Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Albania-ca-Zăpada şi cei unşpe mititei

Luni, 06 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
* Nu mă supără neapărat rezultatul de 1-1 de vineri seară, de sub Pietricica. Cine-i România, nu numai ca economie, nivel de trai, ci şi la nivel de echipă naţională de fotbal? Lăsaţi-ne în necalificarea noastră cu replici de genul „Coşmar!” sau „Albanizarea României” (acestea au fost titlurile celor două gazete autohtone de sport după „remiza” din startul preliminariilor Euro 2012)! Acum doi ani, la debut ne descălţa Lituania la Cluj c-un 3-0 vârtos. Deci e un p ...

„Oţelarii” care au bătut Rusia

Luni, 06 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
Gălăţenii Cornel Râpă şi Ionuţ Neagu, convocaţi la selecţionata „Under 21” a României, au fost integralişti vineri după-amiază în partida de la Botoşani cu Rusia, din preliminariile Campionatului European din 2011. Naţionala „tricoloră” a câştigat cu scorul de 3-0 (2-0), iar mâine va susţine returul la Sankt Petersburg. Râpă a jucat ca fundaş dreapta, iar Neagu pe postul de mijlocaş stânga, ambii încasând câte un cartonaş galben. Neagu a fost la originea cel ...

Râpă face un milion şi ceva!

Sâmbătă, 04 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
* În câteva luni, cota fundaşului dreapta gălăţean Cornel Râpă a sărit, conform celui mai bine văzut site de specialitate, de la 700 de mii la 1.100.000 de euro * Întregul lot al Oţelului valorează aproape 15 milioane de euro, o adevărată avere! * „Nu-i dăm pe te miri ce”Cel mai bine cotat site de preţuri de fotbalişti din lume s-a adecvat zvonurilor şi ofertelor vehiculate în vara recent încheiată şi a afişat noi preţuri, jucătorii Oţelului având cote de piaţă ...

„Oţelarii” joacă astăzi la Ploieşti

Sâmbătă, 04 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
Jucătorii antrenaţi de Dorinel Munteanu vor susţine în această seară o partidă amicală de fotbal. Roş-alb-albaştrii se află la Ploieşti, acolo unde vor întâlni gruparea de prim eşalon Astra, meciul urmând să înceapă la ora 20. Jocul de pe Arena „Astra” (strada Sondelor nr. 19 A) din oraşul „aurului negru” va fi ultimul examen înaintea deplasării, de la finele săptămânii viitoare, de la Vaslui, din etapa a 7-a a Ligii I. Intrarea la amicalul din cartierul ploieşt ...

Marius Stan: „Oţelul nu ţinteşte titlul”

Vineri, 03 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
* Startul excelent de sezon, cu 4 victorii, o remiză şi o înfrângere, nu-i împăunează pe oficialii clubului gălăţean de Liga I * „Nu se poate vorbi de titlu acum la Galaţi, nu ne gândim la asta”, afirmă directorul general al roş-alb-albaştrilor, Marius Stan * Cel mai bun începutLocurile 12-13. Cam aici se situa în anii precedenţi formaţia gălăţeană după primele 6 runde ale campionatului. Au fost şi două situaţii fericite numite treapta a 7-a, iar în stagiunea 2002 ...

Oţelul, cota 81.00 la campionat

Vineri, 03 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
Dacă înainte de startul sezonului formaţia antrenată de Dorinel Munteanu era cotată cu şansa a 8-a la câştigarea trofeului intern, cu o cotă de 67.00, situaţia s-a schimbat după primele 6 etape ale stagiunii 2010-2011. Oţelul are acum a 7-a şansă, la egalitate cu Unirea Urziceni, iar coeficientul a crescut la 81.00, şansele roş-alb-albaştrilor de a cuceri prima poziţie fiind considerate mai mici. În cazul unei victorii la Vaslui, la finele săptămânii viitoare, şi cu 3 punc ...

De-a zbârlea-părul la Bâlea Lac

Vineri, 03 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN
* Dacă vrei să vezi cum e să stai pe acoperişul ţării, urci până la Bâlea Lac * Fără dar şi poate, senzaţia n-are rival în România * Acolo sus, dai mâna cu norii şi uiţi de taxe şi impozite * Transfăgărăşan, number one!A fost nevoie de prezenţa excentricilor realizatori ai emisiunii britanice „Top Gear”, show în care caii-putere sunt trimişi la „păscut” mii de kilometri în condiţii de maximă viteză, pentru a reconsidera un drum pe care nu-l făcusem nicioda ...

Fiţa Lovin - în concediu sau concediată?

Joi, 02 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
* Fosta şefă a Direcţiei pentru Sport a Judeţului Galaţi a fost demisă acum două săptămâni din cadrul instituţiei, însă medaliata de la Los Angeles ’84 susţine că se află în concediu * Actuala conducătoare a DSJ, Magdalena Irincu, crede însă că Fiţa Lovin, care între timp a admis că nu mai are legătură cu instituţia, joacă teatru *  „Am fost dată afară?… Nici nu mă mai duc!”Ordonanţa privind restructurarea aparatului bugetar potenţează incertitudinea de ...

Oţelul, „amical” la Ploieşti pe 4 septembrie

Joi, 02 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
Profitând de pauza competiţională impusă de preliminariile Campionatului European din 2012, conducerea Clubului de Fotbal Oţelul a stabilit un meci amical cu Astra Ploieşti pentru sâmbătă, 4 septembrie.Partida va avea loc în oraşul „aurului negru”, pe Arena „Astra”, de la ora 18. La acest joc, antrenorul Dorinel Munteanu nu va putea miza pe serviciile a 5 jucători. Râpă, Neagu şi Antal se află la lotul naţional de tineret, iar Ochiroşii şi Giurgiu sunt accidentaţi. ...

Antipaticul Dorinel Munteanu

Miercuri, 01 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SPORT
* Cu toate că Oţelul merge mai bine decât CFR Cluj, FC Timişoara, Rapid şi FC Vaslui – ca să enumerăm doar câteva dintre pretendentele la titlu – Dorinel Munteanu a ajuns să cerşească ataşamentul tribunei pe finalul partidei cu FC Braşov * „Publicul nu este al 12-lea jucător, aşa cum ne-am dori”, susţine tehnicianul *  Nu-i ca Grig, Lăcă sau CârţuLa primul său meci pe teren propriu ca antrenor al Oţelului, Petre Grigoraş era ovaţionat ca un campion mondial la box ...
Pagina 411 din 545

BMW X5 fără motor, vândut de ANAF la Galaţi

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală continuă vânzarea la licitaţie a mașinilor confiscate, în ...

Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă

Trei tineri actori - Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi și Visarion Udatu - s-au alăturat, din aceas ...

„Scandalagiul” de pe raza Secției 3 Poliție a fost internat la psihiatrie

Un bărbat care își făcea veacul pe raza Secției 3 Poliție și care lovea femeile pe care le întâlnea ...

„Cravata galbenă” și Galațiul. O legătură subtilă între artă, istorie și identitate

Peste 4.000 de spectatori au participat, la Sala Palatului, la premiera de gală a filmului „Cravata ...

Noi exerciţii militare în poligonul de la Smârdan

În poligonul Centrului secundar de instruire pentru luptă de la Smârdan, se vor desfășură noi exerci ...

Şofer gălăţean arestat în Vaslui

Un bărbat din comuna gălăţeană Umbrărești a fost arestat în judeţul Vaslui, după ce a comis mai mult ...

Sofia și David, excelenți la dans și la școală. Lecţie de talent şi ambiţie, la doar 11 ani

Când pasiunea pentru dans și pentru școală se împletesc, rezultatul nu poate fi decât unul singur - ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

Toaletele publice insalubre, reclamate la Direcţia de Sănătate

Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb Galaţi a sesizat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi ...

Zece oferte pentru renovarea unei clădiri de pe strada Traian

Nu mai puţin de zece oferte - şapte individuale şi trei în asociere - au fost depuse în cadrul licit ...

Cine reprezintă Galaţiul la Congresul Naţional al PSD

O delegaţie formată din 100 de membri va reprezenta organizaţia judeţeană a PSD Galaţi la congresul ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Proiect pentru o navigație mai sigură pe Dunăre

Licitația pentru proiectarea și execuția "Fast Danube 2", unul dintre cele mai importante proiecte d ...

Percheziții la Liberty Galați. 300 milioane de euro, delapidați cu ajutorul Gazprom. Reacţia Liberty Steel Group

Procurorii Parchetului General și ofițeri de poliție judiciară efectuează șapte percheziții domicili ...

Euro și ROBOR au continuat să scadă

Reducerea aversiunii față de risc, după diminuarea plasamentelor în dolari, a permis aprecierea mone ...

Combinatul cu prea multe moașe, între a fi sau a nu mai fi

Încep să se înmulțească știrile despre soarta combinatului siderurgic Liberty Galați și, deodată, pa ...

Eșec dur pentru CSM Arcada în meciul cu Dinamo

CSM Arcada - Dinamo, un meci așteptat cu legitim interes, în care era de aşteptat ca echipele să lup ...

Petrolul - Oțelul 0-0. Joc mai bun în repriza a doua

Gruparea gălățeană a remizat, scor 0-0, cu Petrolul Ploiești, în deplasare, în prima etapă a returul ...

Cuplaj baschet - volei, la Sala Sporturilor Dunărea

VOLEI. Sâmbătă seară, la Sala Sporturilor "Dunărea", va avea loc un meci derbi al voleiului masculin ...

Petrolul - Oțelul, deplasare dificilă pentru gălăţeni în startul returului

Gruparea gălățeană are o nouă deplasare, a patra din ultimele cinci jocuri oficiale, de data aceasta ...

Tinerii gălățeni, informați despre oportunități educaționale europene

Studenții de la specializarea Administrație Publică din cadrul Facultății de Drept și Științe Admini ...

Minipădurea din curtea şcolii merge mai departe

La începutul acestei luni, curtea Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Galați a fost din nou pun ...

Elevii și bunicii din Galaţi împart lecții de viață

Elevii claselor a III-a A, B și C de la Școala Gimnazială Nr. 7 au petrecut momente de neuitat alătu ...

Polițiștii şi jandarmii gălățeni combat violenţa în şcoli

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu efective ale Inspector ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Phoenix Galați, în noul sezon al campionatului paralimpic

Echipa Academiei de Baschet Phoenix Galați, formată în parteneriat cu Fundația "Motivation România", ...

Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

În data de 8 noiembrie, îi prăznuim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, slujitori și intermedia ...

Prelegere despre reeducarea de la Aiud, la Facultatea de Istorie

Luni, 10 noiembrie, gălățenii sunt invitați la o prelegere dedicată unuia dintre cele mai dure capit ...

Accident cu şase morţi provocat de un român în Bulgaria

Șase migranți au murit și alte patru persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau a avut ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Rețea de escroci din Galați, prinsă după mai multe înșelătorii prin WhatsApp

O amplă acțiune a poliţiştilor a scos la iveală o rețea de escroci din județul Galați care înșelau o ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

Pandișpan pufos cu prune. Dulce de weekend

Pandișpanul este o prăjitură pufoasă și ușoară, preparată din ouă, făină și zahăr, folosită ca ingre ...

Mici picanți de casă, din carne de porc și vită

Nelipsiți de pe mese, la petrecerile în aer liber, picnicuri, târguri și nu numai, micii sunt printr ...

Accesele de furie - semnal pe care nu ar trebui să-l ignorăm

Furia este o emoție firească, dar atunci când devine intensă, necontrolată și izbucnește aparent făr ...

Minunata Hera caută o familie doar a ei!

Venim în spijinul Asociaţiei "Ajutaţi-l pe Lăbuş", promovând-o săptămâna aceasta pe Hera, o fetiţă a ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...