Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Primii medici şcoliţi la Galaţi

Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Circa 50 de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie, secţia Medicină, vor intra în licenţă, în vară * „Puţin, dar buni”, spune decanul facultăţii, profesor, dr. Aurel Nechita * 12.000 de euro din prima lună, pentru un medic primar, în străinătate * „Tradiţia contează, dacă ai bani!” * Sistemul austriac la rezidenţiat, din 2010Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi va da, în anul universitar 2009-2010, prima promoţie, la specializarea Medicin ...

O femeie şi-a înjunghiat tatăl în inimă

Vineri, 06 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* A ucis în urmă cu 17 ani şi era la un pas să o facă din nou, zilele trecute * Nu vorbim despre vreun infractor „călit” în focul nelegiuirilor şi al puşcăriei, ci despre o femeie în vârstă de 42 de ani din Nicoreşti, căzută de ani mulţi în patima alcoolului. Atunci, în 1992, victimă i-a fost o vecină. Acum, femeia înrăită de lipsa de bani pentru băutură a înfipt cuţitul chiar în inima părintelui ei. L-a rănit foarte grav, dar omul a scăpat cu viaţă, ca prin ...

Portar al Spitalului Judeţean, salvat de medici

Vineri, 06 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Un portar de la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi a suferit un infarct, joi dimineaţă. Spre norocul său, a reuşit să se întoarcă repede şi să ceară ajutorul medicilor, care i-au aplicat procedurile specifice de urgenţă pentru astfel de cazuri. Detalii suplimentare despre starea bărbatului ne-a oferit purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa. „Ieşind din tura de noapte, omul a făcut un infarct, cu dureri violente. A venit de urge ...

De-a sechestrarea, la etajul trei!

Joi, 05 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Sechestrare în toată regula, confuzie sau conflict casnic încheiat prost? Că o fi fost una, că o fi fost alta, cert e că s-a sfârşit cu Petru Constantinescu (62 de ani), coborând de la etajul trei al blocului N11, de pe bulevardul Dunărea, pe o scară mobilă a pompierilor. Evident, toată operaţiunea s-a desfăşurat sub privirile mirate şi zâmbetele îngăduitoare ale vecinilor.  „Am dormit cu banii la chiloţi!” Cu doar câteva minute înainte de a păşi pe scara pompierilo ...

Familia mea, ferită de gripă!

Joi, 05 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
De multe ori, un membru al familiei infectat deja cu un virus gripal de sezon îi poate îmbolnăvi şi pe ceilalţi. Deşi în unele cazuri îmbolnăvirea rudelor se produce oricum, din pricina strănutului sau tusei bolnavului cu care conlocuiesc, există totuşi o seamă de precauţii de care puteţi ţine pentru a preveni îmbolnăvirile.Curăţenia previne răspândirea boliiPrimul lucru pe care ar trebui să îl faceţi este să dezinfectaţi cu atenţie suprafeţele din baie şi bucătăr ...

Cu sinuzita la medic!

Joi, 05 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Vremea rece şi umedă cu vânt puternic pe care trebuie să o suportăm zilele acestea nu creşte doar riscul de infectarea cu virusuri gripale. Pot apărea totodată şi alte infecţii de diverse naturi ale căilor respiratorii. Printre afecţiunile de acest fel cu incidenţă crescută se numără şi sinuzitele. Adesea, bolnavii de sinuzite - infecţii ale membranei mucoase din interiorul nărilor şi sinusurilor - acuză dureri locale: la nivelul nasului, obrajilor şi danturii, la nivelul ...

„Se opreşte apa rece”, anunţă Apă-Canal

Miercuri, 04 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit unui comunicat al S.C. Apa Canal S.A. Galaţi remis redacţiei, joi 5 noiembrie se va sista furnizarea apei reci în intervalul 8–18 către consumatorii din cartierele I.C. Frimu, Aurel Vlaicu şi Micro 14. Măsura se impune în vederea executării unor lucrări aferente investiţiei cu fonduri de la bugetul Consiliului Local: "Modernizare strada Basarabiei". Vor fi afectate blocurile: N3, N3A, N4, N5, N6, N7, N8,  M1A, M1B, S6A, S6B, S6C, H3, H1, D9, I1, 15, C13, C145, C12, C10, C8, ...

Copilărie cu sex, bătăi şi amărăciune

Miercuri, 04 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Părăsită de mamă şi fraţi, îi e imposibil să traiască alături de tată * Ghinionul a urmărit-o peste tot * La 14 ani, trăieşte cu un bărbat de 25 * Gelozia a costat-o o bătaie bună * Internată la Spitalul Judeţean, a plâns toată noaptea de dorul agresorului, pe care l-a iertat şi cu care îşi doreşte şi un copil * Bărbatul nici n-a venit să o  viziteze * O copilă care locuieşte în prezent în Nămoloasa a ajuns la spital, în secţia de Chirurgie Toracică, după ...

Nu scăpăm de disponibilizări - peste 1.000 de noi şomeri

Marți, 03 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* Noiembrie – luna plângerii pentru gălăţenii care şi-ar putea pierde locul de muncă * Pentru decembrie s-au anunţat deocamdată doar 29 de concedieri, dar e probabil ca numărul să crească în perioada imediat următoare   În lunile noiembrie şi decembrie, 1.054 de angajaţi din cadrul a 13 firme gălăţene riscă să îşi piardă locul de muncă. Potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, Nicolet ...

Cum a „lovit” gripa nouă la Galaţi?

Marți, 03 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
De la izbucnirea pandemiei de gripă nouă, Institutul Cantacuzino a confirmat 5 cazuri de gripă nouă la Galaţi.Primul în cazul unei femei de 22 de ani, revenită în ţară din Marea Britanie. Au urmat: un tânăr de 28 de ani întors din Spania şi unul de 17, revenit la Corod din Canada. Apoi a fost semnalată îmbolnăvirea unei femei de 22 de ani şi a fiului ei de şase, după ce aceştia îşi petrecuseră vacanţa în insula Creta. Au existat, de asemenea, numeroase suspiciuni de inf ...
Pagina 365 din 423

Cine sunt cei cinci câștigători ai concursului Găseşte cuvântul secret!

Redacția "Vieții libere" le mulțumește tuturor cititorilor fideli care au participat la concursul "G ...

Omagiu adus eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Împlinirea a 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 a fost marcată, la Galaţi, printr-o ...

Transurb a intrat în vacanță odată cu elevii

Compania publică de transport Transurb SA le-a făcut o „surpriză” gălățenilor care nu aflaseră că di ...

Gălățenii, nelipsiți de la „Feerie de iarnă”

Frigul și ceața de afară nu i-au descurajat pe gălățeni să participe la Târgul de Crăciun „Feerie de ...

Gălățeancă închisă după ce și-a omorât concubinul violent și bețiv

O femeie în vârstă de 39 de ani își va petrece sărbătorile în spatele gratiilor, după ce și-a înjung ...

Trafic normal la Vama Galați, pe partea românească

Conform unei știri difuzate de ProTV Chișinău, duminică seară s-au format ambuteiaje la vama Giurgiu ...

Posibil Crăciun cu zăpadă

Iarna își va face simțită prezența în cea mai mare parte a ţării chiar înainte de Crăciun, potrivit ...

Un șofer în comă alcoolică s-a ”luptat” cu un sens giratoriu

A fost alertă în centrul municipiului Tecuci în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce o mașină l ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

PNL Galaţi promite mai multă transparenţă şi dialog. Realizările şi problemele primarilor din judeţ, în 2025

În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, î ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Euro ar putea crește la 5,20 lei, la finalul anului viitor

Săptămâna trecută, volatilitatea din piața valutară a fost mai ridicată, pe fondul creșterii cererii ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

A murit Mircea Coșea, cunoscut analist economic

Cunoscutul profesor universitar și analist economic Mircea Coșea a murit, la vârsta de 83 de ani. N ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

Final cu victorie clară pentru CSM Arcada

Meciurile turului Diviziei A1 de volei masculin s-au încheiat, în weekend, cu un final fericit pentr ...

Oțelul a încheiat anul cu al treilea succes la rând

Echipa gălățeană a zburdat pe teren și în ultimul meci din 2025, arătând cea mai bună formă de joc d ...

Micuțele handbaliste, felicitate de Moș Crăciun

HANDBAL. În competiția junioarelor III, fetițele de la ACS Viitorul Oțelul au jucat cu HC Dunărea Br ...

Otelul învinge tot ce-i iese în cale: 2-1 cu FC Argeș

Formația gălățeană a prins cea mai bună formă posibilă în acest final de an, iar după două succese f ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

O altfel de școală, alături de jandarmii gălăţeni

În cadrul programului educațional „Școala Altfel”, jandarmii gălățeni au desfășurat la Școala Genera ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Sfinţirea bisericii din satul Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi

Pe 20 decembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, biserica cu hramu ...

De ce multe dintre pubelele inteligente nu funcţionează

Amplasarea insulelor ecologice digitalizate în municipiul Galaţi a început în octombrie 2024, dar di ...

Hramul Capelei Centrului de zi pentru copii din Parohia Sf. Spiridon

Pe 20 decembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ignatie Teoforul, Capela ”Sfântul şi Dreptul L ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Remember. Gheorghe Dumitru (1956-2012)

Handbalistul Gheorghe Dumitru s-a născut pe 31 august 1956, la Călăraşi. A făcut parte din lotul ec ...

Cariere. Max Bill, un artist influent

Max Bill, arhitect, artist plastic, grafician, pictor, designer de caractere tipografice și designer ...

Sasha caută o casă cu oameni buni. Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm, împreună cu Asociaţia "Ajutaţi-l pe Lăbuş", campania noastră de sprijinire a adopţiilor d ...

Ouă umplute, aperitiv perfect pentru masa de Crăciun

Ouăle umplute sunt un aperitiv clasic și savuros, perfect pentru masa de Crăciun. Ingrediente: 10 o ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...