Victor Cilincă

Victor Cilincă

Izolaţia termică a blocurilor, la mâna consiliilor locale

Luni, 09 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prezent vineri la Galaţi, dl Răzvan Murgeanu (foto dreapta), secretar de stat la  Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, a vorbit despre „noutăţile” ordonanţei de urgenţă emise miercuri, 4 martie, de Guvern, prin care cele peste 90.000 de blocuri din România ar putea fi izolate termic, în timp. Cheltuielile ar fi practic subvenţionate cu 50 la sută  de către Guvern, treizeci la sută urmând să fie subvenţionate, în continuare, de consiliile locale, iar 20 la sut ...

Ce şi cine ne mai bântuie

Sâmbătă, 07 Martie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
S-a comentat o vreme faptul că Ministerul Turismului va avea propriul serviciu de contrainformaţii. Reacţia a fost cea de pielea-găinii pentru mulţi păţiţi înainte de ´89, care şi-au amintit de „turiştii” cu „ochi albaştri”. Dar, cu ochişorii doamnei Udrea la cârma amintitului minister, informaţia a intrat doar în zona băşcăliei, ca să fie uitată. Nemeritat, am zice, pentru că un serviciu de informaţii clasificate, fie el cu bonetă de bucătar ori cu şorţ de ca ...

Premiile Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, la a cincea ediţie

Sâmbătă, 07 Martie 2009 02:00 | Publicat în CULTURA
Se puteau vinde bilete la spectacolul (căci a fost spectacol!) Premiile Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, desfăşurat joi seara la Club Serafin. Este acolo un ring de dans extrem de rezistent, am constatat după ce ansamblul Centrului, „Doina Covurluiului”, l-a tocat mărunt, în ritmuri moldoveneşti, olteneşti, bănăţene, chiar şi ţigăneşti. Spre deosebire de alte trupe de dans popular din străinătate, care se vând bine pe ecranele televizoarelor din întreaga lume, tru ...

Îşi asumă Guvernul… răspunderea parlamentară?!

Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PC gălăţean Bogdan Ciucă (foto) a fost nominalizat să facă parte din comisia mixtă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru schimbarea codurilor de legi, dar nu înţelege procedura curioasă pe care a propus-o Guvernul, care îşi va asuma practic răspunderea... în locul Parlamentului. „S-a tot spus că vor fi asumate prin răspunderea Guvernului [schimbările aduse Codurilor] şi cel Civil, şi cel Penal, şi de Procedură. Sunt unul dintre cei care susţin că este nec ...

Deputatul Bogdan Ciucă susţine mărirea salariilor îngrijitorilor

Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Îngrijitorii bătrânilor „cu nevoi speciale” ar putea primi salarii omeneşti, în urma unei iniţiative a Partidului Conservator, ne-a oferit amănunte purtătorul de cuvânt al acestui partid, deputatul Bogdan Ciucă. Parlamentarul gălăţean a promis că se va implica în proiectul de lege iniţiat de preşedintele de onoare al PC,  Dan Voiculescu, la care specialiştii din cadrul partidului lucrează în prezent. Ciucă spune că încă nu s-a ajuns la o concluzie susţinută de date ...

Profesorul americano-român Nicolae Roddy, arheolog în Ţara Sfântă

Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în MAGAZIN
Studenţii Facultăţii de Istorie Filologie Teologie din cadrul Universităţii „Dunătea de Jos” au avut şansa unei ore de curs în stil american! Cu ceasul bine reglat, anume ca să nu „mănânce” din pauză, cu slide-uri proiectate (alături de modestele planşe româneşti, desenate cu mâna,  cu hărţi istorice îngălbenite, de pe pereţi), ba chiar cu glumiţe care să mai destindă frunţi încruntate pe la alte cursuri. Numai că ora desfăşurată vinerea trecută în faţa ...

Prieteni, precum… câinele cu pisica

Vineri, 06 Martie 2009 02:00 | Publicat în MAGAZIN
Se spune: „Ăştia se au precum câinele cu pisica!” Adică sunt duşmani care se mârâie, se scuipă şi, dacă au poziţia potrivită, se şi muşcă! Pentru ca apoi… să se şi pupe-n bot! Formând tot felul de alianţe numite iniţial „împotriva naturii”, şi partidele politice au urmat, de-a lungul tranziţiei, exemplul, în fond natural, al patrupedelor necuvântătoare, da´ cu mult mai simpatice decât mulţi politicieni.În poza de mai sus – netrucată! – am surprins doi ...

Impozite care îşi vor schimba stăpânul

Joi, 05 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
O iniţiativă legislativă care ar crea un fond sigur şi constant la bugetele locale a fost votată miercuri, 4 martie, de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cameră decizională pentru acest proiect. Iniţiatorul, deputatul PC gălăţean Bogdan Ciucă (foto), ne-a relatat, vădit fericit,  că a avut susţinere din partea tuturor partidelor reprezentate în comisie şi a înregistrat doar o singură abţinere. Deputatul spune că a primit felicitări pentru această soluţie salvatoa ...

Europarlamentarul Constantin Dumitriu cere modificarea regulamentelor europene de finanţare a proiectelor

Joi, 05 Martie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Europarlamentarul gălăţean Constantin Dumitriu a solicitat  Comisiei Europene şi Consiliului Europei să modifice regulamentele europene, astfel ca efectuarea plăţilor către beneficiarii proiectelor cu finanţare europeană să se facă înainte ca aceştia să acopere integral costurile rezultate. Până acum, UE deconta cheltuielile făcute de câştigătorii proiectelor, care întâmpină mari greutăţi în asigurarea fondurilor necesare, iar fondurile europene rămân necheltuite î ...

Diaspora, mumă şi ciumă

Marți, 03 Martie 2009 02:00 | Publicat în CULTURA
Într-o recentă vizită la Galaţi, cunoscutul istoric Georgeta Filitti (în centrul fotografiei), din 2007 cercetător principal I la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.- Aţi văzut multe dintre comunităţile româneşti din exil...- Da, institutul nostru are această facilitate şi de aceea ne ducem, mai ales în Europa. Pentru America am aranjat să ne trimită ei. De pildă, a funcţionat ani de zile la New ...
Pagina 487 din 499

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Măsuri de securitate la meciul Oțelului cu FC Argeș. Ce caută forțele de ordine

Partida de fotbal dintre echipele Oțelul Galați și FC Argeș, meci contând pentru etapa 21 a sezonulu ...

Alessia Pop este „Vocea României” 2025. Un gălăţean şi un brăilean au făcut spectacol în marea finală de la Pro Tv

Suceveanca Alessia Pop, în vârstă de numai 16 ani, antrenată de Tudor Chirilă, a câştigat trofeul „V ...

Cum putem susține creativitatea copiilor

Până pe 23 decembrie, putem susține creativitatea și implicarea elevilor gălățeni și a profesorilor ...

Concert de colinde la Casa de Cultură din Tecuci

Casa de Cultură din Tecuci, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, organizează vineri, ...

Poza zilei. Trotuarul nu e parcare

Imaginea de faţă ne-a fost transmisă de un cititor pe adresa redacţiei "Viaţa liberă", pe 10 decembr ...

Trofeul festivalului „Flori de Dor” a ajuns la Nicorești

Grupul vocal „Armonii nicoreștene” a câștigat Marele Trofeu la Festivalul național de interpretare v ...

Concert extraordinar de Crăciun, la Tecuci

Casa de Cultură și Primăria Tecuci organizează duminică, 21 decembrie, de la ora 16.00, la Sala de s ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Demolarea construcţiilor de pe Faleză, blocată în instanţă

Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor, două dintre firmele care deţin construcţii pe Fal ...

Cine sunt laureaţii Galei municipiului Galaţi. Merite recunoscute în unanimitate

Personalităţile remarcabile propuse pentru a deveni Cetăţeni de Onoare ai municipiului Galaţi, respe ...

Ce decizie au luat aleşii în privinţa Prizei de apă

Cu 24 de voturi „pentru” şi o abţinere, aleşii locali prezenţi la şedinţa extraordinară de vineri a ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

Fabrica ArcelorMittal Iași, achiziționată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov

Grupul ucrainean Metinvest, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, a finalizat pe 16 decembrie 2025 ...

Euro se menține peste 5,09 lei și țintește pragul de 5,10 lei

În ultimele săptămâni, se manifestă o tendință de consolidare a cursului euro peste pragul de 5,09 l ...

Euro testează pragul de 5,10 lei şi ar putea ajunge la finalul anului la 5,15 lei

Creșterea cererii comerciale și a aversiunii față de risc, înainte de Crăciun și începutul unui nou ...

În Superligă, la Galaţi: Oțelul – FC Argeș, ultimul meci al anului

Meciul de final de an din Superligă pe care îl pot vedea suporterii roș-alb-albaștrilor este chiar u ...

Din sportul gălăţean. 44 de absolvenți ai cursului de arbitri al AJF

ARBRITAJ. În aceste rânduri este vorba despre altfel de arbitri. Despre cei în devenire. Asociația J ...

Derbi pentru CSM Galați, în etapa următoare

Echipa de baschet seniori a CSM Galați are de disputat meciul de pe teren propriu cu CSM Tg. Jiu, în ...

Dublă partidă CSM - Steaua. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Vineri şi sâmbătă vor avea loc, la Galaţi, meciuri de hochei seniori contând pentru grupa a ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Trei proiecte de câte cinci milioane de euro, câştigate de Universitate

Anul 2025 a fost caracterizat de rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prof. univ. dr. ...

O săptămână până la vacanță de iarnă

Doar o săptămână până la vacanța de iarnă! Atât mai au de mers la şcoală elevii de la toate formele ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

IPJ Galați promovează respectul față de animale în „Școala altfel”

În cadrul Săptămânii „Școala altfel”, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ ...

Daruri pentru semenii nevoiaşi, la Galaţi

Pe 17 decembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Parohia ”Sfânta Cuvioas ...

Magia Crăciunului a ajuns şi în cazarma jandarmilor gălățeni

Cazarma Jandarmeriei Galaţi a fost luată cu asalt de copii, în prag de sărbători. 20 de copii minuna ...

Peste 300 de copii vor beneficia de activităţi educative

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea și în prezența ÎPS Casian, s-a desfăşurat, pe 15 ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

TATA... şi NOI (memento-poem antum)

Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară o traistă umplută cu boabe de grâu/... [ ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XIII)

Te rog să continui, că tare frumos mai minţi! - zice Marghioala. Am să-ţi spun şi am să-ţi scriu un ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Un nou caz pe lista tragediilor de la Hollywood. Șoc în lumea filmului

Hollywoodul este zguduit din nou, după ce o legendă a cinematografiei americane, regizorul și actoru ...

Tobă de porc, rețetă delicioasă de casă

Toba este un adevărat deliciu culinar al mesei de Crăciun, la prepararea căreia se folosesc carnea d ...

Filmul zilei la TV

Fuga SUA, 2024, dramă, acţiune Disponibil pe HBO, pe 20 dec, la ora 21,30 Cu: Saoirse Ronan, Saski ...

Remember. Mihail Sorbul (1885-1966)

Prozator, dramaturg și traducător, Mihail Sorbul (pe numele adevărat Mihail Smolski) s-a născut pe 1 ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...