Planul B la Combinat: o companie nouă, cu patroni români. 30 septembrie, ziua decisivă

După trista şi impresionanta şi paranormala istorie/poveste a lui Holeră, ce poţi să faci altceva decât să-ţi piară graiul, să vrei să crezi că nu-i adevărat, dar să nu te-ncumeţi, fiindcă Naratorul e sănătos-tun...(era să spun „în carne şi oase”, dar zic numai „în oase”)...deşi, după cum a mărturisit în episoadele trecute, speră şi vrea să revină la Starea de dinaintea periculosului Experiment, adică vulnerabil şi supus fatalităţii, adică normal? Oare ...

ce somn adânc, ce somn adânc/ mi s-a făcut în ochiul stâng ce somn înalt, ce somn înalt/ mi s-a făcut în celălalt   ce vis frumos, ce vis frumos/ am început de sus în jos ce vis în plus, ce vis în plus/ am început de jos în sus   şi nici nu ştiu, şi nici nu ştiu/ dacă-i devreme ori târziu şi nici nu văd, şi nici n-aud/ dacă-s prezent, dacă-s trecut   ce pot să cred ori să nu cred:/ că-i prea puţin ori prea încet ori e prea greu ori prea uşor/ necunoscutul urm� ...

Humorum apostolorum, de Constanța Apostol. Editura Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”, Galați, 2017 Sigur că da! Declar la drumul mic şi la drumul mare: mă bucură posibilitatea de a scrie despre doamna Constanţa Apostol! De a scrie vro câteva cuvinte despre prima carte cu epigrame a domniei sale, adică! Şi nu pot refuza, nu pot ocoli, nu pot respinge această bucurie/posibilitate! Nu pot să nu scriu/descriu, mai ales că paradoxul mă tentează, mă ademeneşte, mă cucereşt ...

„Văd! Cum să nu văd? Oare ar putea Cineva să nu vadă aşa Ceva?” – îmi vine să-i zic lui Holeră. Acesta se-nvârte puţin, exact ca o maşinărie cu cheie, exact ca un robot, se opreşte exact în faţa mea, aproape de nasul meu...şi nu-şi poate stăpâni câteva lacrimi solide, nişte mărgele sinilii, adică! Sincer, şi mie-mi dau câteva lacrimi! Octavian întinde palma dreaptă ca o lingură de lemn şi mă roagă să-i vărs oleacă de plâns, să simtă ce mai însemnează ...

îngrijesc trupul fântânii, duhul apei îmi şopteşte: nu-i nimic mai trist în lume/ ca fântâna părăsită... mângâi sufletul fântânii...altfel nu mai pământeşte, altfel pleacă şi se pierde-n/ hohot de mulţime vidă... şi-am să-i cer cerului apă,/ şi doar sete am să capăt, şi-am să văd ce tristu-i drumul/ cel fără fântână-n capăt   desenez un drum pe tablă,/ şi o sete, şi-o fântână, şi o salcie cu lacrămi/ pentru limba cea română, şi o linişte şi-un ...

Holeră se uită la mine! Cred că vrea să-mi testeze integritatea, să se convingă şi să fie împăcat că n-am dat în dambla! Parol, nu numai că n-am ţicnit, ba chiar e cazul să zic: m-a surprins, m-a răvăşit demonic povestea încă neterminată a lui Octavian, însă m-a „prins” definitiv!...Omul care a vrut să se vacă invizibil, dar a „murit” şi a „înviat”, îmi mulţumeşte! Şi-şi continuă Istoria! „Regret că Hoţul de Buzunare s-a speriat şi a fugit! Şi t ...

drumul cel pân-la fântână/ mi-a spus ce-nsemnează sete când nu am un strop de apă,/ însă nimenea nu crede, şi mi-a spus şi cum se poate/ să mă sui şi să cobor şi să văd cum nişte apă/ se întâmplă-ntr-un izvor, cum s-adună şi începe/ să se nalţe pe-ndelete, pe-ntuneric, spre lumină, pân-la ciutură şi sete   drumul cel pân-la la fântână/ este drumul către viaţă scurtă, lungă, amărâtă,/ împlinită sau deşartă, drumul spre-un izvor din care/ beau şi c ...

Nu, nu-i a bună! Omul acesta mă calcă pe nervi, pe suflet, pe ne/răbdare! Ori eu sunt defect şi nu pot pricepe şi ASTFEL DE ADEVĂR? După o tăcere lungă şi deasă, în care, spre pofida mea, Octavian Holeră-i de-un calm ieşit din comunul cel mai cunoscut din partea de Nord a Planetei de Sud, mă repliez cu greu şi mă pronunţ: „Eşti nebun, domnule! Cum, adică, ai Murit în 20 Iulie 1969, iar acum, după aproape două decenii, eşti Viu, vorbeşti, mă pui în situaţia de a con ...

nu las nici o urmă-n urmă,/ tot şterg, nu vreau să se ştie c-am furat o clipă albă/ dintr-o neagră veşnicie şi-am umplut-o cu nimicuri,/ amăgiri şi baliverne cu minciuni (ne)vertebrate/ şi scălâmbăieli moderne... până când biata secundă/ a spus că nu mai suportă clocotul din carotidă/ şi îngheţul din aortă   nu mai las nimica-n urmă,/ mintenaş m-apuc de treabă, n-am sfială, n-am regrete.../ (cine ştie să priceapă ce-nsemnează ceastă vrere/ de totală curăţ ...

Am senzaţia netă că nu pot asculta clar ce urmează să spună Holeră, dacă stau pe taburet! Aşadar, mă ridic şi-l rog să se desfăşoare! Iată ce mi-i dat să aud! „Mă numesc Octavian Holeră! Ce-i cu acest nume? Fiindcă, în urmă cu aproape două sute de ani, străbunicul meu patern, Tiberiu Praştie, a călcat într-o holeră, i s-a infectat înţepătura...şi a murit! În urma acelui trist eveniment, străbunica a mers la Sfatul Popular al comunei din care făcea parte cătun ...