Remus Basalic

Remus Basalic

Fiica lui Pele, mesaj din spitalul în care este internat legendarul fotbalist: “Încă o noapte împreună”

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Una dintre fiicele lui Pele, Kely Nascimento, a postat pe o rețea socială un mesaj din spitalul în care este internat legendarul fotbalist brazilian. ”Continuăm aici, cu luptă şi cu credinţă. Încă o noapte împreună”, a notat femeia pe Instagram, alături de o fotografie. Zilele trecute, medicii de la Spitalul Albert Einstein au anunţat că Pele are nevoie de îngrijiri medicale deosebite în această perioadă, având în vedere faptul că brazilianul are insuficienţă renală ...

Ceremoniile de Crăciun au început în Țara Sfântă

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 17:31 | Publicat în Regional
Ceremoniile de Crăciun au început sâmbătă în Israel şi în Teritoriile Palestiniene, informează DPA, potrivit Agerpres. Procesiunea tradiţională spre Betleem a pornit de la Ierusalim la prânz (10:00 GMT), condusă de şeful Bisericii Catolice din Ţara Sfântă, Pierbattista Pizzaballa.Zeci de mii de vizitatori sunt aşteptaţi în perioada sărbătorilor de Crăciun, mult mai mulţi decât în ultimii doi ani, când restricţiile legate de coronavirus au fost în vigoare. Ministerul ...

Violențe în Paris: confruntări între poliție și participanții la mitingul în memoria celor trei kurzi uciși

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 17:07 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Violențe la Paris, unde au loc sâmbătă confruntări între poliție și participanții la mitingul în memoria celor trei kurzi uciși de un bărbat care și-a motivat atacul spunând că e rasist. Cel puțin patru mașini au fost răsturnate, din care cel puțin una incendiată. Manifestanții au aruncat cu pietre, iar forțele de ordine au tras asupra lor cu gaze lacrimogene.Un pensionar francez este suspectat că a ucis trei kurzi și că a rănit alte trei persoane în apropierea unui c ...

Bombardamente în Herson, în Ajunul Crăciunului: Cel puțin cinci morți. Zelenski: „Rușii ucid de plăcere”

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 17:21 | Publicat în Război în Ucraina
Cel puţin cinci persoane au murit şi 20 au fost rănite într-un bombardament al forţelor ruse în centrului oraşului Herson, din sudul Ucrainei, a transmis sâmbătă consilierul prezidenţial ucrainean Kirilo Timoşenko, potrivit agenţiilor Reuters şi France Presse, citate de digi24.ro.La scurt timp, preşedintele Volodimir Zelenski a condamnat un act de ”teroare” pentru ”intimidarea” ucrainenilor. ”Dimineaţă, sâmbătă, în Ajunul Crăciunului, în centrul oraşului. Aceste ...

Teatrul din Mariupol a fost demolat „pentru a ascunde crimele ruseşti”, spune un consilier ucrainean

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 09:35 | Publicat în Război în Ucraina
Autorităţile ruse au început să distrugă teatrul ruinat din Mariupol, potrivit unui consilier al primarului ucrainean în exil al oraşului, conform BBC, notează news.ro. Petro Andriuşcenko a acuzat autorităţile de ocupaţie că au încercat să acopere uciderea a sute de civili atunci când clădirea a fost bombardată de avioanele de război ruseşti, în martie.Un paravan a fost ridicat recent în jurul teatrului ruinat. Imagini video arată un buldozer doborând o parte din spatele ...

Finala Vocea României 2022: Iulian Nunucă este marele câștigător

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 09:34 | Publicat în EVENIMENT
Iulian Nunucă, pregătit de Tudor Chirilă, este marele câștigător al concursului Vocea României de pe Pro TV și al premiului de 100.000 de euro. Locul patru a fost câștigat de Winael Baldus, locul trei de Teodor Debu, iar locul doi a fost ocupat de Andra Botez. Iulian Nunucă este din Pașcani, are 18 ani și a uimit încă de la audițiile pe nevăzute. În semifinală, concurentul din echipa lui Tudor Chirilă și-a impresionat până la lacrimi antrenorul, potrivit Unica, citată ...

„Avatar: The Way of Water”, lider în box office

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 11:00 | Publicat în MAGAZIN
„Avatar: The Way of Water”, regizat de James Cameron, a dominat, în weekendul de lansare, box office-ul nord-american, cu încasări de 134 de milioane de dolari, şi a generat 435 de milioane de dolari la nivel global, potrivit Variety, citată de news.ro. Vânzările de bilete marchează al treilea cel mai bun debut din pandemie la nivel mondial, după „Doctor Strange in the Multiverse of Madness” (442 de milioane de dolari la nivel global) şi „Spider-Man: No Way Home” (600 de mi ...

Twitter a interzis, fără explicaţii, conturile mai multor jurnalişti

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în LUMEA IT
Platforma Twitter a interzis, recent, fără explicaţii, conturile mai multor jurnalişti care scriu despre industria tehnologiei, conform CNN, transmite news.ro. Conturile aparţinând lui Donie O’Sullivan de la CNN, Ryan Mac de la New York Times şi Drew Harwell de la Washington Post şi ale altor câtorva jurnalişti de tehnologie au fost suspendate brusc. „Elon spune că este un campion al libertăţii de exprimare şi blochează jurnaliştii pentru că îşi exercită libertatea de exp ...

Samsung lucrează la un laptop pliabil

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 11:45 | Publicat în LUMEA IT
Samsung este cel mai mare producător de dispozitive pliabile, însă până acum s-a limitat exclusiv la smartphone-uri, pe format Fold şi Flip. Se pare însă că expansiunea altor branduri în zona de laptopuri pliabile forţează acum compania sud-coreeană să ofere un răspuns. În 2023, Samsung ar putea astfel lansa un laptop cu ecran pliabil de 17 inchi, similar cu Zenbook Fold de la ASUS.Conform The Elec, citat de go4it.ro, Samsung lucrează în prezent la cel mai mare dispozitiv cu ec ...

Google a pierdut două miliarde de dolari din investiţia în UiPath

Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 11:30 | Publicat în LUMEA IT
Cu circa două miliarde de dolari a scăzut investiţia Google la producătorul de software UiPath, din vara lui 2021 încoace, pe fondul deprecierii preţului acţiunilor primului „unicorn” românesc, dar şi ca urmare a faptului că gigantul american şi-a înjumătăţit numărul de acţiuni deţinute. Astfel, potrivit datelor agregate de ZF din raportările Securities and Exchange Commission (SEC), Alphabet Inc, compania-mamă a Google, avea în septembrie 2022 un număr de 14 milioane d ...
Pagina 22 din 692

Gălățean reținut pentru contrabandă cu arme

Mai multe arme letale au fost descoperite de polițiștii din Galați, în urma unui flagrant făcut zile ...

Poza zilei. Unde sunt zăpezile de altădată?

Ou sont les neiges d'antan? Copiii de astăzi nu prea au amintiri cu zăpadă, cel puţin nu cu cea din ...

Licitaţie pentru dotarea cu laptopuri a şcolilor şi grădiniţelor din Galaţi

Primăria Galați anunţă că a lansat în licitație un contract important, pentru noi dotări în școli și ...

Noile tarife ale gigacaloriei pentru abonații Calorgal

Consilierii locali ai municipiului Galați au aprobat, în ședința de marți, noile prețuri ale gigacal ...

ANUNŢ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ

  A N U N Ţ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ   C ...

Pe DJ 242, la „litera M”, între Târgu Bujor și Vârlezi, investiție de 2,2 milioane de lei pentru refacerea drumului și a podului afectate de inundații

Pe DJ 242, între localitățile Târgu Bujor și Vârlezi, au fost finalizate lucrările de refacere a por ...

Arest preventiv pentru piromanul care și-a bătut nevasta

UPDATE: Judecătoria Tecuci a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, fa ...

Festivalul de datini și obiceiuri populare „Sfânta noapte de Crăciun”

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați organizează, joi, 18 decembrie, de la ora 11.00, la Sec ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Trei investiții noi în Galați pentru servicii paliative

Galațiul se numără printre beneficiarii Programului Sănătate 2021-2027, prin finanțarea a trei proie ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

Ce decizie au luat aleşii în privinţa Prizei de apă

Cu 24 de voturi „pentru” şi o abţinere, aleşii locali prezenţi la şedinţa extraordinară de vineri a ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Euro se menține peste 5,09 lei și țintește pragul de 5,10 lei

În ultimele săptămâni, se manifestă o tendință de consolidare a cursului euro peste pragul de 5,09 l ...

Euro testează pragul de 5,10 lei şi ar putea ajunge la finalul anului la 5,15 lei

Creșterea cererii comerciale și a aversiunii față de risc, înainte de Crăciun și începutul unui nou ...

Leul rezistă la ingerințele politice

Moțiunile înaintate de opoziție în Parlament, împotriva guvernului Bolojan, respectiv, împotriva min ...

Tranziția angajatorilor la REGES, până la 31 decembrie

Pe data de 31 decembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se în ...

Trei medalii internaţionale la culturism pentru un gălăţean

Gălățeanul Cosmin Silaghi a cucerit trei medalii la unul dintre cele mai mari şi prestigioase concur ...

Dispute interesante pe semicerc

Participarea selecționatei României la Campionatul Mondial de handbal feminin s-a încheiat cu o clas ...

Juniorii CSM, victorie în Capitală. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Echipa de hochei juniori Under 20 a CSM Galaţi, pregătită de Cătălin Geru, a jucat în Capita ...

Oțelul, pe locul 6 în Superligă. Luptă strânsă pentru calificarea în play-off

Gruparea gălățeană Oţelul se află în mijlocul unei dispute intense pentru clasarea între primele șas ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Trei proiecte de câte cinci milioane de euro, câştigate de Universitate

Anul 2025 a fost caracterizat de rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prof. univ. dr. ...

O săptămână până la vacanță de iarnă

Doar o săptămână până la vacanța de iarnă! Atât mai au de mers la şcoală elevii de la toate formele ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

„Magie de iarnă”, cu muzică, poezie, dans și voie bună

Sala de evenimente a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a răsunat de muzică, poezie, dan ...

Un nou nume pentru strada Feroviarilor, în consultare publică

Gheorghe Robescu, fost primar, prefect şi deputat - căruia îi datorăm monumentalul Palat al Copiilor ...

Registrul Auto Român sprijină campania de colectare a uleiurilor uzate

Registrul Auto Român (RAR) se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infra ...

Cât îi costă pe părinții gălățeni întreţinerea unui copil până la vârsta de 18 ani

Potrivit unei analize realizate de clubulcopiilor.ro, bazată pe datele Institutului Național de Stat ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Întâlnire dedicată poetului Nicolae Dabija la Casa Cuza Vodă”

Vineri, 12 decembrie, de la ora 14.00, Casa "Cuza Vodă” va găzdui un eveniment literar dedicat opere ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

TATA... şi NOI (memento-poem antum)

Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară o traistă umplută cu boabe de grâu/... [ ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

ULTIMA VIOARĂ (holocaust)

Am pus pe foc atâtea lemne de Vioară, fără să am vro Îndurare, vreun Regret... mereu-mereu l-aud pe ...

FĂRĂ (certificat de contra/stare)

nimic în plus, nimic în minus... chiar nimic nu se ascunde în secunda următoare, e-un fel de gol fă ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XIII)

Te rog să continui, că tare frumos mai minţi! - zice Marghioala. Am să-ţi spun şi am să-ţi scriu un ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XI)

Ai auzit, Marghioalo? - zice Costică. Ai auzit, Costică? - zice Marghioala. Am auzit! - răspunde Mar ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (X)

Dinspre partea de nord a Moldovei de sud, ca un răspuns la ritualul întreţinut de cest văduv misteri ...

Cariere. Vasile Veselovski, maestru al șlagărelor

Compozitorul de muzică ușoară Vasile Veselovski s-a născut pe 18 decembrie 1925, la Pitești. A fost ...

Remember. Spiru Haret (1851-1912)

Marele om de știință Spiru Haret s-a născut pe 15 februarie 1851, la Iași. Matematician, fizician și ...

Cel mai nominalizat film la „Globurile de Aur”, pe HBO Max

Filmul „One Battle After Another” al lui Paul Thomas Anderson, cu Leonardo DiCaprio în rolul princip ...

Cariere. Papa Francisc, primul suveran pontif sud-american

Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, într-o familie de ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...