Pagina 36 din 189

Poza zilei: Uite trotuarul, nu e trotuarul

Fotografiile trimise de un cititor au fost surprinse vineri, 11 iulie, în jurul orei 11,00, pe strad ...

„Urban is fun”. Ce evenimente vor avea loc în weekend la Spicu

Educaţie pentru sănătatea dinţilor şi muzică tehno cu sunete de trompetă și saxofon! Sunt cele două ...

Primăria Galaţi anunţă noul operator al staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice

Noul contract de operare şi mentenanță a stațiilor de reîncărcare pentru mașinile electrice a fost î ...

Galațiul aleargă, donează, schimbă!

Cea de-a XII-a ediție a Semimaratonului Galați powered by Ramplast s-a dovedit, din nou, cel mai mar ...

Anunț IMPORTANT pentru pensionari: persoanele vârstnice au dreptul la consiliere juridică gratuită!

Persoanele vârstnice au dreptul la consiliere juridică gratuită! În baza Legii nr. 270/2008 privin ...

Măsuri de urgență în județul Galați, după avertizarea de ploi şi vijelii

Ca urmare a avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, Prefec ...

Poza zilei. Cum se curăţă noile coşuri de gunoi

Imediat după modernizarea străzii Domnească, multă lume îşi punea întrebarea, apropo de noile coşuri ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de mierc ...

O nouă șansă pentru 14.000 de oameni, prin Centrul de Consultanță și Studii Europene Galați

27 de proiecte cu fonduri europene aprobate, din 27 depuse – reprezintă o realizare remarcabilă a Ce ...

Renovarea fostului Cinema „Țiglina”, mai scumpă cu 1,4 milioane de lei (FOTO)

Contractul prin care fostul Cinema „Țiglina” se transformă în sediu pentru Teatrul „Gulliver” tocmai ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Dirigenţie de şantier de 20 milioane de lei pentru modernizarea „Drumului morţii”

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu ...

Bolojan: Al doilea pachet de măsuri include reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat principalele modificări aduse prin Legea Austerității, pentru car ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Micii antreprenori români, sufocați de taxe

60% dintre micii antreprenori susţin că sunt „foarte afectaţi” de creşterea taxelor şi vor reduce ch ...

Operator agricol din Galați, amendat de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un control tematic pentru verificarea modului în care ...

Indicii ROBOR se apropie de pragul de 6,5%

Începând de joia trecută, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă și au atins minime ale ulti ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

Covurluiul, la al doilea meci în grupa de Cupa României

FOTBAL. În acest weekend continuă meciurile fazei regionale la fotbal al echipelor județene câștigăt ...

Covurluiul - debut cu dreptul în “Regionale”

Miercuri au avut loc primele meciuri din faza regională, în care se întrec câștigătoarele județene a ...

Din sportul gălăţean. Locuri fruntaşe pentru juniorii tecuceni

ATLETISM. Participare numeroasă şi locuri fruntaşe pentru sportivii de la CS Şcolar Tecuci  (antreno ...

Deschiderea festivă a campusului internaţional de baschet

BASCHET. Joi, 10 iulie, se va da startul în cea de-a opta ediţie a Campusului Internaţional de basch ...

Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA

După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa Byt ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Activităţi de vară la biserică pentru copiii din Matca

Marți, 8 iulie 2025, în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”, copiii din pa ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au partic ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești

Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fos ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Ch ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

PALMĂ şi PUMN (la mormântul Mamei din Totdeauna)

Cuvintele mamei?!... ş-acuma s-audîn partea de nord a Moldovei de sud,cum spun despre leagăn... şi d ...

PERSPECTIVĂ (mic... tratat de sete şi foame)

Nu te juca, daimonule, cu mine,că te sfărâm şi te arunc la vechituri,te dau de sete şi de foame la U ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

DUBLĂ FLOTARE LOGICĂ

1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă car ...

IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în poru ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

DINTR-O VĂGĂUNĂ A TIMPULUI. Cronică de cenaclu

CENACLUL NODURI ŞI SEMNE – Cronică de cenacluStătea întinsă. Coapsele dezgolite tremurau, mâinile de ...

Giorgio Armani, un simbol al eleganței

OAMENI DE SEAMĂ. CARIEREDesignerul vestimentar italian Giorgio Armani s-a născut pe 11 iulie 1934, l ...

Remember. Leon Rozpendowski (1897-1972)

Pictorul polonez Leon Rozpendowski s-a născut pe  24 martie 1897, la Leszno. A fost specializat în r ...

Teodor Oroveanu, specialist de renume în petrol şi gaze

Inginerul Teodor Oroveanu s-a născut pe 10 iulie 1920, la Râmnicu Sărat. Și-a făcut studiile liceal ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...