Mihaela Gîdei

Mihaela Gîdei

Vineri, "Perla Dunării"/ Festival euroregional de muzică populară

Vineri, 09 Mai 2014 08:00 | Publicat în CULTURA
Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului euroregional de muzică populară, vocală şi instrumentală pentru copii şi tineri interpreţi „Perla Dunării”, organizat de Centrul Cultural "Dunărea de Jos", va avea loc astăzi, începând cu ora 16,00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Competiţia reuneşte nu mai puţin de 20 de copii şi tineri, distribuiţi pe cele două categorii de vârste, 6-11 ani şi 12-18 ani. Soliştii provin din România (Galaţi, Brăila, Tulcea), Republica Moldo ...

De Ziua Astronomiei, observaţii şi activităţi educative la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii

Vineri, 09 Mai 2014 15:00 | Publicat în SOCIETATE
De Ziua Astronomiei, sărbătorită sâmbătă, 10 mai, va fi organizată pe terasa de observaţii a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii o manifestare nocturnă în cadrul căreia vor fi cercetate, cu ajutorul telescoapelor, planetele Venus, Marte şi Saturn, dar şi munţii şi craterele de pe Lună sau roiurile de stele. Pe lângă activitatea de pe terasă, în sala de programe educative vor fi difuzate diferite prezentări de astronomie. "În fiecare an, din 1973, astronomii din toată ...

La Complexul Muzeal/ Expoziţia "Feeria cristalelor", deschisă astăzi

Vineri, 09 Mai 2014 03:30 | Publicat în SOCIETATE
Cea de-a IX-a ediţie a expoziţiei de minerale „Feeria cristalelor” va fi deschisă astăzi, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, începând cu ora 11,00. Gălăţenii vor putea admira şi cumpăra, timp de trei zile, o mare diversitate de bijuterii din pietre naturale, sidef, corali, perle sau chihlimbar, precum şi colecţii de eşantioane minerale, produse ornamentale din piatră. Expoziţia este cu vânzare, aceasta fiind ocazia perfectă de a cumpăra cadoul ideal. La eveniment ...

Sărbătoarea Bujorului, ajunsă la ediţia 31, regal folcloric şi târg tradiţional

Vineri, 09 Mai 2014 07:00 | Publicat în CULTURA
Şi anul acesta, cea de-a 31-a ediţie a Sărbătorii Bujorului întâmpină gălăţenii cu nenumărate surprize folclorice. Tradiţionala serbare câmpenească, organizată de Primăria oraşului Tîrgu Bujor, se va desfăşura duminică, începând cu ora 11,00, în Pădurea Roşcani. Laura Lavric, invitat specialConform spuselor primarului oraşului Tîrgu Bujor, Laurenţiu Viorel Gîdei, evenimentul va fi unul de excepţie, realizat cu bani puţini. „Anul acesta avem meşteri populari di ...

Seminar motivațional pentru tinerii greu încercați de soartă: "Personalităţi cu handicap care au influenţat istoria"

Joi, 08 Mai 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Tinerii din Centrul de Locuinţe şi Sprijin Zimbrul vor lua parte luni, 14 mai, începând cu ora 12,00, la o activitate pe care nu o vor uita prea curând. Marta Iozefina Bencze va susţine, alături de Alina Puţanu, seminarul motivaţional „Personalităţi cu handicap care au influenţat istoria”, un proiect ce are drept scop lansarea unei provocări tinerilor pentru a-şi schimba viaţa prin valorificarea potenţialului. Marta este autoarea cărţii care a dat titlul seminarului şi dor ...

Patrimoniul Arămescu, scos la rampă

Joi, 08 Mai 2014 13:00 | Publicat în CULTURA
Prin vernisajul de marţi seară al expoziţiei „Arămescu”, Muzeul de Artă Vizuală a deschis oficial sezonul estival. Publicul venit în număr mare la eveniment a putut admira lucrările de pictură şi sculptură semnate de fraţii Georgeta Arămescu Anderson şi Constantin (Ticu) Arămescu, născuţi la Galaţi. Fraţii Arămescu sunt nepoţi ai lui Virgil Madgearu, care s-au stabilit, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în Statele Unite ale Americii. Lucrările lor, deosebit de a ...

Plan de dezvoltare: cartierele Galaţiului vor fi reabilitate

Joi, 08 Mai 2014 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Primăria Galaţi are în vedere punerea la punct a unui plan amplu de refacere a cartierelor importante din oraş. Săptămâna aceasta, reprezentanţii municipalităţii i-au contactat pe cei de la Muzeul de Istorie pentru furnizarea unor fotografii vechi ale cartierului Francezi. Conform spuselor purtătorului de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, este luată în calcul reabilitarea zonelor. „Facem un fel de masterplan al oraşului, pentru că avem un plan de dezvoltare generală. Acest ...

Continuă igienizarea de la Tirighina

Miercuri, 07 Mai 2014 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Acţiunea de ecologizare de la Castrul roman de la Tirighina continuă. Prima igienizare a avut loc pe 15 aprilie, zi în care s-a ridicat o parte din mizeria din zonă. Condiţiile meteorologice nefavorabile şi sărbătorile care au urmat au împiedicat continuarea activităţii. „Astăzi (marţi, n.r.), lucrătorii de la Serviciul Public Ecosal coseau şi tundeau iarba de pe promontoriul unde se află Castrul roman, pregătind terenul pentru acţiunea de joi, când voluntarii vor fi din nou ...

Se redeschide Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele

Marți, 06 Mai 2014 18:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul Satului „Petru Caraman” din Pădurea Gârboavele va fi deschis oficial miercuri, începând cu ora 11,30. La eveniment vor fi prezenţi meşteri populari din judeţul Galaţi, dar şi membrii ansamblurilor folclorice „Doina Covurluiului” şi „Doiniţa Covurluiului”, care au pregătit pentru public un spectacol inedit. ...

Un omagiu în amintirea poetului - Ion Chiric, scriitorul şi omul veşnic copil

Miercuri, 07 Mai 2014 09:00 | Publicat în CULTURA
Se împlinesc, săptămâna aceasta, mai exact pe 8 mai, cincisprezece ani de la trecerea în eternitate a scriitorului şi jurnalistului gălăţean Ion Chiric, un om iubit de familie, prieteni şi colegi. Ion Chiric a publicat mai multe volume de proză şi poezie, printre care şi "Ospăţul pământului", "Bucuria de a fi", "Purgatoriul iubirii".„Scriitorii gălăţeni nu sunt scriitori ce aparţin unei provincii, ei sunt scriitori naţionali, pentru că depăşesc limitele unei zone prin ...
Pagina 26 din 56

Licitaţie pentru dotarea cu laptopuri a şcolilor şi grădiniţelor din Galaţi

Primăria Galați anunţă că a lansat în licitație un contract important, pentru noi dotări în școli și ...

„Balul Prințului Leonard”, concert vocal-simfonic de gală

Duminică, 21 decembrie, de la 18,30, are loc un concert de gală mult aşteptat, „Balul Prințului Leon ...

Trei spectacole cu şi despre femei puternice, la Teatrul Dramatic

Zile pline pentru actorii Teatrului Dramatic din Galați, care vor începe seria evenimentelor din ace ...

Noile tarife ale gigacaloriei pentru abonații Calorgal

Consilierii locali ai municipiului Galați au aprobat, în ședința de marți, noile prețuri ale gigacal ...

L-ați văzut? Un bărbat bolnav este dispărut de două săptămâni

Poliția caută un bărbat în vârstă de 68 de ani, care în urmă cu două săptămâni a plecat de acasă și ...

Permanență sanitar-veterinară până în Ajunul Crăciunului

Până pe 24 decembrie, la nivelul  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSV ...

Cine este noul MasterChef al României în 2025

Cosmina Boboc a fost desemnată câştigătoarea MasterChef România 2025. În vârstă de 34 de ani, Cosmin ...

Tradiţie menţinută de sărbători la Teatrul „Nae Leonard”

În pragul sărbătorilor de iarnă, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard" aduce publicului ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Trei investiții noi în Galați pentru servicii paliative

Galațiul se numără printre beneficiarii Programului Sănătate 2021-2027, prin finanțarea a trei proie ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Cine ar putea deveni Cetățean de Onoare al Galațiului

Patru dintre personalitățile valoroase ale Galațiului ar putea primi recunoaștere din partea orașulu ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Leul rezistă la ingerințele politice

Moțiunile înaintate de opoziție în Parlament, împotriva guvernului Bolojan, respectiv, împotriva min ...

Tranziția angajatorilor la REGES, până la 31 decembrie

Pe data de 31 decembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se în ...

Ghid ANAF privind veniturile din arendă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat un ghid în format PDF privind veniturile ...

„Baterii” noi pentru energia României

Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România - 200 MW putere și 400 MWh capa ...

Juniorii CSM, victorie în Capitală. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Echipa de hochei juniori Under 20 a CSM Galaţi, pregătită de Cătălin Geru, a jucat în Capita ...

CSM Arcada, la ultimul meci de pe teren propriu din 2025

Campionatul Divizia A1 de volei masculin a ajuns la ultimele meciuri din acest an. Un sezon plin de ...

Baschetbaliştii Under14 de la CSM-LPS încheie anul cu victorii

Anul competiţional 2025 se încheie frumos pentru baschetbaliştii juniori gălăţeni. La turneul cu nu ...

Junioare convocate la lotul naţional. Din sportul gălăţean

CONVOCARE. Handbalistele Maya Darie şi Miruna Baldovin au fost convocate la lotul național de junioa ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

”Puișorii” i-au colindat pe salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Preșcolarii de la grupa mare - ”Puișorii” - din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 30 din Ga ...

Profesoara de la CNMK, plasată sub control judiciar

Profesoara de informatică de la CNMK Galați, acuzată că i-a amenințat cu un briceag pe elevii unei c ...

An de studiu în Statele Unite pentru elevii români de liceu

American Councils for International Education anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru burse ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Registrul Auto Român sprijină campania de colectare a uleiurilor uzate

Registrul Auto Român (RAR) se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infra ...

Cât îi costă pe părinții gălățeni întreţinerea unui copil până la vârsta de 18 ani

Potrivit unei analize realizate de clubulcopiilor.ro, bazată pe datele Institutului Național de Stat ...

Mobilier pentru şcolile afectate de inundaţiile din septembrie 2024, din partea IKEA

În septembrie 2024, inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui au afectat sute de gospodării şi şcoli ...

Dezbatere publică despre protejarea spațiilor verzi urbane

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) organizează luni, 15 decembrie, începând cu ora 11:0 ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Întâlnire dedicată poetului Nicolae Dabija la Casa Cuza Vodă”

Vineri, 12 decembrie, de la ora 14.00, Casa "Cuza Vodă” va găzdui un eveniment literar dedicat opere ...

Decembrie strălucitor la Liricul gălățean, cu jazz, colinde şi comedie

Luna decembrie aduce pe scena pe Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” magie, colinde ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cântece, dansuri și tradiții, răsplătite la Festivalul „Cununița satului”

Lieștiul a răsunat de colinde și pași de dans în ziua de 6 decembrie 2025, când sărbătoarea Sfântulu ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

ULTIMA VIOARĂ (holocaust)

Am pus pe foc atâtea lemne de Vioară, fără să am vro Îndurare, vreun Regret... mereu-mereu l-aud pe ...

FĂRĂ (certificat de contra/stare)

nimic în plus, nimic în minus... chiar nimic nu se ascunde în secunda următoare, e-un fel de gol fă ...

PĂLITE şi AMARE (ultima rugăminte)

Te rog să mă chemi la un ceainic/ umplut cu pălite amare, să vezi ce dulceaţă se face/ în ochi lăcr ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XI)

Ai auzit, Marghioalo? - zice Costică. Ai auzit, Costică? - zice Marghioala. Am auzit! - răspunde Mar ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (X)

Dinspre partea de nord a Moldovei de sud, ca un răspuns la ritualul întreţinut de cest văduv misteri ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (IX)

Marghioala n-are somn! Nici Costică n-are! Cum să a/dormi, doamnă? Cum să a/dormi, domnule, când auz ...

Cel mai nominalizat film la „Globurile de Aur”, pe HBO Max

Filmul „One Battle After Another” al lui Paul Thomas Anderson, cu Leonardo DiCaprio în rolul princip ...

Cariere. Papa Francisc, primul suveran pontif sud-american

Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, într-o familie de ...

Remember. Camille Saint-Saëns (1835-1921)

Compozitorul francez Camille Saint-Saëns s-a născut pe 9 octombrie 1835, la Paris. Este cunoscut în ...

Cariere. Coriolan Tămâian, preot greco-catolic torturat de comunişti

Coriolan Tămâian, preot și profesor, s-a născut pe 16 decembrie 1904, la Fărcașa, județul Maramureș. ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...