Cum se renovează cu bani europeni pe strada Eroilor (FOTO)

(!) numai sub salcâmul acela, unde te-am aşteptat până la moarte, dar nu ai venit niciodată, am văzut şi am auzit cum se fac minunile într-această şi pentru această lume ne/vinovată (!) (!) numai sub salcâmul acela m-am rugat la dumnezeu să te aducă lângă mine şi să te convingi şi să te uimeşti că minunile nu sunt mari sau mici, dar sunt pentru oricine (!) (!) numai sub salcâmul acela am simţit gustul dulce al înfrângerii în scurta bătălie cu faţa nevăzută a deş ...

Ieri, aflându-mă lângă locul de veci al poetului Simon Ajarescu, pseudonimul lui Dumitru Lefter, tocmai la marginea de nord a Cimitirului "Sfântul Lazăr", într-o reculegere prilejuită de ziua-i onomastică... se apropie de mine un cioclu şi-mi cere o ţigară! Îi spun că nu fumez... şi-mi cere un leu pentru ca să bea o votcă ordinară! Îi spun că n-am... şi-mi cere un leu pentru ca să-şi ia o jimblă! Îi spun că n-am... şi-mi cere numărul de telefon pentru că, zice, "vrea ...

nici un zmeu, nici o ileană/ nu mai umblă pe pământ, făt-frumos e terchea-berchea,/ sfânta vineri stă fumând, zgripţuroaica e manager/ la o fabrică de bunghi, greuceanu calculează/ diametrul la triunghi, prâslea cel voinic e dilăr/ de halva şi baclavale, fata moşului vibrează/ într-un bar cu haimanale, fata babei face spumă/ în cazanul plin cu skunk, zâna bea gin ecologic/ şi dă lapte-praf la junc, strâmbă-lemne taie scânduri/ foarte drepte, de sicrie, sfarmă-piatră vi ...

Mama mea nu era foarte frumoasă! Ce frumoasă nu era Mama! Era aşa: semăna cu Mama ta, cu Mama lui, cu Mama ei! Ducea vaca de lanţ, la păscut! Ducea sapa de coadă, la prăşit! Ducea secera pe umăr, la secerat! Ducea mere şi turte în poala pestelcii, la copii! Ducea vorbă caldă la duşmani! Ducea voie bună la prieteni! Ce urâtă nu era Mama! Oare cât de urâtă nu era Mama celui pe care niciodată nu l-am cunoscut? Mama dezlega nodul batistei şi-mi dădea bănuţi pentru biscuiţ ...

La prima întâlnire cu mofturile tale, te las fără cuvinte, te dau cu baclavale şi te mănânc, frumoaso, pe toată şi încet, chiar dacă mi se pleacă şi mor de diabet! La prima întâlnire (mâine, la fix, ce zici?) jucăm toată ciuleandra, jucăm şi bambilici, mâncăm sarailie, măcriş, bostan, rahat... apoi dăm jos guvernul şi protestăm în pat! La prima întâlnire ţi-aduc şi nişte drele, le devorăm în şoaptă şi face jucărele, ne aliem de-a dura, lasciv, ca doi glume ...

Pândesc şi eu: iată, apare-o Muscă,/ apare şi un Om, să se convingă despre meticuloasa-mpletitură,/ despre-ntâmplarea tristă de-a fi Pradă, despre-nvăţare, despre dezvăţare/ despre Paingul Vigilent...mătincă ceva e Minus în desfăşurarea/ acestei Ecuaţii care-nnoadă nădăjduirea, punct cu punct ori, poate,/ ceva e Plus în ceastă-nfăşurare mai Grea sau mai Uşoară pentru Minte/ Numărătoare, dar şi Numitoarecând nu ştii cum se Cheamă ce se vede,/ când nu ştii cum ...

Eu te-am adorat ca pe-o bacantă/ lângă un pocal cu vin sfinţit într-o toamnă pentru care toate/ uşile candorii se deschid, pentru care porţile iertării/ nu se mai închid o viaţă-ntreagă şi o moarte-ntreagă, pentru care/ cred că vecinicia nu e joacă!   Eu te-am adorat ca pe-o bacantă/ albă, într-un dans tulburător, printre smirne, amfore, potire,/ printre zei care mai ştiu ce vor într-această lungă-ncrâncenare/ printre curăţie şi păcate: să le dai un strop de iert� ...

De vorbă, într-o zi, cu Alter Ego,/ sub foşnetul Salcâmului pe moarte, încerc să uit...şi să mă uit pe Însumi...!/ E gata...şi nimic nu mă mai doare, nimic şi nimeni nu mă mai răscoală,/ nu mă mai strigă, nu mă mai desparte în două, într-o sută, într-o mie/ de părţi...sunt tot...şi nu mi se mai pare că-s tributar Deşertăciunii, nu mai/ dau socoteală, zilnic, nimănuia... şi nu mai ştiu să preţuiesc nimica:/ nici bun, nici rău, nici sfânt, nici Aleluia!...   ...

Stau de mult în gară, din secunda zero.../ ceasurile parcă merg invers şi mint,/ trenul întârzie, vine şefa gării/ îmbrăcată-n negru şi abia vorbind: nu mai am bilete pentru viaţa asta,/ strângeţi-vă mâna şi plecaţi acum,/ unde fiecare ştie că-l aşteaptă/ începutul altui fără capăt drum! n-am nici pentru moarte...toată astă lume/ le-a luat pe toate, cred că s-a grăbit/ să ajungă prima tocmai unde are/ chiar deşertăciunea gâtul pe cuţit! să ajungă prima tocm ...

Sigur că da! După moarte, Poeţii, indiferent de nume ori pseudonim, nu „există” decât prin Pomenire, adică „bârfindu-i” rău sau bine şi cetindu-le cărţile! Tot la fel cum zice Nichita Stănescu „nu există fulger fără fulger”, putem afirma (fără rezerve) că „nu există Eminescu fără Eminescu”, „Dante fără Dante”, „Ivănescu fără Ivănescu”, „Esenin fără Esenin”...dacă uităm să le mai rostim re/numele şi dacă uităm să le mai deschidem „ ...