Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Repartiţia profesorilor cu drept de titularizare

Miercuri, 31 Iulie 2019 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Repartiţia cadrelor didactice care au obţinut medii peste 7,00 la Titularizare 2019 va avea loc astăzi, 31 iulie, la Liceul Tehnologic de Marină, în Sala de Navigaţie (parter), de la ora 9,00. Primii care vor primi posturi sunt profesorii de Fizică, Matematică şi Învăţământ special. De la ora 10,00, sunt aşteptaţi de de la disciplinele tehnice, instruire practică şi Psihopedagogie. Educatoarele vor fi repartizate de la ora 11,00, iar de la ora 12,30, profesorii de limbi străin ...

Peste 150 de profesori gălăţeni, lăsaţi fără post

Miercuri, 31 Iulie 2019 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ecaterina Andronescu a declarat că profesorii care au luat note sub 5,00 la Titularizare, dar şi cei care s-au retras din examen nu vor mai fi primiţi la catedră. Întrebată dacă nu va crea haos în sistem prin această măsură, Andronescu a răspuns că sunt suficienţi profesori care să predea de la toamnă. ”În metodologie scrie că cei care n-au promovat sau au promovat cu note sub 5,00 nu intră în învăţământ. De ce să fac eu discriminare între cel care a dat lucrarea pe ...

Diferenţe mari de notare după contestaţii

Miercuri, 31 Iulie 2019 09:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Diferenţe foarte mari între notele iniţiale şi cele de după contestaţii, la aceeaşi disciplină, s-au constatat la afişarea rezultatelor finale la Titularizare 2019, ne informează inspectoarea general-adjunctă Doiniţa Popa. "La  Cultură civică, trei candidaţi au avut diferenţe de câte aproximativ trei puncte: de la 5,10 la 8,50 şi la 8,00 şi de la 5,60 la 8,95", ne spune Doiniţa Popa. Aceasta susţine că tezele au fost corectate în 11 centre universitare, dar nu ne-a putut ...

Trei licee şi cinci gimnazii din Galaţi, printre cele mai bune şcoli din ţară

Miercuri, 31 Iulie 2019 08:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Ca în fiecare an, siteul www.admitereliceu.ro a realizat şi în 2019 un top naţional al liceelor şi al gimnaziilor, realizat după mai multe criterii. La liceu s-au luat în considerare mediile aritmetice de la Admitere şi Bacalaureat şi procentul de promovare la Bacalaureat, în timp ce la gimnazii s-a ţinut cont de următoarele mediile aritmetice: fiecare probă a Evaluării, Evaluare Naţională, absolvire şi admitere.  Trei licee şi cinci gimnazii din Galaţi au reuşit anul acest ...

S-a stins din viaţă cunoscuta soprană Georgeta Pinghireac

Luni, 29 Iulie 2019 16:30 | Publicat în SOCIETATE
Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" anunţă că s-a stins din viaţă soprana Georgeta-Elena Pinghiriac, care a înnobilat, timp de peste două decenii (1979-2000), prin prezenţa sa, întreaga activitate artistică a instituţiei de cultură din Galaţi. Pe lângă rolurile importante pe care le-a avut pe scenă, pe lângă colaborările cu muzicieni români de prim rang, dar şi cu teatre de peste hotare, Doamna scenei lirice gălăţene a fost un bun pedagog, transmiţând ...

Cascadă de gusturi, muzică şi tradiţii

Vineri, 26 Iulie 2019 08:30 | Publicat în EVENIMENT
AIESEC România organizează sâmbătă, 27 iulie, între orele 16,00 şi 20,00, în Grădina Publică, Global Village - un eveniment multicultural unic, care are ca scop să mărească nivelul de cunoştinţe despre alte ţări şi tradiţiile lor, despre prietenie şi toleranţă, aducând oameni din diferite ţări sub acelaşi "acoperiş". Participanţii vor prezenta toate lucrurile care fac ţara lor să fie unică, cum ar fi mâncarea şi dansul tradiţional. Gălățenii care doresc să e ...

Concert cu unul dintre cei mai mari virtuozi ai lumii

Vineri, 26 Iulie 2019 08:00 | Publicat în CULTURA
Un recital extraordinar cu Eduard Kunz, supranumit şi prinţul rus al pianului, va avea loc pe 1 august, începând cu ora 18,30, la Ateneul din Tecuci. În program vor fi lucrări de Beethoven, Bach şi Chopin. Nominalizat printre primii zece mari pianişti ai lumii, de BBC Music Magazine, Eduard Kunz a cântat cu multe orchestre europene, printre care amintim Royal Albert Hall din Londra, Filarmonica Deutsches Symphonie din Berlin, Filarmonica Royal din Stockholm, Orchestra scoţiană Royal, ...

Elevii de-a VII-a încep iar şcoala fără manuale

Vineri, 26 Iulie 2019 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Doar pentru 5,73 la sută din necesarul de manuale pentru clasa a VII-a au fost semnate acorduri-cadru, deşi mai este numai o lună și jumătate până la începerea noului an școlar, potrivit unei note de informare a Ministerului Educației.Este al optulea an în care această situaţie se repetă. Elevii care intră în clasa a VII-a, la toamnă, reprezintă o generație de "sacrificiu", având în vedere că în fiecare an şcolar aceştia au primit cu mari întârzieri, chiar şi de câte ...

O porţie bună de Sarmale Reci. CONCERT

Joi, 25 Iulie 2019 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Trupa Sarmale Reci se întâlneşte joi, 1 august, la Gossip Cafe, cu toţi cei care au poftă de o porţie bună de muzică, în stilul bine cunoscut. Sarmalele Reci este una dintre cele mai originale şi mai sănătoase apariţii de pe scena muzicală românească. "Mai puţin comode, mai puţin conformiste, cam deranjante, deci reci", după cum se autodefinesc. Va fi un concert "de post", fără artificii, doar cu muzică de calitate. Accesul publicului se face începând cu ora 20,00, iar bi ...

Degustare de vin şi muzică bună

Miercuri, 24 Iulie 2019 21:30 | Publicat în MAGAZIN
"Rozz şi Jazz" se numeşte evenimentul care va avea loc joi, 25 iulie 2019, începând cu ora 20,00, la Navrom River, eveniment ce se adresează celor care vor să deguste patru sortimente de vin rosé, alături de sortimente culinare asociate de chef Cătălin Crețeanu. Acordurile muzicale ale serii vor fi teme celebre de jazz, în versiunea Evergreen Duo și a invitatei speciale Ioana Bulgaru, finalistă la X-Factor. ...
Pagina 307 din 887

„Sărbătoarea lampioanelor” - lumina copilăriei în Țiglina II

Într-o seară plină de farmec și emoție, copiii și cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelu ...

Poza zilei. Restricții de trafic în... Grădina Publică

Într-un oraș în care restricțiile de trafic - anunțate uneori de pe-o zi pe alta - reușesc să ne ia ...

„Proconsul”, concert aniversar la Versus Pub

Vineri, 14 noiembrie, se împlinesc 25 de ani de la lansarea albumului "Tatuaj” al trupei Proconsul ș ...

Vernisajul expoziției „Vatra FăDorului”, la Muzeul de Artă Vizuală

Miercuri, 12 noiembrie, la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziției personale de tapiserie „Vatr ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

A ajuns în arest după ce a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi încălcat ordinul de pr ...

A murit compozitorul Horia Moculescu

Compozitorul, pianistul şi interpretul Horia Moculescu a murit, miercuri, 12 noiembrie, la vârstă de ...

Premii importante pentru elevii Emiliei Savu la festivaluri naționale

Elevii clasei de Canto - Muzică Ușoară, coordonați de prof. Emilia Savu, de la Centrul Cultural „Dun ...

Alina Gorghiu a găsit legătura dintre sabie și Tecuci

Născută în municipiul Tecuci din județul Galați, deputata PNL Alina Gorghiu a descoperit legătura di ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Noi licitaţii pentru alocarea locurilor de parcare rezidenţiale

Primăria municipiului Galați anunţă că, în perioada 10 - 14 noiembrie, vor avea loc noi sesiuni de l ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Valoarea maximă a tichetelor de masă, majorată

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care preved ...

Două ședințe consecutive de scădere pentru euro

Cursul euro a scăzut marţi de la 5,0854 la 5,0845 lei și a revenit astfel la valoarea care a fost st ...

Piața așteaptă ședința de politică monetară a BNR

Miercuri, se va desfășura ședința de politică monetară a băncii centrale, cel mai important evenimen ...

Descinderea anchetatorilor la Liberty, pasul necesar pentru un combinat mai curat

Descinderea procurorilor Parchetului General și ofițerilor de poliție judiciară, vineri dimineață, l ...

CSM Arcada crede în șansa sa. Debut în noul sezonul internațional

Pentru voleiul românesc și, implicit, pentru cel gălățean, anul 2025 a fost unul extrem de solicitan ...

LPS, două victorii la Under 15. Din sportul gălățean

BASCHET. Campionatul Național de baschet Under 15 a programat la Galați meciurile primului turneu. F ...

Covurluiul Tg. Bujor, umilință pe propriul teren

Runda a zecea a Campionatului Județean de fotbal le-a adus bujorenilor de la Covurluiul o înfrângere ...

Astăzi, hochei de calitate. Din sportul gălățean

HOCHEI. Campionatul Național de seniori continuă marți, 11 noiembrie, când hocheiștii de la CS Munic ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Binecuvântarea Capelei de la Spitalul CFR din Galați

Duminică, 9 noiembrie, după liturghia arhierească de la Catedrala Galaților, Părintele Arhiepiscop C ...

Proiect dedicat învățării la senectute, lansat la Universitate

Sala Aula Magnum „Virgil Madgearu” a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a fost luni ...

Jandarmii gălățeni au donat sânge pentru a salva vieți

Pentru a salva vieți, 21 de jandarmi gălățeni au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)

Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ...

135 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „V.A. Urechia”

Pe 11 noiembrie, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a aniversat 135 de ani de la inaugurare. ...

Expoziţie la Buzău a artiştilor plastici din Galaţi

La Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău a fost vernisată, săptămâna trecută, expoziția „Metam ...

Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă

Trei tineri actori - Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi și Visarion Udatu - s-au alăturat, din aceas ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

„Scandalagiul” de pe raza Secției 3 Poliție a fost internat la psihiatrie

Un bărbat care își făcea veacul pe raza Secției 3 Poliție și care lovea femeile pe care le întâlnea ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Absorbția fondurile europene pentru dezvoltare rurală, peste 95 la sută

România a ajuns la un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

FIREŞTE (despre nesimţire)

Îmi stă fireşte în bocancii mei,în pielea mea şi-n locul meu de bază,nu zic nici aoleu, nici alelei, ...

CUVÂNT ÎNAPOI (la mormântul PĂRINȚILOR)

Mai am vro câţiva paşi până ajung unde începe cercul înc-o dată şi unde totul stă-ntr-un absolut ni ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

STRADA STUPEFIANTELOR (V)

Da... nu există scăpare dintr-această fiertură de plante stupefiante, parcă toate plantele adunate d ...

STRADA STUPEFIANTELOR (IV)

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

Cariere. Nadia Comăneci, gimnasta care a scris istorie

Nadia Elena Comăneci, gimnastă română de talie mondială, s-a născut pe 12 noiembrie 1961, la Onești, ...

Remember. Aurel Anton (1928-2015)

Șahistul Aurel Anton s-a născut pe 30 martie 1928, la Sălbăgel, județul Timiș. A absolvit Facultate ...

Cariere. Pavel Alaszu, un talent autentic al artei româneşti

Pictorul și graficianul Pavel Alaszu s-a născut pe 11 noiembrie 1942, la Timișoara. Interesul său p ...

„Stea căzătoare”, cel mai nou single al gălăţencei Alexandra Căpitănescu (VIDEO)

„Stea căzătoare” este cel mai nou single lansat de gălăţeanca Alexandra Căpitănescu - „Vocea Românie ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...