Duminică este seara de gală a Festivalului Internaţional de Folclor din Grădina Botanică (FOTO)

Da, aşa-mi şopteşte Muma Pădurii: "Vezi că mai la deal... te aşteaptă mama ta!". Da, îmi vine să cred, însă sunt destul de spăimântat! Nu de frică, ci de faptul că nimeni nu poate (n-o să poată) considera veridică această perspectivă! Toţi vor râde şi vor zice că-s elucubraţiile unei minţi şi unui suflet pentru care Mama-i singura Lege din Univers! S-or strânge-n baruri şi la colţuri, or bea până vor zvârli cu şapca după câini... şi-or lua-n vârful băşcăl ...

Da, e vocea mamei! Însemnează că trebuie să fie (şi ea) pe aici, pe undeva! Şi chiar încep să cred din ce în ce mai mult că n-a murit! Şi o aud cu douăsprezece versuri tulburătoare ale lui Grigore Vieru: "- Pui golaşi cum staţi în cuiburi/ Fără plăpumioare?/ - Ne-nvelim cu ale mamei/ Calde aripioare!// - Dar când mama nu-i acasă/ şi Ploiţa cerne?/ - Ne-nvelim atunci cu frunza/ Ramurii materne!// - Dacă n-o să vină mama/ Şi-o să cadă frunza?/ - Cum să nu mai vin ...

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi candori,/ de mii şi mii şi mii de ori... şi sunt sătul de râs şi plâns până la os! Când mi-a şoptit cuvântul meu să-s tare prost i-am reproşat că voroveşte pe de rost, l-am ocărât ca pe-un candriu,/ în loc să vreau să-nvăţ, să ştiu că vine timpul scump al preţului de cost! Cuvântul meu s-a speriat de-aşa dezmăţ şi a plecat spre nicăieri, cu traista-n băţ... ...

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ de stare... adică, aşa, pe tradus şi-nţeles mai uşor,/ chiar moartea să-mi pară o floare de colţ la ureche, balsam,/ dulceaţă amară şi cană cu apă alături, (des)cânt/ de pasăre-n frunză, plus-minus nimic... şi că sunt condamnat/ la viaţă ascunsă! Şi fulger, şi tunet... aşa, cum atunci,/ prin râpi mari şi sfinte, prin inişti cu linişti, prin lanuri cu maci... ...

Da, mă cheamă pădurea! Oare ce vrea să-mi spună? Cred că s-a săturat de atâta şi atâta tăcere! Sunt convins că vrea să-mi mărturisească cine a nenorocit-o! Şi cine a furat-o mai ceva ca-n codru! Cum va să-mi spună, oare? Că doar nu-i om, n-are gură, n-are proprietăţile pădurarului Hurduc, să zicem! Dar dacă are, însă eu n-am "putere" să înţeleg?... Deja o aud, aşa, ca o murmurare dintr-un departe, tocmai dinspre Tâmpa, tarlaua de dincolo de pădure! Aud: "Îţi ma ...

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, numai al lui... şi i-am deschis cuviincios: era Cuvântul de Onoare! Venea de mult, dintr-un demult şi dintr-un timp tulburător, sfinţit de Mama şi de Tata, şi dintr-un spaţiu-n care Lacrimile dor, iar Veşnicia niciodată nu e gata! Şi a tăcut... ş-apoi (mi)-a zis că-i azvârlit de colo, colo... parc-ar fi un fitecine, parcă n-ar fi cel care-a fost la Început, şi (mi)-a ...

Circul spre Bârlad. Pe drumuri lăturalnice, nu pe şosea. E mai bine prin colburi. Fiindcă merg per pedes, precum trimişii departe, să ducă veşti, să aducă veşti. Trec de Târgu Bujor. Deja am o zi şi o noapte (cu opririle pentru mas) de când m-am plecat din Galaţi. Mai am un orizont şi ajung la Vârlezi. Mai am o vale lungă şi-s la Crăieşti. Şi-s la Ghingheşti. Gata, mai am oleacă şi intru-n Bursucani! Sunt pe tarlaua căreia-i zice la Tanc! Totu-i paragină! Buruienile se ...

Vin rece. Din ce în ce mai rece. Vin vechi. Din ce în ce mai vechi. Deopotrivă: şi rece, şi vechi. Deopotrivă: şi substantiv, şi verb. Vin rece şi vechi... dinspre Bârlad. Fiindcă vin cald (din ce în ce mai cald) şi vin nou (din ce în ce mai nou) nu se (mai) poate. Şi toate acestea fiindcă amanta mea, cea mai frumoasă din mijlocul Moldovei de peste tot, e bolnăvioară: face temperaturi... dar face (abia-abia mai face) şi pulpe de post, şi sare în bucate. Sare (în bucate)... ...

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufletul şi steaua când văd ş-aud şi ştiu şi cred că nu mai pot! Din ochii tăi ca două catedrale îmi dai să beau şi râs şi plâns până la fund - numai aşa mai are loc iertarea celui ce-am fost un păcătos şi încă sunt! Îngenunchez şi-mi fac o cruce mare, să vezi şi tu şi să-nţelegi cât sunt de mic sub semeţia ta necunoscută, pe care-o vreau şi o aştept ş-o ...

Sigur că da! Cu picioarele pe jos merg spre Nord! N-am cum să merg în alt fel! Că doar n-am să mă sui cu grădina-n troleibuz! Deşi ar cam trebui să miroase a grădină (măcar oleacă, să nu te sufoci, dacă mai mult nu se poate) şi-n troleibuz, şi-n autobuz...!... nu numai a rachiu şi usturoi, nu numai a sudoare de mâna întâi, dar şi de mâna a doua...!... nu numai a râgâială şi a slin de neam prost...!... Da, nu-i aşa grea grădina (suspendată) pe umăr, dar nici Nordul ...