MAGAZIN - Viaţa Liberă Galaţi

Olivia Cooke și scenele de ”sex carnal” din ”Casa Dragonului”

Scris de Sâmbătă, 29 Iunie 2024
Actrița britanică Olivia Cooke, care joacă unul dintre rolurile principale în serialul "Casa Dragonului", și-a exprimat dezacordul față de decizia producătorilor de a tăia din unul dintre episoade o scenă de sex "carnal" pe care a filmat-o, relatează IndieWire."A fost al naibii de murdară", a declarat ea despre scena în…

Sos tzatziki

Scris de Sâmbătă, 29 Iunie 2024
Un sos tzatziki savuros este soluția perfectă pentru un gust desăvârșit. Se face extrem de ușor și este delicios, iar efectul lui răcoritor este greu de egalat.Ingrediente: 200 g iaurt grecesc, 2 castraveți de mărime mijlocie (cam 250 de grame), sare, piper, zeama de la o jumătate de lămâie, 2-3…

Remember. Abraham Ortelius (1527-1598)

Scris de Vineri, 28 Iunie 2024
Cartograful Abraham Ortelius s-a născut pe 4 aprilie 1527, la Anvers, Belgia. Secolul al XVI-lea a fost o perioadă de explorări, invenții revoluționare și o nouă viziune asupra lumii. Ortelius era fascinat de noile descoperiri și de călătorii, așa că a început să colecționeze cărți, picturi, hărți murale și monede…

Oameni de seamă. Elisabeta Rizea, simbol al rezistenţei anticomuniste

Scris de Vineri, 28 Iunie 2024
Elisabeta Rizea s-a născut pe 28 iunie 1912, la Domnești, Argeș, fiind fiica unor ţărani simpli. Şi-a pus viaţa în slujba semenilor, sacrificând totul, generozitatea şi altruismul aducându-i nu mai puţin de 12 ani de suferinţe inimaginabile în cinci dintre închisorile comuniste, dar şi admiraţie şi recunoştinţă pentru tot acest…

Oameni de seamă. Isabelle Adjani, singura actriță care a câștigat cinci premii César

Scris de Joi, 27 Iunie 2024
Isabelle Adjani, actriță de film și cântăreață franceză, s-a născut pe 27 iunie 1955, la Paris, într-un cartier de imigranți din Gennevilliers, o suburbie a Parisului. Tatăl său a fost soldat al Armatei Franceze în cel de-Al Doilea Război Mondial. Mama sa, Augusta, căreia i se spunea Gusti, era de…

Remember. Jack Lemmon (1925-2001)

Scris de Joi, 27 Iunie 2024
Actorul american John Uhler Lemmon al III-lea, cunoscut sub numele de Jack Lemmon, s-a născut pe 8 februarie 1925, la Newton⁠, Massachusetts. După ce a urmat Academia Phillips și Universitatea Harvard, a început să lucreze ca actor în teatru, radio și televiziune. Debutul pe marele ecran l-a avut într-un rol…

Oameni de seamă. Charles Messier, omul care a cartografiat cosmosul

Scris de Miercuri, 26 Iunie 2024
Astronomul francez Charles Messier s-a născut pe 26 iunie 1730, la Badonviller, într-o familie numeroasă, cu 12 copii. A fost primul om de ştiinţă care a întocmit un catalog astronomic sistematic format din roiuri stelare și 110 nebuloase și care au devenit cunoscute sub numele de obiecte Messier. Catalogul lui…

Remember. Grigore Ionescu (1904-1992)

Scris de Miercuri, 26 Iunie 2024
Grigore Ionescu, arhitect teoretician și practician apreciat, profesor emerit, s-a născut pe 11 ianuarie 1904, la Florești, Prahova. A urmat cursurile Facultății de Arhitectură din București, apoi ca bursier pe cele ale Școlii Române de la Roma. Activitatea sa de arhitect proiectant se concentrează în perioada 1935-1950, când a lucrat…

Remember. Tudor Bugnariu (1909-1988)

Scris de Marți, 25 Iunie 2024
Tudor Bugnariu, sociolog și publicist, s-a născut pe 30 iunie 1909, la Budapesta. A urmat sociologia la Universitatea din Cluj (1927-1932). Datorită implicării sale în mişcarea comunistă (ca luptător în ilegalitate), în 1940 a fost arestat şi trimis în lagărele de la Caracal şi Someşeni. După cel de-Al Doilea Război…

Oameni de seamă. Iulia Buciuceanu, una dintre marile voci ale României

Scris de Marți, 25 Iunie 2024
Una dintre marile voci ale teatrului liric românesc, mezzosoprana Iulia Buciuceanu, s-a născut pe 25 iunie 1931, la Tighina, Basarabia, într-o familie de muzicieni. Atât mama, cât și tatăl său au studiat canto și, respectiv, dirijat și compoziție, la Conservator. A avut doi frați și două surori, printre care şi…

Oameni de seamă. Aleksei Remizov, o voce importantă în diaspora rusă

Scris de Luni, 24 Iunie 2024
Aleksei Mikhailovici Remizov, scriitor, eseist și traducător rus, s-a născut pe 24 iunie 1877, la Moscova. A urmat studii la Universitatea din Moscova, unde s-a înscris, în 1895, la Facultatea de Filologie. Şi-a întrerupt studiile în 1897, când a fost arestat pentru activități politice subversive. După ce a fost eliberat…

Remember. Matei Călinescu (1934-2009)

Scris de Luni, 24 Iunie 2024
Matei Călinescu, critic și teoretician literar român, s-a născut pe 15 iunie 1934, la București. A urmat cursurile Facultății de Filologie, secția engleză, de la Universitatea din București, luându-și licența în 1957. A debutat în revista ”Gazeta literară”, cu poezia ”Odihnă”. Plecat din țară în 1973, cu o bursă Fulbright,…

Smoothie cu banane, capșune și piersici

Scris de Duminică, 23 Iunie 2024
Ingrediente: Pentru o porție mare, se folosesc 200 ml de iaurt simplu, 5-6 căpșune, o jumătate de banană, o jumătate de piersică, 50 ml lapte, o linguriță de miere, o jumătate de linguriță de esență de vanilie. Preparare: Se adaugă treptat în blender laptele, iaurtul și banana. Apoi se adaugă…

Chipsuri de casă la cuptor

Scris de Sâmbătă, 22 Iunie 2024
Ingrediente: 4-5 cartofi, 2-3 linguri ulei de măsline, sare, condimente după gust. Chipsurile pot fi aromatizate cu: boia dulce/ iute, piper, turmeric, rozmarin, chimen sau doar cu sare grunjoasă. Preparare: După ce se curăță și se spală, cartofii se taie felii foarte subțiri, de 2-3 mm, pentru a fi mai…

Sexsomnia, boala oamenilor iubăreți în somn. Cum e să dormi, să faci sex și să uiți tot

Scris de Sâmbătă, 22 Iunie 2024
Sunt în această lume oameni care, în timp ce dorm, fac sex, au fantezii sexuale sau se autosatisfac și când se trezesc nu își amintesc nimic din toate acestea Specialiștii susțin că boala este similară cu somnambulismul și o pun pe seama unei componente genetice, dar și a stilului de…

Ardei umpluți cu orez și brânză, în sos de roșii, la cuptor

Scris de Sâmbătă, 22 Iunie 2024
Ingrediente: 6 ardei grași de mărime potrivită, sănătoși, 150 g ceapă, 3 căței de usturoi, 4 linguri de ulei,1 kg tomate cărnoase, 150 g orez cu bobul lung, 150 g brânză care se topește (cașcaval, mozzarella); opțional: câteva fire de șofran, 2-3 rămurele de busuioc, 1 foaie de dafin, pătrunjel…

Înghețată cu aromă de cheesecake

Scris de Sâmbătă, 22 Iunie 2024
Ingrediente: 250 g cremă de brânză cu 65% grăsime, 250 g smântână pentru gătit, o cutie de lapte condensat îndulcit de 396 g, o linguriță de extract de vanilie, coaja rasă de la o lămâie, 4-5 linguri de biscuiți graham sfărâmați. Preparare: Se pun crema de brânză, smântâna, extractul de…

Oameni de seamă. Abbas Kiarostami, regizor premiat cu Palme d'Or

Scris de Sâmbătă, 22 Iunie 2024
Cineast, fotograf, pictor şi poet, Abbas Kiarostami s-a născut pe 22 iunie 1940, la Teheran (Iran). Este cel mai cunoscut regizor al "noului val" iranian. Prima sa experiență artistică a fost pictura, pe care a studiat-o la Universitatea de Arte Plastice din Teheran. Ca pictor, designer și ilustrator, Kiarostami a…

Remember. George Carlin (1937-2008)

Scris de Sâmbătă, 22 Iunie 2024
George Carlin s-a născut pe 12 mai 1937, la New York, SUA. A fost un comediant, actor și scriitor, care a câștigat 5 premii Grammy pentru albumele sale de comedie. El s-a remarcat pentru umorul negru și pentru gândurile sale asupra politicii, limbii engleze, psihologiei, religiei și a unor subiecte…

Vika Jigulina, de la muzică, la blocuri

Scris de Sâmbătă, 22 Iunie 2024
Compania de dezvoltare imobiliară Victoria Capital Partners, deținută de Victoria Corneva - cunoscută sub numele de scenă Vika Jigulina - pregătește actele pentru construcţia unui ansamblu rezidențial pe malul Lacului Morii din București. Firma muzicienei din Cahul a cumpărat terenul, cu o suprafață de 3.326 de metri pătrați, acum doi…

„Salvatorii” planetei și poveștile lor ciudate

Scris de Vineri, 21 Iunie 2024
Lui Bruce Lee îi era frică de apă și nu știa să înoatePrimul contact cu apa al lui Bruce Lee, în afara băii, i-a fost de rău augur: se afla cu sora sa, Phoebe, la o piscină, iar Bruce a împins-o în apă. Din adânc, fata l-a tras pe Bruce…

Oameni de seamă. Charles-Théodore Frère, pictor orientalist de succes

Scris de Vineri, 21 Iunie 2024
Charles-Théodore Frère, pictor, acuarelist și desenator francez, s-a născut pe 21 iunie 1814, la Paris. A studiat la École des Beaux-Arts.După terminarea studiilor, a călătorit în toată Franța, vizitând Alsacia - unde a realizat probabil cea mai timpurie lucrare a sa cunoscută până în prezent, poate chiar debutul său, un…

Remember. Bertha von Suttner (1843-1914)

Scris de Vineri, 21 Iunie 2024
Scriitoarea austriacă Bertha Sophia Felicita von Suttner s-a născut pe 9 iunie 1843, la Praga. Deși nu a urmat studii universitare formale, a beneficiat de o educație bună, studiind mai multe limbi străine și literatură, dar și științe și muzică. A devenit cunoscută după publicarea, în 1889, a romanului "Jos…

Oameni de seamă. Petre Gheorghiu, un „munte” de talent

Scris de Joi, 20 Iunie 2024
Actorul de teatru, film și televiziune Petre Gheorghiu s-a născut pe 20 iunie 1929, la Iași. A urmat Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Și-a început activitatea teatrală la Teatrul Național din Iași, apoi a fost remarcat de actrița Lucia Sturdza-Bulandra, care în 1956 l-a adus la Teatrul Municipal din…
Pagina 55 din 292