Scaune „primenite” în mijloacele de transport Transurb, pentru că erau rupte, murdare şi urât mirositoare (FOTO)

"Eu... nu sunt Ion. Eu sunt el, fratele geamăn, Mihai. Ion a plecat în lume. Nu ştiu dacă în lumea asta ori în lumea de apoi, dar a juruit (cu mâna pe Carte) că nu se mai întoarce. N-a plecat ca din moară, fără să-mi zică de ce nu mai stă. C-o săptămână înainte, îl tot vedeam că se frământă şi că dă-n clocot, parcă ar avea ceva greu şi delicat pe suflet. N-avea curaj să se pronunţe, însă îmi promitea că trebuie să mi se spovedească şi că nu mai poate supor ...

Nu crede c-o să vină, dar cată peste zare!... Ce vrea de la zadarnic? Ce vrea de la neant? Ce-aşteaptă de la Cerul/Principiu arogant, de la Eternul cinic şi hâd "care pe care"? Mai bine-ar zice: gata, salut, mă sui în plante decât să scriu postume în timpul vieţii, sunt prea sclav n-ale candorii, prea simplu şi mărunt, să nu stârnesc uimirea şi mila celui Dante, celui Shakespeare, şi altui, şi altui, celor care (şi)-au manuscris blestemul şi au cătat în zare! Nu crede c ...

Pădurarul mă priveşte niţel, ca şi cum mi-ar ghici, ca şi cum mi-ar auzi, ca şi cum mi-ar citi gândurile cuvintelor/cuvintele gândurilor din viitor. Parc-ar vrea şi el să stea-n încă nescrisele-mi caligrafii autumnale. Parcă vrea să-mi spună să continui. Şi, ca să mă năucească într-adevăr, chiar mă roagă: "Ionică, nu te opri-n timpul poeziei! mergi până la capătul ei! şi ai să vezi ce minunată-i întoarcerea! sunt frumoase, sunt simple şi frumoase gândurile tal ...

Lumina intră-n Sine şi-ncepe să lipsească încet-încet, se-ncuie, de parcă i-ar fi frică, se face mică, mică, din ce în ce mai mică, nu se mai vede, viaţa şi moartea stau sub mască, în templul Întuneric la suflet şi la faţă, real/prezent (?) în susul şi-n josu-nchipuirii şi al minciunii până a se adeveri i-i... şi-ncepe demascarea, şi iarăşi mă învaţă, şi iarăşi mă dezvaţă să (nu) cred ce se spune: această frumuseţe e-n veci Deşertăciune!... E limpede? ...

Nea Ion Dumbă abia mă vede şi abia-mi răspunde la salut, aşa-i de ocupat cu paza pădurii. Că-i pădurea Statului, nu a celor care-or s-o taie pe toată, mai târziu, cam peste jumate de secol, s-o facă foc la grătarul cu femur de cinteză şi pectoral de cuc, dar şi scânduri şi furnir pentru copârşeul în care va să se mute mă-sa moartă de ciudă că a plămădit, a frământat, a dospit şi a fătat asemenea criminali. Da? Pădurarul are un caiet cu linii paralele orizontale ş ...

Hau du iu du, madam?... E mult de când nu te-am văzut. Să ştii c-am fost plecat (cincizeci de ani) la pomul lăudat. Te rog să-mi spui pe loc: ce ai de gând? Am fost şi n-am învins. M-am plictisit tot scuturând. Cădeau numai omizi. Am prins doar câţiva fluturi invalizi şi-am ascultat un greier ofilit. Şi să mai ştii, madam, că te-am sunat pe fix şi pe mobil, de multe ori. Voiam să vin, să-ţi dau vreo două flori. Sunai (întotdeauna) ocupat. Chiar m-ai făcut gelos. Gând ...

Te duci la pădurăreasă, femeia pădurarului Ion Croitoru, zis Ion Dumbă! Te duci să aduci un bon de lemne! La ea te duci! Pentru că el nu-i acasă! Umblă prin codru şi păzeşte copacii! Îi numără, îi adună, îi scade...! Mă rog, treaba lui! Când ajungi, dai bună ziua la toţi, zici sărut mâna Mariei, îţi dă hârţoaga şi te întorci repede, acasă! Nu cumva să umbli gură cască, după chimere şi alte năzdrăvănii, că te sfărâm! Că, uite, bate Brumărelul la poart� ...

Bună fie-ţi dimineaţa, doamnă mov cu dumitriţe de atunci, când toate cele multe erau cestea toate pe cărarea dinspre gara cea măruntă şi uitată în lumina puţintic-a lămpii(sticlei) afumate! Bună fie-ţi dimineaţa cum atunci, în ochii fetei care se ducea la gară să aştepte-un tren de noapte încărcat cu bună ziua, încărcat cu foaie verde ca lumina amăruie-n sticla lămpii afumate! Bună fie-ţi dimineaţa până-n dimineaţa ceea din străfundul amintirii, plin cu visur ...

În fiecare ziuă şi în fiecare noapte, Cineva mă întreabă invariabil şi destul de frumos: eşti TOT? Mărturisesc: n-am putut, n-am vrut, n-am ştiut şi nu am catadicsit să răspund. Şi nici nu m-am străduit să pot, să vreau, să ştiu. Să învăţ, adică. Totdeauna, după întrebare, am considerat şi mi-am zis că nu-mi lipseşte nimic, în pofida convingerilor unora şi altora că-mi lipseşte o doagă. Ori, şi mai abitir, că am o doagă în plus. Adică, pasămite, sunt/aş ...

Mă uit în jur, silabisesc [să (nu) se ştie]: es-te fru-mos, foar-te fru-mos!... Frumos şi rar îmbătrâneşte papagalu-n colivie... şi eu degeaba-mbătrânesc în calendar! Silabisesc: n-am învăţat să-i dau mâncare acestei păsări, cestui zbor să-i dau deschis, cestei minuni să-mi cer oleacă de iertare!... Nu i-am cerut, n-am ascultat-o şi n-am scris! Stă (negreşit) pe balansoar... şi mai şi cântă... şi-n ochii mici... (două cireşe amărui)... văd cum îşi poartă ( ...