OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Fără cuvinte

Scris de Miercuri, 29 Aprilie 2009
Spuneam recent că nu mă mai miră nimic. Greşit! Faptul că trăiesc într-o societate care muţeşte pe zi ce trece nu mi se pare normal şi continuă să mă uimească. Mai ales că pe la colţuri de stradă, prin autobuz sau prin piaţă concetăţenii mei emit păreri şi îşi dau…

Legea junglei de cartier

Scris de Marți, 28 Aprilie 2009
De ce ne-om tot mira atât? Imaginile ca acelea calificate de prezentatorii tv - cele cu bătaia lui Eugen Preda, mai celebru acum decât Marin Preda - drept „şocante” se petrec aproape zilnic, în diferite cartiere din localităţi ale ţării. Lucrurile „se rezolvă” în stil Becali, la întuneric, iar la…

Cine ne apără?

Scris de Luni, 27 Aprilie 2009
Trecând peste graba cu care unii au avansat ideea că prin parcările oraşului se împuşcă precum în Vestul sălbatic, incidentul petrecut sâmbătă la Galaţi ridică în continuare numeroase semne de întrebare. Deja, ancheta poliţienească arată că nefericiţii care au ajuns la spital nu au fost victimele unei reglări de conturi…

Sărbătoarea. Care este!

Scris de Sâmbătă, 25 Aprilie 2009
Ne scăldăm în sărbători mai ceva ca în cada personală. Acolo, apometrele ne doboară avântul. Cu respectarea spiritului sărbătoresc stăm ceva mai economic, din motive de neatenţie. Graba strică treaba şi doboară octogenarele pe trecerile de pietoni. Şoferii, cu nervi pe acceleraţie, calcă tot ce întâlnesc în cale, după care,…

Discuţii la piciorul broaştei

Scris de Vineri, 24 Aprilie 2009
Întâlnirea reprezentanţilor unor organizaţii ale societăţii civile cu preşedintele statului a fost sclipitoare. Adică a produs scântei. S-a văzut şi din avion cam ce disponibilitate pentru dialog are Traian Băsescu şi cum mai stă cu diplomaţia. Se poate spune că cei veniţi la preşedinte, pentru a cere reprezentantului tuturor românilor…

Ţara anapoda

Scris de Joi, 23 Aprilie 2009
În ţara unde albul e negru prin ordonanţă de guvern, unde turmele de oi se cresc cu migdale de la turci, unde socotelile de la clasa întâi nu mai folosesc mere şi pere, ci banane şi kivi, unde plantăm palmieri cu ghivece cu tot, în ţara asta unde Mioriţa şi-a…

Brand de ţară electorală

Scris de Miercuri, 22 Aprilie 2009
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mi-am văzut preşedintele, la malul mării, făcând baie (de mulţime), când am privit-o pe doamna Udrea, plângând de bucurie la concertul lui Gheorghe Zamfir şi pe Flutur, sărind din avion, cu trăistuţa bucovineană pe un umăr şi lămpiţa cu lumina de la…

Fiecare guvern cu proiectul său

Scris de Marți, 21 Aprilie 2009
Este lucru hotărât deja: cum se schimbă un guvern, se schimbă şi proiectele. Nu contează dacă acestea au fost sau nu începute, ori că erau sau nu bune; ele se schimbă oricum, pentru că, vezi bine, se schimbă viziunea. Aşa se face că studiile de acum un an sau doi…

Cu ochii gândului

Scris de Sâmbătă, 18 Aprilie 2009
Mă întreb deseori dacă sărbătorile ne aduc mai aproape unii de ceilalţi sau, din contră, ne despart. Mă uit în jur şi mă minunez că descoperim turistic mănăstirile, ca pe o alternativă la masa din familie, jinduind după ouăle roşii încondeiate cu o artă pe care gospodinele n-o mai practică…

Fantezii exotice

Scris de Vineri, 17 Aprilie 2009
În sfârşit s-a făcut ceva vizibil la Galaţi. Avem palmieri. Serios acum, ce nevoie aveam noi de palmieri pe Brăilei? Ezit între ironie şi cuvinte dure. Nici nu ştiu cum se poate comenta o astfel de ştire. Iniţial am crezut că e o glumă. Nu e! E pe bune, avem…

DNA! Forza DNA!

Scris de Joi, 16 Aprilie 2009
În general o ducem bine în Săptămâna Mare. Ne facem bagajele să plecăm în mini-vacanţa de Paşti – unii. Rupem magazinele, ne burduşim frigiderele, feluri multe de mâncare – alţii. Ne uităm la ştiri, citim ziare.Ne apasă că, uite, Combinatul e cu un picior în groapă. Iar mii de oameni…

Şantaj la preşedinte

Scris de Miercuri, 15 Aprilie 2009
Ţara arde, fie vorba între noi mai curând mocneşte, şi preşedintele s-ar pieptăna, dar n-are la ce. A lansat aşadar o nouă bombă de presă, care este detonată în etape, pe toate posturile, chiar în Săptămâna Mare. Preşedintele se simte şantajat, ups!, asta ar însemna că i se cere ceva…

Cade ţara pe noi

Scris de Marți, 14 Aprilie 2009
Poate din cauza acestei perioade de criză în care zilele se numără în şansa de a avea (încă) un loc de muncă stabil, poate din pricina vieţii politice, a cărei curgere se socoteşte în câte zile mai sunt până la începerea campaniei electorale, sau poate din simplul motiv că lumea…

Păcălicii lui Pogea

Scris de Luni, 13 Aprilie 2009
Gata, am rezolvat şi criza asta! Cea economică, adică. Guvernul a găsit soluţia magică pentru a-şi acoperi găurile din dosul bugetului: a votat, sâmbătă (impresionantă până la lacrimi disponibilitatea Executivului de a lucra la sfârşit de săptămână!), fără modificări, proiectul ordonanţei prin care se instituie mult hulitul impozit forfetar. Astfel,…

Somnul Învăţământului naşte politruci!

Scris de Miercuri, 06 Mai 2009
Preşedintele Băsescu şi-a cerut scuze, adică şi-a asumat „eroarea” de a fi promulgat legea de mărire a salariilor profesorilor. Banii chiar nu pot fi alocaţi, că nu sunt, plus că ar stârni o avalanşă de pretenţii, la fel de justificate, în alte sectoare. Alte sindicate din domenii care pot chiar…

Handicapul nesimţirii

Scris de Joi, 07 Mai 2009
Vă mai amintiţi de reportajele despre soarta persoanelor cu dizabilităţi, reportaje care erau foarte în vogă în urmă cu cinci-şase ani şi care îţi dădeau fiori şi te făceau să te bucuri de fiecare clipă, doar pentru că eşti născut fără nici un handicap? Vă mai amintiţi de faimoasele rampe…

Tocmeala legii

Scris de Vineri, 08 Mai 2009
Protestul profesorilor mi-a redeschis o rană. E vorba despre modul în care ne-am obişnuit noi să judecăm lucrurile doar după aparenţă. Fără să le vedem conţinutul. Iar când l-am mai auzit şi pe preşedinte cum judecă întregul învăţământ după cât de agramaţi sunt unii tineri în ziua de astăzi, mi…

Scheletul din dulap

Scris de Joi, 28 Mai 2009
Motivul este vechi şi arhicunoscut. Secrete murdare, pete ascunse… Inclusiv editorialul acesta a mai fost scris. Să tot faci teoria chibritului privind partea nevăzută a lucrurilor, cea ruşinoasă, vinovată, apăsătoare, periculoasă, devine în zilele noastre un soi de obsesie naţională. Avem cu toţii câte un schelet în dulapul personal. Comunismul…

Plimbare la panou

Scris de Miercuri, 27 Mai 2009
Vă propun astăzi o plimbare pe strada Brăilei. Nu, nu ca să număraţi locurile unde verdele e ruginit, sau dimpotrivă, nici să admiraţi cei câţiva palmieri cu care ne putem mândri toată vara, ci ca să vă „bucuraţi” privirea cu zecile, poate sutele, de reclame îngrămădite pe spaţiul verde dintre…

Oaia primordială

Scris de Marți, 26 Mai 2009
Am văzut recent, în Belgia, în interiorul catedralei St. Bavo din Gent, o lucrare de proporţii, „Altarul mielului mistic”, semnată de Jan van Eyck. Terminată în vreo şase ani, la începutul secolului (atenţie!) XV, în 1436, pictura despre care s-au scris tomuri întregi poate fi redusă la motivul adoraţiei mielului…

Atunci când noi credeam

Scris de Luni, 25 Mai 2009
Criza ne trage de urechi, ne fluieră prin buzunare. Ne plângem, dăm din umeri când suntem întrebaţi. Spunem că nu găsim cale de ieşire, dăm vina pe Guvern, pe agenţiile secrete care conduc lumea. Tragem cu ochiul la campania pentru europarlamentare. De fapt, nu ne interesează prea mult. Citim că…

Guvernul, casa şi şopârla electorală

Scris de Sâmbătă, 23 Mai 2009
Anunţul Guvernului, potrivit căruia creditele pentru prima locuinţă vor fi garantate în limita a 60.000 euro s-a prins cum nu se putea mai bine într-un colţ al tabloului cu fundal dezlânat care ilustrează intenţiile electorale emise de către politrucii români. Ce se reţine din ce au spus ei, guvernanţii patriei?…

Misterul lui Bulă

Scris de Vineri, 22 Mai 2009
Încerc de ceva vreme să-mi explic dispariţia coloratului personaj care ne-a înseninat deceniile comuniste. Unde a dispărut Bulă al nostru, după 1989? De ce el şi familia lui, prezenţi în toate bancurile pe care le schimbau între ei românii sufocaţi de tezele diferitelor congrese, n-au mai intrat în graţiile unui…

De algocalmin

Scris de Joi, 21 Mai 2009
Doamne, iartă-mă, dacă mai înţeleg ceva! Vine Vadim cu Mercedesul la Galaţi şi, după ce-şi ridică poalele (verbal comportamentale) peste cap în piaţă, ne dă coşmaruri cu o conspiraţie internaţională care l-ar împiedica pe Băsescu să candideze. Asta, după ce preşedintele îşi punea cenuşă pe locul fostei şuviţe în faţa…
Pagina 85 din 162