OPINII - Viaţa Liberă Galaţi
Pandemia doarme, dar n-a trecut
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 30 Iunie 2021
Deşi, la prima vedere, se pare că am câştigat în lupta cu virurusul, pandemia n-a trecut, ci doarme, cu un ochi întredeschis, atentă parcă la felul în care respectăm sau nu regulile de prevenire. În spitale încă se mai moare, să știți, iar aparent palidele cifre din statistici care arată…
Marii politicieni din micile orașe
Scris de George Marinescu Joi, 01 Iulie 2021
Recentele alegeri pentru Primăria din Târgu Bujor ne-au arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, că interesul public și nevoile oamenilor rămân lozinci bune de vehiculat în campania electorală și cam atât. Aplicabilitatea principiilor bunei guvernări dispare imediat ce politicienii se văd cu sacii în car și nu doar…
Vine valu' şi-mi ia calu' (de dar)
Scris de D.C. Predescu Vineri, 02 Iulie 2021
Aproape toate centrele de vaccinare din judeţul Galaţi îşi vor modifica programul. Practic, doar Sala Sporturilor, Patinoarul, Sala "Siderurgistul" şi centrul drive-thru de la mall vor rămâne deschise de la 8,00 la 20,00 în fiecare zi, în celelalte urmând să se lucreze câte şase ore pe zi, în cel mai…
Cod roșu de somații de la Primărie
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 03 Iulie 2021
Viața noastră din ultimele luni se desfășoară de la un cod la altul, de la o alertă la alta. După cod portocaliu de caniculă, vine unul, tot portocaliu, de ploi, vijelii și grindină. Între timp, e foarte posibil și unul roșu, de ce-o fi el, caniculă sau vijelii. Codurile galbene,…
În Absurdistanul relaxat
Scris de Victor Cilincă Luni, 05 Iulie 2021
Superofertă la relaxare! Noile măsuri de relaxare au intrat în vigoare de la 1 iulie, cu mai mulți participanţi la concerte și alte evenimente, cluburile şi restaurantele putând rămâne deschise până la două noaptea. Îmi amintesc de umilințele prin care au trecut vârstnicii la începuturile pandemiei, când erau lăsați să…
Mai „deștepți” decât istoria
Scris de Remus Basalic Marți, 06 Iulie 2021
Pe 6 iulie, în urmă cu 136 de ani, Joseph Meister, un băiețel de nouă ani, devenea primul pacient din istorie care primea vaccinul antirabic, după ce fusese mușcat de un câine turbat. Cel care i-a administrat serul a fost chiar savantul Louis Pasteur, iar procedura medicală, una încă experimentală…
Oraşul care nu-i gata
Scris de Anca Melinte Miercuri, 07 Iulie 2021
"Nu-i ga-ta! Nu-i ga-ta! Nu-i gata!"... Vă mai amintiţi refrenul din copilărie, când vă jucaţi de-a v-aţi ascunselea şi vă temeaţi să nu se termine numărătoarea înainte să vă pitulaţi în cea mai bună ascunzătoare? Şi atunci, prelungeaţi jocul strigând că încă "nu-i gata!". Nu ştiu alţii cum sunt, dar…
De ce a umplut Primăria Galaţiul de somaţii
Scris de Anca Spânu Joi, 08 Iulie 2021
Să primeşti o somaţie, însoţită de un titlu executoriu, de la Primărie, este o chestiune de natură să sperie orice contribuabil cinstit. 47.605 gălăţeni au primit recent asemenea documente de la Serviciul Urmărire și Executare Silită, Amenzi din cadrul Primăriei municipiului Galați, într-un efort nemaiauzit până acum de a recupera…
Finanțele și „socotelile” politice
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 09 Iulie 2021
Ar fi o naivitate din partea noastră să credem că demiterea ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, a venit așa, ”pe nepusă masă”. De vreo trei luni încoace se tot vorbește că ar fi pe ”lista neagră” a premierului Cîțu. De-a lungul timpului au fost mai multe divergențe între cei doi,…
Nu eşti tare în parcare, dacă nu vii c-o schimbare
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 10 Iulie 2021
Atâta vâlvă pentru nimic şi cu programul "România educată"! Şi numai dacă te uiţi la titlu, ţi se pare praf în ochi: ca şi cum până acum, România ar fi fost needucată. Reformă s-a tot făcut de mai bine de 30 de ani. S-a tot schimbat, nici n-au avut timp…
Generația lui "De ce eu?"
Scris de Mariana Constandache Luni, 12 Iulie 2021
Constat tot mai des în ultima vreme că un fenomen, care nu știu exact când s-a născut, se amplifică alarmant de repede, periculos pentru viitorul nostru ca grup, nație, specie umană. Tinerilor care vin din urmă, cu vârste din ce în ce mai fragede, nu le pasă. Nu le pasă…
Pe caniculă, nu se fac reforme
Scris de George Marinescu Marți, 13 Iulie 2021
Pentru prima dată, rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova arată, în sfârșit, o maturizare a electoratului din stânga Prutului. Votul masiv pentru reformă și apropierea de Uniunea Europeană, obținut cu participarea moldovenilor din diaspora, marchează despărțirea de comunism. În dreapta Prutului și în mijlocul verii, alte alegeri țin capul de…
Vaccinul, mama înțelepciunii
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Iulie 2021
Luați, oarecum, de aerul de vacanță și cu măsurile de relaxare a restricțiilor privind prevenirea răspândirii coronavirusului, am cam uitat de toate suferințele pe care pandemia le-a generat... Apariția unor vaccinuri împotriva Covid-19 a fost așteptată cu sufletul la gură, dar după ce, în sfârșit, le-am obținut, o bună parte…
În România, steaua corupților nu apune niciodată
Scris de Remus Basalic Vineri, 16 Iulie 2021
După ce a fost la un pas de a întoarce România în mocirla cvasidictatorială a anilor '90, prin Ordonanța 13, după ce a provocat proteste masive de stradă, care au culminat cu abuzurile din 10 august 2018, Liviu Dragnea revine în atenția publicului, în urma deciziei de ieri a Tribunalului…
Când “ultimul” drum poate (sau nu) deschide… căi
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 17 Iulie 2021
Promovarea Cimitirului “Eternitatea” în mass-media europeană, prin Association of Significant Cemeteries in Europe, îl va face poate și atractiv cândva în domeniul ”turismului” de comemorare, popular în străinătate, punându-ne pe lista venerabilelor cimitire din orașe precum Bologna, Copenhaga sau Barcelona. Poate fi un mare câștig, dacă nu va rămâne numai…
Unde-s mulţi, fondurile cresc
Scris de George Marinescu Luni, 19 Iulie 2021
Mai puțin observat, transferul de management al Spitalului Municipal "Anton Cincu" din Tecuci către Consiliul Județean arată o tendință cât se poate de evidentă în administraţia publică. Pentru realizarea proiectelor mari este nevoie de forțe întărite și, în definitiv, de alte posibilități financiare, inclusiv în materie de atragere a fondurilor…
Pericole publice zburdă pe străzi
Scris de Anca Spânu Marți, 20 Iulie 2021
Asistăm, de la o vreme, la o situaţie absolut bizară în zona justiţiei, prin care decizii ale unor judecători dau drumul din nou pe străzi unor persoane care au demonstrat, clar, fără putinţă de tăgadă, cu martori chiar, că sunt fie violenţi, fie inconştienţi, punând în pericol viaţa altor oameni…
Măsuri populiste pe pielea altora
Scris de Mariana Constandache Vineri, 23 Iulie 2021
O nouă provocare aruncată părinților și copiilor deopotrivă este accesul celor mici în curțile şcolilor, pentru recreere și activități sportive. În afara orelor de program, la liber, cum s-ar zice. O chestiune care dă bine la public, recunoaște și întărește dreptul copiilor la mișcare și îi degrevează pe cei mari…
Lungeşte, Doamne, vara, până-i gata plaja!
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 24 Iulie 2021
"Doream doar să-l întreb pe domnul primar de termene și dacă, în conformitate cu programul pe care îl are, ne pregătim pentru un sfârșit de sezon estival la Plaja Dunărea?”, a întrebat Onuţ Atanasiu. „Țineți-vă slipul pe dumneavoastră, încă nu-l folosiți. Evident că nu are cum să fie gata în…
Tot ce nu este aur ne pute
Scris de Cristinel Luca Marți, 27 Iulie 2021
Sâmbătă, 24 iulie, în cea de-a doua zi a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, România a câștigat prima – și, până ora scrierii acestui text, singura – medalie olimpică de la această ediție: argint la spadă individual feminin, prin Ana Maria Popescu. Finala probabil ați văzut-o, a fost dramatică și…
Intrări, ieșiri și... înfundături
Scris de Victor Cilincă Joi, 29 Iulie 2021
În Galați nu intri, doar treci prin localitate! Nu avem încă, din păcate, intrări decent semnalate. Sigiliul lui Rareș de la intrarea dinspre Brăila (poate că ar trebui și o plăcuță explicativă pentru că inscripția fiind în slavona de cancelarie domnească, sunt unii care spun astfel că au intrat, prin…
Plaja, scumpa de ea
Scris de Anca Spânu Vineri, 30 Iulie 2021
Se deschide mâine Plaja "Dunărea", iar gălăţenii sunt foarte interesaţi să vadă ce a ieşit, dacă judecăm doar după cele circa 60.000 de vizualizări pe care le-a avut zilele acestea un text informativ pe temă al colegei noastre Anca Melinte. Pe scările de acces către plajă, zilnic, seara, grupuri de…
Gardul și leopardul
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 31 Iulie 2021
Sunteți gălățean? Vă rugăm să bifați varianta care vi se pare cel mai des întâlnită din următorul enunț. „În Galați, investițiile din bani publici se termină: a) încet; b) greu; c) scump; d) cu lucrări suplimentare; d) brusc; e) nu se mai termină”. Zâmbiți amar și sunteți gata să spuneți…
Pandemie? Ce-i aia?
Scris de Cristinel Luca Luni, 02 August 2021
Îmi povestea un prieten care s-a întors zilele trecute de pe litoral că pandemia parcă nici nu mai există la malul mării. Masca – aproape nimeni nu o poartă când stă la coadă la un suc, la o înghețată, la orice. Sunt mulți care practic își suflă în ceafă unii…