Corina Dobre

Corina Dobre

Emmanuel Macron rămâne favorit la preşedinţia Franţei. Duminică, runda decisivă

Vineri, 05 Mai 2017 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice "În Mişcare!" ("En marche!"), şi Marine Le Pen, liderul formaţiunii populiste Frontul Naţional (extremă dreapta), au participat, miercuri seară, la singura dezbatere televizată dintre cei doi candidaţi ajunşi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Ei au încercat să îi atragă de partea lor pe cei 20 la sută dintre francezi care sunt indecişi, relatează Politico. Un sondaj realizat de Elabe pentru postul de televiziune B ...

În sfârşit, Primăria s-a hotărât să ne scape de CĂPUȘE. Numai că planurile municipalităţii nu se ”pupă” cu prognoza meteo

Sâmbătă, 06 Mai 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
După ce, de la începutul lunii mai, zeci de gălăţeni au ajuns la spital muşcaţi de căpuşe, municipalitatea a hotărât, în sfârşit, să acţioneze împotriva periculoaselor insecte. Reprezentanţii Primăriei, care ar fi trebuit să ia această măsură încă din luna aprilie, odată cu încălzirea vremii, au anunţat că, de luni (8 mai) şi până joi (11 mai), Ecosal va face dezinsecţie în locurile în care gălăţenii obişnuiesc să-şi petreacă timpul liber. Este vorba de ...

FORMULARE ONLINE pentru ajutorul destinat sistemelor de ÎNCĂLZIRE. Programul centrelor unde depuneţi dosarele

Joi, 04 Mai 2017 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care doresc să obţină ajutorul financiar de 3.000 de lei, acordat de municipalitate pentru achiziţionarea unui sistem individual de încălzire şi apă caldă, nu trebuie să piardă timpul la ghişee pentru formularele tipizate. Atât cererea şi declaraţia pe propria răspundere, cât şi angajamentul prin care fiecare solicitant se obligă ca, în termen de 30 de zile de la primirea banilor, să facă dovada că suma încasată a fost folosită în scopul în care a fost ac ...

După urgie, case rămase în beznă, la Ţepu. 27 de stâlpi ai Electrica, puşi la pământ

Miercuri, 03 Mai 2017 07:00 | Publicat în SATUL
Chiar dacă, în informările oficiale ale Electrica, comuna Ţepu nu mai figura cu probleme în alimentarea cu energie, la sfârşitul săptămânii trecute încă erau localnici care stăteau pe întuneric, la mai bine de o săptămână de la ninsoare. Motivul, potrivit conducerii Primăriei, îl constituia un stâlp din lemn rupt, care încă nu fusese înlocuit de compania care se ocupă cu furnizarea energiei electrice în judeţul Galaţi. Acesta afecta trei case din satul Ţepu, potrivi ...

Un drum judeţean, în pericol de prăbuşire, la câţiva metri de casele unor oameni

Miercuri, 03 Mai 2017 09:00 | Publicat în SATUL
Dealul pe care se află suspendat drumul judeţean o ia, încet, dar sigur, la vale, iar tasarea taluzului antrenează şi calea de comunicaţie dintre două localităţi. Ninsoarea abundentă din a doua jumătate a lunii aprilie, care a pus la pământ sute de stâlpi de electricitate şi a lăsat în beznă, zile în şir, zeci de mii de oameni, a afectat grav şi reţeaua de infrastructură rutieră a judeţului. Drumul judeţean (DJ 241G) care leagă Ţepu şi Ţepu de Sus, cele două local ...

În cât timp va fi construit podul peste Dunăre. Când se va încheia licitaţia

Marți, 02 Mai 2017 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălăţenii şi brăilenii vor putea circula pe podul peste Dunăre în anul 2022. Cel puţin asta reiese din documentaţia lansată oficial, sâmbătă, la licitaţie, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Contractul pentru proiectarea şi execuţia podului suspendat de la Brăila are termen-limită pentru primirea ofertelor data de 11 august 2017, ora 16,00, şi urmează să coste 2.025.494.965 de lei fără TVA (aproximativ 500 de milioane de euro), potrivit Adevărul. Contra ...

Zece ore fără apă rece, într-un cartier din Galaţi. Vezi dacă şi tu eşti afectat

Marți, 02 Mai 2017 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care locuiesc în cartierul Micro 20, la blocurile B7, B8, B9, B10, B11, C8, C9, C10, A8, A9, A10, A11, I1 şi I2, nu vor beneficia, mâine, de apă potabilă, timp de 10 ore, au anunţat reprezentanţii Apă Canal. Alimentarea cu apă rece va fi sistată, între orele 8,00 şi 18,00, din cauza unor lucrări de reabilitare a reţelelor de distribuţie a apei reci. Sistarea acestui serviciu afectează şi o serie de agenţi economici, care îşi desfăşoară activitatea în imobilel ...

George Stângă şi-a împlinit visul. Senatorul i-a luat locul lui Dobre la şefia PNL Galaţi

Sâmbătă, 29 Aprilie 2017 13:50 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Senatorul George Stângă este, începând de astăzi, noul preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Galaţi, filială condusă timp de aproape 21 de ani, de către deputatul Victor Paul Dobre. Aşa cum anticipam, în urmă cu doar câteva zile, Victor Paul Dobre s-a retras din competiţie, iar bătălia s-a purtat între George Stângă, George Scarlat şi Cătălin Paraschiv, tânărul parlamentar reuşind să obţină aproape 300 din cele 440 de voturi valabil exprimate, fiind urmat de ...

De la 1 mai, oraşul rămâne fără apă caldă

Vineri, 28 Aprilie 2017 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălăţenii vor mai primi apă caldă menajeră furnizată în sistem centralizat doar până la sfârşitul acestei săptămâni. Apa caldă asigurată populaţiei în luna aprilie a costat bugetul local 3.465.003 lei, din care 3.187.804 lei reprezintă pierderi, în condiţiile în care consumul este redus, ne-a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.Edilul a precizat că, în aceste condiţii, este imposibil ca municipalitatea să-şi mai asume astfel de cheltuieli, ceea ce înseamnă că autorit ...

Unde puteţi merge la picnic în mini-vacanţa de 1 Mai. Cât vă costă o ieşire la iarbă verde

Vineri, 28 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Pădurea Gârboavele, Balta Zătun, Lacul Vânători, "La Salcâmi" şi Plaja "Brateş" sunt cele cinci zone de agrement special amenajate pentru activităţile de picnic, potrivit Gărzii de Mediu. Cine încinge grătarele între blocuri sau în orice altă zonă neautorizată riscă amenzi de până la 5.000 de lei. Şi în acest an, Pădurea Gârboavele (400 de hectare), cel mai mare loc de agrement al gălăţenilor, îi aşteaptă pe oameni, în mini-vacanţa de 1 Mai, cu peste 100 de gră ...
Pagina 116 din 362

Combinatul Liberty Galați are un nou administrator concordatar

Tribunalul Galați a admis, miercuri, 23 iulie, numirea unui nou administrator concordatar la Liberty ...

Mizerie la un punct de colectare SGR, „taxată” de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au întreprins, în urma unei sesizări primite, un control la un oper ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Premiu special la Festivalul „Boovie” pentru echipa de la CNMK

Anul acesta, echipa de „actori” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați, "Vox Machina", ...

DISPOZIŢIA NR. 196 din 23 iulie 2025

PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 196 din 23 iulie 2025 privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consili ...

Hoţ gălăţean prins în Marea Britanie

În zilele de 16 şi 17 iulie, Poliția Română a adus în țară sub escortă cinci persoane, pe numele căr ...

Două noi parcuri eoliene vor fi înființate la Frumuşiţa

Firma Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy, va dezvolta două noi parcur ...

Companii germane interesate de zona Galaţi - Brăila

Peste 40 de companii germane din apărare, securitate, energie, industrie și retail și-au exprimat in ...

Promisiune administrativă: săptămâna şi panglica

„Din septembrie până în decembrie, voi tăia în fiecare săptămână câte o panglică”, a promis preşedin ...

Candidaturi deschise pentru Capitala Tineretului

S-a deschis apelul pentru titlul ”Capitala Tineretului din România 2027”, programul național dedicat ...

Circuitul copacilor în Pădurea Gârboavele. Defrişări şi plantări făcute anul acesta (FOTO)

„Invit pe mari iubitori de natură la Gârboavele. Fraților, vă rog frumos: la pădure! Orașul e cu bet ...

Cu câţi bani sunt plătiţi mai-marii judeţului Galaţi

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

Doliu naţional la Cernăuţi, după atacul rusesc din noaptea trecută

Duminică, 13 iulie, va fi doliu naţional la Cernăuţi, în memoria victimelor celui mai recent atac ae ...

„Această ciocnire cu Rusia este doar începutul”. Interviu despre Dunăre, război şi dezinformare

De Ziua Dunării, am avut ocazia să stăm de vorbă, la "Viaţa liberă", cu un oaspete al oraşului nostr ...

Colonel SBU, asasinat în Kiev

Un colonel al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost împușcat mortal în districtul Holos ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Zmeura - fructul fragil cu puteri tămăduitoare

Puține fructe sunt atât de delicate și, totodată, atât de bogate în nutrienți precum zmeura. Cu gust ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

La Liberty, oțelul s-a dus, dar ingineria financiară rămâne

Când o uzină se prăbușește, se aude un zgomot. Când se prăbușește o economie locală, se lasă liniște ...

Euro a stagnat la 5,07 lei

Culoarul de tranzacționare al euro s-a îngustat marțea aceasta la 5,068 - 5,071 lei, în ton cu evolu ...

Peste 7.600 de tineri și-au căutat un job de la începutul lunii

Peste 7.600 de tineri din România și-au activat conturile de job-seeker pe platforma delucru.ro de l ...

Peste 150 de absolvenți gălățeni, înregistrați la AJOFM

150 de absolvenți gălățeni de liceu și facultate s-au înscris, începând cu 1 iulie, în evidența AJOF ...

Selecționata de volei juniori, la ”Europene”

VOLEI. Naționala masculină de volei sub 16 ani a României a ajuns duminică în Armenia, la Erevan, un ...

Sporting Liești, un sezon de tranziție

Echipa din Liești se raportează încă la sezonul foarte bun din campionatul trecut al Ligii a III-a d ...

Galaţiul pune la bătaie 6 milioane de lei pentru cluburile sportive

Doar 6.000.000 de lei este bugetul pe care municipiul Galaţi l-a alocat pentru finanţarea programelo ...

Start foarte echilibrat de campionat, dar şi cu un scor-record

Nicio echipă din prima ligă a fotbalului nostru n-a reușit să câștige ambele jocuri disputate până a ...

„Vacanța ALTFEL la bibliotecă!” - activități de vară pentru copiii din Galați

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” din Galați a dat startul înscrie ...

Galațiul, locul 1 național după recorectarea tezelor de la Definitivat

Afișarea rezultatelor finale la examenul de definitivare în învăţământ a făcut, ca după recorectarea ...

Proiect transfrontalier pentru turism sustenabil

Miercuri, 23 iulie, de la ora 10.30, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează conferinț ...

Elevii de la Școala Nr. 16, premianți la un festival de film

Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 16 din Galați au reușit o performanță remarcabilă la Boovie 2025 ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Euro a scăzut cu un ban față de lunea trecută

Reducerea aversiunii față de risc de pe piețele financiare a asigurat un parcurs liniștit monedelor ...

Contract atribuit pentru noii „plămâni verzi” ai oraşului. Până în 2026 ar trebui să avem păduri urbane

Din a doua încercare, Primăria Galaţi a reuşit să atribuie contractul pentru noii „plămâni verzi” ai ...

Bucurie sfântă la Biserica „Sfântul Ilie” din Galați

Sfântul Proroc Ilie a fost, pe 20 iulie, motiv de pelerinaj către bisericile din întreaga eparhie a ...

Campanie pentru sprijinirea victimelor violenței domestice. Nu ești singură în lupta cu abuzurile!

Deși trăim în 2025, violența domestică rămâne o realitate crudă, prezentă în viața a zeci de mii de ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia „Templul Interior“, cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

Galaţiul prinde iar culoare şi farmec, prin Htag Festival

Artă urbană și mai multă culoare în Galaţi, asta aduce a treia ediţie a „Htag Festival”, prin care o ...

Gălățeni la Festivalul „Vasluiul Medieval”

Nouă membri ai Asociației Culturale "Tomis" - filiala Galați, împreună cu șase colegi de la grupul „ ...

Peisajul şi portretul domină Salonul de vară al plasticienilor gălăţeni

Deschisă la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, ediția din acest an a Salonului de vară al Filialei G ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Patronul ”Hanului Vânătorilor” și-a redus pedeapsa prin prescripție

Circa trei ani de închisoare este cuantumul pe care Curtea de Apel Galați l-a tăiat din sentința dat ...

28 de ani de închisoare pentru mama care şi-a ucis fetiţa de 9 ani

Tribunalul Galați a pronunțat luni, 14 iulie, condamnarea în dosarul de omor al minorei Alexandra Va ...

66 de ani de închisoare pentru ucigașii Alexandrei!

Tribunalul Galați a pronunțat luni, 14 iulie, condamnarea în dosarul de omor al minorei Alexandra Va ...

Șofer chinez, înfrânt la graniță de birocrație. Din două permise, niciunul nu era bun

Un cetățean chinez nu a fost lăsat să intre în țară la volanul mașinii după ce autoritățile române d ...

Comunitățile vulnerabile pot beneficia de noi oportunități financiare. Apel al Prefecturii Galați

Instituția Prefectului din județul Galați a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanții Agenție ...

Magazie arsă din cauza unui aparat de tăiat lemne

O magazie pentru lemne a ars din temelii, după ce un aparat electric de tăiat lemne, lăsat în priză, ...

Obiceiul „Pomul de Sf. Ilie”, promovat la Șivița

În perioada 18-20 iulie, Asociația Culturală pentru Tradiții și Obiceiuri Românești „Vatra”, alături ...

Un pas important pentru rețeaua de gaze din Smârdan

Proiectul privind înființarea rețelei de gaze naturale în comuna Smârdan avansează cu un nou pas con ...

HUȚA! HUȚA!

O, daca mea... io-s dac fidel... chiar dacă te-am înşelat (cândva) cu vro ne-vastă! (de dragul tău ...

Elegie la Piramida cu Vârful în Jos (blagoslovenie)

Motto:„ca nişte păsări ilegale/ ne ducem cuibul în spinare/ trăim în timpul morţii tale/ ori poate n ...

CONSTATARE-n CONTRA/STARE (dosarele XYZ)

!nici un zmeu, nici o ileană nu mai umblă pe pământ! făt-frumos e terchea-berchea, sfânta vineri st ...

TRATAT EXTEMPORAL (așa așa vede)

Aşa se vede dinspre depărtare:frumos, citeţ, corect, gramatical -şi tot la fel s-aude... mi se parec ...

Maria de la Tutungerie

De-a lungul scurtei sau prea lungii mele vieţi, aşa, pentru ca să nu mi se pară că (nu) fac nimic, a ...

Maria din Bârlad

Dragă Marie, iartă-mă că sunt întârziat în răspuns la epistolia ta copleşitoare şi importantă ca tin ...

Maria de la Școală

Pe Maria de la Şcoală am cunoscut-o la Biblioteca din Comună. Era o fetişcană mândruleană aproape mi ...

Maria de la Frizerie

Pot să spun cu toată sinceritatea şi cu toată responsabilitatea şi argumentaţia din partea de sud a ...

Radu Popa, creator de şcoală de arheologie

Arheologul și istoricul Radu Popa s-a născut pe 23 iulie 1933, la Sighișoara. A urmat cursurile Fac ...

Remember. Vlad Mugur (1927-2001)

Regizorul de teatru Vlad Mugur s-a născut pe 22 iunie 1927, la București. A absolvit Institutul de ...

Filmul zilei la tv

„Sirena de pe Mississippi” Franţa (1969), dramă, mister, romanticTVR 1, marţi, 22 iulie, ora 21.00C ...

CARIERE. Leon Rotman, primul dublu campion olimpic al României

Canoistul Leon Rotman, primul dublu campion olimpic al României, s-a născut pe 22 iulie 1934, la Buc ...

Prea mult online poate fi periculos. Atenţie la ce postaţi despre viaţa personală!

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra riscurilor tot mai mari ...

Scapă de mătreață în mod natural!

Mătreața este una dintre cele mai frecvente probleme ale scalpului, afectând milioane de oameni, ind ...

Când nu mănânci, te vindeci! O practică milenară cu efecte dovedite asupra sănătății

Într-o epocă a abundenței, în care mesele sunt tot mai bogate, iar tentațiile culinare ne însoțesc l ...

Cum putem învinge atacurile de panică fără medicamente

Într-o lume în care stresul a devenit o constantă a vieții moderne, tot mai multe persoane se confru ...