SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Pleacă generaţia de aur
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 12 Iunie 2010
* Dascălii Mariana Parapiru, Ana Patraşcu, Georgeta Afrăsinie şi Petrea Chiru, la a doua binemeritată profesie - pensionarea * Miros de filă de carte îngălbenită de timp şi de gânduri. Biblioteca este cel mai nimerit loc în care pot fi mai bine sărbătoriţi profesorii care îşi iau rămas bun de…
Cum luptăm cu canicula?
Scris de Gabriel Kolbay Vineri, 11 Iunie 2010
* Se face tot mai cald, iar acest lucru începe să se simtă * „Odată cu creşterea temperaturilor, a crescut şi numărul pacienţilor care solicită ajutorul Ambulanţei şi ajung la spitalul nostru din cauza expunerii la soare. Sunt din ce în ce mai mulţi pacienţi cardiaci, a căror stare se…
Zilele Colegiului Energetic
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 11 Iunie 2010
Chiar în prag de vacanţă, elevii şi profesorii Colegiului Energetic „Paul Dimo” şi-au sărbătorit zilele liceului, prin câteva acţiuni interesante. Din program amintim: teatru de umbre – „Fata moşului şi fata babei”, „Unităţile de măsură electrice şi savanţii lor”, concurs de informatică „Eu mi-s mândru de liceul meu”, „Academia vedetelor”…
Şi copiii de grădiniţă sunt absolvenţi
Scris de Marius Ţuca Vineri, 11 Iunie 2010
Cântece, poezii, parada literelor şi dansul păpuşilor au făcut parte din repertoriul celor mai mici „absolvenţi” ai acestor zile de sfârşit de an şcolar. Este vorba despre copiii de la grupa mare (pregătitoare) de la Grădiniţa nr. 53 „Nicolae Labiş”, care şi-au luat adio de la institutori şi colegi printr-un…
Cel mai bine plătit manager şcolar este din mediul rural
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 11 Iunie 2010
Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a publicat, ieri, pe www.isj.gl.edu.ro, veniturile nete realizate de directorii de şcoli în luna mai. 10 dintre cei aproape 240 de manageri şcolari gălăţeni au un salariu net de peste 3.500 de lei, maximul atingându-l directorul unei şcoli gimnaziale din mediul rural, care încasează „în mână”…
Sărăcia poate ucide copilăria
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 11 Iunie 2010
Disponibilizări, şomaj, diminuări salariale. Gustul amar al sărăciei îl simt direct părinţii, dar consecinţele le resimt, poate, înzecit copiii lor. Unii elevi abia pot să-şi cumpere manuale, rechizite, uniforme, iar alţii îşi fac probleme şi cu ce bani să ajungă până la şcoală. Profesorii, învăţătorii, diriginţii le ştiu problemele. Unii…
Bani pentru tineri
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 11 Iunie 2010
Asociaţiile din Galaţi pot participa la a doua etapă a concursului local de proiecte destinate tinerilor. Dosarele vor fi depuse în perioada 14-29 iunie, la sediul Direcţiei Judeţene pentru Tineret (DJT) Galaţi. Proiectele pentru care se solicită finanţare trebuie să se deruleze în perioada 4 august - 1 decembrie. Metodologia…
Eliza, mai bogată în prieteni
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 11 Iunie 2010
Eliza, eleva de clasa a X-a de la Colegiul Naţional „Cuza”, în ajutorul căreia au sărit necondiţionat adolescenţii de la Liceul de Artă „Dimitrie Culin”, a mai uitat de griji. După spectacolul de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Eliza ştie că se poate baza nu doar pe cei 1.800 de…
Gălăţeni condamnaţi la suferinţă
Scris de Gabriel Kolbay Vineri, 11 Iunie 2010
Unora dintre gălăţeni pur şi simplu nu le este dat să fie fericiţi. Oricât ar încerca, viaţa le ridică în cale piedici de netrecut. Este şi cazul soţilor Spirache şi Valeria Pană. Cu chiu, cu vai reuşiseră să scape de chinul vieţii de la blocul G4 din Micro 20. Mai…
Mai puţini şomeri înregistraţi
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 10 Iunie 2010
* Dar nu neapărat mai puţini gălăţeni fără loc de muncă! * Numărul de şomeri înregistraţi în bazele de datele ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi a scăzut, pe durat lunii trecute, cu 1.251 de persoane, de la 25.244 la finele lunii aprilie până la 23.993…
Chiriaşii vor să devină proprietari
Scris de Anca Melinte Joi, 10 Iunie 2010
* Nu mai puţin de 56 de solicitări de cumpărare a locuinţelor ANL au fost depuse până acum la Primărie * La ultima videoconferinţă cu prefecţii, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, i-a acuzat pe primari că tergiversează vânzarea apartamentelor ANL şi că în realitate nu vor să le înstrăineze pentru că…
O soluţie pentru un Galaţi turistic: un Ada Kaleh dunărean
Scris de Victor Cilincă Joi, 10 Iunie 2010
* Directorul APDM, Mihai Ochialbescu, propune scoaterea la suprafaţă a vechii insule * Unii dintre cititorii noştri îşi amintesc, poate l-au şi vizitat, de pitorescul orăşel Ada Kaleh, înghiţit de apele Dunării la executarea unor importante lucrări hidrotehnice. Oraşul de pe vechea insulă este acum scufundat, dar puţini ştiu că,…
„Legea Ciucă” privind ştergerea penalităţilor e ca şi emisă
Scris de Victor Cilincă Joi, 10 Iunie 2010
* După 4 ani şi 2 legislaturi, legea e susţinută de toţi parlamentarii * Statul nu pierde, câştigă * Datornicii sunt iertaţi de penalităţile uriaşe şi încurajaţi astfel să plătească la zi întreţinerea * „Legea Ciucă” pentru iertarea penalităţilor datoriilor „istorice” la întreţinere a trecut marţi de Comisia juridică a…
„Puţini medici ajung profesori în chirurgie”
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 10 Iunie 2010
* Prof. Michael Dobson, un pionier al medicinei mondiale, spune că parcursul profesional al medicilor specialişti este dificil şi în Australia * Bazele tradiţiei gălăţene în O.R.L., din păcate, tocmai în judeţul vecin * La finele săptămânii trecute, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a găzduit o conferinţă de otorinolaringologie (ORL)…
Gălăţeni care se răzbună pe echipajele Ambulanţei
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 10 Iunie 2010
Or fi de vină sărăcia şi disperarea, dar cu siguranţă putem da vina şi pe lipsa de educaţie, pe prostie, pe beţie şi pe răutate! Vorbim despre cauzele atitudinii violente pe care tot mai mulţi gălăţeni o adoptă în timp ce primesc îngrijiri din partea personalului medical al Serviciului Judeţean…
Clasament pe licee la bacalaureat
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 10 Iunie 2010
Conducerea ISJ a făcut un clasament al liceelor în funcţie de rezultatele la bacalaureat la probele de competenţe. „Vrem să vedem în ce măsură se păstrează ierarhia şi după probele scrise. E o verificare”, ne-a declarat inspectorul general, Doruleţ Resmeriţă. La proba de limba şi literatura română primele 5 sunt…
Petru Alexe, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea
Scris de Marius Ţuca Joi, 10 Iunie 2010
Prestigiul şcolii gălăţene superioare de industrie alimentară a fost din nou confirmat la cel mai înalt nivel. Decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, prof. dr. Petru Alexe, a primit cea mai înaltă distincţie academică, titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universităţii…
Studenţi plecaţi cu pluta
Scris de Marius Ţuca Joi, 10 Iunie 2010
Studenţii iar sunt duşi cu pluta ca să dea cu băţul în baltă. De data aceasta este vorba despre sensurile cât se poate de proprii ale expresiilor, pentru că studenţii gălăţeni participă, sâmbătă, la „Operaţiunea Monstrul”. Este vorba despre cea de-a cincea ediţie a unui concurs de pescuit, care are…
Doruleţ Resmeriţă: „Profesorii de matematică tineri sunt slab pregătiţi”
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 10 Iunie 2010
În urma unor anchete realizate pe baza rezultatelor la evaluarea naţională la matematică, conducerea ISJ a constatat că cele mai proaste note s-au obţinut acolo unde profesorii sunt suplinitori sau sunt debutanţi. „Din nefericire, avem locuri titularizabile la matematică pe care anual nu reuşim să le acoperim, deoarece absolvenţii de…
Halterele se cântăresc în medalii de aur
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 10 Iunie 2010
Două fete obişnuite. Nu prea musculoase, dar cu trupuri bine legate şi cu picioarele bine înfipte în pământ. Când am auzit că sunt triplu medaliate la recentul Campionat European de haltere de la Valencia, am crezut că nu am auzit bine. Însă unul dintre profesorii şi antrenorii lor, Costel Dimofte,…
Campioni la „Euro 200” - elevii din rural
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 09 Iunie 2010
Dintre cei 498 de elevi din judeţul nostru care au primit cupoane în valoare de 200 de euro pentru achiziţionarea unui calculator, doar 4 sunt din municipiul Galaţi. În afară de alţi câţiva elevi care sunt din Tecuci, grosul beneficiarilor se află în mediul rural, din cauză că ierarhizarea se…
Ecologizare cu elevi, la Zătun
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 09 Iunie 2010
Sâmbătă, 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, peste 20 de copii şi elevi de la Palatul Elevilor şi al Copiilor din Galaţi, sub îndrumarea profesorilor însoţitori, au participat la o acţiune de ecologizare a deşeurilor din zona Zătun. Prin acţiunea „Nu lăsa urme!”, instituţia iniţiatoare, Complexul Muzeal de Ştiinţele…
Festivalul internaţional organizat de Casa Corpului Didactic, la final
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 09 Iunie 2010
La sfârşitul săptămânii trecute s-au încheiat manifestările din cadrul Festivalului Internaţional „Educaţie şi cultură la Dunărea de Jos”, organizat de Casa Corpului Didactic (CCD) Galaţi. Manifestarea a reunit activităţi diverse, de la spectacole susţinute de elevi şi expoziţii de pictură, până la dezbateri pe teme didactice. Timp de mai bine…
Profesorii sunt plătiţi pentru munca la examene
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 09 Iunie 2010
Deşi s-au semnat pe 1 iunie, ordinele care reglementează plata profesorilor participanţi la organizarea şi desfăşurarea bacalaureatului, evaluărilor naţionale şi examenelor de certificare a competenţelor profesionale (atestate) au ajuns luni seara la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Pentru comisiile din unităţile şcolare unde s-a desfăşurat evaluarea naţională la clasa a VIII-a plata…