Florin Răvdan

Florin Răvdan

FOTO | Cum arată Galaţiul după DESZĂPEZIRE

Marți, 10 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Spre deosebire de ninsorile de acum doi ani, care au paralizat întregul oraş mai bine de o săptămână, pregătirile autorităţilor în iarna aceasta au fost mai bune. Astfel, pe străzile principale se circulă fără nicio problemă, în timp ce străduţele secundare sunt desfundate şi deschise circulaţiei cu viteză redusă.  La o zi după oprirea ninsorilor, Galaţiul arată binişor. Străzile principale sunt deszăpezite până la asfalt, motiv pentru care traficul se desfăşoar ...

Măcar de ciudă, încă un pictorial

Luni, 09 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
Cum să ameninţi o femeie care pozează mai mult dezbrăcată că publici poze cu ea goală? Simplu, ai nevoie doar de o conexiune la internet, nişte cearceafuri şi turbane de şeic de prin Emiratele Arabe Unite şi mult tupeu. „Şeicul” Robert, că despre el este vorba, o ameninţă de ceva timp pe una dintre cele mai puţin cuminţi personalităţi de la noi cu publicarea unor poze deochiate. Evident, în schimbul banilor. "E un pârlit (n.r. - Robert), care de ani buni mă terorizează ...

Reabilitare inexistentă | Cartierul "Parfumul Teilor", neschimbat la început de 2017

Luni, 09 Ianuarie 2017 06:00 | Publicat în REPORTAJ
  "Parfumul Teilor" nu mai are de mult miros de tei. Deşi este încă parte din centrul istoric al oraşului, cartierul a decăzut în ultimii ani foarte mult. Clădirile impunătoare, pline de elemente arhitecturale care le scoteau în evidenţă, trotuarele perfecte, copacii seculari, chiar şi oamenii care nu treceau unul pe lângă celălalt fără a-şi da bineţe, toate acestea sunt acum de domeniul trecutului. Astăzi, la început de an 2017, cartierul "Parfumul Teilor" este unul în ...

Ia banana, dă-mi banana înapoi!

Sâmbătă, 07 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
* V-o mai aduceţi aminte pe Corina Bud? Cântăreaţă celebră acum câţiva ani, mai are şi acum câteva concerte, dar, dacă prin muzică nu reuşeşte să mai scoată capul în lume prea mult, o face prin videoclipuri. Pentru că e la modă şi pentru că nu te numeşti vedetă dacă nu eşti dorită, în pat, de cel puţin jumătate dintre fanii de sex masculin, Corina Bud a trecut şi ea la fapte. Şi-a cojit o banană, a pornit înregistrarea şi dă-i, cu poftă. "Ştie fata cu banana ...

Centrul oraşului, în 2017 | Câinii maidanezi îi sperie pe mulţi gălăţeni

Vineri, 06 Ianuarie 2017 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Numărul maidanezilor din Galaţi este în continuă creştere, chiar dacă s-au făcut numeroase campanii de sterilizare, chiar dacă adăposturile, atât cele publice, cât şi cele private sunt pline până la refuz. Anul trecut, numărul estimat era undeva la 15.000. În 2017, cine ştie la cât va ajunge. 15 câini. De toate mărimile, culorile şi sexele. Atât număra haita pe care un cetăţean al Galaţiului, locuitor în centrul oraşului, a fotografiat-o şi ne-a trimis-o la adresa r ...

Ţăranul cu Masseratti şi lingourile de aur

Vineri, 06 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
* A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, un ţăran cu Masseratti şi o prea băgată-n seamă fată. Cum, nu ştiţi despre cine-i vorba? Anca de la Strehaia, pentru că originea e mult mai importantă decât numele de familie, este curtată de domnul care îşi făcea poze prin Marea Britanie cu maşinile şefilor. Tânărul, al cărui nume nu e ştiut de nimeni, dar care este poreclit Ţăranul cu Masseratti, s-a filmat, cu un teanc de bani la dreapta şi un lingou de aur în part ...

Avocatul poporului, în sprijinul lui Liviu Dragnea

Joi, 05 Ianuarie 2017 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Victor Ciorbea, ocupantul funcţiei de avocat al poporului, a făcut o sesizare către Curtea Constituţională a României (CCR), cu privire la Legea 90/2001, care interzice persoanelor condamnate penal să fie membri ai guvernului. Această lege, invocată de preşedintele Klaus Iohannis în timpul campaniei electorale, este cea care l-a împiedicat pe preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, să se autopropună ca prim-ministru. "Nu vreau ca vreun mandat pe care l-aş fi putu ...

A primit votul de încredere | Guvernul Grindeanu şi-a intrat în drepturi

Joi, 05 Ianuarie 2017 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Miercuri seara (4 ianuarie - n.r.), noul guvern al României, condus de premierul Sorin Grindeanu, a fost învestit cu drepturi depline, după ce a trecut de plenul Parlamentului, cu 294 de voturi pentru şi 133 împotrivă, şi a depus jurământul în faţa preşedintelui ţării. Învestirea nu s-a petrecut, însă, fără incidente, iar discursurile pe alocuri bâlbâite ale noilor miniştri şi cel plin de sarcasm al şefului statului nu au trecut neobservate. "Explicaţi-le şi lor!" Î ...

Barilul de PETROL, mai SCUMP la început de 2017

Miercuri, 04 Ianuarie 2017 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preţul ţiţeiului a fost în creştere în prima zi de tranzacţionare a contractelor futures din 2017 (3 ianuarie - n.r.). Acordul de reducere a producţiei al statelor din OPEC şi din afara organizaţiei, intrat în vigoare în prima zi a anului, ar urma să reducă supraoferta din piaţă, conform aşteptărilor investitorilor. Cotaţia petrolului Brent, de referinţă pe piaţa londoneză, este în urcare cu 40 de cenţi, la 57,22 dolari pe baril, nu cu mult sub maximul anului 2016, de 5 ...

Ce ne aduce anul 2017: PREȚURILE scad, iar PENSIILE vor creşte

Joi, 05 Ianuarie 2017 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Odată cu scăderea TVA la 19 la sută şi cu eliminarea mai multor taxe, românii primesc veşti bune la început de an. Carburanţii s-au ieftinit deja, preţurile produselor din supermarketuri au început să scadă, iar pensiile ar urma să crească cu cinci procente. TVA, mai mică Una dintre primele veşti bune pe care le-au primit românii la începutul anului 2017 a fost scăderea TVA de la 20 la sută la 19 la sută, fapt care a atras după sine mai multe beneficii. Cel mai important ...
Pagina 104 din 220

O gălăţeancă, pe locul 1 la Olimpiada Naţională de Meşteşuguri

Weekendul trecut a avut loc, la Sibiu, etapa naţională a Olimpiadei de Meşteşuguri Artistice Tradiţi ...

Sindicatele ies în stradă și la Galați. Miercuri, pichetare și marș de protest

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din Rom ...

Șofer cu permis, dar fără drept de a conduce

Un bărbat în vârstă de 36 se ani din județul Galați s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la vol ...

Primul spectacol din noua stagiune a Teatrului „Gulliver”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” Galaţi îşi deschide noua stagiune duminică, pe 31 august ...

Satul unui viteaz al lui Ştefan cel Mare, scos din negura istoriei

De la Săndel Palade, am aflat că Asociaţia Clubul Pensionarilor din comuna Tudor Vladimirescu, despr ...

Vernisajul expoziției „Centenar Ion T. Sion”, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci

Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" Tecuci, vă invită, marți, 26 august 2025, la ora 11,00, la vernisaj ...

Poza zilei. „Doamna” cu pălărie din grădina de la bloc

Recunosc, am fost cât pe-aci să-i spun „Bună ziua!” elegantei „doamne” care mi-a atras atenţia în gr ...

Galaţiul, sub Cod galben de vânt

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben, valabilă până la ora 20,00. ...

Transurb începe eliberarea abonamentelor pentru elevi

„Pentru a evita aglomerația de la începutul anului școlar și ținând cont de resursele umane limitate ...

Partea leului, pentru Oțelul Galați. Cum se împart banii de la bugetul local pentru cluburile sportive

Finanțările de la bugetul local pentru programele sportive dedicate seniorilor solicitate de cluburi ...

A cincea licitație anulată pentru un contract de 749 de milioane de lei

Ghinionul pare că se se ține scai de procedura prin care Consiliul Județean Galați tot încearcă să a ...

De la apa brută... spre Apa Sâmbetei: licitaţie de peste 37 de milioane de lei, suspendată de jumătate de an

Nici anulată, nici adjudecată, ci suspendată de jumătate de an – cel puțin! – aceasta este starea li ...

Peste un milion de soldați pierduți de Rusia în războiul din Ucraina

Conform actualizării publicate de Statul Major al Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022, armata Fe ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

Sănătatea somnului pe timp de caniculă

Căldura excesivă nu înseamnă doar disconfort, ci în multe cazuri transformă somnul, dintr-un aliat, ...

De ce merită afinele un loc de cinste în dieta ta

În timp ce fructele exotice fură adesea lumina reflectoarelor, un erou local, mic și plin de putere, ...

Bani pentru spitale de recuperare

Zece spitale de recuperare din toate regiunile ţării vor beneficia de investiţii de 742 milioane de ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Euro a scăzut la minimul ultimelor două luni

Menținerea de către agenția Fitch a ratingului suveran al României la „BBB minus", cu perspectivă ne ...

Analiza financiară a zilei. Euro s-a retras de la 5,07 lei la 5,06 lei

Moneda națională a profitat joia aceasta de nivelul mai ridicat al ofertei de valută de la nivelul c ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Din sportul gălăţean. Irofte, vicecampion naţional

BOX. Sala Sporturilor din Bacău a găzduit finala Campionatului Naţional de box pentru seniori Under ...

United Galați deschide noul sezon cu Supercupa

Noul sezon pentru gălățenii de la United demarează cu un important meci oficial, cu trofeul pe masa, ...

Ambiţii mari la CSM Arcada Galaţi

S-a încheiat vacanța competițională, iar de duminică, jucătorii echipei CSM Arcada s-au mutat cu pre ...

Start în competițiile județene de fotbal

SUPERCUPĂ. Duminică, Asociația Județeană de Fotbal organizează meciul pentru Supercupa gălățeană. Pe ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni s-a derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de v ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TUSTREI (certificat de calitate)

Mi-aduc aminte vremea toată, timpul tot,atunci şi-acolo, în grădină, lângă nord:ploua curat şi drept ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CĂRAREA în/spre DUMNEZEU (vecernie)

(Te)-ai răsărit dintr-un demult îndepărtat,blândă şi dreaptă, într-o margine de sat –şi-ai râs şi-ai ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

TURTURICA PĂPUȘOI (I)

Pe doamna din titlu am cunoscut-o la un rând! Şi nu la un rând oarecare, ci la UPU! Pentru cine nu ş ...

MARIA (XII)

Maria nu mai zice nimic! Zice că-i cel mai frumos şi trist poem despre plecare! Zice că regretă...şi ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

Filmul zilei la TV: Leul deșertului

Leul deșertului SUA/Libia/UK (1980) istoric, război, dramăDisponibil pe: National TV, 25 aug, ora 21 ...

Remember. John Brunner (1934-1995)

Scriitorul britanic John Brunner s-a născut pe 24 septembrie 1934, la Wallingford, Anglia. A urmat ș ...

CARIERE. Leonard Bernstein, idolul unui public internațional

Leonard Bernstein, compozitor, dirijor și pianist american, s-a născut pe 25 august 1918, la Lawrenc ...

Katia Pascariu, premiată la Locarno

Actrița română Katia Pascariu a primit, la sfârșitul săptămânii trecute, premiul Boccalino d’Oro pen ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...