Anca Melinte

Anca Melinte

Aleşii locali au decis: Vom plăti mai mult pentru întreţinerea cimitirelor!

Vineri, 07 Iunie 2013 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Deşi curăţenia în cimitirele Galaţiului lasă de dorit şi, mai grav, canalizarea, veche de 200 de ani, nu mai face faţă, iar apa se infiltrează sub lucrările mormintelor din zonele adiacente, în special în „Eternitatea”, tarifele pe care le vom plăti vor fi mai mari. SC Gospodărire Urbană SRL Galaţi a propus majorarea lor cu indicele inflaţiei, iar aleşii au fost de acord. Astfel, concesiunea unui loc de veci pe 7 ani va costa 20 de lei în "Eternitatea" şi "Ştefan cel Ma ...

Încurcături în scriptele Primăriei Galaţi: Administrator atestat, dar nedreptăţit

Vineri, 07 Iunie 2013 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi se străduieşte să pună ordine în scriptele asociaţiilor de proprietari şi locatari din Galaţi, Primăria mai dă şi greş. Aşa se face că pe lista celor peste 172 de asociaţii cu administratori neatestaţi, pe care municipalitatea a făcut-o publică de curând, apare, din eroare, şi asociaţia ANL 841, care nu numai că are administrator atestat de Primărie încă din 2007, dar este şi economist de profesie. Facem cuvenita precizarea şi sperăm că este singura din scripte ...

Două pilule de „putut”, contra două replici şi-un sărut!

Vineri, 07 Iunie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Viagra şi o ţacă. E drept, nu se iubeşte cu nu ştiu ce domn (Pink) roz la firmă şi galben la chip, nici nu-i vine Obama în vizită la ceai, şi-i trage plasă preşedinţia României taman când urma să-i pună în faţă pe cel mai important om al lumii, preşedintele american, cu Traian Băsescu. Vorbesc, desigur despre ultimele declaraţii năucitoare de vitejie ale Monicăi Gabor, care mai are un pic şi răspunde la telefonul roşu din biroul oval al lui Mr. President. Şi totuş ...

Ce vor vota gălăţenii din Colegiul nr. 9: Candidează "Suleyman Magnificul" la Camera Deputaţilor?

Joi, 06 Iunie 2013 17:50 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălăţenii din Colegiul nr. 9 (Cartierul Aviaţie - Aurel Vlaicu, Micro 13 B, Micro 14, 38, 39 A, B şi C şi Micro 40) vor trebui să-şi aleagă un alt deputat în locul dr. Aurel Nechita, care şi-a pierdut mandatul din cauza incompatibilităţii. Posibilii candidaţi au început deja să apară. Liderul PDL Galaţi, Doruleţ Resmeriţă, a anunţat că omul de afaceri Andrei Lişinschi, deşi acesta a refuzat până acum oferta, dar şi fostul candidat Virel Trif ar putea fi o soluţie. Ş ...

Absurd de Galaţi: Ocaua mică şi ocaua mare a autorităţilor

Joi, 06 Iunie 2013 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde! Demolările care au scos la iveală parcul din Ţiglina I au dovedit că Primăria, când vrea, poate să facă ordine într-un spaţiu verde sufocat. Iată însă că, la nici o lună de la acţiunea în forţă, autorităţile iau în calcul un regulament de intrare în legalitate a construcţiilor ridicate fără autorizaţie, pe domeniul public. Şi se doreşte, mai precis, ca fiecare caz în parte, fiecare investiţie mai mică sau mai mare, f ...

Casă, dulce casă! Criterii noi pentru repartizarea locuinţelor Primăriei

Joi, 06 Iunie 2013 11:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De cele mai multe ori, repartizarea unei locuinţe din fondul locativ al municipiului Galaţi a creat nemulţumiri sau suspiciuni în rândul celor care-şi doresc un acoperiş deasupra capului. Asta cu atât mai mult cu cât solicitările cresc pe zi ce trece, în vreme ce Primăria nu are suficiente case pentru a face faţă. Pornind de la ideea că în spatele fiecărei cereri de casă se află diferite categorii sociale sau profesionale, cu copii, cu probleme sociale, economice de sănătate ...

Ce vor gălăţenii de la societatea locală de transport?

Joi, 06 Iunie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Operatorul public local de transport în comun, SC Transurb SA, ar avea, cu siguranţă, mai mulţi călători dacă autobuzele nu s-ar lăsa aşteptate minute în şir în staţii, dacă ar fi mai rapide şi mai curate. Iată ce-şi doresc gălăţenii de la societatea de interes local:Catinca Butunoi, pensionară: „Autobuzele şi troleibuzele ar putea să vină mai des în staţii! Cel puţin, pentru noi, pensionarii, e prea mult ca să ne permitem călătoria cu maxi-taxi. De curate şi sp ...

Abateri şi deficienţe de sute de mii de lei: Administraţia Pieţelor Galaţi, puricată de Camera de Conturi

Joi, 06 Iunie 2013 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Un autoturism Skoda Octavia Business, în valoare de peste 35.700 de euro, cumpărat nelegal, în leasing, şi indemnizaţii prea mari plătite directorului Eugen Zaharia şi membrilor Consiliului de Administraţie sunt cele mai mari abateri din raportul controlului efectuat de Camera de Conturi Galaţi la SC Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi. Valoarea estimativă a abaterilor constatate de organul de control se ridică la aproape 900.000 de lei. Raportul controlului efectuat, în ...

Nu-mi „vând” copilul! Mai bine-i strivesc fericirea!

Joi, 06 Iunie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Prunci fără vină. A lipsit, sărmana, patru ani. Patru ani din viaţa copilului ei! Timp în care copilul, o fată, a fost departe de mama lui, pardon, de femeia care a făcut supremul efort să rămână gravidă şi s-o nască, după care a lăsat-o într-un centru de plasament. Acum o vrea înapoi! Nu contează că între timp copilul pe care l-a abandonat pentru că „avea probleme” mai importante a descoperit ce înseamnă să ai mamă şi tată, să ai fraţi, să fii iubit, să ai ...

Numărul autobuzelor Transurb va fi redus. Vom aştepta mai mult în staţii

Joi, 06 Iunie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Dragi gălăţeni, vi se pare că vine greu autobuzul de care aveţi nevoie? * Înarmaţi-vă cu şi mai multă răbdare: Transurb scoate, în afara orelor de vârf, două, trei maşini de pe cele mai solicitate trasee Strâns cu uşa să-şi reducă o serie de costuri, SC Transurb nu mai poate pune la bătaie întregul parc auto, pe parcursul zilei. Potrivit directorului departamentului Exploatare – Comercial, Constantin Graur, societatea va reduce numărul de autobuze de pe cele mai agl ...

UPDATE. Cod roşu de vijelii şi ploi torenţiale în judeţul Galaţi

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare imediată, Cod roşu, valabilă în judeţul ...

Pieton lovit de mașină lângă refugiul de tramvai

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe strada Oțelarilor, miercuri dimineaț ...

Avem bani și constructori pentru modernizarea depoului de tramvaie

Asocierea Tancrad - Citadina 98 - Lemacons Srl - Oldroad Construct va moderniza depoul de tramvaie n ...

Petrecere pe terasă, în mijlocul oraşului

Gălățenii sunt invitați vineri, 11 iunie, la o seară plină de energie și muzică bună, pe terasa Gala ...

Poza zilei. Cum se curăţă noile coşuri de gunoi

Imediat după modernizarea străzii Domnească, multă lume îşi punea întrebarea, apropo de noile coşuri ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de mierc ...

Omagiu adus sculptorului Dan Mateescu - patru ani de la trecerea în veșnicie (VIDEO)

Pe 9 iulie 2021 ne părăsea sculptorul Dan Mateescu, o figură emblematică pentru Tecuci și, mai ales, ...

Ucrainean depistat la frontieră cu valută nedeclarată

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați, împreună cu lucrătorii vamali, au de ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Dirigenţie de şantier de 20 milioane de lei pentru modernizarea „Drumului morţii”

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu ...

Conacul Unirii Principatelor de la Ţigăneşti intră în restaurare

Conacul lui Costache Conachi de la Ţigăneşti, locul unde Cuza, Alecsandri şi Kogălniceanu au plănuit ...

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT “DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGI ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul șefului Marinei ruse, care a condus, de asemenea, o brigadă ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

BNR a menținut rata de referință la 6,5%

Marți, 8 iulie, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, în care s-a decis menținerea dobâ ...

O nouă zi de protest la Casa de Pensii Galați

Angajații Casei Județene de Pensii Galați au ieșit din nou la protest, marți dimineață, timp de apro ...

Noi controale ITM pe piața produselor industriale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că a desfășurat și în trimestrul II acțiunile ...

Trei juniori gălățeni, la Campionatul Balcanic

VOLEI. La acest final de săptămână, sunt programate meciurile Campionatului Balcanic de volei Under ...

Start în preliminariile Champions League

Echipele românești debutează în competițiile europene din sezonul 2025-2025 chiar de la startul turu ...

Prezenţe la întruniri europene. Din sportul gălăţean

BASCHET. Antrenorul gălăţean Florin Nini, preşedintele Academiei de Baschet Phoenix, a avut în ultim ...

Oțelul - fără griji de retrogradare, dar nici prea aproape de play-off

Superliga României stă să înceapă, iar gruparea gălățeană nu este cotată cu șanse prea mari pentru a ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Aproximativ 5.000 de cadre didactice au protestat faţă de măsurile de austeritate

Așa cum era de așteptat, noile reforme propuse de ministrul Daniel David au stârnit îngrijorare și n ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Sprijin digital pentru seniorii gălățeni, oferit de Biblioteca „V.A. Urechia”

Într-o perioadă în care tehnologia avansează rapid, iar multe servicii publice s-au mutat în mediul ...

Lansare de carte a Janei Mihai la CARP Galaţi

Salonul Cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) organizează ...

Coşuleţul cu zâmbete, o activitate pentru sănătate marca Şcoala Nr. 28 şi Clubul Kiwanis

În cadrul Şcolii de Vară desfăşurate, în perioada 30 iunie - 4 iulie 2025, la Şcoala Gimnazială Nr. ...

Faleza Dunării - între modernizare și realitatea de zi cu zi (FOTO)

Cu o lungime de circa patru kilometri, Faleza din Galați este cea mai întinsă de pe cursul Dunării. ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

„Templul interior” al sculptorului Liviu Bumbu, la Muzeul de Artă Vizuală

Muzeul de Artă Vizuală găzduiește în aceste zile expoziția „Templul interior” a sculptorului Liviu B ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

Testare și informare în cadrul unei campanii pentru prevenirea consumului de alcool

Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??Mişcarea ţine totul într- ...

NUMAI AICI (aşteptare... picior peste picior)

Motto: „de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să ple ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

PASĂMITE!!!

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedral ...

IACĂTĂ!!!

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte ...

Cariere. Alexandru Graur, autoritatea supremă a lingvisticii româneşti

Academicianul Alexandru Graur s-a născut pe 9 iulie 1900, la Botoșani, într-o familie evreiască. A ...

Remember. Simon Kuznets (1901-1985)

Economistul evreu-american din Belarus Simon Kuznets s-a născut pe 30 aprilie 1901, la Pinsk. A fost ...

Cariere. Andrew Fletcher, fondatorul trupei Depeche Mode

Muzicianul britanic Andrew John Leonard Fletcher s-a născut pe 8 iulie 1961, la Nottingham. S-a mut ...

Filmul zilei la tv

„Jaf in stil londonez” Marea Britanie (2017), acțiune, thriller Prima TV, luni, 7 iulie, ora 20.00 C ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...