Restricțiile de pe bulevardul Coșbuc, prelungite a doua oară

Mama se uită la mine! Se uită lung şi întrebător, dar cu blândeţea din totdeauna! Şi o aud: "Dragul mamei, după cum arăţi, după cum eşti îmbrăcat, nu cred că o duci cum trebuie, nu cred că faci bine! Semeni leit cu un cocoş colorat, ţanţoş şi zgribulit! Uite, cu cocoşul ista din ogradă, care nu-şi mai încape-n pene! Îl vezi cât de fudul calcă printre găini, da? N-are nici un strop de sobrietate-n ţinută! O face pe deşteptul, d-aia umblă aşa! Ei, cam aşa eşti ...

(!) aici, în Marele Mister,/ toate cuvintele-s egale: apropieri şi depărtări,/ sus-jos, iad-rai, al-a, ai-ale, tot şi nimic, negru şi alb,/ iubire-ură, ziuă-noapte, mic-uriaş, înalt-adânc,/ atunci-acum, strigăte-şoapte (!) (!) aici, în Marele Mister,/ i-acolo... cine nu mă crede zice că merge-n spaţiu-timp,/ dar stă cu faţa la perete... acest perete şi acel/ perete pus din rază-n rază: un infinit fulgerător/... (acelaşi!)... cu afara-n casă (!) (!) aici, în Marele Miste ...

"Da, sigur că da - continuă tata - a murit moş-tu Gheorghe Mihai, cel din vale, de lângă râpă, nu cel din deal, de lângă nucul fulgerat! Cel căruia, tu şi cu Fănel al lui frate-meu, Vasile, i-aţi furat toţi castraveţii din grădină, atunci, demult, în vara aceea, când maică-ta s-a supărat tare pe faptele tale şi ţi-a dat chelfăneală pentru o săptămână! Cică a murit de moarte bună, nu de moarte rea! Acu, eu n-am murit nici o dată... şi nu pot şti ce-nseamnă moart ...

(!) te venerez moldovă maică/ a mea şi-a multora ca mine - sunt fiul tău şi niciodată/ nu va să-mi fie vro ruşine cu lacrămile mele rare/ pe plaiurile tale sfinte pline în veci cu vrednicia/ strânsă-ntr-atâtea oseminte ale acelor mulţi destoinici/ şi aprigi descălecători - îţi mulţumesc moldovă maică/ de mii şi mii şi mii de ori (!) (!) maică moldovă dau vestire/ cu inima pe dinafară - eu nu am să ascund vreodată/ că eşti cea mai frumoasă ţară că eşti cea mai ...

Lungesc pasul! De dor îl lungesc! Măresc ritmul! De dor îl măresc! Ce tare mi-i dor de Mama! Şi de Tata mi-i dor, dar parcă nu chiar aşa de mult! Oare de ce? E mai importantă Mama? Deoarece mi-a spus odată că Femeia/Mama este singura Lege din Univers? Deoarece mi-a spus odată că întotdeauna TREBUIE SĂ DAI MAI MULT DECÂT PRIMEŞTI? Deoarece m-a învăţat că SINGURĂTATEA LUI UNU SEAMĂNĂ CU MAMA LA NAŞTEREA MEA?... Nu ştiu! Zău că nu ştiu! Dar ce-ar fi s-o chiar întreb aş ...

Când ai să vii ai să găseşti/ ce ai dorit întotdeauna: om umbră de salcâm în care/ umbre de păsări cântă nalt şi te aşteaptă-nlăcrămate,/ până când soarele şi luna îşi lasă umbrele la umbra/ visării unui celălalt - adică unul şi acelaşi,/ însă privit din partea unde s-aud seminţele uitării/ cum încolţesc şi dau în floare şi-n fruct şi cad şi încolţesc/ - numai himere floribunde - şi n-ai nici o scăpare până-n/ eternitatea următoare (!) Când ai ...

Sigur că da! Îl salut pe nea Aftene şi plec! La deal plec! Spre Zimbru plec! Şi el pleacă! Spre gară pleacă! Eu plec mâncând cireşe de la el! El pleacă fără cireşe! Cred că vrea să se ducă la cireşul omului cela despre care mi-a vorbit adineauri! Parcă ceva/cineva îmi dă ghes şi-mi spune să mă-ntorc şi să-l avertizez! Şi să-i zic: „Nu te duce, omule, la cireşul omului, căci are să te prindă şi are să te bată de moarte, nu de alta! Are să te bată cu scândur ...

(!) fiindcă altfel nu se poate,/ încep aşa, iar nu altcum: mă duc s-aştept copilăria/ la capătul acestui drum, care a/duce îndărătul/ într-un prezent fără trecut ne/dureros ca vindecarea/-ntr-un viitor ne/cunoscut (!) (!) fiindcă altfel nu se poate,/ catadicsesc taman acum: înlăcrămez şi număr invers/ paşii de/mersului postum, încep din capătul acestui/ gând ne/ajuns, ultimativ, de/scris întâiul dintre toate/ cele minuni din catastif (!) (!) fiindcă altfel nu se poate,/ ...

Şi merg, şi merg, şi merg...! Merg la deal! Scapăr un băţ de chibrit! Şi mă uit la ceas! Exact un ceas a trecut de când merg! Mai mult orbecăiesc, adică! Cred că-s pe lângă Sărata, o pădure uriaşă, plină cu basme şi curaj şi frică deopotrivă! Şi cred că mă apropii de Rădeşti, satul natal al Mamei, unul dintre cele mai sigure şi calde leagăne ale Copilăriei! Dar nici o lumină, nici o luminiţă, nici o lampă, nici o lumânare aprinsă la vreun geam! Că reţeaua e ...

Moto: „poetul este un animal marin,             care trăieşte pe uscat şi vrea să zboare” (Carl Sandburg)   (!) hai să facem dimineaţă/ bună până la sfârşit şi să mergem tocmai unde/ intră soarele n-amiază, că acolo se ascunde/ ce-am visat şi ce-am gândit – hai, că plânge unicornul/ şi prufneşte şi nechează (!)   (!) hai să facem ziuă bună/ până-ncepe alt amurg, unde ne aşteaptă cerul/...(masa noastră cea de scris)... unde sunt atâtea semn ...