SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Constantin Ciosu: „Codul Educaţiei nu va putea fi aplicat din toamnă”

Scris de Joi, 06 August 2009
Liderul gălăţean al FEN, Constantin Ciosu, susţine că este imposibil ca prevederile Codului Educaţiei la care se lucrează acum să poată fi aplicate începând cu anul şcolar 2009-2010.„Reprezentanţii Ministerului Educaţiei lucrează noaptea la drafturile respective pe care le prezintă apoi sindicaliştilor la negocieri. Ei nu au pregătit nimic până acum,…

Seminarul Teologic se înnoieşte

Scris de Joi, 06 August 2009
* Alte 11 unităţi de învăţământ din judeţul Galaţi sunt reabilitate cu bani de la Banca Europeană pentru Investiţii * Peste un an-doi, seminariştii de la „Sf. Apostol Andrei” vor putea face ore şi în noua construcţie care se va ridica în curtea şcolii. Corpul de clădire se construieşte cu…

Ai cui sunt porcii mistreţi?

Scris de Joi, 06 August 2009
* Din 0,8 hectare de porumb, „porţia” mistreţilor s-a ridicat la 11 ari * La Bereşti, în sud-vestul extravilanului, mistreţii dau de vreo două săptămâni încoace atacuri severe în lanurile de porumb. Cum cade întunericul, ies la distrus. Lui Gheorghe Movilă, ca să dăm un exemplu, i-au mâncat ştiuleţii, în…

ADP şi Transurb vor fi afectate de concedieri

Scris de Joi, 06 August 2009
* Galaţiul „se usucă” sută la sută dacă ADP pierde 20 la sută din oameni, spune directorul Eduard Grosu * În timp ce alte instituţii icnesc, strâng din dinţi şi aplică sau vor aplica şi ele cum pot reducerea de personal de 20 la sută, comandată, ca efect anticriză, de…

Au furat uşa de la bloc!

Scris de Miercuri, 05 August 2009
* Locatarii unei scări de bloc au rămas, printre altele, fără uşa de la intrarea în imobil * Cine a luat-o, încă nu se ştie, dar Poliţia a intrat deja pe fir * Tare-i rău să nu poţi nici măcar să-i arăţi uşa unui om pe care nu-l doreşti prin…

Elevii vor putea contesta notele

Scris de Miercuri, 05 August 2009
Conform proiectului Codului Educaţiei, elevul şi părintele vor avea dreptul de a contesta notele, dar şi modul de evaluare. În prezent, pot fi contestate rezultatele doar de la examenele naţionale scrise. Conform Codului Educaţiei, cadrul didactic va avea obligaţia de a justifica modalitatea de evaluare şi rezultatele acesteia. În situaţia…

Elevii vor să-şi reclame profesorii

Scris de Miercuri, 05 August 2009
Consiliului Naţional al Elevilor a prezentat la şedinţa de negociere a Codului Educaţiei câteva cerinţe pe care elevii şi le-ar dori să le cuprindă statutul lor - statut prin care se definesc drepturile şi obligaţiile celor care urmează cursurile învăţământului preuniversitar. Printre drepturile pe care elevii ar fi dorit să…

O nouă sesiune de repartizare pe posturi

Scris de Miercuri, 05 August 2009
Şedinţele publice de repartizare a cadrelor didactice pentru completare de normă, detaşare în interesul învăţământului pentru restrângeri de activitate nesoluţionate, detaşare la cerere şi suplinire calificată vor avea loc în perioada 17-21 august, la Grupul Şcolar de Marină, începând cu ora 9.30. Pe 17 august se vor soluţiona completările de…

Matematica gălăţeană în lume

Scris de Miercuri, 05 August 2009
Site-ul www.mategl.ro şi „Revista de matematică” realizate de profesorii de matematică de la CNVA au primit recent aprecieri şi din străinătate. „Având în vedere că este un site în limba română, am fost surprins să primesc felicitările unui profesor din Grecia care ne mulţumea pentru problemele interesante pe care le…

Şase centre pentru a doua sesiune a bacalaureatului

Scris de Miercuri, 05 August 2009
Cei peste 2.000 de elevi care vor susţine bacalaureatul în a doua sesiune (17 august - 3 septembrie) au fost repartizaţi în şase centre de examen. La Grupul Şcolar Metalurgic, pe lângă elevii de la această unitate, vor da bacalaureatul şi cei de la „Sf.Maria”, Liceul Particular „D.Cantemir” şi cei…

Calendarul şi locurile disponibile la admiterea la facultate, sesiunea septembrie

Scris de Miercuri, 05 August 2009
Pentru cei care nu au reuşit să ocupe un loc la facultate în prima sesiune, precum şi pentru cei care vor lua bacalaureatul în vară, Universitatea „Dunărea de Jos” organizează un nou concurs de admitere în luna septembrie. Admiterea se va organiza după următorul calendar:· 4 - 8 septembrie -…

Laura Avram (CNVA), menţiune la olimpiada de ştiinţe

Scris de Miercuri, 05 August 2009
Unul dintre cele mai grele concursuri pentru elevi este Olimpiada Naţională de Ştiinţe pentru Juniori, care a ajuns anul acesta la a IV-a ediţie şi s-a desfăşurat la Iaşi, între 28 iulie - 1 august. Concurenţilor li se testează cunoştinţele teoretice şi cele practice la trei discipline de studiu: biologie,…

Alţi bani pe apa Sâmbetei

Scris de Miercuri, 05 August 2009
* Inspectoratul Şcolar Judeţean a trimis auditul în control * Fostul primar a dat autorizaţie de construcţie pe un teren care a fost ulterior revendicat * Copiii de la o grădiniţă din Matca vor face din toamnă naveta cu microbuzul la o altă unitate din comună, pentru că, deşi de…

Disperarea unui gălăţean care nu şi-a primit salariul

Scris de Miercuri, 05 August 2009
Am primit zilele trecute la redacţie sesizarea unui cititor care susţine că este angajat al UNICOM S.A. şi că nu şi-a primit salariul pe luna iulie şi o parte din cel pe luna iunie. „Sincer nu mai avem ce să punem pe masă, nu avem bani de transport, nici nu…

Oraş de oraş

Scris de Miercuri, 05 August 2009
Cine spune că la noi, la Galaţi, e linişte şi trafic uşor, nu poate fi de altundeva decât din… Capitală. Bucureştenii, păţiţi de ani buni, au însă dreptul de a fi cârcotaşi. Cum o să ne comparăm cu ei la numărul de maşini? Dar, aşa pentru orgoliul local, o probă…

Alimentaţia împotriva osteoporozei şi rahitismului

Scris de Marți, 04 August 2009
Sistemul osos are nevoie de o dietă echilibrată, care să conţină atât macronutrienţi (proteine, grăsimi şi zaharuri), cât şi micronutrienţi (vitamine, minerale), necesari pentru dezvoltarea normală şi refacerea acestuia. Calciul este un component structural major al ţesutului osos, iar scheletul acţionează ca un rezervor de calciu, pentru a menţine nivelul…

Povara reumatismului

Scris de Marți, 04 August 2009
Pe lângă artroză - afecţiune despre care vă informam într-una dintre ediţiile trecute ale ziarului nostru - bolile reumatice îmbracă multe alte forme, la fel de chinuitoare pentru pacient. Detalii ne-a oferit dr. Mariana Pavel, şeful departamentului de Reumatologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.„Există, bineînţeles şi reumatismele aparticulare,…

Medicii de familie primesc în august banii pentru iunie

Scris de Marți, 04 August 2009
* Cu completări din fondurile lunii următoare * La Fisc, penalităţile nu ţin cont de tranşe * În ciuda crizei, în unele judeţe serviciile de medicină primară au fost decontate integral * La fel ca şi colegii lor din alte judeţe, medicii de familie gălăţeni şi-au primit cu ţârâita contravaloarea…

Nu vor mai fi necalificaţi în învăţământul gălăţean

Scris de Marți, 04 August 2009
Inspectorul general Doru Resmeriţă susţine că anul acesta nu se va mai organiza concurs pentru angajarea unor profesori necalificaţi, deşi în anul anterior au fost 157 de persoane cu astfel de statut. Acesta susţine că, deşi sunt încă libere 177 de posturi, acestea vor fi ocupate toate cu profesori calificaţi,…

Inspectoratul şcolar depune plângere penală în cazul Şiviţa

Scris de Marți, 04 August 2009
Conducerea Inspectoratului Judeţean Galaţi susţine că, în urma raportului comisiei de audit care a verificat modul în care au fost cheltuiţi banii pentru ridicarea grupului sanitar din Şiviţa, va depune plângere penală împotriva celor două firme care au semnat situaţia de lucrări, firma executantă SC Proinveuro SRL şi dirigintele de…

Dispar 26 de şcoli primare din judeţul Galaţi

Scris de Marți, 04 August 2009
Conducerea ISJ Galaţi a aprobat în Consiliul de Administraţie desfiinţarea a 26 de unităţi de învăţământ primar simultan şi mutarea elevilor respectivi la şcoala coordonatoare. „Am discutat cu primarii din comunele de unde vor fi desfiinţate şcolile şi nu vor fi probleme. Este în interesul învăţământului ca aceste clase să…

Şcoala din Pleşa, desfiinţată la centenar

Scris de Marți, 04 August 2009
De trei zile, după anunţarea că Şcoala Gimnazială Pleşa se desfiinţează începând de la 1 septembrie a.c., satul e în doliu. Anul acesta ar fi trebuit să sărbătorească 100 de ani de la inaugurarea ei – 29 august 1909. Criza economică a lovit cancelaria la temelie, obligând elevii şi cadrele…

Cu maşina parcată pe linia de tramvai

Scris de Marți, 04 August 2009
De ceva timp tramvaiul nr. 7, care făcea legătura între Micro 19 şi Piaţa Centrală nu mai circulă. Transurbul a asigurat pentru călătorii de pe această rută autobuze. Aşadar, linia de tramvai a devenit, cel puţin momentan, impracticabilă. Locatarii din zonă nu se plâng… e mai multă linişte. Şoferii însă…

Cosmeşti - şcoli cu termopane, dar fără toalete

Scris de Luni, 03 August 2009
În comuna Cosmeşti sunt cinci şcoli. Din cele cinci, în acest moment nu se desfăşoară la niciuna lucrări de igienizare, pentru că nu sunt fonduri pentru aşa ceva, ne-a declarat viceprimarul Ioan Ciot. „Poate primim ceva la rectificarea bugetară, noi am solicitat alocarea a un miliard de lei vechi, acum…
Pagina 580 din 618