Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi
Omleta lui Heidegger
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 09 Iulie 2015
* Sezonul estival este în toi, asemenea restaurantelor care-şi îndoapă clienţii cu resturi alimentare, cu pulpe ţinute în congelator douăzeci de ani, aşa cum se întâmpla imediat după ’89, când prietenii noştri de peste Atlantic ne-au trimis la preţuri-cado-cado caroserii de găini care făcuseră Primul Război Mondial. Dacă pe litoral…
Caligrafia cu oi, cândva meritorie
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 08 Iulie 2015
* Avem un sărbătorit care merită prezentare doar pe alocuri. Doamnelor şi domnilor, aplauze pentru Gheorghe Flutur, singurul român care şi-a dat corijenţa în caligrafie cu oi! Ghiţă de la Suceava împlineşte 55 de ani şi se poate lăuda cu realizări inegalabile. Cu riscul repetiţiei, îmi aduc aminte ce frumos…
Rămânem fără burlaci de succes
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 07 Iulie 2015
* Valerică Zgonea s-a însurat zilele trecute. A făcut-o pentru a doua oară, şi mă refer la actul de a fi iarăşi soţ în acte... OK, o fi umblat şi cu cearşaful pe tigvă, încercând să-şi impresioneze noua aleasă cu poziţia fantomei, dar nu asta ne interesează. UE şi cei…
Good morninganakis!
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 06 Iulie 2015
* N-am habar de greacă, aş fi învăţat-o pe rupte dacă mi-ar fi picat în şcoală, mă bucur în schimb că n-am fost obligat să frecventez orele de rusă... Astăzi, fără să bănuiesc ce s-a întâmplat la referendumul lui Tsipras, spun fără pic de jenă: am îmbulinatulous (nici măcar Varoufakis…
Votează şi Teleormanakis?
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 04 Iulie 2015
* Astăzi este ziua umbrelei noastre, ziua domnului Dean Thompson, parcă acesta e numele instructorului de fitness plantat pe post de ambasador SUA la Bucureşti... Americanii din toate colţurile planetei serbează cu piept de curcan (am făcut referire la cutia toracică a umflatului în pene doar ca să evit cacofonia)…
Instalatorul Dacianei
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 03 Iulie 2015
* Se aude că Victoraş ar reveni în ţară duminică, adică poimâine. Mă tem ca ultima care va afla treaba asta să nu fie tocmai tânăra domniţă Daciana. Ar fi păcat. * De când e plecat premierul (să tot fi trecut nişte săptămâni), mi-e greu să cred că n-a picat…
E zăpăcită, dar e a noastră
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 02 Iulie 2015
Fără să vrea, Simona Halep îi ia faţa premierului autoexilat. În loc să vorbim despre ligamentele încrucişate ale lui Ponta (şi de dosarele-i la fel de încâlcite), ne uităm şi nu mai înţelegem o iotă din jocul dezlânat al constănţencei. O protejăm, e machedoanca noastră, am aplaudat-o atunci când şi-a…
Korfu’ de Victoraş
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 01 Iulie 2015
* Băncile greceşti au lacătul pus, iar din bancomat se pot retrage tot mai puţini gologani. Mai întâi a existat limita de 60 de euro, iar peste două zile pragul maxim a fost redus la 20 de coco. În scurtă vreme, grecul de rând, amărăşteanul, va veni cu bani de…
Atenţie la all-inclusive!
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 30 Iunie 2015
* Atenţie mare, zic fetele de la ştiri, românii care vor merge în această vară în Grecia riscă diverse probleme. Uau, mi-am zis, dar cei care n-au mai fost în concediu de mai bine de un deceniu ce sentimente nutresc? Ei sunt în pericol cumva sau nu contează? Mă gândesc…
Nu vă mai grăbiţi, dragă!
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 29 Iunie 2015
* America a decis ca Johnny şi George să poată întemeia o familie, de fapt să trăiască împreună până când o doamnă îi va despărţi (tocmai noţiunea de familie le stă unora în gât, dar e prea mult de filosofat). Nu vă temeţi, nu-i vorba despre vreo heterosexuală nemernică, duduia…
SRS, armată la TR
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 27 Iunie 2015
* În ziua publicării notelor de la Evaluarea Naţională, doamna Niculescu-Mizil (pentru ibovnicul său băgat puţin la zdup, Oana) a declarat că Marian Vanghelie este un om uman. Prin urmare, edilul-pe-persoană-fizică nu se trage din maimuţă... Darwine, ce ştiai tu, bă? În cazul primarului de sector bucureştean ai dat un…
Ameninţările ghiaurului
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 26 Iunie 2015
* Găbiţă de la Guvern nu doreşte să fie apelat premier, ştie şi el că rădăcinile Executivului s-ar afla pe un spital ponosit din Turcia... Oprea le-a sugerat deja colegilor de cabinet că poate fi strigat doar Domnule General. Vorba aia, nu-i chiar aşa de uşor să joci toată viaţa…
Perle? De ce iarăşi?
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 25 Iunie 2015
* Oprea Gabriel a susţinut ieri prima şedinţă de Guvern cu el premier interimar. Colegii săi s-au simţit ca-n zi de sărbătoare: instalaţia de brad din ochii prim-ministrului de ocazie a pâlpâit pe întreaga durată a evenimentului. * Apar iarăşi perle de la testele de limbă română. Nu cred că…
Habemus Popota!
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 24 Iunie 2015
* În absenţa celui mai mediatizat pansat al naţiei, Klaus Iohannis, chiriaşul de la Cotroceni, l-a numit pe Găbiţă Oprea premier interimar. Carevasăzică, Habemus ceva, Habemus Popota, adicătelea acea instituţie în care i-au crescut gradele de general ministrului de interne. La foc mic, trase puţin în tigaie. * Pansatul se…
Ian Anderson, lătrat la Dunăre (II)
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 23 Iunie 2015
(Pentru a CITI PRIMA PARTE, CLICK AICI) Regret încă o dată că vă supun unui asemenea supliciu, acela de a parcurge în două zile o tabletă lipsită de importanţă. Mă apucasem ieri să cotrobăiesc după niscaiva concluzii la marginea festivalului de rock şi am ajuns la punctul 2, fix în…
Ian Anderson, lătrat la Dunăre (I)
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 22 Iunie 2015
Regret că trebuie să-mi pun la colţ (pe coji de nucă de cocos) prietenul pentru care festivalul de rock din weekend a fost doar sursă de zdrăngăneală. I-am sugerat să lase deoparte muritori arghirofili precum Smiley şi Anda Adam şi să se convertească la imortalitate. Alte voci, printre care şi…
Cine a tras în pisici?
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 20 Iunie 2015
* Poze pe Facebook, prea multe poze! Imaginile obţinute de fotografi amatori au împânzit nenorocita de reţea de socializare fără de care românul s-ar usca pe picioare... Nu mă refer la eternele cadre cu mâţe pufoase şi, implicit, drăgălaşe, nu, am fost cucerit de alte ipostaze. La final de an…
A calului. Lui Ştefan cel Mare
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 19 Iunie 2015
* Astăzi se încheie în mod oficial anul şcolar. DNA anunţă însă că, pe timpul verii, continuă înscrierile la facultate. * Încep să se coacă dosarele marilor penali ai patriei. Mihail Vlasov, cel care-l făcea coardă pe prim-ministrul Ponta, a luat ieri cinci ani cu executare. Definitiv, exact ca-n reclama…
Trigliceride speciale la băieţii!
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 18 Iunie 2015
* Parlamentarii şi-au votat o pensie specială, foarte specială, aidoma fiinţelor care îşi vor vârî colţii în ea până când mâinile li se vor retrage la depou, fix pe coşul pieptului. Prinzi din întâmplare un mandat de senator sau deputat, te agăţi ca prin minune de încă o legislatură? Te-ai…
Aprozarul vieţii
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 17 Iunie 2015
Zilele trecute am fost la aprozar, la acel aprozar. V-am mai povestit acum jumătate de an că am intrat pe uşa unei unităţi comerciale pentru pătrunjel şi ţelină şi am fost întâmpinat pe ritmurile lui Salam. Chiar m-am întrebat, băi, ce naiba caută Salam la aprozar? Eh, acum am nimerit…
Scânduri din panseluţe
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 16 Iunie 2015
* Nu-i mai suport pe alde Icar cu aripi de salivă în loc de ceară care se cocoaţă pe stâlpi, case de amanet, macarale părăsite şi cinematografe care rulează filme pentru adulţi întârziaţi (ex. Jocurile Fomiştilor, Fast-food şi furios etc.) pentru a cere apartament, maşină cu eleron şi locuri de…
Klaus 56, Victor 13-14. Sau Nea Nelu?
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 15 Iunie 2015
* Iohannis a făcut 56, iar Ponta 13-14 pe lângă Putin. Klaus s-a instalat la Neptun, Victor a mers la Baku - în urma lor, România a fost lăsată singură acasă, cu luminile deschise, gazul aprins şi gunoiul nedus. Dacă sună cineva la uşă, habar n-avem ce poveste să însăilăm...…
Recrudescenţa amorului ghebos
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 13 Iunie 2015
* Despre Ionel Rus nu se mai pot spune multe. S-a tăvălit cu distinsa Laura Andreşan (probabil, în perioada în care duduia n-avea bărbat fierar-betonist peste mări şi ţări), n-a făcut nici măcar un drum ca lumea, dar şi-a aranjat beizadeaua cu un hotel. Să mănânce şi gura lui quelque…
Ne atacă un Rus!
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 12 Iunie 2015
Ioan Rus, ministrul uşor agramat al Transporturilor (de ce ţi-ar trebui acuzativ cu prepoziţie sau acord între subiect şi predicat atunci când ţii de şase să nu vadă fraierii compoziţia botezată în mod abuziv asfalt?), s-a dat la nevestele românilor plecaţi peste hotare, neuitându-i nici pe copilaşii de acasă ai…