Corina Dobre

Corina Dobre

Ambasadorul Ucrainei, la Navrom Galaţi

Sâmbătă, 19 Mai 2018 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai autorităţilor locale (viceprimarii Cristian Enache, Picu Roman şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florinel Petru Gasparotti), dar şi cu subprefectul Mihai Manoliu, ambasadorul Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, s-a întâlnit cu reprezentanţii Navrom Galaţi, pentru a discuta despre înfiinţarea punctului de trecere a frontierei între Isaccea (Tulcea, România) şi Orlovka (Odesa, Ucraina), care ar urma să devină funcţi ...

Directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie ai Transurb îşi dau demisia

Vineri, 18 Mai 2018 11:07 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Directorul general interimar al Transurb, Adrian Negraru, şi preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii, Gigel Caliga, şi-au anunţat, astăzi, demisia. Decizia celor doi membri ALDE de la vârful Transurb vine după o perioadă extrem de tensionată cu conducerea PSD a Primăriei Galaţi. "Eu mă consider o persoană cu principii şi valori de viaţă, care nu face compromisuri. În toată această perioadă, nu am făcut decât să dau dovadă de transparenţă, tot ce am f ...

Modernizarea Centurii bate pasul pe loc, în lipsa evaluatorilor

Vineri, 18 Mai 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Proiectul de extindere şi modernizare a Drumului de Centură, estimat la aproximativ 40 de milioane de euro de către autorităţi, a bătut pasul pe loc, în ultima vreme, în lipsa evaluatorilor. Cel mai important proiect de infrastructură al Galaţiului, din ultimele trei decenii, mai are de trecut doar faza de evaluare tehnică pentru a putea primi undă verde. "Drumul de Centură este o prioritate pentru noi. În momentul de faţă, după ce a trecut de toate fazele de verificare de elig ...

DNA cere şapte ani de închisoare pentru Dragnea

Miercuri, 16 Mai 2018 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În pledoaria finală în dosarul angajărilor fictive, procurorul DNA a cerut instanţei supreme acordarea unei pedepse de şapte ani şi şase luni de închisoare pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, precum şi anularea suspendării din dosarul "Referendumul". În schimb, pentru fosta soţie a politicianului, Bombonica Prodana, procurorul a cerut instanţei să ia act de încetarea procesului penal, arătând că aceasta a achitat prejudiciul. Sentinţa ar putea fi pronunţată pe 29 mai. ...

Riscăm să pierdem banii UE

Joi, 17 Mai 2018 07:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Modificările propuse la legea Curţii de Conturi, instituție condusă de Mihai Busuioc, omul de încredere al lui Liviu Dragnea, intră, miercuri, 23 mai, în comisia de buget a Senatului, au declarat, pentru G4Media.ro, surse parlamentare. Actul normativ a fost adoptat deja de Camera Deputaților pe 25 aprilie, iar Senatul este for decizional. G4Media a scris că România riscă suspendarea tuturor plăţilor făcute de UE în proiectele europene, din cauza modificărilor aduse la legea Cur ...

Burse de la CJ pentru 181 de elevi

Joi, 17 Mai 2018 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Nu mai puţin de 181 de elevi ai unităţilor de învăţământ speciale din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) primesc burse sociale din partea CJ, în cuantum de câte 100 de lei. Un proiect de hotărâre privind acordarea a 20 de burse la Liceul Tehnologic "Simion Mehedinţi", 68 de burse la Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Pufan", 72 de burse la Şcoala Profesională Specială "Emil Gârleanu" şi 21 de burse la Şcoala Profesională Specială "P.P. Neveanu" va fi supus votului ...

Întâlnire Primărie-Transurb

Miercuri, 16 Mai 2018 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Conducerea operatorului de transport public local se va întâlni, joi, 17 mai 2018, cu reprezentanţii la vârf ai Primăriei (printre care city managerul Marius Humelnicu), pentru a discuta despre activitatea Transurb şi implicit problemele financiare cu care societatea se confruntă. Informaţia ne-a fost confirmată de către directorul general interimar al Transurb, Adrian Negraru, care ne-a spus că operatorul, cu 830 de angajaţi, se află în impas. ...

Eroii, comemoraţi de Înălţare

Miercuri, 16 Mai 2018 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii sunt invitaţi să participe, joi, 17 mai 2018, la manifestările organizate de Prefectură de Ziua Eroilor. Ceremoniile închinate eroilor neamului, comemoraţi în fiecare an de Înălţare, vor începe la Biserica "Înălţarea Domnului" (din Ţiglina II) şi vor continua cu procesiunea Sfintei Înălţări a Domnului Iisus Hristos, deplasarea către Cimitirul Eternitatea (pe traseul Gh. Doja - b-dul G. Coşbuc) urmând să se facă între orele 13.00 şi 13.30. De la ora 13,30, ...

Cum se vor ÎNCĂLZI gălăţenii la IARNĂ

Miercuri, 16 Mai 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
25 de puncte termice din mai multe cartiere ale Galațiului ar putea fi transformate, anul acesta, în microcentrale de cartier, pentru a furniza căldură în sistem centralizat mai multor asociaţii de proprietari în care gradul de branşare la reţeaua publică de distribuţie a agentului termic este de cel puțin 50 la sută. Primăria a găzduit, luni după-amiază, o întâlnire cu o serie de reprezentanţi ai mai multor asociaţii de proprietari, la care s-a discutat despre sistemul cen ...

Primăria Galați vrea COLECTARE SELECTIVĂ din uşă în uşă, asociaţiile o ignoră

Marți, 15 Mai 2018 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Municipalitatea a lansat către asociaţiile de proprietari, în urmă cu mai bine de două săptămâni, o invitaţie de a se înscrie într-un program de colectare selectivă a deşeurilor "din uşă în în uşă", însă nici măcar una dintre cele aproximativ 900 de asociaţii din municipiul Galaţi nu a răspuns pozitiv invitaţiei autorităţilor. "Deocamdată, nu am primit vreo solicitare. Vom contacta fiecare asociaţie în parte, pentru a încerca să le convingem să se înscrie în ...
Pagina 40 din 362

Transurb a intrat în vacanță odată cu elevii

Compania publică de transport Transurb SA le-a făcut o „surpriză” gălățenilor care nu aflaseră că di ...

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Mai lungă colinda decât şedinţa...

Ultima şedinţă ordinară din anul 2025 a Consiliului Judeţean Galaţi a început cu frumoase colinde, a ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

Posibil Crăciun cu zăpadă

Iarna își va face simțită prezența în cea mai mare parte a ţării chiar înainte de Crăciun, potrivit ...

Impozitul auto, recalculat după norma de poluare

Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...

Un șofer în comă alcoolică s-a ”luptat” cu un sens giratoriu

A fost alertă în centrul municipiului Tecuci în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce o mașină l ...

Cum se încheie abonamente la „Viaţa liberă” în 2026

În urma situaţiei, pe care deja am anunţat-o, referitoare la creşterea comisioanelor aferente abonam ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Demolarea construcţiilor de pe Faleză, blocată în instanţă

Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor, două dintre firmele care deţin construcţii pe Fal ...

Cine sunt laureaţii Galei municipiului Galaţi. Merite recunoscute în unanimitate

Personalităţile remarcabile propuse pentru a deveni Cetăţeni de Onoare ai municipiului Galaţi, respe ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

Fabrica ArcelorMittal Iași, achiziționată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov

Grupul ucrainean Metinvest, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, a finalizat pe 16 decembrie 2025 ...

Euro se menține peste 5,09 lei și țintește pragul de 5,10 lei

În ultimele săptămâni, se manifestă o tendință de consolidare a cursului euro peste pragul de 5,09 l ...

Final cu victorie clară pentru CSM Arcada

Meciurile turului Diviziei A1 de volei masculin s-au încheiat, în weekend, cu un final fericit pentr ...

Oțelul a încheiat anul cu al treilea succes la rând

Echipa gălățeană a zburdat pe teren și în ultimul meci din 2025, arătând cea mai bună formă de joc d ...

Micuțele handbaliste, felicitate de Moș Crăciun

HANDBAL. În competiția junioarelor III, fetițele de la ACS Viitorul Oțelul au jucat cu HC Dunărea Br ...

Otelul învinge tot ce-i iese în cale: 2-1 cu FC Argeș

Formația gălățeană a prins cea mai bună formă posibilă în acest final de an, iar după două succese f ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

O altfel de școală, alături de jandarmii gălăţeni

În cadrul programului educațional „Școala Altfel”, jandarmii gălățeni au desfășurat la Școala Genera ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Trei proiecte de câte cinci milioane de euro, câştigate de Universitate

Anul 2025 a fost caracterizat de rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prof. univ. dr. ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Sfinţirea bisericii din satul Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi

Pe 20 decembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, biserica cu hramu ...

Hramul Capelei Centrului de zi pentru copii din Parohia Sf. Spiridon

Pe 20 decembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ignatie Teoforul, Capela ”Sfântul şi Dreptul L ...

Grupul Cetiniţa, cu colinda la PNL Galaţi

Chiar dacă aceşti colindători nu au fost la sediul redacţiei "Viaţa liberă" (veţi putea vota grupuri ...

IPJ Galați promovează respectul față de animale în „Școala altfel”

În cadrul Săptămânii „Școala altfel”, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

TATA... şi NOI (memento-poem antum)

Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară o traistă umplută cu boabe de grâu/... [ ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XIII)

Te rog să continui, că tare frumos mai minţi! - zice Marghioala. Am să-ţi spun şi am să-ţi scriu un ...

Remember. Gheorghe Dumitru (1956-2012)

Handbalistul Gheorghe Dumitru s-a născut pe 31 august 1956, la Călăraşi. A făcut parte din lotul ec ...

Cariere. Max Bill, un artist influent

Max Bill, arhitect, artist plastic, grafician, pictor, designer de caractere tipografice și designer ...

Sasha caută o casă cu oameni buni. Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm, împreună cu Asociaţia "Ajutaţi-l pe Lăbuş", campania noastră de sprijinire a adopţiilor d ...

Ouă umplute, aperitiv perfect pentru masa de Crăciun

Ouăle umplute sunt un aperitiv clasic și savuros, perfect pentru masa de Crăciun. Ingrediente: 10 o ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...