Marian Căpăţînă

Marian Căpăţînă

Începe eliberarea permiselor pentru pescuitul sportiv

Sâmbătă, 24 Martie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
*ANPA va elibera autorizaţia mult aşteptată şi direct persoanelor fizice, nefiind nevoie de apartenţa la vreo asociaţie de profil * Contravaloarea acestor permise este de 30 de lei * În acest an, perioada de prohibiţie în habitatele piscicole naturale va începe pe 15 aprilie.În sfârşit, s-au clarificat lucrurile în ceea ce priveşte reglementările în domeniului pescuitului sportiv şi recreativ. Cele mai multe nedumeriri au fost legate de obţinerea permiselor de pescuit, până ...

Dorinel Munteanu ştie ce-i trebuie Oţelului ca să nu piardă la Cluj

Sâmbătă, 24 Martie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, a declarat că CFR Cluj este teoretic favorită în partida de luni, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I, dar că echipa sa poate demonstra pe teren că în practică lucrurile stau altfel„La Cluj vom avea un meci extrem de greu, dar o să ne jucăm şansa. Teoretic, CFR porneşte ca favorită, dar sper ca băieţii mei să demonstreze pe teren că practic lucrurile stau altfel. În tur am pierdut 0-4, dar eu nu ţin cont de statistică, fiecare joc of ...

Dorinel Munteanu, supărat pe jucătorii săi după partida cu Dinamo

Vineri, 23 Martie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul Oţelului s-a declarat nemulţumit de atitudinea şi de lipsa de determinare a fotbaliştilor din echipa sa, spunând că cel puţin şapte dintre ei ar merita pedepsiţi pentru felul în care au jucat Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat după remiza cu Dinamo de miercuri seară, scor 1-1, că este dezamăgit pentru ceea ce s-a întâmplat la acest joc, în care elevii săi nu au reuşit să învingă deşi au fost în superioritate numerică mai mult de ...

Oţelul - Dinamo 1-1 / Au avut „câinii” în lesă, dar i-au scăpat

Joi, 22 Martie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
* Cu om în plus şi aproape numai în jumătatea adversă mai bine de o repriză, fanii şi jucătorii Oţelului au fost dezamăgiţi că au luat doar un punct după un meci pe care l-au dominat categoric * Totuşi, putea fi şi mai rău, cei de la Dinamo ratând aproape de final un penalti, făcut cadou de arbitrul Kovacs * OŢELUL GALAŢI – DINAMO BUCUREŞTI 1-1 (1-1)Meci disputat miercuri seară, în etapa a 22-a din Liga IStadionul „Oţelul”; spectatori 10.000Au marcat: Iorga 23’ ...

Cel mai tare karateka dintre poliţişti - Un gălăţean a câştigat campionatul M.A.I.

Miercuri, 21 Martie 2012 19:20 | Publicat în SPORT
Agentul de siguranţă publică gălăţean Mihai Tâmpeanu şi-a adăugat în palmaresul de sportiv trei noi medalii, obţinute zilele trecute Râmnicu Vâlcea la Campionatul de Karate Do al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Reprezentând Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, dar în competiţie ca membru al echipei Poliţiei Române, Mihai Tâmpeanu a câştigat titlul de campion în proba individuală de kata. Poliţistul gălăţean a mai cucerit şi două medalii d ...

Biletul ziliei - Pauza salvatoare

Joi, 22 Martie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Din motive obiective, marţi n-am putut oferi public biletul la care ne gândisem, iar asta a fost şansa noastră de a mai salva nişte bănuţi. N-am fi ocolit cu siguranţă meciul de Tg. Jiu cu Voinţa Sibiu şi am fi mers cu încredere maximă pe o victorie a Pandurilor (scor final 0-0). Greu de crezut că am fi evitat şi marea supriză din Cupa Turciei, cu Galatasaray bătută acasă de Sivasspor.   Biletul zilei Rapid – Ceahlăul            1            1,33 ...

Biletul zilei - Conturi alimentate

Miercuri, 21 Martie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Am început săptămâna perfect. Nici cea mai mică emoţie nu ne-au dat meciurile alese pentru pariul de luni seară. Vasluiul încheiase conturile încă dinaintea pauzei la singurul meci unde nu mersesem pe mâna gazdelor. Aarau şi Beşiktaş au zburdat (4-1), la fel Espanyol (3-1), nici măcar la victoria la limită a celor de AS Roma (1-0) n-am prea tremurat, golul fiind marcat încă din minutul 3. Am avut cotă 7, deci ne-am scos minim banii de pariat pe toată săptămâna, asta chiar ...

"Oţelari", fanii vă vor alpinişti!

Miercuri, 21 Martie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
După jocul şi rezultatul entuziasmante din etapa trecută, suporterii Oţelului aşteaptă ca în această seară campionii să-şi confirme revirimentul şi printr-o victorie în faţa celor de la Dinamo, în etapa a 22-a din Liga I Jocul foarte bun al echipei sale şi rezultatul pe măsură – victorie cu 2-0, în deplasare, cu FC Braşov – au readus zâmbetul pe chipul antrenorului Dorinel Munteanu. Îşi vrea echipa precum Tibi Pintilie, celebrul alpinist care le este suporter, în ...

Antal, bun de joc cu Dinamo

Marți, 20 Martie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
Cel mai în formă jucător al Oţelului va fi, miercuri, în lotInformaţia lansată de comentatorul TV al meciului de la Braşov a fost dezminţită chiar de mijlocaşul OţeluluiLiviu Antal are doar trei cartonaşe galbene şi nu este suspendat Singurul moment neplăcut din timpul meciului de duminică seară, de la Braşov, pentru suporterii Oţelului care au urmărit meciul la televizor a fost cel din minutul 57, când mijlocaşul Liviu Antal a primit cartonaş galben. „Va fi suspendat l ...

Campioana, sprint reuşit în al doilea start

Duminică, 18 Martie 2012 21:00 | Publicat în SPORT
* Oţelul a făcut un meci fără mari emoţii la Braşov * Victorie clară, semnată prin execuţiile superbe ale lui Didi şi Antal * FC BRAŞOV – OŢELUL GALAŢI 0-2 Meci disputat duminică, în etapa a 21-a din Liga I Stadionul „Tinretului”; Au marcat: Didi 32’, Antal 69’ Cartonaşe galbene: Munteanu '55, Dias '85, Olariu '87 / Antal 57’ Echipele utilizate: FC BRAŞOV: Feguieiras – Ciupe, Munteanu, Da Silva, Distefano – Viveiros, Dias, Alonso (Olariu '57), Udoji (Buga '53) ...
Pagina 275 din 290

Măsuri de ordine publică pentru meciul Oțelul Galați – CFR Cluj

Duminică, 24 august 2025, începând cu ora 16,15, pe stadionul Oțelul din Galați, se va disputa parti ...

Poza zilei. „Valurile Trotuarului”: Melodia care a cucerit Galațiul

Galațiul, orașul de pe malul Dunării, vibrează în ritmul celebrului vals „Valurile Dunării”. Dar, ia ...

Înjunghiat de soţie, un bărbat din Drăgușeni a decedat la spital

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Drăguşeni, a decedat la spital din cauza multiplelor pl ...

Tributuri fabuloase şi rock dezlănţuit în ploaie cu Bucovina la Danube Rock Revolution (GALERIE FOTO & VIDEO)

Danube Rock Revolution Festival - ziua a doua ar putea fi descrisă în doar câteva cuvinte. De la ext ...

De pe scena Danube Rock Revolution, în concert la Spicu

După ce a făcut show în prima seară la Danube Rock Revolution Festival, trupa StormVox va concerta d ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

DISPOZIŢIA NR. 221 din 22 august 2025

    Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundam ...

De ce merită Galațiul un loc pe harta turismului pentru copii (FOTO)

Publicația online clubulcopiilor.ro a realizat recent o hartă cu cele mai bine cotate atracții pentr ...

Partea leului, pentru Oțelul Galați. Cum se împart banii de la bugetul local pentru cluburile sportive

Finanțările de la bugetul local pentru programele sportive dedicate seniorilor solicitate de cluburi ...

A cincea licitație anulată pentru un contract de 749 de milioane de lei

Ghinionul pare că se se ține scai de procedura prin care Consiliul Județean Galați tot încearcă să a ...

De la apa brută... spre Apa Sâmbetei: licitaţie de peste 37 de milioane de lei, suspendată de jumătate de an

Nici anulată, nici adjudecată, ci suspendată de jumătate de an – cel puțin! – aceasta este starea li ...

Care cluburi sportive ar putea primi bani de la bugetul local

Şapte din cele opt cluburi sportive care au solicitat finanţare de la bugetul local pentru programel ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Sănătatea somnului pe timp de caniculă

Căldura excesivă nu înseamnă doar disconfort, ci în multe cazuri transformă somnul, dintr-un aliat, ...

De ce merită afinele un loc de cinste în dieta ta

În timp ce fructele exotice fură adesea lumina reflectoarelor, un erou local, mic și plin de putere, ...

Bani pentru spitale de recuperare

Zece spitale de recuperare din toate regiunile ţării vor beneficia de investiţii de 742 milioane de ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Indicii ROBOR stagnează aproape de rata de referință

La prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a afirmat că o „scădere a dobânzii de p ...

Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, t ...

Turneu internațional la Chișinău

RUGBY. Naționala de rugby a României va participa în zilele de 23 și 24 august la Campionatul Europe ...

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte Ciclismul nu este doar un mijloc de transport e ...

Se cunosc adversarele echipelor gălățene din Liga a III-a

Cele trei formații au fost repartizate în seria a doua, alături de echipe din județele Brăila, Buzău ...

Voleiul pe plajă, în actualitate

VOLEI. Este perioada în care, pe lângă alte discipline sportive, voleiul este la putere, continuă să ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni s-a derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de v ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FUGA din GÂND (exordiu)

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cânte ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

MARIA (IX)

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Sea ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

Poetul, Scufița Roșie și Pădurea Spânzuratelor

Adi G Secară, Rendez-vous cu Scufița Roșie în Pădurea Spânzuratelor, București, editura Eikon, 2025, ...

Portokalopita – prăjitura grecească cu parfum de portocale

Portokalopita este o prăjitură tradițională grecească, apreciată pentru aroma sa intensă de portocal ...

Gandalf și Frodo se vor întoarce în noul film „Stăpânul inelelor”

Sir Ian McKellen, actorul britanic care l-a interpretat pe Gandalf atât în cele trei filme „Stăpânul ...

De ce patul nu mai e atractiv. Șapte semne ale nepotrivirii sexuale

Incompatibilitatea sexuală poate fi o problemă foarte serioasă într-o relație. Multe cupluri se desp ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...