Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi

Pădurarul şi Toamna îşi şterg ochii. O tăcere cutremurătoare stăpâneşte ne/cuprinsul din Sus şi din Jos. Deocamdată, nimic nu mai răzbate din viitor. Tac. Tace şi Toamna. Tace şi pădurarul. Şi, deodată, ca şi cum ar porni o rostogolire din deasupra pădurii, tustrei începem să ascultăm fără să auzim: "A…

"Negreşit, vine dimineaţa. Victoria se trezeşte, ia apă de la cişmeaua care udă inima pădurii cu grijă şi răbdare matusalemică. Dă cu apă pe faţă şi se înviorează. Apoi, cu paşi siguri şi obişnuiţi de atâta amar de vreme prin bătătură, merge să dea grăunţe la păsări, să dea drumul…

Nea Mihai nu mai grăieşte nimic din poveste. Parcă aşteaptă o reacţie din partea mea, mai ales că eu sunt primul care află mişcătoarea-i mărturisire. Sunt primul, cică. Şi mă întreb de ce s-o fi hotărât să-mi zică tocmai mie, un ţânc, un crud la minte, un suflet imaculat, un…

Nea Mihai (era să zic nea Ion) îşi drege glasul şi începe de unde a rămas: "Cum spuneam adineaori, Ion mă ia-n Râpa Fasolei, cam la amiaza zilei dinaintea nopţii de plecare. Ajungem destul de repede, deşi nu-i grabă, iar satul Adam e aproape de astă pădure. Umbra măreţiei şi…

"Eu... nu sunt Ion. Eu sunt el, fratele geamăn, Mihai. Ion a plecat în lume. Nu ştiu dacă în lumea asta ori în lumea de apoi, dar a juruit (cu mâna pe Carte) că nu se mai întoarce. N-a plecat ca din moară, fără să-mi zică de ce nu mai…

Pădurarul mă priveşte niţel, ca şi cum mi-ar ghici, ca şi cum mi-ar auzi, ca şi cum mi-ar citi gândurile cuvintelor/cuvintele gândurilor din viitor. Parc-ar vrea şi el să stea-n încă nescrisele-mi caligrafii autumnale. Parcă vrea să-mi spună să continui. Şi, ca să mă năucească într-adevăr, chiar mă roagă: "Ionică,…

Nea Ion Dumbă abia mă vede şi abia-mi răspunde la salut, aşa-i de ocupat cu paza pădurii. Că-i pădurea Statului, nu a celor care-or s-o taie pe toată, mai târziu, cam peste jumate de secol, s-o facă foc la grătarul cu femur de cinteză şi pectoral de cuc, dar şi…

"Te duci la pădurăreasă, femeia pădurarului Ion Croitoru, zis Ion Dumbă! Te duci să aduci un bon de lemne! La ea te duci! Pentru că el nu-i acasă! Umblă prin codru şi păzeşte copacii! Îi numără, îi adună, îi scade...! Mă rog, treaba lui! Când ajungi, dai bună ziua la…

În ultimii treizeci şi unu de ani, de când s-a dat dezlegare la Panaramă, adică de când grecoaica răpănoasă, ţaţa Democraţia, a început să-şi zvârle urdorile şi alte produse ORL în spaţiul aerian, terestru şi naval românesc, a apărut un tip de "om nou", nemaivăzut, nemaiauzit şi nemaipomenit pe  abscisele…

Deseori - prin satelit sau prin autobuz, prin urlare sau prin şoptire, ori pe stradă, ori pe scară, oricum şi oriunde şi oricând vrea fiecare - mi se pune cea mai stupidă întrebare de la facerea lumii spre-ncoace: Ce (mai) faci? Cum vedeţi, cel care moare de nerăbdare să afle…

În fiecare noapte de Aprilie spre Mai, când filomela-i numai des/cântare şi  minune-n văzduhul şi-n verdele amirosind a paşti, a blajini şi-a nălţare, şi când cele taine vii cată-n sihle şi-n vâlcele să întâlnească taine moarte, mă duc în spatele casei părinteşti, în fundul grădinii, lângă cel gard din cătină…

Bâţâitoarea cu prudenţă alimentară împinsă la extrema cealaltă, îmbrăcată ca o paiaţă şi iute-n limba-i plină cu pleonasme, truisme, cacofonii şi alte bazaconii înalt căpietoare, înfiptă ca un cui în talpă când te grăbeşti să nu scapi trenul, îşi smulge telefonul din poşeta mare cât o frunzuliţă de trifoi, şi-l…