Sakura de Galați, câteva zile de lumină și culoare. Primăvara la pas pe strada Războieni

Primăvara nu pășește grăbită prin Galați, ci pare că se așază încet, ca o lumină caldă peste oraș, i ...

Dezinsecţie aeriană şi la sol, pe raza municipiului Galaţi

Potrivit Primăriei Galaţi, în perioada 8 - 9 aprilie, în intervalul orar 4,00 - 8,00, se va interven ...

Evenimente cu acces gratuit pentru toată familia

În perioada următoare, la Shopping City Galaţi au loc, potrivit unui comunicat remis redacţiei, mai ...

Cum a scăpat de procesul de delapidare un fost rector al Universității ”Dunărea de Jos”

Fostul rector al universității de stat din Galați a ieșit basma-curată în fața primei instanțe care ...

Program restrâns pentru bacul de la Galați

Conducerea Navrom Bac restrânge orarul pentru traversarea Dunării cu bacul între Galați și localitat ...

Parteneriat semnat pentru Centura mare a Galațiului

Acordul de parteneriat dintre Consiliul Județean Galați și Compania Națională de Administrare a Infr ...

Detalii importante privind distribuţia ziarului „Viaţa liberă”

De la 1 aprilie 2026, ziarul „Viaţa liberă” poate fi cumpărat din trei puncte de de distribuţie în G ...

Cum poți reclama o pană de curent majoră

Confruntați, în ultima duminică din martie, cu o avarie de proporții la rețeaua electrică din oraș, ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”- Comuna Rădești

  COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” privind finalizare ...

Licitație pentru renovarea unei grădinițe din Valea Orașului

Construită în urmă cu aproape o sută de ani, clădirea în care funcționează Grădinița Nr. 12 din Vale ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

  COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   Comuna Drăgănești, ...

Ziua Instituției Prefectului, celebrată prin fapte bune. 162 de ani de istorie și un nou început pentru o fetiță de 7 luni

Ziua Instituției Prefectului a fost serbată, pe 2 aprilie, prin organizarea unei gale caritabile, de ...

Instituția Prefectului împlinește 162 de ani de activitate

Ziua de 2 aprilie marchează o bornă istorică pentru administrația publică din România: Ziua Instituț ...

Câți gălățeni și-au plătit taxele şi impozitele locale. Datornicii vor fi afişaţi pe site-ul Primăriei

Potrivit Primăriei municipiului Galați, în primele trei luni ale anului 2026, aproximativ 100.000 de ...

Drumul de legătură de 480 milioane de lei, din nou la licitaţie

Consiliul Județean Galați așteaptă - din nou! - oferte pentru contractul în valoare estimată de 479. ...

Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat luni Rusia să accepte o încetare reciprocă a at ...

Ucraina acceptă ajutorul UE pentru redeschiderea oleoductului Drujba

Uniunea Europeană (UE) va ajuta la redeschiderea oleoductului Drujba, care transportă petrol rusesc ...

Ucraina își dezvoltă propriul „Iron Dome”

Ucraina dezvoltă propriul sistem complex de apărare aeriană, inspirat oarecum din sistemul „Iron Dom ...

Patru ani de la începutul „războiului de trei zile al lui Putin”

Ucraina marchează marți, 24 februarie 2026, patru ani de la invazia pe scară largă lansată de Rusia, ...

Ce spune preşedintele Costel Fotea despre cazul pacientului decedat după ce a fost plimbat între spitale

Marcată de tensiuni verbale şi tachinări politice, şedinţa Consiliului Judeţean Galaţi de joi, 26 ma ...

Ce spun reprezentanții Spitalului TBC despre pacientul plimbat timp de 12 ore

Gălățeanul de 83 care a fost, în decurs de 12 ore, plimbat de la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă ...

Un gălăţean a murit după ce a fost plimbat cu ambulanţa între spitale mai bine de 12 ore

12 ore de plimbat cu ambulanța de la un spital la altul și, în final, decesul. Nu e scenariul filmul ...

Zeci de noi medicamente pentru cancer devin gratuite sau compensate

Printre cele 33 de noi tratamente foarte scumpe, care vor fi accesibile bolnavilor în regim gratuit ...

BNR va decide marți nivelul dobânzilor

Marți se va desfășura ședința de politică monetară a Băncii Naţionale a României (BNR). Economiștii ...

Indexul antreprenorial, la cel mai scăzut nivel

IMM România a lansat, vineri, a treia ediție a Indexului antreprenorial, un instrument complex de ev ...

Și-a bătut joc de mediu cu repetiție

Un operator economic din Slobozia Conachi a fost sancționat cu avertisment și cu o amendă de 50.000 ...

Indemnizațiile de șomaj, plătite mai devreme

În contextul Sărbătorilor Pascale, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă a anunțat devansar ...

Oțelul mai are de tras pentru a evita barajul de retrogradare

Cele trei puncte obținute de Oțelul în etapa trecută păstrează liniștea de moment, dar rezultatele c ...

Calificare la turneul final pentru juniorii gălățeni

Cu puțină vreme în urmă, selecționata masculină de juniori a României a obținut calificarea la Campi ...

Noi succese în „Cupa României”. Din sportul gălățean

BADMINTON. Sportivi de la 16 cluburi, băieți și fete, s-au aflat pe listele de concurs în finalele ” ...

Oțelul revine la capacitate maximă, după multe suspendări și accidentări

Unul din motivele pentru care formația gălățeană s-a aflat într-o criză de rezultate a fost şi cel a ...

Premii și mențiuni la Olimpiadă pentru elevi ai Liceului de Arte D. Cuclin

Participarea elevilor gălățeni de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” la Olimpiada Națională de Inte ...

Magia cuvintelor scrise, în dar de la copii pentru copii

Motto: “Un tânăr care citeste devine un adult care gândeşte” Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați co ...

Premiul al II-lea pentru gălăţeni, la faza zonală a Olimpiadei Naționale Corale

Corul Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin" a obținut Premiul al II-lea la Olimpiada Națională Corală, ...

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor medicale din școli

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat două apeluri de proiecte menite să îmbunăt ...

Gălățenii au stat la coadă ca să-și plătească impozitele locale

În ciuda gerului pătrunzător, prima zi de plată la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a î ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Maia Sandu exclude o candidatură în România

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins ferm speculațiile privind o posibilă candidatur ...

Primarul din Cahul, lecție pentru politicienii români, într-o vizită la Galaţi

Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a lansat un atac dur la adresa clasei politice de pe am ...

Florentina Ţuchel Matei s-a întors în Dubai: „Viața te duce exact acolo unde ai nevoie să fii” (FOTO)

Florentina Ţuchel Matei - gălăţeanca stabilită în Dubai care a făcut spectacol la „Vocea României”, ...

Realitatea de zi cu zi în Dubai. Interviu exclusiv cu o gălățeancă mutată în Emirate

„Viața liberă” a stat de vorbă cu Ana, o gălățeancă în vârstă de 39 de ani, stabilită în Dubai, care ...

Programul slujbelor de la Catedrala Arhiepiscopală, în Săptămâna Mare

Pentru cei care doresc să ajungă, în Săptămâna Mare, la una sau mai multe dintre slujbele ce vor ave ...

Universitatea din Galați, premiată la „InventCor”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a primit premiul special din partea Universității „Politeh ...

Mii de copii şi bătrâni au primit daruri de Paşte din partea Bisericii

În preajma marilor sărbători creştine, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se derulează ample programe p ...

Prețuri ca la târgurile de lux la festivalul de provincie al „scrumbiei” de Galați

Fum, grătare, agitație și multă, multă lume. Cam așa pot fi descrise zilele acestui weekend, când pe ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Un tată rămas pe drumuri cu un fiu de șase ani cere ajutor

Sebastian Apostol, în vârstă de 50 de ani, trăiește momente de coșmar alături de fiul său de doar şa ...

Gălățenii pot salva vieți donând pentru kilometrii parcurși de ambulanță

Drumul către spital reprezintă, pentru mulți copii cu afecțiuni grave, o etapă dificilă în lupta pen ...

Un nou eveniment sportiv-caritabil UltraRace 24h Galați

Evenimentul UltraRace 24h Galați, dedicat tuturor vârstelor și care îmbină mișcarea, distracția, soc ...

Gemenii Luca și Matei au nevoie de ajutor urgent pentru a putea merge

Drama unei familii din Galați nu cunoaște limite, cei doi copii ai lor, gemeni în vârstă de doar 9 a ...

Cu Mykhali la „Noduri şi Semne”. Cronică de cenaclu

Motto: Eu mă mai uit cu ochii goi  la stele/ De pe Pământul mișcător/ Când singur fi-voi printre ele ...

Celebrul bariton Vasile Martinoiu împlineşte 92 de ani

Într-o zi de toamnă a anului 1959, descindea dintr-o birjă, în faţa nou-înființatului teatru liric g ...

Poetul, ziaristul și scriitorul Viorel Dinescu - „un muzician al tăcerii”

Viorel Dinescu împlinește, pe 2 aprilie 2026, 75 de ani de viață și aproximativ șase decenii de la d ...

Teatrul Dramatic, oferte pentru toate gusturile în weekend

Seria spectacolelor de weekend ale Teatrului Dramatic „Fani Tardini” debutează vineri, 3 aprilie, de ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Boxul gălăţean, o poveste fără sfârşit! Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VI)

Astăzi, continuăm prezentarea marilor pugiliști gălățeni care au scris istorie în cele mai important ...

Ringul - prea mic pentru boxerii gălăţeni. Glorii sportive gălățene 1976-2026 (V)

Sportivii gălățeni au reprezentat cu onoare România în marile competiții ale lumii, având rezultate ...

Gimnastele gălăţene: ce minune! Glorii sportive gălățene 1976-2026 (IV)

Continuăm să-i prezentăm pe marii sportivi gălățeni care au reprezentat cu onoare România la marile ...

Lumea văzută în fugă şi de la înălţime. Glorii Sportive Gălățene 1976 – 2026 (III)

Continuăm prezentarea atleților gălățeni care au avut rezultate excepționale în marile competiții in ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

A început procesul gălățeanului care și-a ”urat” iubita cu toporul

Gălățeanul arestat la jumătatea lunii martie, după ce i-a făcut un ”cadou” inedit, de Mărțișor, feme ...

Un angajat de la Zoo a furat din mâncarea animalelor

Este anchetă la Grădina Zoologică din Galați, după ce au apărut informații că unul dintre angajații ...

Un gălățean a încercat să-și ucidă fratele în văzul lumii

Neînțelegerile dintre doi frați din Galați au fost la un pas să se termine pentru unul în pușcărie, ...

Agresiunile domestice, la ordinea zilei. Gălățeni violenți pentru care legea nu funcționează mereu

Măsurile luate împotriva agresorilor, menite să îi împiedice pe aceștia să își pună în aplicare porn ...

Fonduri europene pentru îngrijirea vârstnicilor din județul Galați

Mai multe comunități din mediul rural al județului Galați vor putea implementa sisteme de îngrijire ...

Bărbat reținut pentru că a înjunghiat un câine

Un localnic în vârstă de 34 de ani, din Munteni, este cercetat pentru rănirea animalelor, după ce po ...

Radiografia irigațiilor în judeţul Galați. Bilanț și planuri de extindere

Anul 2026 conturează pentru agricultura gălățeană un peisaj al contrastelor, unde progresele tehnice ...

Arderea miriștilor și a resturilor vegetale, pedepsită

Arderea miriștilor și a resturilor vegetale, pedepsită Incendierea miriștilor, stufului, tufărișuril ...

DOR (dosarele XYZ)

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) ma ...

E GATA! (pastel de sezon)

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mut ...

ASTFEL [altfel (s)pus]

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg to ...

Eu, Acum (buletin de ştiri)

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plâns ...

HAI SĂ FACEM GUTUI!!!

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai s ...

AŞA mi-a ZIS

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia ...

Gheorghe Bujor

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi b ...

Mic... Tratat de Iertare (V)

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe ...

Cariere. Mircea Daneliuc, un rebel al generației anilor ’70

Mircea Daneliuc, regizor, actor, scriitor şi scenarist, s-a născut pe 7 aprilie 1943, la Hotin (azi ...

Drumul spre titlul olimpic, în filmul zilei la tv

"Băieții din barcă" Film Now, luni, 6 aprilie, ora 20.00SUA (2023), biografic, dramă, război, sport ...

Remember. Șerban Papacostea, unul dintre cei mai mari istoriografi români

Academicianul Șerban Papacostea s-a născut pe 25 iunie 1928, la București. A urmat cursurile Facult ...

Florin Gheorghiu, cel mai valoros şahist român al tuturor timpurilor

Florin Gheorghiu, considerat cel mai valoros şahist român al tuturor timpurilor, s-a născut pe 6 apr ...

Sfaturi practice pentru adaptarea rapidă a ceasului biologic la schimbarea orei

Trecerea la ora de vară reprezintă pentru mulți dintre noi mai mult decât o simplă modificare a ceas ...

6 avantaje pe care ți le oferă un cazinou de top

Ori de câte ori îți propui alegerea unui cazinou online, este important să nu faci o alegere întâmpl ...

Cum te ajută eucaliptul să scapi de nasul înfundat

Deși nu crește în grădinile noastre și suntem obișnuiți să-l asociem cu locuri îndepărtate, eucalipt ...

Gustarea de seară poate opri migrena de dimineață

Dacă te trezești frecvent cu dureri de cap sâcăitoare, cauza ar putea fi mai simplă decât crezi: o p ...