NAŞTEREA DOMNULUI - FĂCLIA NESTINSĂ A FILANTROPIEI

Luni, 25 Decembrie 2023 00:00 | Publicat în Regional
† CASIAN,din darul lui Dumnezeu,Arhiepiscopul Dunării de Jos,preacuvioşilor şi preacucernicilor părinţi,cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştinidin Eparhia noastră, pace în inimi, bucurii autenticeşi sănătate deplină de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anului Nou, iar, de la smerenia mea,preţuire şi arhiereşti binecuvântări.Fraţi creştini,Cu ce cuvinte omeneşti, cu ce gânduri şi, mai ales, cu ce stări sufleteşti se cuvine astăzi ...

Iuli Bârsănescu, încă o performanță

Joi, 21 Decembrie 2023 13:54 | Publicat în SPORT
BOX. Sala Sporturilor din Brăila a găzduit finala Campionatului Național de box pentru seniori. Boxând în cadrul categoriei 60 kg, Iuli Bârsănescu (Box Club Bute Pechea) s-a impus în trei partide (două la puncte și una prin diferență), devenind campion național. Bârsănescu l-a învins în finală pe ieșeanul Eusebiu Tămârzan. Astfel, acesta încheie "en fanfare" anul competițional, adăugând victoria din "Cupa României" la aceeași categorie de vârstă și titlul național ...
* Finaliștii. "N-am zis că mă opresc la Buenos Aires direct? Sunt foarte-foarte fericită! Și pregătită! Bătălia titanilor va fi! Niciuna dintre aceste echipe nu se va da în lături de la a face absolut tot ce îi stă în putere ca să pună mâna pe marele premiu!", au promis gălățeanca Giulia Anghelescu şi soțul ei, Vlad Huidu, miercuri seară, când au aflat că sunt finaliști la "America Express". Echipele pe care le vor înfrunta în finală nu-s deloc de lepădat: frații ...

Participare record la ”Cupa Moș Crăciun”

Vineri, 22 Decembrie 2023 10:00 | Publicat în SPORT
Peste 300 de practicanți ai artelor marțiale de la cluburile din țară au luat parte la o interesantă competiție de karate tradițional - ”Cupa Moș Crăciun”. Întrecerile au avut loc în Sala Sporturilor din Brăila, la ele luând parte un număr mare de karateka și de la cluburile gălățene. Clubul Meikyo a înscris în concurs șapte cadeți și juniori şi 16 la copii. Iată performerii acestui club la copii: Ecaterina Buruiană, Mario Boldea, Daria Moise, Delia Nedelcu, Eliza ...

Deplasare la o contracandidată

Joi, 21 Decembrie 2023 14:15 | Publicat în SPORT
În ultimul weekend înaintea Crăciunului, avem parte de etapă plină în Liga Națională de baschet masculin. Runda este foarte importantă pentru CSM Galați, întrucât are de jucat în deplasare cu Laguna București, una dintre contracandidatele la evitarea retrogradării. Gălățenii au câștigat singurul lor meci de până acum, chiar cu Laguna (în tur, scor 86-75), la capătul unui joc destul de echilibrat. Laguna a fost marea surpriză a sezonului anterior, când a retrogradat-o pe ...
Gruparea gălățeană Oţelul are de jucat un meci care pe hârtie se anunță a fi ușor, dar în realitate poate fi mult mai complicat decât se prezintă la prima vedere Oțelul - FC Botoșani este meciul care închide anul 2023 pentru fotbalul gălățean în Superligă. Miza acestui joc este extrem de importantă pentru echipa lui Dorinel Munteanu (care va reveni pe bancă după ce și-a ispășit cele două etape de suspendare), întrucât este nevoie de o victorie pentru a se apropia de ...

Ce prime de Crăciun se acordă în Galați

Vineri, 22 Decembrie 2023 19:40 | Publicat în SOCIETATE
Moș Crăciun nu a uitat drumul pe care a venit, în trecut, la unele dintre companiile gălățene și revine și în acest an, cu prime de pus "sub brad". La unii cu mai puțin, la alții cu mai mult, știți cum e, după buget. Ba chiar una dintre regiile autonome din Galați reușește performanța de a avea un Moș "4 în 1". Aproape toate firmele cu care am vorbit oferă și cadouri pentru copiii salariaților. Prima de Crăciun de la Liberty este în acest an de 500 de lei brut pentru ...
În perioada sărbătorilor de iarnă, colaborarea strânsă dintre Compania Damen România și Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi a adus bucurie elevilor din zonele limitrofe: Școala Gimnazială "Prof. Emil Panaitescu" Cudalbi, Școala Gimnazială "Doamna Nica" Valea Mărului, Școala Gimnazială Nr. 1 Grivița și Școala Gimnazială "Elena Negri" Costache Negri. Acest parteneriat dedicat învățământului dual (calificarea sudor) a avut un impact semnificativ în comunitatea locală. Elevii d ...

Cine-a râs de noi, după 22?

Vineri, 22 Decembrie 2023 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Mă întrebați cumva dacă întrebarea din titlu se referă la Revoluția din '89 sau la perioada în care, pentru că așa s-a crezut atunci, am stat în casă, după 22, pe proprie răspundere? Vă răspund exhaustiv si tranșant: DA! E genul de răspuns obraznic, enervant, previzibil, nu musai în ordinea asta.S-a tras, DAR s-a și scandat.S-a fugit la Târgoviște, DAR s-a și tras.S-a sperat, DAR s-a și dezamăgit.S-a transmis în direct la TVR, DAR s-a și manipulat.S-a lenevit, DAR s-a ...

S-a stins din viață jurnalistul Viorel Mârza

Joi, 21 Decembrie 2023 12:27 | Publicat în Regional
Poftă de viață, implicare și umor sunt cuvintele care l-ar descrie, poate, cel mai bine pe cel care a fost, o vreme, colegul nostru la cotidianul "Viața liberă", jurnalistul Viorel Mârza. E dureros să vorbim la timpul trecut despre cei care ne-au fost colegi. Din păcate, finalul de an vine cu încă o veste tristă. Jurnalistul Viorel Mârza s-a stins din viață. Potrivit Serviciului Referințe din cadrul Bibliotecii Județene "V. A. Urechia", Viorel Mârza s-a născut pe 2 octombrie ...

Atenție la infectarea cu virusul West Nile! Recomandări ale Direcției de Sănătate Publică

Având în vedere confirmarea, încă din luna august, la Galați, a unui caz de infecție cu virusul West ...

Cod galben de temperaturi ridicate, la Galaţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, pentru marţi, o atenţionare Cod galben de temperatur ...

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” împlinește 70 de ani

Înființat pe 1 septembrie 1955, sub denumirea Teatrul de Stat Galați, Dramaticul gălățean tocmai a î ...

Accident grav pe trecerea de pietoni. Un bărbat este în stare critică

Un grav accident rutier s-a produs luni dimineață, pe un marcaj pietonal de pe bulevardul Dunărea. U ...

Recomandările poliției pentru a nu sta la cozi în vamă

Traficul crescut la toate punctele de trecere a frontierei înregistrat în ultimele luni a fost o rea ...

Inconștienții și teribiliștii forțează capacitățile de salvare

Fie ca că s-au aruncat în ape periculoase să se răcorească în zilele caniculare, fie că au ignorat c ...

Casa judecătorului Dunăreanu, spațiu muzeal la Suhurlui

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galaţi invită publicul la Casa Rurală „Ion Avram-Dunăreanu" din co ...

Noi trageri în poligonul de la Smârdan

Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Instituția Prefectului - Județul Galați informea ...

Costel Fotea, pus să-şi ia angajamentul că investiţiile vor fi finalizate la termen

În vreme ce Primăria municipiului Galați pregătește o listă a investițiilor finanțate prin PNRR care ...

Statul în vacanță

Într-o bună zi, România a hotărât să ia o pauză. Nu oamenii, ci instituțiile. Statul, obosit de atât ...

Sindicaliştii din primăriile comunelor şi oraşelor mici ameninţă cu greva

O acţiune de protest în administrația locală a fost anunţată pentru vineri, 29 august, de Sindicatul ...

Aleşii locali au împărţit banii pentru cluburile sportive: finanţare pentru performanţă

Un tricou de „Supercampion al României” a fost oferit Consiliului Local Galaţi de către reprezentanț ...

Peste un milion de soldați pierduți de Rusia în războiul din Ucraina

Conform actualizării publicate de Statul Major al Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022, armata Fe ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

Medicii din spitale, obligaţi să consulte şi în policlinici

Medicii care lucrează în spitale vor fi obligați să acorde, în timpul programului de lucru, și consu ...

Cum învingi depresia post-vacanță

Vacanța a trecut, dar în loc să fiți revigorați și pregătiți pentru un nou an plin de provocări, s-a ...

Sănătatea somnului pe timp de caniculă

Căldura excesivă nu înseamnă doar disconfort, ci în multe cazuri transformă somnul, dintr-un aliat, ...

De ce merită afinele un loc de cinste în dieta ta

În timp ce fructele exotice fură adesea lumina reflectoarelor, un erou local, mic și plin de putere, ...

A opta filială a Fundației Romanian Business Leaders, la Galați

Fundația Romanian Business Leaders (RBL) îşi va deschide, pe 11 septembrie, un nou capitol pentru me ...

Venituri în creştere pentru NEPI Rockcastle

Dezvoltatorul imobiliar NEPI Rockcastle, proprietarul Shopping City Galaţi, a înregistrat o creştere ...

Euro a scăzut în luna august cu o jumătate de ban

Ultima lună de vară a fost pozitivă pentru leu, chiar dacă la finalul ei s-a manifestat o tendință d ...

Euro a crescut în trei ședințe cu circa 1,5 bani

Reducerea ofertei de valută, pe fondul unei majorări a cererii comerciale, a afectat performanța mon ...

Din sportul gălățean: 15 medalii la Balcaniadă

ATLETISM. Bilanț excelent al sportivilor gălățeni participanți la Campionatul Balcanic de atletism m ...

Deplasare la ultima clasată: FK Csikszereda - Oțelul

Gruparea gălățeană se poate apropia de zona locurilor de play-off, cu un eventual succes obținut la ...

Înfrângere cu 20 de goluri, la debut. Din sportul gălăţean

HANDBAL. În meciul de debut din Liga Florilor, echipa de handbal feminin CSM Galaţi a jucat la vicec ...

Oțelul II a deschis drumul echipelor gălățene în Liga a III-a

În weekend s-a dat startul meciurilor din cel de-al treilea eșalon de fotbal al României, competiție ...

Zeci de școli și grădinițe au rămas fără personalitate juridică

Măsurile de austeritate impuse de Guvernul Bolojan au adus modificări semnificative în ceea ce prive ...

Gălăţenii de la ByteForce, recunoscuţi pentru inovaţie în programarea robotului (GALERIE FOTO)

În perioada 22–24 august 2025, aşa cum am anunţat, echipa de robotică ByteForce 19234 de la Colegiul ...

Liceeni de la Colegiul Naţional „A. I. Cuza” Galați, autori de carte

Elevii de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați au demonstrat că pasiunea pentru lec ...

Zile de vacanţă pline de prietenie și bucurie la Smulţi

Pe parcursul vacanței de vară, în Parohia Smulți 1 din protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, s- ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Temperaturi ridicate în septembrie

Potrivit prognozei publicater de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru următoarele patru să ...

Poșta Română sprijină consumatorii vulnerabili în depunerea cererilor pentru tichetele de energie

Începând din data de 28 august 2025, Poșta Română pune la dispoziția consumatorilor vulnerabili posi ...

Bonusuri pentru angajații care găsesc bagaje de mână supradimensionate

Compania aeriană Ryanair va plăti personalului din aeroporturi bonusuri majorate de la 1,50 la 2,50 ...

Populația României, susţinută de imigranți

Populația României a scăzut anul trecut, cu toate că au intrat în ţară circa 290.000 de imigranți, a ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Corneliu Antoniu, călătorie prin metaspațiile adevărului

Cenaclul "Noduri şi Semne". Remember”Poezia lui Corneliu Antoniu acționează ca un atractor tainic pl ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Istorie și realitate virtuală: comorile Galațiului devin holograme

Certificatul de aviator al Smarandei Brăescu, mapa de diplomat a lui Costache Negri, automobilul De ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

Bărbat găsit înecat într-un canal de irigații

Decoperire macabră într-un canal de irigații de pe raza localității Negrea, comuna Schela! Luni dup ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Semn de carte (psalmul i/realităţii precare)

Pe dealul meu cu flori de câmp te scriu încet,ca pe un Psalm... şi te păstrez ca pe-un Secret,şi te ...

GLISSANDO (contemplare cu d/efect întârziat)

Un fluture de toamnă, rătăcit, erou târziu în efemeritate: alb în zigzag, printre deşertăciuni şi p ...

ELEGIE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Colegul meu de şcoală, de bancă şi de viaţăse duce-acum, spre zare, spre dincolo de zare,se duce dup ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”. TRATAT de TĂCERE (dosarele XYZ)

Nimic de zis - într-un acord minorşi-ntr-o secundă, Alfa şi Omegabolborosesc şi clocotesc şi spuntot ...

ADIO, FRUMUSEȚE DE ODINIOARĂ!!!

Consideraţiuni şi motivaţii de Viaţă şi de Moarte m-au determinat să umblu prin jurul clădirii foste ...

HAI la TOAMNĂ!!!

Ieri, după cum ziceam, cam pe la zece ore şi douăzeci de minute, când clopotele bat pentru sfârşitul ...

UMBRA VITEAZULUI RĂTĂCITOR

Iată, aici e una dintre fântânile Copilăriei! Din care beam apă când umblam la seceriş, la praşilă, ...

ODINIOARĂ... și ACUM

Odinioară... cineva zice că vine Toamna! Cică vine imediat! Cică dinspre Iaşi vine! Cu trenul acela ...

Remember. Liviu Rebreanu (1885-1944)

Liviu Rebreanu, prozator, dramaturg şi traducător, s-a născut pe 27 noiembrie 1885, la Târlișua, jud ...

Cariere. Olga Necrasov, antropolog ieşean cu o largă recunoaştere

Olga Necrasov, antropolog, biolog, cercetător, profesor român de origine rusă, s-a născut pe 1 septe ...

Salată de pepene cu brânză feta, meniu de weekend, rapid și ușor

Această salată este o explozie de prospețime și arome, perfectă pentru zilele toride. Ingrediente:  ...

Un nou film cu Brad Pitt și Tom Cruise, misiune imposibilă?

Tom Cruise și Brad Pitt s-ar putea reuni pentru un film-surpriză, la 31 de ani după ce au jucat împr ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...