SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Dumitru Nicolae vrea încă 1.000 de apartamente ANL la Galaţi
Scris de Maria Măndiţă Joi, 12 Februarie 2009
Una din certitudinile politice ale actualului Guvern este continuarea programului de construcţie de locuinţe, prin Programul ANL, a anunţat primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae (foto), care a participat, recent, la şedinţa Federaţiei Municipiilor din România, întâlnire la care au venit şi reprezentanţii Guvernului. „În prezent ne pregătim să prezentăm ministrului…
Cursuri pentru studenţi-evaluatori
Scris de Marius Ţuca Miercuri, 11 Februarie 2009
Studenţii care vor să evalueze universităţi pot participa la cursurile de formare care vor avea loc în perioada 27 februarie - 2 martie în Bucureşti. Cursurile vor fi organizate de Uniunea Naţională a Studenţilor din România în colaborarea cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Ministerul…
Înscrierile la clasa I, până la 1 mai
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 11 Februarie 2009
Părinţii sunt îndemnaţi de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI) să-şi înscrie, „pe cât posibil”, copiii în clasa întâi, până la 1 mai 2009, data neavând însă un caracter limită. Intenţia MECI este de a identifica numărul necesar de posturi didactice până la data de 22 mai. Fiecare şcoală are…
Andreea Onofrei, din Independenţa, prima la chimie
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 11 Februarie 2009
O elevă din judeţul Galaţi a obţinut cel mai mare punctaj la lucrarea de teorie, la faza naţională a Olimpiadei de Chimie, desfăşurată recent la Arad. Pentru rezultatul său, Andreea Onofrei, din clasa a VIII-a, de la Şcoala Nr.2 Independenţa, a primit două distincţii. Este vorba despre premiul al doilea…
Sesiune specială pentru «restanţieri»
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 11 Februarie 2009
Elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a încep să dea examene încă din prima săptămână de şcoală a semestrului al doilea. Este vorba numai despre elevii care au absentat la tezele cu subiect unic şi care au posibilitatea să dea examenul în sesiunea specială. La Galaţi, cei mai mulţi…
Cinci premii şi menţiuni pentru Galaţi, la limba şi literatura română
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 11 Februarie 2009
Din nouă elevi participanţi la Naţionala de limba şi literatura română, cinci s-au întors cu premii şi menţiuni. Cel mai bun loc a fost obţinut de către Geanina Druţă, clasa a X-a, de la Liceul “Spiru Haret” Tecuci (prof. Marcela Ciobănuc), care a câştigat premiul al III-lea. În rest, s-au…
Şapte lucrări finaliste din Galaţi, la Festivalul LicArt
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 11 Februarie 2009
A trecut jumătate din perioada de înscrieri la LicArt. Mai sunt doar trei luni şi vor fi date publicităţii numele celor ce vor participa, la Bucureşti, la Marea Finală. Până atunci, luna ianuarie şi-a desemnat creaţiile semifinaliste: 18 poezii, 37 fotografii alb-negru, 42 fotografii portret şi 59 de fotografii diverse.…
Un salariu întreg „aruncat” pe navetă
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 11 Februarie 2009
Mai multe zeci de cadre didactice navetiste nu au primit nici acum banii cheltuiţi, în decembrie şi ianuarie, pe transport. Unii profesori au muncit două luni, dar nu le-au rămas în buzunar decât banii pe una singură. Dacă la sfârşitul lui 2008 cadrele didactice aşteptau cu sufletul la gură o…
Cererile europensionarilor: S-a rezolvat, nu se poate!
Scris de Anca Melinte Miercuri, 11 Februarie 2009
O delegaţie a Alianţei Europensionarilor, condusă de Toader Cristea, a fost luni la Ministerul Muncii pentru a discuta despre grupele I şi II de muncă, biletele de staţiune şi creşterea punctului de pensie. „În caz că nu ne dă nicio speranţă în cel mai scurt termen, nu vom ieşi în…
Tecucenii vor fi alarmaţi european
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 11 Februarie 2009
Primăria Tecuci a câştigat un program cu finanţare europeană de aproape 100.000 euro pentru modernizarea sistemului de alarmare a cetăţenilor. „În tot Tecuciul este un sistem integrat de sirene moderne care transmit şi mesaje vocale. Care pot anunţa de pildă: «Este o alarmă de exerciţiu» sau «Este cod portocaliu», «Eliberaţi…
Haiducie la Frumuşiţa
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 11 Februarie 2009
Poliţiştii din Frumuşiţa au fost sesizaţi luni, la ora 9,00 de către Anişoara A., în legătură cu faptul că, în noaptea de duminică spre luni, cineva a intrat (sărind gardul şi apoi dislocând două scânduri din podul casei), în locuinţa mătuşii sale, Augustina L., din comună. Din locuinţă a dispărut…
Viaţa are prioritate!
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 11 Februarie 2009
* De la începutul lui februarie, şase biciclişti gălăţeni au provocat accidente de circulaţie * Vremea primăvăratecă nu a redus numărul accidentelor rutiere; chiar din contră! Încălzirea de afară a readus în atenţia Poliţiei gălăţene infracţiunile pe drumurile publice în care sunt implicate bicicletele, scuterele sau motocicletele (numite generic mopede).…
Autorităţile au descoperit „magazinele de vise”
Scris de Anca Melinte Miercuri, 11 Februarie 2009
* Deşi „Viaţa liberă” a anunţat încă de anul trecut că „magazinele de vise” funcţionează fără probleme, autorităţile gălăţene abia ieri au aflat şi au decis să ia măsuri * Judeţul Galaţi se află pe ultimul loc în ţară ca număr de poliţişti la suta de mii de locuitori *…
Urgenţele majore, internate automat
Scris de Marius Mototolea Marți, 10 Februarie 2009
Pentru evitarea situaţiilor de genul celei de la Slatina sau Satu Mare, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat că va emite un ordin prin care toţi pacienţii încadraţi la cod roşu de urgenţă vor fi automat internaţi în spital. Conform Protocolului naţional de triaj al pacienţilor în caz de urgenţă,…
O inimă nouă pentru un gălăţean
Scris de Marius Mototolea Marți, 10 Februarie 2009
Un gălăţean, în vârstă de 59 de ani, a beneficiat de primul transplant de inimă realizat în acest an în România. Intervenţia s-a realizat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” din Capitală, de către o echipă medicală condusă de prof. Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Chirugie Cardiacă. Operaţia a decurs…
Calviţia se tratează
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 10 Februarie 2009
* Ca să nu vă pierdeţi definitiv podoaba capilară, trebuie să „citiţi” cu atenţie semnele alopeciei androgenice * Dacă mergeţi la timp la medic, situaţia s-ar putea îmbunătăţi * Stilul de viaţă poate preveni căderea părului * 90 la sută dintre produsele dermato-cosmetice care promit că vă scapă de calviţie…
Un elev gălăţean - Premiul întâi la Olimpiada naţională de engleză
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 10 Februarie 2009
Dintre cei şapte elevi au reprezentat Galaţiul la faza naţională a Olimpiadei de Limba Engleză, şase s-au întors cu premii sau menţiuni. Cea mai importantă distincţie obţinută la acest concurs este premiul I, câştigat de elevul George Râpă, din clasa a X-a, de la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” (prof. Nicolae…
Tot brânză topită şi biscuiţi, în şcolile de la sate
Scris de Cristina S. Carp Marți, 10 Februarie 2009
Ieri, firma care distribuie produsele din programul „Lapte şi corn” le-a adus elevilor de la sate tot biscuiţi şi brânză topită. Asta în ciuda faptului că, din semestrul al doilea, elevii din mediul rural nu ar trebui să mai primească produse derivate din cele de bază ale programului. Conducerea Inspectoratului…
Galaţiul – oraş murdar!
Scris de Anca Spânu Marți, 10 Februarie 2009
Galaţiul este un oraş murdar. O spun, pe la orice colţ de stradă, mamele ieşite la plimbare cu cei mici, vârstnicii cărora medicul le-a recomandat să meargă pe jos în fiecare zi, cetăţenii de toate vârstele ai oraşului. Care cetăţeni plătesc, evident, taxa de habitat, al cărei cuantum anual a…
Pierdut geantă, declar… happy-end!
Scris de Elena Parapiru Marți, 10 Februarie 2009
De ni s-ar întâmpla şi nouă! Povestea începe într-un tren accelerat de pe relaţia Galaţi-Bucureşti, pe 28 ianuarie 2009. De serviciu, în tren - agentul-şef Dănuţ Dumitru şi agentul Ciprian Butunoi, din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi-Biroul de Siguranţă Publică şi Protecţia Călătorilor. Odată ajuns trenul în zona…
Opiniile viitorilor medici: diagnostic corect, tratament eronat
Scris de Marius Mototolea Marți, 10 Februarie 2009
Întâmplător sau nu, în ultimele săptămâni au ajuns în atenţia opiniei publice un număr îngrijorător de situaţii grave în care mai mulţi medici nu şi-au făcut meseria aşa cum au jurat atunci când au devenit discipolii lui Hipocrate. Cascada de nereguli (cu caracter de excepţie, totuşi) a impus analiza fenomenului…
Mitică Dudău va conduce Inspectoratul Şcolar
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 10 Februarie 2009
După mai bine de o lună de negocieri, zvonuri şi presupuneri, în sfârşit se ştie cine va conduce Inspectoratul Şcolar Judeţean. PD-L l-a nominalizat pe fostul inspector general-adjunct – Mitică Dudău. Având în vedere că în „candidatura” anterioară acesta s-a descurcat mai mult decât onorabil, trebuie să recunoaştem că PD-L…
O italiancă ajută România
Scris de Anca Melinte Luni, 09 Februarie 2009
* Din 1997, reprezentanta Fundaţiei AVSI din Italia este îndrăgostită de ţara noastră * Singura cale de rezolvare a problemelor dintre români şi italieni este educaţia, de ambele părţi * Dificultăţile adevărate nu se rezolvă numai cu pedepsele şi închisoarea *Simona Carobene (foto 1), reprezentanta Fundaţiei AVSI Italia, este italiancă…
Lungul drum până la şcoală
Scris de Cristina S. Carp Luni, 09 Februarie 2009
* După un semestru, cele două eleve care stau într-un fost IAS din Zătun încep luni cursurile cam în aceleaşi condiţii ca pe 15 septembrie * Drumul interminabil de acasă până la şcoală * În continuare, fără apă şi, intermitent, fără energie electrică * Absolvente ale Şcolii Nr. 16 „Nicolae…