Anca Melinte

Anca Melinte

Vom avea CĂLDURĂ, dar nu se ştie cât (!), potrivit PRIMARULUI Marius Stan

Vineri, 24 Octombrie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Aleşii locali au rectificat bugetul şi au alocat şase milioane de lei pentru furnizarea căldurii Reuniţi în şedinţă ordinară, aleşii locali au rectificat, ieri, bugetul local al Galaţiului, diminuând suma alocată pentru dezvoltare şi investiţii şi alocând bani pentru agentul termic furnizat în sistem centralizat. Potrivit primarului Marius Stan, s-a constituit o „rezervă” de şase milioane de lei pentru plata căldurii. Suma, însă, nu este suficientă decât pentru ...

ÎN SFÂRŞIT! Pe TROTUARUL străzii Stadionului se poate CIRCULA

Vineri, 24 Octombrie 2014 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aşa cum scriam în ediţia de marţi a ziarului nostru, nu doar circulaţia rutieră era restricţionată (teoretic) pe strada Stadionului, ci şi cea pietonală. De aproape o lună, un mal de pământ zăcea trântit pe trotuar, în dreptul blocului C1, lăsându-i pe pietoni să aleagă: îl escaladează sau merg pe carosabil. Iată însă că un „miracol” s-a petrecut ieri dimineaţă, 23 octombrie. În zece minute, câţiva muncitori şi un utilaj au adunat pământul de pe trotuar şi ...

Dintr-un post în altul/ Silviu Bacalum, şef la Serviciul de Evidenţă a Persoanei

Vineri, 24 Octombrie 2014 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de miercuri, 22 octombrie a.c., Silviu Bacalum nu mai este directorul general al Direcţiei Generale de Servicii Publice din cadrul Primăriei Galaţi, post pe care l-a ocupat mai întâi ca interimar, numit de primarul Marius Stan, şi apoi printr-un concurs la care nu a avut contracandidat. Bacalum este noul director executiv al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei, structură care are în subordine Evidenţa Populaţiei şi Starea Civilă. Funcţionarul pub ...

Grădinile de bloc/ Dorel montează garduri. Pe jumătate (FOTO)

Vineri, 24 Octombrie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Mai nou, în Galaţi, Dorel, angajat la Gospodărire Urbană, montează garduri la comanda Serviciului Public Ecosal, din cadrul Primăriei Galaţi. Deşi pare paradoxal ca un serviciu să comande unei societăţi, fie ea şi SRL, acest aspect ne-a fost dezvăluit atunci când am încercat să aflăm de ce spaţiul verde din jurul unui bloc din Galaţi a fost împrejmuit doar pe jumătate. Concret, doamna Petrina Zecan ne-a sesizat la redacţie faptul că a fost obligată să desfiinţeze gărd ...

Ce înseamnă să fii femeie europeană în lumea islamică (FOTO)

Vineri, 24 Octombrie 2014 11:00 | Publicat în DIASPORA
O femeie îndrăgostită e gata să-şi urmeze alesul inimii în orice colţ al lumii. Dar dacă acest colţ se află în lumea islamică, atunci ar trebui să fie pregătită pentru o schimbare radicală. Pentru că realitatea care le aşteaptă e, adesea, departe de cea din poveştile celor „O mie şi una de nopţi”. Pentru că multe iubiri se nasc în mediul on-line, unde toate par bune şi frumoase, am rugat-o pe gălăţeanca Alexandra Ţăpeanu Ansar, care a trăit jumătate de an în ...

TEII de pe Domnească au AJUNS lemne de foc (VIDEO&FOTO)

Joi, 23 Octombrie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Printre arborii tăiaţi pentru că erau uscaţi se află şi unii dintre copacii schilodiţi anul trecut de Gospodărire Urbană, pentru care societatea a fost amendată de Garda de Mediu Timp de două nopţi, teii de pe strada Domnească au fost fasonaţi sau tăiaţi cu totul de angajaţii Gospodărire Urbană, la comanda Primăriei. Societatea nu ne-a putut spune câţi arbori a tăiat, însă noi am numărat 11 cioturi în zona cuprinsă între Modern şi Hotel Galaţi. Gospodărire Ur ...

Hotărâre inaplicabilă/ STERILIZAREA câinilor cu stăpân, AMÂNATĂ

Joi, 23 Octombrie 2014 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Hotărârea Consiliului Local care prevedea că sterilizarea câinilor (de rasă comună) cu stăpân va fi subvenţionată integral de la bugetul local, până pe 31 decembrie 2014, este inaplicabilă în acest moment. Motivul? Hotărârea, adoptată în luna iulie, cuprindea şi un articol care stabilea clar că în Padocul de pe strada Zimbrului vor fi cazaţi timp de un an doar 150 de câini, aleşi aleatoriu, restul urmând să fie eutanasiaţi. Întrucât instanţa a suspendat aplicarea ho ...

Regulile se SCHIMBĂ din 2015/ Cursele convenţie stârnesc SUSPICIUNI

Joi, 23 Octombrie 2014 14:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Acordarea a opt licenţe de traseu pentru curse convenţie a stârnit discuţii în rândul aleşilor locali. Mai exact, s-a ridicat suspiciunea că transportatorii, suprapunându-se peste traseele de maxitaxi şi Transurb, fac şi alt gen de transport, nu doar curse convenţie. Consilierul local Alin Mihai a cerut să afle câţi angajaţi au societăţile care cer aceste curse speciale şi dacă există un plafon privind numărul de salariaţi pentru care o firmă poate solicita curse conven ...

ABSURD DE GALAŢI/ Ne trebuie o strategie a gropilor!

Joi, 23 Octombrie 2014 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde. Atât de absurde încât, pentru fiecare groapă căscată în asfalt e nevoie de o expertiză tehnică şi de un studiu geo, după ce Apă Canal a săpat zadarnic după avarii. Pe scurt, abia ce terminaseră studiul Falezogăurii, că Primăria a demarat o altă expertiză, pentru tasarea de pe strada Stadionului. Ne întrebăm dacă nu ar fi necesar un studiu serios şi pentru puiul de Falezogaură de pe Faleza Inferioară. Sau poate că el va fi ...

CÂŢI BANI SCOT operatorii de maxitaxi din Galaţi

Joi, 23 Octombrie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* La trasee înainte, la declaraţiile fiscale înapoi De câte ori aleşii locali îi reproşează societăţii Transurb că are nevoie în fiecare an de o subvenţie consistentă de la bugetul local şi că nu poate supravieţui fără această finanţare, operatorul public arată cu degetul către microbuzele care circulă pe aceleaşi trasee şi îi fac concurenţă. De cealaltă parte, operatorii privaţi sunt acuzaţi (pe bună dreptate) că nu dau bilete de călătorie decât din an î ...

Galațiul, locul 1 național după recorectarea tezelor de la Definitivat

Afișarea rezultatelor finale la examenul de definitivare în învăţământ a făcut, ca după recorectarea ...

În plin cod de arșiță, Galațiul este amenințat de vijelii

Sunt 37 de grade Celsius la Galați, dar nu scăpăm de fenomene meteo extreme! Administraţia Naţional ...

Elevii de la Școala Nr. 16, premianți la un festival de film

Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 16 din Galați au reușit o performanță remarcabilă la Boovie 2025 ...

Reţea de apă potabilă reabilitată în zona centrală

Operatorul regional Apă Canal a anunțat finalizarea unei noi investiții în municipiul Galați. Este v ...

Pilot gălățean, mort într-o dublă tragedie aviatică (FOTO)

Un gălățean în vârstă de 53 de ani, pasionat de zbor, și-a găsit sfârșitul, la finele săptămânii tre ...

UPDATE: Încă un tânăr din Galați s-a înecat în Siret. A fost găsit după 24 de ore

UPDATE ora 12,15: ISU Galați a anunțat în urmă cu puțin timp că trupul neînsuflețit al tânărului îne ...

Comunitățile vulnerabile pot beneficia de noi oportunități financiare. Apel al Prefecturii Galați

Instituția Prefectului din județul Galați a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanții Agenție ...

Circuitul copacilor în Pădurea Gârboavele. Defrişări şi plantări făcute anul acesta (FOTO)

„Invit pe mari iubitori de natură la Gârboavele. Fraților, vă rog frumos: la pădure! Orașul e cu bet ...

Cu câţi bani sunt plătiţi mai-marii judeţului Galaţi

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

Transurb şi-a adus aminte de întreţinerea sistemului de ticketing

Dacă automatul de bilete v-a tras „ţeapă”, dacă sunteţi nevoit să „înotaţi” prin mulţimea de călător ...

La peste 120 de ani, consolidare și renovare de 5,7 milioane de lei

La venerabila vârstă de peste 120 de ani, clădirea de pe strada Gării nr. 30, aparținând Primăriei G ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

Doliu naţional la Cernăuţi, după atacul rusesc din noaptea trecută

Duminică, 13 iulie, va fi doliu naţional la Cernăuţi, în memoria victimelor celui mai recent atac ae ...

„Această ciocnire cu Rusia este doar începutul”. Interviu despre Dunăre, război şi dezinformare

De Ziua Dunării, am avut ocazia să stăm de vorbă, la "Viaţa liberă", cu un oaspete al oraşului nostr ...

Colonel SBU, asasinat în Kiev

Un colonel al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost împușcat mortal în districtul Holos ...

Zmeura - fructul fragil cu puteri tămăduitoare

Puține fructe sunt atât de delicate și, totodată, atât de bogate în nutrienți precum zmeura. Cu gust ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Peste 7.600 de tineri și-au căutat un job de la începutul lunii

Peste 7.600 de tineri din România și-au activat conturile de job-seeker pe platforma delucru.ro de l ...

Peste 150 de absolvenți gălățeni, înregistrați la AJOFM

150 de absolvenți gălățeni de liceu și facultate s-au înscris, începând cu 1 iulie, în evidența AJOF ...

Inflaţia crește, indicii ROBOR revin aproape de 6,5%

Conform datelor prezentate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut de la ...

Clubul Sidex, cumpărat de un dezvoltator imobiliar cu 1,55 milioane de euro

Clubul "Sidex" din Țiglina I, unul dintre cele mai cunoscute active pe care combinatul siderurgic le ...

Start foarte echilibrat de campionat, dar şi cu un scor-record

Nicio echipă din prima ligă a fotbalului nostru n-a reușit să câștige ambele jocuri disputate până a ...

Două gălățence, evidențiate la XTennis Cup

Competiția de tenis "XTennis Cup", destinată copiilor, desfăşurată la Galați, în weekend, a evidenți ...

Gălățeanul Sorin Mavru, de trei ori pe podiumul mondial

Actuala ediție a Campionatului Mondial de navomodele clasa M - viteză a reunit la startul întreceril ...

Echipa de hochei, cu antrenori-jucători. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Echipa de seniori a CS Municipal Galați și-a schimbat conducerea tehnică. Din noul sezon, ho ...

Studenții internaționali de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, sprijiniți să se integreze

Săptămâna trecută, în Sala Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a avut loc o sesiune ...

Profesori din Umbrărești au învățat în Spania despre utilizarea AI

Patru cadre didactice de la Școala Gimnazială „Sf. Stelian” din Umbrărești-Deal au participat, în pe ...

Diplomă de excelenţă pentru gălăţeanca Daniela Agafiţei, la Gala Profesorilor Excepționali

O diplomă de excelenţă i-a fost decernată gălăţencei Daniela Agafiței, profesoară pentru învățământu ...

Parteneriat educațional între Galați şi Iași

Cincizeci și cinci studenți de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, coordonați de prof. uni ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Euro a scăzut cu un ban față de lunea trecută

Reducerea aversiunii față de risc de pe piețele financiare a asigurat un parcurs liniștit monedelor ...

Bucurie sfântă la Biserica „Sfântul Ilie” din Galați

Sfântul Proroc Ilie a fost, pe 20 iulie, motiv de pelerinaj către bisericile din întreaga eparhie a ...

Campanie pentru sprijinirea victimelor violenței domestice. Nu ești singură în lupta cu abuzurile!

Deși trăim în 2025, violența domestică rămâne o realitate crudă, prezentă în viața a zeci de mii de ...

Cum să dobândim pacea interioară?

Liturghia arhierească din Duminica a V-a de la Pogorârea Sfântului Duh, săvârșită de Înaltpreasfinți ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galaţiul prinde iar culoare şi farmec, prin Htag Festival

Artă urbană și mai multă culoare în Galaţi, asta aduce a treia ediţie a „Htag Festival”, prin care o ...

Gălățeni la Festivalul „Vasluiul Medieval”

Nouă membri ai Asociației Culturale "Tomis" - filiala Galați, împreună cu șase colegi de la grupul „ ...

Peisajul şi portretul domină Salonul de vară al plasticienilor gălăţeni

Deschisă la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, ediția din acest an a Salonului de vară al Filialei G ...

Gălăţeanul Laurenţiu Bobeică, în finala Galei Tânărului Actor HOP

Gălăţeanul Laurenţiu Bobeică, membru fondator al Teatrului "Impuls", a trecut cu brio de preselecţia ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Patronul ”Hanului Vânătorilor” și-a redus pedeapsa prin prescripție

Circa trei ani de închisoare este cuantumul pe care Curtea de Apel Galați l-a tăiat din sentința dat ...

28 de ani de închisoare pentru mama care şi-a ucis fetiţa de 9 ani

Tribunalul Galați a pronunțat luni, 14 iulie, condamnarea în dosarul de omor al minorei Alexandra Va ...

66 de ani de închisoare pentru ucigașii Alexandrei!

Tribunalul Galați a pronunțat luni, 14 iulie, condamnarea în dosarul de omor al minorei Alexandra Va ...

Șofer chinez, înfrânt la graniță de birocrație. Din două permise, niciunul nu era bun

Un cetățean chinez nu a fost lăsat să intre în țară la volanul mașinii după ce autoritățile române d ...

Obiceiul „Pomul de Sf. Ilie”, promovat la Șivița

În perioada 18-20 iulie, Asociația Culturală pentru Tradiții și Obiceiuri Românești „Vatra”, alături ...

Un pas important pentru rețeaua de gaze din Smârdan

Proiectul privind înființarea rețelei de gaze naturale în comuna Smârdan avansează cu un nou pas con ...

Unde dispar anual 400 de indicatoare rutiere de pe drumurile judeţene

„Am găsit indicatoare rutiere inclusiv la stâna unor ciobani, puse ca stâlpi de susținere pentru poa ...

Prefectura verifică igienizarea și decolmatarea râurilor din judeţ

Prefectura județului Galați a primit mai multe sesizări din teritoriu privind posibile nereguli în d ...

CONSTATARE-n CONTRA/STARE (dosarele XYZ)

!nici un zmeu, nici o ileană nu mai umblă pe pământ! făt-frumos e terchea-berchea, sfânta vineri st ...

TRATAT EXTEMPORAL (așa așa vede)

Aşa se vede dinspre depărtare:frumos, citeţ, corect, gramatical -şi tot la fel s-aude... mi se parec ...

ULTIMA PARTIDĂ (certificat de avertizare)

Mărite rege, roagă-te, fă-ţi cruce,închină-te la cer şi la pământ,şterge-ţi trufia... a-nviat Regina ...

VEȘNICIA MICĂ (dosarele XYZ)

Hai să dăm mână cu mână - (nu aşa se cere?) -şi să ne jucăm călare pe lepidoptere !!!Hai să dăm ovăz ...

Maria de la Școală

Pe Maria de la Şcoală am cunoscut-o la Biblioteca din Comună. Era o fetişcană mândruleană aproape mi ...

Maria de la Frizerie

Pot să spun cu toată sinceritatea şi cu toată responsabilitatea şi argumentaţia din partea de sud a ...

Maria de la Monastire

A stat cu mine exact o lună, două săptămâni, patru zile, două ore, trei minute şi cincizeci de secun ...

AVENTURI cu MARIA de la CONTABILITATE

Maria de la Contabilitate e una dintre cele mai parasimpatice Marii ale timpului şi spaţiului din do ...

Filmul zilei la tv

„Sirena de pe Mississippi” Franţa (1969), dramă, mister, romanticTVR 1, marţi, 22 iulie, ora 21.00C ...

CARIERE. Leon Rotman, primul dublu campion olimpic al României

Canoistul Leon Rotman, primul dublu campion olimpic al României, s-a născut pe 22 iulie 1934, la Buc ...

Carnet cultural gălăţean

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia „Templul Interior“, cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

REMEMBER. Alan Shepard (1923-1998)

Astronautul american Alan Shepard s-a născut pe 18 noiembrie 1923, la Derry, New Hampshire. A obținu ...

Prea mult online poate fi periculos. Atenţie la ce postaţi despre viaţa personală!

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra riscurilor tot mai mari ...

Scapă de mătreață în mod natural!

Mătreața este una dintre cele mai frecvente probleme ale scalpului, afectând milioane de oameni, ind ...

Când nu mănânci, te vindeci! O practică milenară cu efecte dovedite asupra sănătății

Într-o epocă a abundenței, în care mesele sunt tot mai bogate, iar tentațiile culinare ne însoțesc l ...

Cum putem învinge atacurile de panică fără medicamente

Într-o lume în care stresul a devenit o constantă a vieții moderne, tot mai multe persoane se confru ...