Între realitate şi explicaţiile Primăriei: Ce trebuie să faceţi ca să aveţi bolarzi la graniţele proprietăţii (FOTO)

Sigur că da, doamnă Stai! Am să-ţi pun ziarul în cutia poştală! Dictatoarea mea, Iolanda Cremene, mi-a scris două texte pentru Nichita Stănescu! Să i-l dăruieşti şi să-i spui Poetului că tare mi-i dor de Părinţi şi de Măria Sa, Îngerul cu o Carte în mână! Da? „!abia dacă mai suflă păpădia/ şi soarele e jilav de la ploi/ şi se aud copacii cum aşteaptă/ s-aducă domnul frunzele-napoi!/ nişte ţărani cu sufletul pe tavă/ adună şi fac focuri în grădini/ se duc ...

E mult pân-atunci! - se aude... şi zice: e mult de atunci printre fire de iarbă, printre fire de piatră... dar nu s-a sfârşit!... mă uit: nu-s acolo!... mă uit: nu-s aice!... e cald, foarte cald... şi începe să fiarbă! Şi sunt chiar acum!... nu s-aude nimica!... se vede cum fierbe, cum scade şi piere, se vede aproape cum nu se mai vede!... porneşte amurgul!... porneşte şi frica!.. şi ce-ndepărtare!... şi ce-apropiere! Ce clocot!... e ultimul clocot!... nu pare deloc să fi ...

Sigur că da! Nu-mi vine să cred că doamna Stai se opreşte pentru mine! Şi nu se opreşte aşa, doar ca să-mi răspundă la salut, ci chiar stă şi se „uită” în ochii mei, şi mă fascinează, şi chiar îmi spune: „Şi eu aştept de multă vreme să mă întrebi Ceva! Iartă-mă că te tutuiesc! Sunt convinsă că politeţea unui „dumneavoastră”, de pildă, lungeşte distanţa dintre preopinenţi, şubrezeşte apropierea atât de mult aşteptată! Nu?”... Şi se lasă Tăce ...

Misterioase şi spăimântătoare sunt ceste frumuseţi nehotărâte, într-un flagrant/spectacol in/util: o mască plânge!... şi o mască râde!... Şi-n ce decor şi stil... şi-n ce costume se desfăşoară zilnic, fără plată, se înfăşoară-n roluri, fără trac... din totdeauna... şi de niciodată! Ce scenă... şi ce scene şi tablouri în ceastă simplă tragicomedie... ce acte, ce actori fără machiaj... toate-n triumf şi-n morgă sine die! Şi nici antract... şi nici împi ...

Motanul galben, doamne... ce motan, ce miau mi-au sfărâmat nişte huidume proclete, cu viteză şi motor... nişte trimişi de lucifer, anume, să desfăşoare iadul pe pământ, să ia o viaţă şi să dea o moarte...!... Eu parcă vreau să-ntreb: de ce-ai lăsat această creatură fără carte, această căpetenie cu vârf şi îndesat în leafa ta, stăpâne, să demonstreze cum că-n tot ce-ai zis şi-ai scris hotărâtoare sunt păgâne şi cum că-n tot ce văd şi ce aud se calcă ...

Când e acasă, doamna Stai stă la ultimul etaj, adică tocmai la limita dintre unde (se) sfârşeşte Omul şi unde începe Vulturul (lui) Nichita, care zboară cu spatele-n jos şi zgârie nourii cu ghearele, exact cum scrie Poetul cu „Noduri şi Semne” într-un final al Inefabilului, ca să zic aşa, deocamdată! Când nu-i acasă, doamna Stai merge cu o eleganţă năucitoare, nu insistă cu ochii după nici un Tigoare, nu ţipă la telefon, poartă rochie mov şi lungă până la capă ...

Dumnealor, destinsele şi distinsele doamne din numerele trecute ale ziarului cu Divina Tragedia aşezată în colţul din dreapta, jos, pe ultima pagină, cum te uiţi şi citeşti frumos şi perpendicular, m-au avertizat că-s supărate leoarcă/fleaşcă pe condeiul meu! Fiindcă, precizează madamele, s-au simţit jignite-n evaziunea lor sentimentală, şi-n amorul lor paroxistic, şi-n sistemul lor periodic de conexiune la inefabil, şi-n adânca lor deschidere spre comprehensiune şi disce ...

Ar putea fi ultima... oricum, e tot pentru sufletul tău, fiindcă numai tu ai scos în lumină tot ce am avut dincolo de urât şi de rău! Ar putea fi ultima... cum şi prima tot pentru tine a fost, fiindcă numai în mijlocul tău am găsit îndurare şi durare şi adăpost! Ar putea fi ultima... deşi asta nu s-a(r) (fi) scris nici o dată, chiar dacă toţi poeţii au încercat cu peniţă de aur, cu cerneală curată! Ar putea fi ultima... fiindcă numai în deşertăciune răsare şi v ...

Eşti prea pornită, doamnă Dor! La ce-ţi foloseşte înverşunarea asta? Măcar acu, mai ales că începe Săptămâna Patimilor, nu mai fi aşa aprigă! Fii mai oprită! Îţi stă foarte bine pe coordonate calme! Şi fizic şi psihic! Te-ai năpustit ca o pajură-nspre sufletul meu! Cu cele mai contondente cuvinte te-ai năpustit! Nu m-am aşteptat, jur că nu m-am aşteptat niciodată să primesc şi să citesc o asemenea scrisoare tocmai de la tine! Şi, îmi aduc destul de bine aminte, n ...

Închid ochii...şi văd cărarea spre casa în care-am venit să întreb despre mine... să-nvăţ a muri...(cum zicea un romantic)... să văd cât de multe mai sunt din puţine   nopţi albe, nopţi negre şi zile asemeni, din cele lăsate să-mi fie măsură a timpului dat să mă doară când mama lipseşte din poartă şi tace din gură!   O strig mai aproape, o strig mai departe, o strig printre lacrimi, o strig pur şi simplu... ecoul se-ntoarce...e singur, se sfarmă în vale, în de ...