Anca Melinte

Anca Melinte

Adio, virginitate! Când v-aţi început viaţa sexuală?

Sâmbătă, 18 Februarie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Miresele nu se mai mărită cu vălul inocenţei pe ochi, la nunţi nu se mai joacă nici cearşaful, nici cămaşa miresei, iar soacra nu mai serveşte rachiu îndulcit şi înroşit, semn că nora a fost fată mare. Apuse sunt şi vremurile în care mireasa era cărată pe grapă, înapoi la părinţi, pentru că nu fusese „cinstită” şi nici nu ne-am dori ca asemenea obiceiuri să revină în realitate. Acum, graba cu care tinerii, adolescenţii îşi încep viaţa sexuală seamănă în ...

Reizbucneşte scandalul la Teatrul Muzical „Nae Leonard”

Joi, 16 Februarie 2012 17:48 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Fostul manager, Florin Melinte, susţine că este în continuare directorul teatrului şi îşi vrea postul înapoi * Prefectul Paul Florea consideră că Teodor Niţă este director interimar până când, în urma anchetei, va lua o decizie în privinţa hotărârii CL prin care a fost numit în această funcţie *   Prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, declanşează o anchetă administrativă la Teatrul Muzical „Nae Leonard” pentru a desluşi bulibăşeala şi neregulil ...

Crinul nu e Mazăre

Vineri, 17 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Când îţi începi ascensiunea în politichie cu o căzătură în cap, executată live, la oră de maximă audienţă şi fără coardă de siguranţă ca la circ, poţi lesne să o sfârşeşti, cu dosul gol, expus în văzul naţiunii. Dar când ai pretenţii de crin („plantă erbacee perenă, cu tulpina erectă, cu flori albe, strălucitoare, în formă de pâlnie, cu miros puternic”, conform DEX) parcă nu-ţi şade bine să te amesteci cu mazărea („plantă leguminoasă alimentară ...

Reîncepe spectacolul la Pro TV - Gălăţenii au talent?!

Vineri, 17 Februarie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Dacă tot e frig şi munţii de zăpadă vă stau în cale, de ce să mai ieşiţi în oraş vineri seara când vă puteţi distra şi simţi bine la căldurică, în propriile case. În această seară, de la ora 20:30, începe marele show al Pro Tv „Românii au talent”. Site-ul postului naţional de televiziune anunţă deja că ni s-a pregătit nouă, telespectatorilor, „o porţie zdravănă de talent, emoţie, suspans şi umor. Vor urca pe scenă imitatori, travestiţi, cântăreţi, d ...

Cine face un copil cu primarul?

Vineri, 17 Februarie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Pui de edil. Staţi aşa, că n-am început-o eu, ci Cristi Brancu, atunci când a comentat la „Agentul VIP” ştirea că o femeie revendică în instanţă paternitatea unuia dintre primarii României. În cauză, se află primarul din Poarta Albă şi edilul Sectorului 6 al Capitalei, iar doamna vrea să demonstreze că unul dintre cei doi este tatăl copilului său. „Copii să fie, că primari se găsesc!”, a comentat mucalit Brancu, moment în care pe ecran s-a lăţit fotografia Pr ...

Absurd de Galaţi - Tupeu cu elice în vremuri hibernale

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun venit din nou în Galaţiul paradoxurilor, al situaţiilor absurde pe care autorităţile şi partidele politice în genere ori (se fac că) nu le văd, ori le tolerează ori de-a dreptul le întreţin. Ce mai poate fi absurd în politica băştinaşă de iarnă? Să zbori cu elicopterul Ministerului Administraţiei şi Internelor, la Bucureşti, atunci când partidul te cheamă să-i votezi Guvernul dar să nu ai bărbăţia (politică) de a recunoaşte cinstit? Să compensezi însă cu un ...

Striptis la coada lopeţii

Joi, 16 Februarie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Ultima fiţă: piţi la deszăpezire. „După ce faci pipilică te usuci cu foenul?”, a întrebat-o inocent (creti)Niţă, reporterul Kanal D, pe Simona ex-Sensual. Curiozitatea era justificată din moment ce pe capacul lăsat al wc-ului trona un ditamai foen. Simonica a râs şi a spus că nu, că şi-a coafat cu el părul, în timp ce îşi smotocea la fiecare 30 de secunde coada jumulită de atâta decolorant de păr şi vopsită, mai nou, şaten. Sensuala s-a lăudat că a dat o zi înt ...

Casă de piatră! Miri de Ziua Îndrăgostiţilor

Miercuri, 15 Februarie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Nici nămeţii înalţi care aproape baricadau intrările în sediul Stării Civile, nici frigul, nici treptele mai alunecoase decât un patinoar natural şi nici măcar cele trei ceasuri rele ale unei zile de marţi nu au stat în calea celor patru cupluri care s-au căsătorit ieri * Dragostea care strălucea în privirile mirilor, entuziasmul general şi căldura din suflete sunt tot atâtea semne că perechile care au devenit ieri soţ şi soţie au păşit cu dreptul în viaţa în doi * ...

Sânzi „cuţitara” te înjunghie-n portofel

Miercuri, 15 Februarie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* În Bocul gol. M-am obişnuit să văd funduri goale fâţâindu-se pe micul ecran, dansând lasciv sau în stop cadru şi filmuleţe sexy ori erotice la şoul păcătosului Capatos. Când spui „pielea goală”, „nud” sau „fundul gol” te gândeşti automat la Sânzi, Crudu, Bianca, Tonciu şi restul de pupeze glorioase. Da’ zău dacă am asociat vreodată fundul gol cu ex-premierul Emil Boc. Bine, e adevărat, ne-a lăsat pe toţi în c... gol la capitolul nivel de trai! Tocmai de ...

Voce pentru două inimi - Dar de dragoste de la Alexandra Penciu (VIDEO)

Marți, 14 Februarie 2012 11:15 | Publicat în MAGAZIN
Luaţi-vă în braţe iubitul sau iubita şi dansaţi pe ritmurile unei melodii pe măsura dragostei voastre. Poate fi cel mai necostisitor, mai romantic şi mai special cadou de Ziua Îndrăgostiţilor, zi care, nu-i aşa poate fi în fiecare zi. Iar dacă vreţi să vă surprindeţi inima şi sufletul celui sau cele dragi cu o voce şi o piesă specială, mergeţi pe mâna noastră. Tânăra artistă în vârstă de numai 16 ani, Alexandra Penciu, pe care o ţară întreagă a ascultat-o la ...

Echipamente medicale de 10 milioane de lei pentru secţia de cardiologie intervenţională

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Consiliul Judeţean Galaţi tocmai a atribuit cont ...

UPDATE. Gaze oprite pe mai multe străzi din Galaţi, în urma unei avarii

UPDATE. Potrivit unei informări ulterioare a Distrigaz Sud Rețele, reluarea alimentării cu gaze natu ...

Arestat preventiv pentru că a furat marfa unui livrator

Un bărbat de 25 de ani din Galați este cercetat pentru tâlhărie, după ce a amenințat un livrator cu ...

Final tragic în urma accidentului din 29 octombrie, din zona băncilor

Muncitorul accidentat grav, pe 29 octombrie, în timp ce monta ornamentele de sărbători pe strada Bră ...

Noi exerciţii militare în poligonul de la Smârdan

În poligonul Centrului secundar de instruire pentru luptă de la Smârdan, se vor desfășură noi exerci ...

Poza zilei. Dar cu trotuarul nou ce-aţi avut?

Fotografia zilei de astăzi este primită de fapt săptămâna trecută, de la unul dintre cititorii noştr ...

Expoziţie la Buzău a artiştilor plastici din Galaţi

La Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău a fost vernisată, săptămâna trecută, expoziția „Metam ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

Al doilea loc de parcare atribuit cu peste 10.000 de lei. Recordul anului 2025, pentru gălăţeni cu dare de mână

La finele acestei săptămâni, Galaţiul făcut turul presei naţionale nu doar cu percheziţiile din Comb ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Noi titluri de stat Fidelis, în perioada 7-14 noiembrie

În perioada 7-14 noiembrie, persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat ...

Piaţa valutară. Stabilitate maximă a cursului euro

Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROB ...

Proiect pentru o navigație mai sigură pe Dunăre

Licitația pentru proiectarea și execuția "Fast Danube 2", unul dintre cele mai importante proiecte d ...

24 de ateliere auto din Galați, cercetate pentru evaziune fiscală

Nu mai puţin de 24 de firme gălăţene care prestează servicii în domeniul inspecțiilor tehnice period ...

După „remiza” de la Ploiești, antrenorul Laszlo Balint, mulțumit de jucătorii săi

Oțelul a plecat cu un punct din deplasarea de sâmbătă de pe terenul Petrolului, scor 0-0, un rezulta ...

Primul succes în contul CSU. Din sportul gălățean

HANDBAL. CSU Galați a înregistrat un important succes în Divizia A de handbal masculin (eșalonul al ...

Eșec dur pentru CSM Arcada în meciul cu Dinamo

CSM Arcada - Dinamo, un meci așteptat cu legitim interes, în care era de aşteptat ca echipele să lup ...

Petrolul - Oțelul 0-0. Joc mai bun în repriza a doua

Gruparea gălățeană a remizat, scor 0-0, cu Petrolul Ploiești, în deplasare, în prima etapă a returul ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Grija pentru planetă începe cu educația de azi

În perioada 22-24 octombrie 2025, Școala Gimnazială „Miron Costin” din Galați a fost gazda a două ev ...

Tinerii gălățeni, informați despre oportunități educaționale europene

Studenții de la specializarea Administrație Publică din cadrul Facultății de Drept și Științe Admini ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Scaune „primenite” în mijloacele de transport Transurb, pentru că erau rupte, murdare şi urât mirositoare (FOTO)

Pentru că erau jerpelite, vandalizate sau atât de murdare încât nu mai puteau fi curăţate cu nimic, ...

Universitatea lansează proiectul „AVE - Învață să îmbătrânești”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va găzdui luni, 10 noiembrie, de la ora 12.00, deschiderea ...

Phoenix Galați, în noul sezon al campionatului paralimpic

Echipa Academiei de Baschet Phoenix Galați, formată în parteneriat cu Fundația "Motivation România", ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

„Cravata galbenă” și Galațiul. O legătură subtilă între artă, istorie și identitate

Peste 4.000 de spectatori au participat, la Sala Palatului, la premiera de gală a filmului „Cravata ...

Vasile Ghica, la o nouă primăvară. Un clasic al aforismului românesc

Vasile Ghica s-a născut pe 8 noiembrie 1940, în satul Priponești (judeţul Galați), într-o familie de ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

Remember. Ken Kesey (1935-2001)

Ken Kesey, romancier și figură centrală a contraculturii americane, s‑a născut pe 17 septembrie 1935 ...

Cariere. Friedrich Schiller, vocea clasicismului german

Friedrich Schiller, poet, dramaturg și filozof german, s-a născut pe 10 noiembrie 1759, în Marbach a ...

Un actor englez este considerat cel mai sexy bărbat în viață

Actorul englez Jonathan Bailey, care revine luna aceasta pe marile ecrane în filmul muzical „Wicked: ...

Pandișpan pufos cu prune. Dulce de weekend

Pandișpanul este o prăjitură pufoasă și ușoară, preparată din ouă, făină și zahăr, folosită ca ingre ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...