EDITORIAL - Viaţa Liberă Galaţi

Spectatori versus huligani

Scris de Luni, 08 Iunie 2020
Măsurile impuse de către autoritățile românești, pe perioada stării de alertă, în ceea ce priveşte competițiile sportive, au stârnit nemulțumiri în rândul publicului, al suporterilor de fotbal în special, care s-au simțit lezați de atitudinea ministrului Tineretului și Sportului, Ionuţ Stroe. Acesta a precizat într-o conferință de presă că sunt…

Unde-s teii de altădată?

Scris de Sâmbătă, 06 Iunie 2020
La mulţi ani, dragul meu Galaţi, să rămâi sănătos şi să nu-ţi mai plece copiii în lumea largă. De ce mă priveşti mirat?! Ştiu că te-ai obişnuit să ţi se spună că eşti oraş de rahat, că nu oferi nicio perspectivă, că eşti prea gri sau prea roşu! Chit că…

Educaţia sexuală a elevilor, sperietoarea din Parlament

Scris de Vineri, 05 Iunie 2020
Educaţia sexuală predată în şcoli se va numi sanitară, iar participarea elevilor la aceste ore se va face doar cu acordul părinţilor. Votul a 269 de parlamentari a modificat în acest sens proiectul de lege iniţial, care spunea lucrurilor pe nume, fără acord parental. Îmi imaginez că discuţia cu copilul…

Economia, pe spinarea pandemiei

Scris de Joi, 04 Iunie 2020
Sunt convins că dregătorii noştri stau cu ochiul şi la cele ce se petrec afară, de pildă la parcurile, acum deschise, ale francezilor, sau la muzeele italiene acum vizitabile, dar şi la nebunia violentă din SUA, care tare îmi aminteşte de epoca Erdogan. Văzând cum din punga naţională găurită de…

Ratingul sau pensia?

Scris de Miercuri, 03 Iunie 2020
Dacă te duci la "Cuca Măcăi" să întrebi vreo babă ce părere are dacă România va fi retrogradată la categoria "junk" de agenţiile de rating precum Standard & Poor’s (S&P), rişti să te alegi cu vreo două vorbe neaoşe pe care le înţelege toată lumea… Dacă întrebi, însă, ce părere…

Bolnavii cărora statul le-a întors spatele

Scris de Marți, 02 Iunie 2020
Epidemia de coronavirus a monopolizat discursul public al ultimelor trei luni. Zilnic, am așteptat cu emoții noile raportări, sperând la o îmbunătățire a situației și la o eventuală revenire la normalul de dinaintea pandemiei. Totuși, în mod paradoxal, deși coronavirusul a devenit noua noastră obsesie, se vorbește încă extrem de…

În parc, cu copiii, sau la terasă, cu adulții?

Scris de Luni, 01 Iunie 2020
A venit și momentul mult așteptat de antreprenorii din industria ospitalității și nu numai. De Ziua Internațională a Copilului se redeschid și localurile în aer liber, mai pe românește, terasele. Cerințele din normele metodologice sunt destul de limpezi și de drastice. Se montează dispozitive de igienizare, chiar cu substanțe biocide,…

Distanţarea socială în conservă

Scris de Sâmbătă, 30 Mai 2020
De la încetarea stării de urgenţă, avem iar program "full" la transportul public, nemafiind nevoiţi să aşteptăm autobuzele despre care, la un moment dat, nimeni nu părea să ştie după ce grafic mai circulau. Ei bine, cu tot noianul de reguli şi obligaţii pe care le au călătorii dependenţi de…

Bacalaureatul, strategia şi fabricile de diplome

Scris de Vineri, 29 Mai 2020
Încă o dată se probează faptul că suntem ţara în care toţi, dar absolut toţi ne pricepem la fotbal şi la Educaţie. Într-un context în care lucrurile sunt şi aşa într-o permanentă schimbare, pentru că apar situaţii neprevăzute, oamenii de la Ministerul Educaţiei şi o mulţime de directori şi profesori…

Dispeceratul, boierul taximetriei

Scris de Joi, 28 Mai 2020
N-am fost niciodată de părere că taximetria este o meserie ușoară. Să aștepți ore în șir la bordură sau în stațiile de taxiuri, între două comenzi, să nu știi cine ți se va urca în mașină în minutul următor, sau dacă vei mai avea vreun client în ziua respectivă, să…

Galaţi-Brăila sau 1-0 la umanitate

Scris de Miercuri, 27 Mai 2020
"Decizia medicilor a fost fatală!", titra, luni, un ziar din judeţul vecin, cu privire la pacienta de 76 de ani care a ajuns, prin transfer, de la Spitalul CFR Galaţi la Spitalul Judeţean din Brăila. Decizia de transfer a fost luată cu acordul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a…

Schimbare, schimbare, dar cu cap!

Scris de Marți, 26 Mai 2020
Îmi plac zonele vechi ale unui oraș pentru istoria lui, la fel cum îmi plac și zonele moderne, futuriste chiar, având în vedere secolul în care trăim. Ce îmi displac însă sunt acele combinații total neinspirate, din punctul meu de vedere, între vechi și nou. Iar în ceea ce privește…

Un an de promisiuni măreţe

Scris de Luni, 25 Mai 2020
"În politică, să ştii de la mine, contează mai mult ce le spui oamenilor că faci, nu ce faci!", îmi explica părinteşte, cu ani în urmă, unul dintre liderii politici de ieri, de azi, de mâine şi dintotdeauna. Atunci am zâmbit sceptic, dar am învăţat că e mai înţelept să…

În temperaturi să ne măsurăm sau în scenarii să ne luptăm

Scris de Sâmbătă, 23 Mai 2020
Starea de urgenţă a trecut. Suntem, de mai bine de o săptămână, în stare de alertă, maximă, după cum susţin guvernanţii. Regulile s-au mai relaxat, pe ici, pe colo, dar asta nu înseamnă că ne-am întors, nici măcar la nivel de deziderat, la viaţa normală de dinainte de pandemie. Dar…

Unghiuri ascuțite sau mai obtuze

Scris de Vineri, 22 Mai 2020
Prin mai puține îmbolnăviri, România, o țară mai sigură pentru turiștii străini decât țările lor (cu condiția să nu se frece de miile de români care nu respectă reguli elementare!), rămâne în continuare închisă! Plajele turismului românesc, care aduceau fonduri importante și bugetului de stat, sunt deschise doar pescărușilor, însă…

Banul la ban trage, chiar şi-n pandemie

Scris de Joi, 21 Mai 2020
După toată năuceala determinată de pandemie, care risca să aducă Uniunea Europeană în pragul unui blocaj total - la un moment dat se ajunsese la un fel de "isterie" inclusiv între şefii de stat şi de guvern - lumea a început… să se adapteze. Fabricile auto au început să facă…

COVID trece, CAPVID rămâne!

Scris de Miercuri, 20 Mai 2020
COVID-19 (asta-i boala!) şi-a cam trăit traiul. În condiţiile în care medicii s-au pus de acord asupra unei scheme de tratament (antiviral + anticoagulant + antiinflamator) care dă rezultate, iar în plus există şi varianta plasmei imunizate, recoltată de la bolnavii deja vindecaţi, COVID-19 nu va mai pune presiune pe…

Relaxare cu vedere spre moarte

Scris de Marți, 19 Mai 2020
Au trecut abia câteva zile de la încetarea restricțiilor sociale, dar comportamentul multora dintre noi arată deja câte nu am înțeles din starea de urgență ce tocmai s-a încheiat. Noua etapă în care România a intrat, pentru următoarea lună, nu înseamnă ignorarea cu bună știință a regulilor de protecție în…

Uau, se joacă! Dar la alţii!

Scris de Luni, 18 Mai 2020
În weekendul trecut am văzut că începe să se repună serios în mişcare lumea sportului. După luni de zile în care peste tot vedeam obsesiv aproape numai veşti de anulare sau amânare a competiţiile, atât de multe încât ajunsesem să am o stare de jenă la publicare, acum am văzut…

Cu grătarele oprite!

Scris de Sâmbătă, 16 Mai 2020
Am trecut din stare de urgență în stare de alertă, printr-o altă stare... Una în care poate ar fi bine să ne mai și amuzăm că, deh, primăvara nu-i ca iarna... E clar că ”orice om îi este frică” în această perioadă în care, vorba unui faimos primar de sector,…

De la urgenţă la alertă, cu surprindere

Scris de Vineri, 15 Mai 2020
Nu mai este nicio noutate că noţiunea de "surpriză" face parte din ADN-ul celor care ne conduc. Iarna îi ia pe edili prin surprindere, molimele vin pe nepusă masă, la fel şi mult aşteptata relaxare. Să trecem de la starea de urgenţă la starea de alertă pare a fi o…

Au decapitat legea abrogării pensiilor speciale

Scris de Joi, 14 Mai 2020
În Constituţie scrie, la articolul 16 că "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege". Ceva mai încolo, la articolul 47, se menţionează: "(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit,…

Experimentul Philadelphia la Finanțe

Scris de Miercuri, 13 Mai 2020
Într-o țară normală, partea de administrare fiscală, de colectare a veniturilor la buget, este una de maximă importanță. Ca să ai bani la buget pentru dezvoltare, pentru investiții, pentru cheltuielile sociale, trebuie să-i strângi mai întâi. Nu poți cheltui mai mult decât ai, este o regulă universal valabilă, care funcționează…

Libertate individuală și responsabilitate socială

Scris de Marți, 12 Mai 2020
Trăim parcă în două realități paralele. Pe de o parte, sunt bolnavii, în fiecare zi mai mulți, oamenii care încă își pierd viața, apelurile la cei vindecați să doneze plasmă pentru tratamentul celor aflați în stare gravă, avertismentele, spălatul excesiv pe mâini, dezinfectantul. Pe de cealaltă parte, natura își vede…
Pagina 48 din 151