Restricțiile de pe bulevardul Coșbuc, prelungite a doua oară

Nu-ţi face nici un bagaj! Dacă vrei să mergi, mergem aşa! Fără nici o traistă! Şi fără nici un adio! Fără nici un rămas bun! Cred că vrei să mergi! După cum mi-ai zis Atunci, abia aştepţi să plecăm Acolo! Aici nu se mai poate sta! Aici nu se mai poate trăi! Aici nu se poate nici muri cum trebuie! Aici se trăieşte aiurea şi se moare necorespunzător! Aici e artificial! Aici... totu-i la limita penibilului şi a contravenţiei şi a infracţiunii! Totu-i la discreţia nesim ...

N-am ce să-(ţi) mai fac de când am învăţat că porţi cea mai neagră rochie de catifea şi mergi singură la toate naşterile şi mormântările, venerabilă doamnă a lui şi a ei şi a mea! N-am ce să-(ţi) mai spun de când te-am văzut cum stai şi aştepţi la fiecare poartă, şi nu strigi, şi nu plângi, şi eşti sigură de biruinţă, şi toţi te consideră veritabilă artă pentru artă! N-am ce să-(ţi) mai dau de pomană şi cu ce să te ademenesc mai încolo/încoace de c ...

Sâmbătă, 17 Iunie, anul curent, ora 13 şi 30 de minute! Mă grăbesc să ajung la Târgul de Carte "Axis Libri", unde se-ntâmplă multe lansări literare, dragi mie şi dragi multora dintre dumneavoastră! Printre cei prezenţi, îl văd pe prietenul meu, Ion Mutelcă, numai ochi şi urechi! Şi, de asemenea, şi pe prietenul meu, Costică Prăpăd, şi el foarte atent la desfăşurarea evenimentului! Lângă aceştia, cu ochii şi urechile ţintă spre protagonişti, îl văd şi pe alt pr ...

Merg cu tramvaiul, dorm... şi mi se pare că cineva îmi umblă-n buzunare! Cu degete încete, delicate,/ îmi umblă-n buzunarul de la spate şi am furnicături, poftă de sfadă/ cu hoaţa ce miroase a livadă, a mere interzise, două, coapte cum se coc sânii fetei într-o noapte, când sângele dă-n clocot şi îşi cere dreptul la viaţă, dreptul la mistere, când inima nu poate să mai bată/ nemuritoare şi însingurată! Cu degete încete, delicate,/ îmi cată buzunarele, pe toate. ...

Despre Ţara din Patria noastră s-au spus şi s-au scris foarte multe minciuni, una mai gogonată decât alta! A fost lăudată când trebuia pusă la colţul istoriei! Când trebuia laureată, a fost pedepsită cu bârfa şi insulta şi sudalma de către tot felul de „responsabili” cu ţurca şi zaiafeturile prin diverse cuibare cu viespi, şacali şi crocodili! Care mai de care „observator” european ori american s-a străduit şi s-a grăbit să-i pună etichete, s-o tragă de moţ ş ...

Din zori până-n sară ş-apoi până-n zori/ zoresc la ispită, m-apropii...o văd la fereastră şi cred/ că va să-mi deschidă şi va să mă cheme n-odaie şi va/ să treacă, în şoaptă, încet, de la una la alta şi de/ la vorbă la faptă!   M-apropii...şi inima-mi suie la gât/ şi bate mai tare decât bate clopotu-n sfinte şi-n reci/ duminici amare, când nimeni nu vine la nimeni să-şi dea/ iertare-ntru toate păcatele cestui Pământ condamnat/ la Singurătate!   Mai am doar ...

Sigur că da! Când citeşti un poem trecut prin sufletul şi prin mintea lui Rodian Drăgoi îţi vine dorul acasă, îţi vine să îngenunchezi cu smerenie, ca-n Catedrala unde se sfinţeşte grâul atins de mâinile Mamei, turtele plămădite şi frământate şi descântate cu mâinile Mamei...şi coapte pe Plita Memoriei şi rămase vecinic în Memoria Plitelor noastre! Aşadar, iată unul dintre poemele care, cel puţin pentru mine, sunt Semne de Circulaţie prin Imperiul Inefabilului Poe ...

Şi uită-te n-urmă ş-ascultă şi taci:/ sunt umbrele noastre uscate şi goale, amare şi reci/ de-atâtea dezastre! Sunt zilele tale rămase pe drum/ cu zilele mele murdare, curate, mai scurte, mai lungi,/ uşoare sau grele! Sunt nopţile mele cu suflet adânc/ şi linişte naltă cât nopţile tale, în care a fost/ să fim laolaltă! Şi uită-te n-urmă...Acolo mai sunt/ Icoanele noastre rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre! Şi unde-am văzut ce frumoasă erai/ şi ...

Se cuvine să facem măcar un pic de Linişte pe Câmpia Limbii Române! Măcar cât durează adierea unui fluture să facem Linişte! Măcar cât durează prăbuşirea secundei eterne în braţele celeilalte secunde eterne să facem Linişte! Se cuvine să ne aducem aminte Decalogul şi să începem Spovedania, să recunoaştem de câte ori am furat, de câte ori am ucis, de câte ori ne-am făcut chipuri cioplite, de câte ori am luat numele Domnului în deşert, de câte ori am râvnit bunul ...

Mă uit prin partea cea plină a paharului pe zarea de unde cred că apari din clipă în clipă! Cu aşteptarea în plisc, precum o pasăre a ne/răbdării, inima-mi aleargă înaintea ta şi ţipă!   Ţipă de bucurie că va fi să te atingă, în sfârşit, după atâta şi atâta nădăjduire întruchipată în toate poeziile de până acum şi-n lacrimile pe care nu le-ai auzit niciodată!   Şi aleargă şi se întoarce şi aleargă şi se întoarce, fără inimă nu pot să te aştep ...