Rodica Mişcalencu

Rodica Mişcalencu

Greva continuă la Ţevi Sudate - O săptămână fără plată pentru protestatari

Joi, 05 Aprilie 2012 17:53 | Publicat în ECONOMIE
Angajaţii fabricii de ţevi sudate ArcelorMittal Tubular Products Galaţi continuă greva generală, deşi au acumulat deja şapte zile neplătite, inclusiv cea de vineri. Surse din interiorul companiei susţin că în rândul protestatarilor sunt câţiva care se declară tot mai îngrijoraţi de reducerea care le va fi aplicată la leafă din cauza zilelor de grevă. În ciuda acestei temeri justificate, opinia majoritară rămâne aceea de a continua protestul până când revendicările le ...

O săptămână de proteste la Ţevi Sudate, fabrica rămâne oprită

Joi, 05 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Fiindcă tot nu au ajuns la un acord cu patronatul în privinţa creşterilor salariale aşteptate în acest an, angajaţii fabricii de ţevi sudate ArcelorMittal Tubular Products Galaţi continuă greva generală. Ei au intrat joi în a şasea zi de proteste. Precedată de o grevă de avertisment, greva generală a fost declanşată joia trecută, după eşuarea negocierilor pe marginea contractului colectiv de muncă aplicabil în 2012. Patronatul şi reprezentanţii salariaţilor nu s-au în ...

Greva a modificat programul de la Ţevi Sudate

Miercuri, 04 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Conducerea fabricii de ţevi sudate de pe platforma ArcelorMittal Galaţi a modificat programul unităţii din cauza grevei declanşate joi de angajaţii nemulţumiţi de oferta salarială pentru anul în curs. Amintim că protestului i s-au raliat cei mai mulţi dintre muncitorii din producţie, fapt care a generat oprirea fabricii. În schimb, restul colegilor şi personalul TESA au refuzat să-şi întrerupă activitatea, continuând să livreze produsele aflate pe stoc. Aceştia din urmă vi ...

Sprijin guvernamental de până la 33.000 de lei pentru serele distruse

Miercuri, 04 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Agriculturii a alocat 8,52 de milioane de lei pentru a-i despăgubi pe legumicultorii din Galaţi şi din alte 30 de judeţe ale căror sere şi solarii au fost distruse de căderile masive de zăpadă din ianuarie şi din februarie. Persoanele fizice vor primi 18 lei/mp pentru geamuri şi 2,25 lei/mp pentru foliile din plastic, în timp ce persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi firmele - plătitoare de TVA - vor primi&nbs ...

Salariaţii de la Ţevi Sudate au intrat în a patra zi de grevă

Marți, 03 Aprilie 2012 09:36 | Publicat în ECONOMIE
Angajaţii fabricii de ţevi sudate ArcelorMittal Tubular Products Galaţi continuă greva generală. Ei se află marţi în a patra zi de proteste. Este de aşteptat ca liderii greviştilor să se întâlnească şi în cursul acestei zile cu directorii societăţii pentru a purta noi discuţii pe marginea drepturilor salariale. Subiectul nu a putut fi tranşat în timpul negocierii contractului colectiv de muncă din ultimele luni. Cei 180 de angajaţi cer majorarea cu până la 200 de lei a ...

ArcelorMittal a cerut suspendarea grevei de la Ţevi Sudate, instanţa a respins cererea

Luni, 02 Aprilie 2012 14:17 | Publicat în EVENIMENT
Tribunalul Galaţi a respins, luni, cererea de suspendare a grevei generale, formulată de ArcelorMittal Tubular Products. Sentinţa s-a pronunţat în jurul orei 13,00, iar societatea poate formula recurs împotriva hotărârii în termen de 30 de zile de la comunicare, au declarat surse judiciare. Potrivit datelor din dosar, conducerea fabricii de ţevi sudate a depus cererea la Tribunal vineri, pe 30 martie, în a doua zi de grevă. Protestul le urmează unor negocieri salariale eşuate şi ...

Statistici - 119.539 de angajaţi şi un salariu mediu net de 1.376 de lei în Galaţi

Luni, 02 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
La sfârşitul lunii martie, în judeţul Galaţi erau 119.539 de angajaţi la 9.750 de angajatori activi, relevă datele furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Cel mai mare angajator din judeţ rămâne combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, cu aproximativ 8.300 de salariaţi. Între cei peste 119.000 de angajaţi nu se numără şi funcţionarii publici. "Datele statistice referitoare la funcţionarii publici sunt centralizate de către Agenţia Naţională a Fucţi ...

Salariaţii de la Ţevi Sudate au intrat în a treia zi de grevă

Luni, 02 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Cei 180 de angajaţi ai societăţii ArcelorMittal Tubular Products de pe platforma siderurgică gălăţeană continuă protestele. Ei au intrat luni în a treia zi de grevă generală. Oamenii cer majoarea salariilor şi a primelor anuale, însă patronatul susţine că revendicarea este imposibil de acceptat, în condiţiile în care societatea încheie anul financiar cu pierderi pentru a treia oară consecutiv. Greva generală declanşată joi, care a fost precedată de o grevă de avertism ...

Greva continuă la Ţevi Sudate - Patronatul nu plusează, salariaţii nu cedează

Sâmbătă, 31 Martie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Angajaţii fabricii de ţevi sudate ArcelorMittal Tubular Products de pe platforma siderugică, care au intrat în grevă generală joi, cerând salarii mai mari, continuă protestul şi săptămâna viitoare. Greviştii nu-şi vor relua activitatea decât după ce patronatul le va accepta revendicările. Ei solicită creşterea cu până la 200 de lei a lefurilor şi cu 50 de lei a primelor, în timp ce managementul nu le oferă decât un bonus de 2 la sută din venitul anual în iulie, un ...

Greva de la Ţevi Sudate continuă şi vineri

Vineri, 30 Martie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Greva generală declanşată joi dimineaţă de către angajaţii ArcelorMittal Tubular Products, fosta secţie de ţevi sudate din combinatul siderurgic, continuă şi vineri, după eşuarea discuţiilor purtate joi după-amiază de conducerea societăţii cu reprezentanţii salariaţilor. Este de aşteptat ca dialogul să fie reluat în cursul zilei de vineri. "Facem eforturi în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă pe 2012", a declarat Dorian Dumitrescu, Country Commu ...
Pagina 42 din 99

Colindători la Viaţa liberă, ediţia 2025. START VOT

Aşa cum am scris deja în ediţiile print, ediţia 2025 a concursului de colinde de la "Viaţa liberă" a ...

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a demisionat din funcție

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a demisionat luni seara, după ce a avut, în cursul ...

Cine sunt cei cinci câștigători ai concursului Găseşte cuvântul secret!

Redacția "Vieții libere" le mulțumește tuturor cititorilor fideli care au participat la concursul "G ...

Omagiu adus eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Împlinirea a 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 a fost marcată, la Galaţi, printr-o ...

Colindători la Viaţa liberă. Urări de speranţă şi sprijin reciproc (VIDEO)

Au venit cu colinda la "Viaţa liberă" şi câţiva membri ai Asociaţiei "We love abilities" din Galaţi ...

Copii de la Centrul de zi al Fundaţiei Inimă de copildin Pechea, cu colinda la Viaţa liberă (VIDEO)

Luni, 22 decembrie, a fost ultima zi de colinde la sediul "Vieţii libere" şi ne-am bucurat să primim ...

Școala Gimnazială Nr. 29 ne-a transmis mesajul divin (VIDEO)

Nașterea Mântuitorului ne-a fost vestită vineri și de piticii de la Școala Gimnazială Nr. 29 din Gal ...

Școlarii de clasa I de la Școala Nr. 28 au răspândit bucurie (VIDEO)

Chiar dacă vineri, 19 decembrie, a fost ultima zi de şcoală din acest modul, iar prin case deja este ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

PNL Galaţi promite mai multă transparenţă şi dialog. Realizările şi problemele primarilor din judeţ, în 2025

În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, î ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Euro ar putea crește la 5,20 lei, la finalul anului viitor

Săptămâna trecută, volatilitatea din piața valutară a fost mai ridicată, pe fondul creșterii cererii ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

A murit Mircea Coșea, cunoscut analist economic

Cunoscutul profesor universitar și analist economic Mircea Coșea a murit, la vârsta de 83 de ani. N ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

Final cu victorie clară pentru CSM Arcada

Meciurile turului Diviziei A1 de volei masculin s-au încheiat, în weekend, cu un final fericit pentr ...

Oțelul a încheiat anul cu al treilea succes la rând

Echipa gălățeană a zburdat pe teren și în ultimul meci din 2025, arătând cea mai bună formă de joc d ...

Micuțele handbaliste, felicitate de Moș Crăciun

HANDBAL. În competiția junioarelor III, fetițele de la ACS Viitorul Oțelul au jucat cu HC Dunărea Br ...

Otelul învinge tot ce-i iese în cale: 2-1 cu FC Argeș

Formația gălățeană a prins cea mai bună formă posibilă în acest final de an, iar după două succese f ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

O altfel de școală, alături de jandarmii gălăţeni

În cadrul programului educațional „Școala Altfel”, jandarmii gălățeni au desfășurat la Școala Genera ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Sfinţirea bisericii din satul Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi

Pe 20 decembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, biserica cu hramu ...

De ce multe dintre pubelele inteligente nu funcţionează

Amplasarea insulelor ecologice digitalizate în municipiul Galaţi a început în octombrie 2024, dar di ...

Hramul Capelei Centrului de zi pentru copii din Parohia Sf. Spiridon

Pe 20 decembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ignatie Teoforul, Capela ”Sfântul şi Dreptul L ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Filmul zilei la TV: Trei magi și un băiețel

Trei magi și un băiețel SUA 2024 - comedieDisponibil pe: Diva, 22 Dec 20:00 cu: Andrew W. Walker, P ...

Remember. Gheorghe Dumitru (1956-2012)

Handbalistul Gheorghe Dumitru s-a născut pe 31 august 1956, la Călăraşi. A făcut parte din lotul ec ...

Cariere. Max Bill, un artist influent

Max Bill, arhitect, artist plastic, grafician, pictor, designer de caractere tipografice și designer ...

Sasha caută o casă cu oameni buni. Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm, împreună cu Asociaţia "Ajutaţi-l pe Lăbuş", campania noastră de sprijinire a adopţiilor d ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...