Mă uit cum vin şi merg pe aer sfinţii…

şi-n ochii mei nu cred c-or să încapă…

zic sărut mâna lor vindecătoare…!…

Ei trec, se duc să meargă şi pe apă,

ei trec, se duc departe, să-mi aducă

vorbă de duh, cuvânt de rugăciune…

ei trec, se duc înspre frumos-răsare

şi se întorc dinspre frumos-apune,

aşa, cuminţi, cu minţi, încet, de parcă

nici n-au plecat… şi n-au cum să se-ntoarcă!

Văz duhul lor cum freamătă văzduhul,

ca nişte păsări veşnice de ceară,

nu (se) aud, însă pricep (din chipuri)

că nu-s fantome şi nu vin să ceară

nici loc de veci, nici bună cuvântare,

nici pat, nici masă, nici un fel de-aminte…!

Ei sunt părinţii mei ş-ai tăi ş-ai noştri,

ei au şi înapoi şi înainte,

ei au de toate: vreme, timp şi vise…

şi vin la noi, cu braţele deschise!