Premiul special „Marian Filimon”, la Topul național al IMM-urilor (Galerie FOTO)

(!) te salut, marie cu miozotis... te salut şi te rog mult să-mi spui ce se ascunde în ochiul tău crud? ce se ascunde la sânul tău ademenitor, de toţi proştii şi toţi deştepţii se apropie şi muşcă şi mor? (!) te salut, marie cu miozotis... dar nu-nţeleg nici cu preţul vieţii ce cauţi tu pe câmp când cerul întreg te cere în braţele lui fermecătoare, unde nici un prost şi nici un deştept în veşnicie nu moare? (!) te salut, marie cu miozotis... şi te rog: în veac de ...

Nu...nu este aceasta...este Cealaltă! Deoarece numai Cealaltă se scrie cu literă mare! Aceasta se scrie cu literă mare numai la începutul Lumii, dar Cealaltă se scrie cu iniţială majusculă chiar şi după sfârşitul Lumii! Când merge, e înaltă, foarte înaltă...Înaltă cu literă mare, adicătelea! Când stă, e lungă, foarte lungă... Lungă cu literă mare, adicătelea! Şi-i însoţită (şi când merge, şi când stă) de-o Voce inconfundabilă...Voce de Mire Moldav, adecă! ...

Încerc să mă vindec de tine...ş-aduc/ leacuri şi smirnă din ţări depărtate,/ şamani să-mi descânte sufletul năuc/ şi rătăcitor printre umbre de cai şi păcate!   Încerc să mă vindec de tine...şi tac,/ usuc (în cenuşă) cuvintele tale.../ vioara se-ntoarce tăcută-n copac:/ cel din care-ai cioplit-o cu mâinile goale!   Încerc să mă vindec de tine...şi sap/ la rădăcina cuvântului care poartă/ numele tău, poate-mi intră în cap/ că timpu-i pierdut şi că vreme ...

Ea este. Nu poate fi altă Cineva în locul Ei. Fiindcă numai Ea-i cu literă mare. Nu ştiu de ce altele/celelalte sunt cu literă mică. Dar nu numai asta-i osebirea. Mai sunt o droaie de diferenţe între Ea şi ele. De pildă, o singură dată dacă-i auzi glasnicele şi timbrul, nu numai că nu le mai poţi uita, dar ai vrea să nu le mai pierzi niciodată, să le asculţi toată viaţa şi toată moartea! Şi, de altă pildă, numai o dată dacă o atingi, zici că ai mâncat halucinogene ...

(!) toamnă crizantemătoare,/ toamnă crizantemireasă, vino şi la mine-n suflet,/ vino şi la mine-n casă, vino să-mi aduci osândă,/ nu cer milă, nu cer voie să mă laşi, fără durere,/ pe corabia lui noe (!)   (!) toamnă crizantemplieră,/ vrei să-ţi fiu crizantemire? vrei să pierd-câştig turnirul/ doar de dragul dumitale? voia ta-mi este poruncă,/ vorba ta-mi este psaltire, ochii tăi mi-s, totdeauna,/ două geamuri catedrale (!)   (!) toamnă crizantemporală,/ toamnă cri ...

Frumos, foarte frumos... negreşit... impecabil!... Păi, cum mama zmeilor să nu fie Frumos când Urâtul şi-a luat picioarele de-a spinarea şi inima-n dinţi şi s-a dus în Eden, sub Mărul păzit de ciomagul-Adam şi de farmecul-Eva? Ia să vedeţi şi să ascultaţi dimensiunile şi consistenţa cestui Frumos acoperit/descoperit întru veşnică Admirare/Iluminare a celor "proşti, dar mulţi", aflaţi în solda domnului Vodă-Lăpuşneanul! [Durerea-n pălărie (acum) este la modă/ - st ...

(!) şi dacă vrei să mă asculţi,/ ai să-nţelegi de ce nu-mi pare că steaua ta s-a răcorit/ şi steaua mea nu mai răsare de când aştept (fără preget)/ să vină trenul cu mătăsuri - şi trupul plin mi-i cu sfârşiri/ şi sufletul mi-i plin cu păsuri (!) (!) să vină trenul cu mătăsuri/ pentru-mbrăcare de mireasă visată drept, râvnită mult/ şi dusă-n braţe pân-acasă, până-n ograda cea cu tei/ frumos cât mirele... şi până la steaua mea-nflorit şi nalt/ cum poate ...

Vine din sus. N-are cum să vină din jos. Dacă nu vreau, nu se apropie încet. Iar dacă vreau, se apropie cum vreau. Dacă nu vreau să nu se îndepărteze, o face pe încăpăţânata, şi se apropie mult, mai mult decât (îmi) trebuie. Dacă nu vreau să nu se apropie, se opreşte şi surâde maliţios, mefistofelic. Şi nonşalant. Pentru că nu are nimic de ascuns, cică, faţă de mine. În fapt, nici eu nu cred că pot să am ceva de tăinuit faţă de ea. E un fel de joc. De bat/joc(u ...

Uită-te în oglindă şi vezi ochii care te-au privit ultima dată: nu-i aşa că sunt verzi şi amari ca pelinul pe care l-am cosit când erai suferindă? şi ţi-ai tămăduit rănile sufletului pedepsit să (nu) mai vadă frumuseţea păcatului dintre minus/plus infinit şi farmecul uitării când (nu) (se) mai poate înflori salcâmul nostru osândit la o mulţime de singurătate? Uită-te în oglindă şi spune-mi dacă vezi ce verzi sunt lăcrămările ochilor mei rămaşi la tine când ...

Uită-te în ochii mei şi fii foarte atentă: peste câteva secunde am să-ţi mărturisesc un adevăr simplu şi unic şi frumos şi ne/spăimântător, singurul adevăr de natură transcendentă, care învinge şi vremea şi timpul, care durează o viaţă şi o moarte... şi îndatorat, şi îndatoritor! Gata, iată, se apropie momentul anume, tu ai să intri într-o legendă, eu am să intru n-aceeaşi legendă, n-am să te înving, n-ai să mă învingi, ai cei mai mari şi frumoşi ochi ...