Elena Govaert

Elena Govaert

Mască cu keratină vegetală

Duminică, 15 Martie 2020 19:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Dacă vrei o mască sută la sută naturală pe care să o prepari chiar tu acasă, trebuie să ştii că ai numai avantaje. Nu e foarte costisitoare, este naturală şi îţi va ajuta părul să arate şi chiar să fie mai sănătos. Amesteci cinci picături de keratină naturală, o lingură de ulei de cocos, cinci picături de vitamina E, cinci picături de colagen vegetal şi jumătate de avovado până se omogenizează compoziţia. Masca obţinută se întinde pe toată lungimea părului, ...

Tratament împotriva călcâielor uscate

Sâmbătă, 14 Martie 2020 21:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Unul dintre principalele avantaje ale uleiului de ricin, atunci când este aplicat pe piele, este că ohidratează foarte bine, indiferent de zonă, de aceea tratamentul cu acest produs împotriva călcâielor uscate şi crăpate este unul dintre cele mai recomandate. Nu trebuie decât să faci o baie fierbinte înainte, apoi să îţi ungi călcâiele cu ulei de ricin şi să rămâi cu acesta aplicat pe întreaga durată a nopţii. Vei vedea că după câteva aplicări, călcâiele tale vor f ...

Tratamente din plante pentru psoriaziz

Sâmbătă, 14 Martie 2020 15:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Psoriazisul este o afecţiune autoimună care compromite sănătatea pielii. Se estimează că acesta afectează aproximativ doi la sută din populaţie. În multe cazuri, se manifestă simultan cu afecţiunea cunoscută sub numele de artrită psoriazică. Simptomele sunt incomode şi se pot agrava dacă nu este aplicat un tratament în timp util. Din fericire, unele tratamente pe bază de plante pentru psoriazis pot ajuta la controlul acestuia. Aloe vera Fără îndoială, aloe vera este unul ...

Beneficiile spirulinei asupra organismului

Luni, 09 Martie 2020 12:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Algă verde-albăstruie în formă de spirală la microscop, spirulina este unul dintre cele mai vechi organisme de pe pământ care se dezvoltă la suprafaţa lacurilor, îndeosebi cele cu apă dulce. Consumul ei aduce organismului o serie largă de beneficii, dovedite prin numeroasele studii de specialitate conduse în acest sens.Astfel, spirulina luptă împotriva alergiilor, combate anemia, detoxifică organismul, elimină radicalii liberi, menţine sănătatea oaselor, alină simptomele spe ...

Plante naturale pentru ameliorarea alergiilor

Duminică, 08 Martie 2020 13:05 | Publicat în SĂNĂTATE
Alergia apare când sistemul imunitar al unei persoane reacţionează la substanţele din mediu care sunt inofensive pentru majoritatea oamenilor. Aceste substanţe sunt cunoscute ca alergeni şi se găsesc in acarieni de praf, părul animalelor de companie, polen, insecte, căpuşe, mucegaiuri, alimente şi unele medicamente. Gravitatea alergiilor variază de la o persoana la alta si poate varia de la iritaţii minore pana la anafilaxie, reacţie alergică severă care vă poate pune viata în ...

Antenă GSM, montată ilegal lângă o şcoală

Sâmbătă, 07 Martie 2020 00:04 | Publicat în JURIDIC
Trei zile şi trei nopţi, atât a durat pentru operatorul de telefonie Digi-RCS &RDS să monteze o antenă GSM în mijlocul satului Cotoroaia, din comuna Cerţeşti, în ciuda lipsei autorizaţiei de construire, a avizelor de la Mediu şi de la Direcţia de Sănătate Publică sau a listei cu semnăturile oamenilor care locuiesc în zonă. Este drept că Digi a avut oarece pornire de a urma căile legale, dar, din motive necunoscute încă de noi, cu toate demersurile întreprinse de a afl ...

Elena Bradea, performeră într-o lume a bărbaților

Joi, 05 Martie 2020 00:01 | Publicat în INTERVIURI
Se spune că în spatele oricărei reuşite stau dedicarea, multă ore de muncă, tenacitatea şi, aş adăuga eu, o doză imensă de autocontrol. Elena Bradea, femeia care astăzi se bucură de toate admiraţia clienţilor săi, ne spune că, în ciuda sacrificiilor, este un om împlinit. Asta, în parte, și pentru că munca, pe care o face cu pasiune, îi permite să doneze timp și bani pentru protecția copiilor în nevoi, a animalelor și a mediului înconjurător. Deşi are doar 31 de an ...

42 de locuinţe protejate pentru victimele violenţei domestice

Joi, 05 Martie 2020 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Nu mai puţin de 42 de locuinţe protejate pentru victimele violenţei domestice au fost inaugurate ieri, 4 martie, de către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES). Este vorba despre o locuinţă pentru fiecare judeţ, unde, pe lângă cazare, victimele vor beneficia atât de consiliere psihologică, pentru a putea depăşi situaţiile de criză, cât şi de consiliere pentru orientare vocaţională, formare profesională şi inserţie socială şi p ...

Exponatul lunii martie, la Muzeul de Istorie din Galaţi

Miercuri, 04 Martie 2020 06:00 | Publicat în CULTURA
Exponatul lunii martie la Muzeul Judeţean de Istorie „Paul Păltănea” este un akinakis, descoperit întâmplător de către profesorul Nicolae Pământ în comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi şi donat muzeului. Este vorba despre un pumnal scitic de mici dimensiuni, o piesă extraordinară realizată din fier, având o lungime de 31,8 centimetri. Lungimea lamei triunghiulare este de 19 centimetri, cu un şanţ median vizibil pe o lungime de cinci centimetri şi o lăţime de 0,5 centi ...

Copacul cu fapte bune, la o nouă ediţie

Sâmbătă, 29 Februarie 2020 09:00 | Publicat în APEL UMANITAR
În perioada 7-8 martie, între orele 11,00 şi 18,00, Parcul Cloşca va găzdui cea de-a zecea ediţie a evenimentului caritabil "Copacul cu fapte bune", eveniment la care sunt aşteptaţi cât mai mulţi oameni dornici să-i ajute pe cei cu posibilităţi materiale reduse. Astfel, vor putea fi donate de la alimente neperisabile şi produse de igienă, până la rechizite, jucării şi obiecte vestimentare, cu rugămintea ca acestea să fie noi sau să afle într-o stare foarte bună. Sunt inv ...
Pagina 5 din 37

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Turişti din Bali, pe străzile Galaţiului

Zilele trecute, pe când razele soarelui încă ne scăldau faţada în lumină, în curtea sediului "Vieţii ...

Zece oferte pentru renovarea unei clădiri de pe strada Traian

Nu mai puţin de zece oferte - şapte individuale şi trei în asociere - au fost depuse în cadrul licit ...

Pregătește din timp bucuria Sărbătorilor: ai 50% înapoi ca voucher la toată gama de jucării, exclusiv prin cardul de fidelitate, în magazinele ATAC

7 noiembrie - ziua în care jucăriile aduc bucurie la jumătate de preț! Sărbătorile vin întotdeaun ...

Primele două gălăţence, în confruntările de la „Vocea României

Aveţi toate motivele să nu rataţi, vineri, 7 noiembrie, prima ediţie a confruntărilor la „Vocea Româ ...

Cine reprezintă Galaţiul la Congresul Naţional al PSD

O delegaţie formată din 100 de membri va reprezenta organizaţia judeţeană a PSD Galaţi la congresul ...

„Rabla Auto 2025” a redeschis înscrierile

O nouă sesiune a programului "Rabla Auto 2025" pentru persoane fizice a început joi, 6 noiembrie, de ...

Galațiul are un raportor în Parlamentul European

Parlamentul European l-a desemnat pe eurodeputatul Dan Nica drept raportor pentru Fondul European pe ...

Străzi din Galaţi unde doar impozitul a fost... modernizat

Tot mai mulți gălățeni aleg în ultimii ani să își construiască o casă sau să cumpere un teren în zon ...

La ce grădinițe din Galați vor fi refăcute locurile de joacă

Renovarea clădirilor în care își desfășoară activitatea grădinițele din Galați a dus, în numeroase c ...

Galaţiul insistă pentru preluarea Prizei Dunării de la Combinat

Primăria municipiului Galați și operatorul Apă Canal solicită, printr-un memoriu, intervenția de urg ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Membrii CAR Sidex, așteptați la sediul asociației pentru lămuriri

Începând cu luna octombrie 2025, plățile membrilor Asociației CAR Sidex nu se mai pot executa prin r ...

Dezbatere pentru salvarea economiei românești

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Galați, împreună cu CONAF Brăila, a org ...

Constructori gălățeni prinși „în ofsaid” de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a controlat, în al treilea trimestru al anului, modul ...

Fonduri europene disponibile pentru microîntreprinderile din Galaţi

Ziua de 30 noiembrie este data-limită până la care microîntreprinderile din județul Galați pot depun ...

United, succes clar la Buzău. Din sportul gălățean

FUTSAL. CS United Galați a obținut o victorie clară în etapa a VII-a din Liga I de futsal, 6-2 în de ...

Echipele gălățene din Liga a III-a joacă vineri

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal programează meciurile echipelor noastre, vineri, 7 n ...

Întreceri ale juniorilor. Din sportul gălățean

HANDBAL. Competițiile naționale de handbal juniori au continuat în weekendul trecut, la toate catego ...

FCSB și Craiova, meciuri în cupele europene

Seara de joi aduce două noi partide ale echipelor românești angrenate în cupele europene. În Europa ...

Polițiștii şi jandarmii gălățeni combat violenţa în şcoli

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu efective ale Inspector ...

Sărbătoare culturală a studenţilor străini, la „Dunărea de Jos”

Liga Studenților Străini din Galați (LSSG) a organizat, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Du ...

Elevii de la Colegiul „Cuza” lansează revista „Mots et Lignes”

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați a lansat primul număr al revistei școlare interdi ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Bucuria vârstei a treia, celebrată printr-un bal mascat

Uniunea Județeană a Pensionarilor Galați a organizat cu succes cea de-a VIII-a ediție a balului masc ...

Seniorii gălățeni învață cum să fie în siguranță online

Parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Casa de Ajutor Reciproc a Pension ...

Spectacol caritabil pentru sprijinirea copiilor din Valea Oraşului

Fundația „Fapte Bune” anunță organizarea evenimentului „Seara faptelor Bune”, un spectacol caritabil ...

Entuziasm record la Gala Comunității Galați

S-au încheiat înscrierile și au început voturile pentru favoriții înscriși la Gala Comunității Galaț ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Festivalul de Poezie „Costache Conachi” și-a desemnat câștigătorii

Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit, la finele lunii octombrie, cea de-a XXXIII-a ediție ...

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţ ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Jandarmi împiedicaţi să ajungă cu deţinuţii la proces

Jandarmii din Iași au trecut printr-o situație neașteptată în timp ce transportau mai mulţi deținuți ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Tânăr arestat după ce a violat o vecină cu 40 de ani mai în vârstă

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din județul Galați a ajuns după gratii luni, 27 octombrie, după ce, ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

Primul Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentăşi spune-le (şi celor buni, şi celor răi)cel mai frum ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

REGĂSIRE de TAINĂ (III)

Da, cum am spus în ziarul de ieri, şi acuma se pot desluşi versurile lui Furtună, scrise pe scândura ...

Cariere. Konrad Lorenz, părintele etologiei moderne

Konrad Lorenz, zoolog, etolog și ornitolog austriac, s-a născut pe 7 noiembrie 1903, la Viena, într- ...

Remember. Columbano Pinheiro (1857-1929)

Columbano Bordalo Pinheiro, pictor realist portughez, s-a născut pe 21 noiembrie 1857, la Lisabona. ...

Cariere. Charles Henry Dow, pionier al pieței financiare

Charles Henry Dow s‑a născut pe 6 noiembrie 1851, în orașul Sterling, Connecticut, SUA. A urmat șco ...

Remember. John Fowles (1926-2005)

Romancierul și eseistul englez John Fowles s-a născut pe 31 martie 1926. După ce a urmat cursurile ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...