Cristina S. Carp

Cristina S. Carp

Depresia la persoanele vârstnice: Nepoţii îi stimulează pe bunici să trăiască frumos

Sâmbătă, 07 Septembrie 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Depresia la persoanele vârstnice este una dintre cele mai frecvente afecţiuni, în ciuda faptului că este trecută cu vederea şi nediagnosticată. Bolile de care suferă mulţi dintre bătrâni duc la scăderea capacităţii de funcţionare obişnuită, putând deveni şi factorul declanşator al unei depresii. Persoanele mai puţin active, pe care familia le „protejează”, neimplicându-le în diferite activităţi, ori, dimpotrivă, vârstnicii suprasolicitaţi, sunt candidaţii depres ...

Pensionarii protestează vineri, la Prefectură şi la sediile partidelor

Vineri, 06 Septembrie 2013 11:55 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE, ora 11:55 Peste o sută de persoane au protestat astăzi dimineaţă în fata Prefecturii Galaţi, cerându-le politicienilor respectarea promisiunilor făcute pensionarilor şi strigând „Jos Guvernul” şi „Hoţii”. În acest moment, aceştia merg la sediile partidelor din Galaţi (PDL, PSD, PNL, PP-DD şi PC), pentru a le reaminti politicienilor ce le-au promis şi pentru a le cere o întâlnire de urgenţă, la Galaţi, la care să participe şi un reprezentant al Ministerului ...

În Galaţi, mai mulţi câini decât copii de grădiniţă

Vineri, 06 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Ziua nu prea-i vezi în haită. Sau, grăbit cum eşti, abia dacă le mai dai atenţie. Câte unul trece-n goană strada, doi-trei s-au aciuat la ghena de gunoi, altul smulge tacticos un colţ de pâine. Alţii îşi fac veacul pe la bloc, prin parcuri şi pe lângă şcoli. „Sunt mulţi, doamnă, trebuie să veniţi seara sau dimineaţa. Dar pe Faleză aţi fost?”, ne apostrofează în Orăşelul Copiilor o mămică, de teamă ca nu cumva să-i numărăm doar pe cei doi căţei cuminţi afl ...

Bătălie în toată regula pentru un job la noul mall de pe Coşbuc

Joi, 05 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Sute de gălăţeni vor să ocupe unul din posturile scoase la bătaie de concernul Carrefour Anunţul de angajări la Carrefour-ul care se va deschide în mall-ul de pe Coşbuc a strâns, ieri dimineaţă, în prima zi de recrutare, câteva sute de persoane. Probabil alte câteva sute, deja programate telefonic, sunt aşteptate astăzi şi sâmbătă, tot la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Pe toţi îi uneşte speranţa că vor avea unde să lucreze peste câteva săptămâni. "Accept ...

Ce facem cu vecinii certaţi cu curăţenia?

Joi, 05 Septembrie 2013 04:00 | Publicat în SOCIETATE
* La Direcţia de Sănătate Publică ajung, lunar, în jur de zece sesizări privind murdăria în care stau locatarii de bloc * Autorităţile pot interveni doar în anumite condiţii Să ai un vecin certat cu liniştea pare nimica toată pe lângă situaţia în care locuieşti în acelaşi bloc cu cineva certat cu curăţenia. Lunar, Direcţia de Sănătate Publică primeşte în medie zece reclamaţii de acest gen, numai din municipiul Galaţi. În medie o dată pe an, municipalitatea in ...

Sinuciderea unei profesoare de la Liceul CFR, învăluită în mister

Miercuri, 04 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
La o săptămână de când colega lor de cancelarie şi-a luat zilele, profesorii de la Liceul Tehnologic Căi Ferate tot nu ştiu ce a împins-o pe Daniela Ioan la sinucidere. Joia trecută, cancelaria de la CFR a aflat cu stupoare de gestul ei. Cu câteva zile înainte să se întoarcă la şcoală, profesoara de fizică în vârstă de 47 de ani, titulară, cu gradul I, şi-a curmat zilele, aparent inexplicabil. Chiar conducerea liceului a fost nevoită să identifice corpul femeii. Au răm ...

Veşti bune pentru gălăţenii în căutarea unui loc de muncă: Carrefour oferă 200 de joburi

Luni, 02 Septembrie 2013 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Dacă n-aţi aflat încă de la Mica publicitate, atunci v-o spunem noi. Săptămâna aceasta încep recrutările pentru o parte dintre locurile de muncă ce vor fi create prin inaugurarea Shopping City Galaţi, mall-ul de pe Coşbuc construit de concernul NEPI. Deocamdată, doar hipermarketul Carrefour, care va ocupa o suprafață de 9.600 mp din mall, pune la bătaie aceste joburi. “Este vorba despre 200 de locuri de muncă oferite de hypermarketul Carrefour de pe Coşbuc”, ne-a confirmat ...

Cum pot pierde absolvenţii indemnizaţia de şomaj: Termene care trebuie respectate

Marți, 03 Septembrie 2013 15:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Dacă v-aţi încheiat situaţia şcolară abia în august sau veţi susţine restanţele la facultate în septembrie, iar apoi nu găsiţi de lucru, trebuie să ştiţi că puteţi primi o indemnizaţie de şomaj. Asta numai cu condiţia să nu vă înscrieţi la altă formă de studii şi să vă înregistraţi, în termen de 60 de zile de la absolvire, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi. Pentru înregistrarea la AJOFM sunt necesare copia după cartea de ...

Campanie VL „Operaţiunea GHIOZDANUL”: Cât costă să-ţi dai copilul la grădiniţă

Luni, 02 Septembrie 2013 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Dacă peste două săptămâni fetiţa sau băieţelul dumneavoastră merge pentru prima dată la grădiniţă, atunci acesta este, cu siguranţă, evenimentul anului din familia dumneavoastră! Prima zi de grădiniţă, cu emoţiile sau năzdrăvăniile celui mic, nu va fi uitată prea curând. Înainte de întâlnirea cu educatoarea, vă invităm să aflaţi ce cheltuieli vă aşteaptă de acum înainte. Rechizite pentru preşcolari  Înainte de începerea grădiniţei sau chiar în pri ...

Firmă gălăţeană închisă pentru că muncitorii erau în pericol

Vineri, 30 August 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
"Construcţiile" rămân domeniul cu unele dintre cele mai periculoase locuri de muncă. Datele centralizate la nivel naţional în 2012 arată că, deşi însumează doar 7 la sută dintre lucrătorii din toate domeniile economiei, în construcţii se înregistrează o pondere de 12 la sută din totalul accidentelor de muncă. De multe ori, aceste accidente sunt mortale, aşa cum s-a întâmplat la începutul lunii iunie, când un tânăr de la o firmă de izolaţii, a căzut în gol, de la 17 ...
Pagina 37 din 189

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Proiectul gălăţean „SUNDANSE”, câștigător al unei competiții europene

Proiectul „SUNDANSE” - „Sustainable Sediment Solutions for the Danube - Black Sea System”, coordonat ...

Expoziția „Fructe și semințe - roadele Pământului”, la Grădina Botanică

Grădina Botanică a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați organizează, și ...

Fluctuații ale calității aerului în Micro 19

Calitatea aerului din județul Galați s-a menținut, în general, între limite acceptabile în perioada ...

Cine reprezintă Galaţiul la Congresul Naţional al PSD

O delegaţie formată din 100 de membri va reprezenta organizaţia judeţeană a PSD Galaţi la congresul ...

„Rabla Auto 2025” a redeschis înscrierile

O nouă sesiune a programului "Rabla Auto 2025" pentru persoane fizice a început joi, 6 noiembrie, de ...

S-au finalizat lucrările de refacere a DJ 255, între Rediu și Suhulrui, investiţie în valoare de 5,3 milioane de lei

Pe DJ 255, între comunele Rediu și Suhulrui, au fost finalizate lucrările de refacere și consolidare ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Străzi din Galaţi unde doar impozitul a fost... modernizat

Tot mai mulți gălățeni aleg în ultimii ani să își construiască o casă sau să cumpere un teren în zon ...

La ce grădinițe din Galați vor fi refăcute locurile de joacă

Renovarea clădirilor în care își desfășoară activitatea grădinițele din Galați a dus, în numeroase c ...

Galaţiul insistă pentru preluarea Prizei Dunării de la Combinat

Primăria municipiului Galați și operatorul Apă Canal solicită, printr-un memoriu, intervenția de urg ...

Cine poate solicita titlu de proprietate pe terenurile neintabulate ale locuinţei

Românii care locuiesc în case construite înainte de 1990 sau care au achiziționat locuințe conform L ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Membrii CAR Sidex, așteptați la sediul asociației pentru lămuriri

Începând cu luna octombrie 2025, plățile membrilor Asociației CAR Sidex nu se mai pot executa prin r ...

Dezbatere pentru salvarea economiei românești

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Galați, împreună cu CONAF Brăila, a org ...

Constructori gălățeni prinși „în ofsaid” de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a controlat, în al treilea trimestru al anului, modul ...

Fonduri europene disponibile pentru microîntreprinderile din Galaţi

Ziua de 30 noiembrie este data-limită până la care microîntreprinderile din județul Galați pot depun ...

Echipele gălățene din Liga a III-a joacă vineri

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal programează meciurile echipelor noastre, vineri, 7 n ...

Întreceri ale juniorilor. Din sportul gălățean

HANDBAL. Competițiile naționale de handbal juniori au continuat în weekendul trecut, la toate catego ...

FCSB și Craiova, meciuri în cupele europene

Seara de joi aduce două noi partide ale echipelor românești angrenate în cupele europene. În Europa ...

Junioarele de la CS Școlar, la turneul al doilea

În acest sezon, echipa de junioare a CS Școlar Galați participă în Campionatul Național de volei, în ...

Sărbătoare culturală a studenţilor străini, la „Dunărea de Jos”

Liga Studenților Străini din Galați (LSSG) a organizat, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Du ...

Elevii de la Colegiul „Cuza” lansează revista „Mots et Lignes”

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați a lansat primul număr al revistei școlare interdi ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

„Școli care inspiră” a reunit peste 120 de lideri din educație

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Științe ale Educației și Departamentul ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Seniorii gălățeni învață cum să fie în siguranță online

Parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Casa de Ajutor Reciproc a Pension ...

Spectacol caritabil pentru sprijinirea copiilor din Valea Oraşului

Fundația „Fapte Bune” anunță organizarea evenimentului „Seara faptelor Bune”, un spectacol caritabil ...

Entuziasm record la Gala Comunității Galați

S-au încheiat înscrierile și au început voturile pentru favoriții înscriși la Gala Comunității Galaț ...

Miri de aur ai Galațiului, premiați pentru longevitate în căsnicie

Nu mai puțin de 167 de cupluri gălățene, care au împlinit 50 de ani de căsnicie, au fost premiate în ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Festivalul de Poezie „Costache Conachi” și-a desemnat câștigătorii

Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit, la finele lunii octombrie, cea de-a XXXIII-a ediție ...

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţ ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Jandarmi împiedicaţi să ajungă cu deţinuţii la proces

Jandarmii din Iași au trecut printr-o situație neașteptată în timp ce transportau mai mulţi deținuți ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Tânăr arestat după ce a violat o vecină cu 40 de ani mai în vârstă

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din județul Galați a ajuns după gratii luni, 27 octombrie, după ce, ...

Seminariștii gălățeni, pe urmele Sfântului Constantin Sârbu, la Cavadinești  

În preziua cinstirii primului praznic dedicat Sfântului Constantin Sârbu (23 octombrie), de loc din ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

Primul Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentăşi spune-le (şi celor buni, şi celor răi)cel mai frum ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

REGĂSIRE de TAINĂ (III)

Da, cum am spus în ziarul de ieri, şi acuma se pot desluşi versurile lui Furtună, scrise pe scândura ...

Remember. Columbano Pinheiro (1857-1929)

Columbano Bordalo Pinheiro, pictor realist portughez, s-a născut pe 21 noiembrie 1857, la Lisabona. ...

Cariere. Charles Henry Dow, pionier al pieței financiare

Charles Henry Dow s‑a născut pe 6 noiembrie 1851, în orașul Sterling, Connecticut, SUA. A urmat șco ...

Remember. John Fowles (1926-2005)

Romancierul și eseistul englez John Fowles s-a născut pe 31 martie 1926. După ce a urmat cursurile ...

Cariere. Vivien Leigh, actriţa care a atins absolutul

Actriţa britanică de teatru şi film Vivian Leigh s-a născut pe 5 noiembrie 1913, la Darjeeling, în I ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...