EDITORIAL - Viaţa Liberă Galaţi

Manual despre cum să NU înveți istoria

Scris de Marți, 22 Iunie 2021
Fetița mea a primit deja noile manuale pentru clasa a IV-a. La fel de nerăbdător le-am așteptat și eu, mai ales că îi spusesem că va învăța istoria, materie pe care o iubeam în anii de școală. I-am zis și de geografie, cu care de asemenea urmează să se întâlnească…

Grânarul Europei se hrănește din import

Scris de Luni, 21 Iunie 2021
Într-o recentă conferință de presă, ministrul Agriculturii a prezentat măsurile de sprijin, investiții din fonduri europene ce urmează a fi lansate pentru perioada 2021-2022. Este vorba despre 17 astfel de direcții de acțiune, fondurile alocate fiind de 3,2 miliarde de euro. Astfel, investițiile în exploatațiile agricole ar urma să beneficieze…

Apă Canal, Primăria, mai citiţi prognoza meteo!

Scris de Sâmbătă, 19 Iunie 2021
Ploile torenţiale care nu ne mai slăbesc de o săptămână şi vor continua şi săptămâna viitoare au demonstrat, din nou, că problemele de insfrastructură peticite la repezeală se întorc împotriva noastră. În toate locurile de pe străzile reabilitate unde cetăţenii au atras atenţia, la momentul realizării lucrărilor, că sunt imperfecţiuni…

De ce, prea des, după?

Scris de Vineri, 18 Iunie 2021
Prea de auzim de nenorociri care ar fi putut fi prevenite. Care ar fi avut gradul lor de previzibilitate și care, cu o competentă și fermă intervenție, ar fi putut să nu existe și să nu afecteze oameni, lucruri, vieți, destine. Mereu ne ascundem în spatele factorului neprevăzut, care face…

Pregătiți pentru un nou val?

Scris de Joi, 17 Iunie 2021
Exact în momentul în care aveam mai mare nevoie de solidaritate, pentru a putea face un front comun de luptă în fața pandemiei de COVID-19, societatea românească a demonstrat, de fapt, cât este de scindată. Lașitatea, lipsa celei mai elementare educații și indiferența multora din jurul nostru au frânat mult…

Ca păduchii pe Arena Națională

Scris de Miercuri, 16 Iunie 2021
Incidentul de pe Arena Națională, unde politicienii s-au lăfăit în fotoliile de la categoria VIP, în timp ce ”monștrii sacri” ai fotbalului românesc, ai Generației de Aur, au fost trimiși la... tribuna a doua, spune multe nu numai despre o ”simplă” gafă de organizare, ci și despre fenomenul care poate…

Numai părinte să nu fii

Scris de Marți, 15 Iunie 2021
Să fii părinte este cea mai grea meserie din lume. Evident, nu orice fel de părinte, dar unul implicat, dedicat, iubitor, responsabil, genul de părinte care îşi doreşte ce e mai bun pentru copilul său, dar în acelaşi timp ca acesta să fie OM, nu doar să existe, ci să…

Dunărea la sârbi și despre rațiune

Scris de Luni, 14 Iunie 2021
La școala generală, prin clasa a cincea sau a șasea, am aflat că doi elevi mai mari, dacă îmi amintesc bine cred că erau "într-a opta", și-au dorit să fugă din comunism. Întâmplarea datează din perioada 1984-85 și este cât se poate de reală. Rebelii unității de învățământ, pe care…

Cum să îți scoți pălăria când nu meriți să porți pălărie?

Scris de Sâmbătă, 12 Iunie 2021
M-am cam săturat de mofluzii care critică orice în jur și-i înjură pe cei ce reușesc - indirect, și în numele lor - să aducă renume orașului și țării, în loc să-și "scoată pălăria"! Sigur, sunt și destule ticăloșii, inepții și tâlhării care trebuie atacate și chiar asta dezvăluie presa.…

Ignoranța noastră cea de toate zilele

Scris de Vineri, 11 Iunie 2021
Entuziasmul stârnit acum câteva luni de vestea că omenirea are la dispoziție nu unul, ci mai multe vaccinuri împotriva COVID-19 este deja de domeniul trecutului. Pentru că numărul celor care doresc să se vaccineze este din ce în ce mai scăzut, virusul are toate șansele să lovească din nou, în…

PNRR, „pomul lăudat” al IMM-urilor

Scris de Joi, 10 Iunie 2021
Planul Național de Redresare și Reziliență, celebrul PNRR despre care citim și vedem pe toate site-urile și posturile TV, a fost așteptat cu sufletul la gură de întreprinzătorii mici și mijlocii. E drept, nu numai de ei, ci de toată țara, dar IMM-urile, considerate - de alții! - motorul economiei,…

Ce minte, domnule, ce minte!

Scris de Miercuri, 09 Iunie 2021
Circulă de ceva vreme în lumea politică un banc. Un candidat vine acasă şi-i spune nevestei că toată lumea se minunează de inteligenţa lui. Cum adică?, întreabă femeia. Păi, de fiecare dată când spun ceva, zice politicianul, toţi alegătorii exclamă: Ce minte, domnule, ce minte!Poanta m-a dus cu gândul la…

Oameni noi cu apucături vechi

Scris de Marți, 08 Iunie 2021
"Se va constitui o comisie pentru a analiza detaliat fiecare aspect reclamat" sau "Pentru acest caz este o anchetă în desfășurare"… Invariabil, cam aşa se încheie fiecare ştire locală sau naţională despre un pacient căruia nepăsarea sau, la fel de tragic, neglijenţa i-a adus moartea pe patul de spital. Sau…

Banii negri, gură de aer pentru bugetul statului

Scris de Luni, 07 Iunie 2021
Ar putea suna paradoxal și pe alocuri, imoral, dacă am spune că tocmai economia subterană, aceea pe care instituțiile statului nu reușesc să o suprime și care se întinde și mai abitir pe toate nivelurile, ca o caracatiță, este soluţia de acoperire a găurilor din vistieria publică. Milioane de euro…

Despre educaţie sexuală şi alţi demoni

Scris de Sâmbătă, 05 Iunie 2021
În timp ce noi, părinţii şi autorităţile la grămadă, ne scărpinăm în creştet şi amânăm să luăm o decizie cu privire la introducerea educaţiei sexuale în şcoli, România a fost şi rămâne ţara cu cele mai multe mame minore din Uniunea Europeană. Ne permitem să ne ascundem după false pudori,…

După pandemie, nota de plată!

Scris de Vineri, 04 Iunie 2021
Preocupați cu câștigarea ”porției de libertate” de după relaxarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, am uitat că toată această perioadă de luptă cu pandemia a avut un preț, inclusiv în planul finanțelor publice.Dacă ar fi să ne limităm doar la spațiul comunitar, putem spune că problemele au fost comune…

1 Iunie cu cozi la cinema şi degete de pui

Scris de Joi, 03 Iunie 2021
Știam deja că Galațiului îi lipsesc spațiile comunitare, acele locuri unde se pot aduna, în siguranță, mai ales în condițiile sanitare actuale, grupuri mai mari de persoane. Nu avem piețe publice grandioase, nu avem nici măcar stadioane publice unde să putem fi în siguranță, singurele noastre spații de promenadă amenajate…

Amintiri din copilăria "decreţeilor"

Scris de Miercuri, 02 Iunie 2021
„Casata” – cofetăria de la parter de bloc, unde chiar aveam privilegiul să mai găsesc celebra îngheţată în trei culori care îi dăduse numele. „Ciufulici” - frizeria unde eram tunsă „rotund şi cu breton”, în timp ce călăream un elefant care se învârtea, lovind frizeriţa cu trompa. Mai era şi…

Arhitectură istorică, la grămadă!

Scris de Marți, 01 Iunie 2021
Demolarea sălbatică a clădirii devastate de pe strada Bălcescu nr. 17 – în superb stil Art Nouveau (în vogă între 1890 și 1910) - a fost stopată! Direcţia pentru Cultură a declanşat procedura de clasare de urgenţă. O demolare nu i-ar fi ”durut” însă pe toți gălățenii… Unii cititori comentează…

Vaccinarea anti-COVID a devenit război de uzură

Scris de Luni, 31 Mai 2021
Pornită cu entuziasm și cu speranță din partea celor dispuși să se imunizeze, vaccinarea împotriva COVID-19 a devenit acum strict o chestiune de alegere personală. Și cum majoritatea celor încă nevaccinați nu par prea dornici să o facă nici de acum înainte, campania a început să semene cu un război…

Din 1 iunie, recompensă sau discriminare?

Scris de Sâmbătă, 29 Mai 2021
Deși România nu a atins pragul de imunizare planificat, 1 iunie vine cu o nouă serie de măsuri de relaxare anunțate de guvernanți. Cu siguranță că virusul nu a dispărut peste noapte și nici nu o va face, brusc, de la 1 iunie. Dar suntem deja în sezonul cald, când…

Politicienii români şi pensionarea model Bismarck

Scris de Vineri, 28 Mai 2021
Au revenit în spaţiul public discuţiile despre majorarea vârstei de pensionare. Şi chiar dacă Ministerul Muncii a comunicat că nu există dezbateri pe această temă, respectiva declaraţie nu a convins pe nimeni. Este evident că problema va fi pusă la un moment dat (nu foarte îndepărtat) pe tapet, pentru că…

„Make a photo” la... Odessa?

Scris de Joi, 27 Mai 2021
Am primit vestea că fostul premier Viorica Dăncilă a devenit consultant la Banca Națională a României, inițial, ca pe o glumă. Cu toate acestea, chestiunea e cât se poate de serioasă, iar conform spuselor consilierului de strategie al băncii centrale, Adrian Vasilescu, decizia angajării sale a fost luată din nevoia…

Copiii dispăruți, copiii pierduți

Scris de Miercuri, 26 Mai 2021
Ieri, la nivel mondial, a fost Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, o non-sărbătoare decretată pentru a marca un fenomen cu adânci implicații sociale: copiii care își caută libertatea și independența prin manifestări ce trec de limitele rebeliunii firești, care, nu de puține ori, au devenit subiectele unor tragedii fără margini.În…
Pagina 38 din 151