ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Peste trei zile, examen decisiv pentru Apaterm

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Au mai rămas doar trei zile până când, societatea aflată în reorganizare judiciară Apaterm va susţine examenul în faţa adunării creditorilor. Dacă votul celor care au luat bani de la Apaterm este favorabil, atunci confirmarea planului de reorganizare de către instanţă este practic o formalitate. Planul care, în următorii trei…

Milionarii din construcţii. Topul gălăţean al IMM-urilor

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Construcţiile sunt domeniul care a „făcut” cele mai multe milioane de euro în Galaţi în cursul anului trecut, reiese din clasamentul firmelor private, dat publicităţii, ieri, la Teatrul Dramatic, în cadrul unui eveniment organizat de Patronatul IMM-urilor Galaţi. Altfel spus, această ediţie a Topului firmelor gălăţene (bazat pe rezultatele financiare…

Prim-procurorul Dumitru Baciu: Aproape de răzmeriţă la Bălăşeşti

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Războiul arendei de la Bălăşeşti, purtat între firmele Tonitza SRL şi Ice Blink Consulting, având ca miză circa 800 de hectare din proprietatea a peste 200 de localnici, este încă departe de a se încheia, iar la un moment dat a fost gata să degenereze într-o răzmeriţă, după cum recunoaşte…

Războiul grâului de la Bălăşeşti. Cum să pierzi un milion de dolari

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Litigiu pe 790 de hectare şi acuzaţii aduse firmei conduse de fiul primarului din Bălăşeşti. Marian Toniţă este de negăsit. Cât mai tace primarul? Scandalul dintre firmele Tonitza SRL şi Ice Blink Consulting, care durează de peste doi ani şi îi are în centrul său pe mai mult de 200…

Scandal pe sute de mii de euro. APIA blochează subvenţiile la Bălăşeşti

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Aproximativ 400.000 de euro rămân în aşteptare, până la soluţionarea litigiului dintre firmele Tonitza SRL şi Ice Blink ConsultingScandalul din comuna Bălăşeşti, despre care „Viaţa liberă” continuă să scrie şi care are ca principali actori firmele Tonitza SRL, pe de o parte, şi Ice Blink Consulting, alături de peste 200…

Blestemul pământului. Blestemul arendei - Răscoala de la Bălăşeşti

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Sediul Primăriei Bălăşeşti a fost asediat, ieri, de zeci de localnici. Revoltaţi, oamenii acuză faptul că primarul Marian Toniţa a pus practic stăpânire pe actele pentru sutele de hectare de pământ care le aparţin, evitând să le înscrie în Registrul agricol. Surse care vor să-şi păstreze anonimatul afirmă că sătenilor…

Amenzi mai mari pentru firmele „europene”

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
O simplă întârziere în trimiterea unor acte solicitate de inspectorii ANAF s-ar putea solda cu o amendă de până la 40.000 de lei. O sancţiune cuprinsă între 30.000 şi 40.000 de lei poate fi dată şi pentru îngrădirea accesului inspectorilor în sediul sau în oricare incintă în care firma respectivă…

Informaţii la vedere pentru clienţii băncilor

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Instituţiile bancare şi nebancare vor trebui să-i informeze pe clienţi nu doar asupra obligaţiilor, ci şi asupra drepturilor, conform ordinului emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2012. De asemenea, acestea vor trebui să aibă în unităţi monitoare pe care să…

Conturile gălăţenilor s-au rotunjit cu 4,5 milioane de euro

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
* În acelaşi timp, creditele restante în valută au crescut în ultima lună cu aproape un milion de euro * Agenţii economici au reuşit să obţină mai multe credite, iar populaţia a redescoperit apetitul pentru economisire * Valuta rămâne zona „alunecoasă” pentru clienţii băncilor *Creditele contractate de gălăţeni au crescut…

Mehid, scoasă la licitaţie publică

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi scoate la vânzare, mâine, aproape tot ce a mai rămas din societatea comercială Mehid SA, patronată de omul de afaceri Corneliu Mangalea. Hale, terenuri, magazii, spaţii de depozitare, construcţii turnătorie şi forjă, ateliere – toate sunt situate în incinta Mehid de pe Bulevardul…

Bursa a pierdut 9,2 la sută în septembrie

Scris de Sâmbătă, 01 Octombrie 2011
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis sesiunea de vineri în scădere cu 0,52 la sută, influenţată de pierderile înregistrate de acţiunile europene, pe o lichiditate de 34,2 milioane lei, salvată de trei transferuri speciale cu acţiunile FP, care au acoperit o treime din rulajul total. De asemenea, a fost…

ANIF a devenit agenţie

Scris de Sâmbătă, 01 Octombrie 2011
La două săptămâni de la anunţarea programului de reorganizare a Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, Guvernul a aprobat zilele trecute, prin Ordonanţă de Urgenţă, înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF). Instituţie publică cu personalitate juridică, Agenţia va funcţiona în subordinea Ministerului Agriculturii şi va avea în structură filiale judeţene…

CFR prelungeşte oferta pentru achiziţiile on-line de bilete

Scris de Vineri, 30 Septembrie 2011
Compania feroviară de stat CFR Călători prelungeşte cu două luni, până la sfârşitul lui noiembrie, oferta „Bilete de tren cu preţ redus”, prin care le acordă o reducere de zece la sută clienţilor care-şi cumpără tichetele de călătorie de pe internet, plătind cu carduri MasterCard sau Maestro. Promoţia, care a…

Obligaţiunile au asigurat două treimi din rulaj

Scris de Vineri, 30 Septembrie 2011
Bursa a crescut joi cu 0,7 la sută într-o piaţă în care investitorii au fost mai activi la tranzacţionare. Pe piaţa destinată obligaţiunilor au fost realizate patru tranzacţii cu titluri de stat, în valoare cumulată de 60,4 milioane lei (aproape 14 milioane euro), suma reprezentând 65 la sută din lichiditatea…

Kaufland, din noiembrie şi la Tecuci

Scris de Vineri, 30 Septembrie 2011
Primul magazin Kaufland din municipiul Tecuci se apropie de data inaugurării. Hipermarketul, a cărui construcţie a început în vară, este deja ridicat şi nu-l mai despart de lansare decât lucrările de finisare şi de amenajare a spaţiilor de vânzare. Trebuie amenajate, de asemenea, parcarea pentru clienţi, linia de aprovizionare şi…

Taxă pe tranzacţiile financiare?

Scris de Vineri, 30 Septembrie 2011
* Se vrea o participare echitabilă la acoperirea costurilor crizei * Taxa nu se va aplica cetăţenilor şi nici societăţilor comercialeComisia Europeană a prezentat o propunere de taxă pe tranzacţiile financiare, aplicabilă în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Taxa ar urma să se aplice tuturor tranzacţiilor cu…

Cum să pierzi un milion de dolari

Scris de Vineri, 30 Septembrie 2011
* Litigiu pe 790 de hectare şi acuzaţii aduse firmei conduse de fiul primarului din Bălăşeşti * Marian Toniţă este de negăsit * Cât mai tace primarul?Scandalul dintre firmele Tonitza SRL şi Ice Blink Consulting, care durează de peste doi ani şi îi are în centrul său pe mai mult…

Magazinul Kaufland din Tecuci va fi deschis în noiembrie

Scris de Joi, 29 Septembrie 2011
Primul magazin Kaufland din municipiul Tecuci se apropie de data inaugurării. Hipermarketul, a cărui construcţie a început în vară, este deja ridicat şi nu-l mai despart de lansare decât lucrările de finisare şi de amenajare a spaţiilor de vânzare. Trebuie amenajate, de asemenea, parcarea pentru clienţi, linia de aprovizionare şi…

Apă Canal învaţă de la olandezi să furnizeze apă potabilă

Scris de Joi, 29 Septembrie 2011
Conducerea societăţii locale Apă Canal Galaţi a semnat, ieri, alături de şefii societăţii de apă din localitatea olandeză Groningen, Parteneriatul Operatorilor de Apă, în baza căruia, până în septembrie 2014, între angajaţii celor două societăţi vor avea loc schimburi de experienţă, în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor publice oferite. Un prim…

Tranzacţiile cu acţiuni, doar 41 la sută din rulaj

Scris de Joi, 29 Septembrie 2011
Bursa a scăzut miercuri cu 1,07 la sută, iar volatilitatea de pe bursele vest-europene i-a determinat pe investitori să fie mai activi la tranzacţionarea altor titluri de la BVB, astfel că tranzacţiile cu acţiuni au reprezentat doar 41 la sută din lichiditatea totală, de 33,5 milioane lei.La finalul şedinţei, indicele…

Pâine de 300 de grame, în ambalaj de 270

Scris de Joi, 29 Septembrie 2011
Conform Ordinului 165/2011, pâinea ambalată trebuie să aibă minim 300 de grame. Producătorii de pâine s-au plâns însă că, neştiind de intenţia ANPC de a modifica gramajul, au achiziţionat stocuri de ambalaje pe care gramajul este cel vechi, de 270 de grame, cât era normal până în data de 15…

Întârziere pornirea Furnalului 5

Scris de Joi, 29 Septembrie 2011
Conducerea ArcelorMittal Galaţi a anunţat încă o amânare a inaugurării Furnalul nr 5. Este vorba însă despre doar câteva săptămâni, potrivit declaraţiilor directorului general al combinatului siderurgic, Thierry Le Gall. În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri, acesta a susţinut că în timpul lucrărilor au apărut…

Bursa a crescut, după trei şedinţe în scădere

Scris de Miercuri, 28 Septembrie 2011
Bursa a crescut ieri cu 2,88 la sută şi a recuperat astfel o parte din scăderea de 5,3 la sută înregistrată în precedentele trei şedinţe, pe o lichiditate în revenire, asigurată în proporţie de 42 la sută de tranzacţii negociate cu acţiuni Ropharma (RPH), SIF Moldova (SIF2), Fondul Proprietatea (FP)…

Axa navală Galaţi - Brăila - Rio de Janeiro

Scris de Miercuri, 28 Septembrie 2011
* Noul „El Dorado” al petrolului din Atlantic, luat cu asalt de navele de forţă proiectate de gălăţeni! * O navă specializată în asistenţa platformelor petroliere va fi livrată în Brazilia până la sfârşitul acestui an * O „navă-soră” şi-a văzut primele blocsecţii construite la Brăila *Pentru navaliştii gălăţeni, Brazilia…
Pagina 243 din 296