O mai țineți minte pe doamna care, acum 12 ani, a rostit celebrele cuvinte din titlul articolului? Nici eu, dar, am aflat că nu este educatoare, ci îndrăgostită. Că de asta a și emigrat în Spania, ca să se îndrăgostească în stil mare. Ca-n filme. Înainte de a participa la casting, românca și-a făcut cont pe TikTok, că, vorba experților de la Playboy, nu se știe niciodată de unde sare iepurașul. Nu demult, doamna Elena din Spania a fost contactată de Brad Pitt pe TikTok. M ...

Maestrul Cîrstoiu și găina eroină

Marți, 26 Martie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Suntem în săptămâna la finele căreia trecem la ora de vară. Ascultându-l pe Ciolacu vorbind despre însemnătatea metafizică a pământului și a acestui eveniment, aș zice că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, vom dormi mai puțin, sau, de ce nu, mai mult. Este singurul mod în care pot evoca somnul rațiunii care naște monștri vii, de ca și cum aș vorbi despre demografia prost înțeleasă.* Sănătatea noastră e atât de importantă, încât abia ieri mi-am dat seama ...
* Sâmbătă seară, locuitorii din zonele electrificate ale României au sărbătorit "Ora Pământului". Unii au băut, alții au ținut de șase, în timp ce Marcel Ciolacu era cât pe ce să plece cu plugul, ca de sărbători, pe motiv că de asta este ora pământului: să fie lucrat. Norocul lui Maricel a fost că unul dintre consilieri i-a atras atenția că "Ora Pământului" are 60 de minute ale pământului. Fapt pentru care, premierul a anunțat că luminile din Palatul Victoria vo ...

Noe a avut dreptate: "După noi, potolul!"

Sâmbătă, 23 Martie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dacă în ultima vreme nu l-ați mai văzut cine știe ce pe Iohannis, e doar din cauza discreției sale și a timpului liber, pe care destinul i-l oferă cu pipeta. Una dintre păsărelele surselor noastre de neîncredere ne-au ciripit că Iohannis a umblat prin vrăjitoare, cum spunem noi la țară. Din snobism ezoteric. Președintele a vrut să afle părerea specialistului neomologat de sursele oficiale în legătură cu șansele sale de a ajunge secretar general NATO. Una dintre vrăjitoar ...
* În timp ce noi mimam interesul față de spectacolul oferit de Ciolacu și Ciucă, în conferința de presă la care a fost prezentat medicul candidat, în funcție de zodia în care s-a născut dușul Dianei Șoșoacă, o mâță din Băleni, județul Galați, a trecut singură la ora de vară, ca să toarcă după alt fus orar.* Pentru că ieri a fost Ziua Internațională a Poeziei, un șef de post bigot din Vrancea l-a arestat alegoric pe un interlop, care, sub aspectul săvârșirii une ...
Stimată Cititorime, dragi consumatori și voyeuriști de centru-dreapta, lucrurile se precipită! Poate că această frază de început nu ne spune nimic, însă ne ajută să tragem aer în piept, pentru ceea ce va să vie. Și vă asigur că nu ne va fi ușor. Diana Șoșoacă s-a plâns că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia din funcția de senator, vor da filmări intime." Dincolo de perspectiva anatomică și inițiativa indecentă a unor oameni care se joacă pervers cu ner ...
* Ați auzit de CNDR?! Și eu, ieri. E tot un fel de PNRR, dar mult mai rudimentar: Clanul Național de Dresare și Reziliență. Seamănă cu o afecțiune, aparent tratabilă la Obregia și Săpoca, pe care medicii de specialitate o alintă "Lasă, mă, că de astea am mai avut, mai ales voi!"* Culmea ironiei culturale, electorale și mistice, în Rusia! Au fost numărate, de la dreapta la stânga, voturile la alegerile prezidențiale desfășurate în uichend. A ieșit că Rafaed Arafat trebui ...
* Este perioada aceea din an în care ar trebui să apară tradiționala știre conform căreia Finlandia... scuzați, domnu' Băse, era un spirit de glumă nereușită! Așadar, mâine-poimâine, ar trebui să apară știrea că Finlanda este cea mai fericită țară din lume, pentru al șaselea an consecutiv. Nu, nu căutați vestea la pagina 5, că aia nu e veste, ci pricină de desfrâu. Și nici la pagina 6, că acolo e despre nenumărații depresivi din țara cu capitala la Helsinki. Sau H ...
* Cu nejustificată bucurie, vă anunț că ieri a fost Ziua Mondială a Somnului. Știu, m-am trezit cam târziu, dar așa s-a crezut atunci.La noi, la români, vedeta zilei de ieri a fost "somnul rațiunii", care naște monștri vii, în ce lună vrea el. Scriitorii îi spun "somnul narațiunii".În Parlamentul României, Ziua Mondială a Somnului este cunoscută și sub numele de "Noaptea muzelor", pe motiv că la baza inspirației şi expirației din timpul somnului în plen stă cel p ...

Salam a fost reținut pentru 24 de hore

Sâmbătă, 16 Martie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
*Am comis-o din nou! Ieri, mi-am băut cafeaua în funcție de zodie. Nu asta mi-a fost intenția, însă m-a zăpăcit vestea că Florin Salam a fost reținut de către criticii de specialitate din MAI. Din snobism cultural și economic, unul dintre polițiști s-a lăudat că l-au reținut pe Salam, prin PNRR, pentru că, în loc să cânte la niște evenimente, a rămas acasă, pentru a nu-și compromite amprenta de cabron, cum zic maneliștii din Sinaloa. Iaca, de asta nu-i bine să-ți savu ...
Pagina 54 din 72

O șoferiță a rupt un copac în fața Penitenciarului Galaţi

Un spectaculos accident rutier soldat, din fericire doar cu pagube materiale, a avut loc marți după- ...

Seară de jazz cu Evergreen Duo

Acest weekend aduce la Galați o seară cu muzică live, programată sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 19: ...

Luna Amară aniversează 25 de ani la Galați

Iubitorii de rock din Galați sunt invitați sâmbătă, 10 ianuarie, la concertul aniversar al trupei Lu ...

Culoar special la împărțirea agheasmei de Bobotează, pentru prevenirea îmbulzelii

Instuituirea unui culoar special la împărțirea agheasmei este doar una dintre măsurile anunțate de f ...

3.500 de gălățeni, angajați prin AJOFM în 11 luni

În perioada ianuarie - noiembrie 2025, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de ...

Noi avertizări de vreme rea, cu precipitaţii, polei, vânt şi ger

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, noi coduri de ninsori, polei, intensifi ...

Centrele Engie se redeschid joi, 8 ianuarie

Centrele de relații cu clienții Engie sunt închise în zilele de 6 și 7 ianuarie, declarate zile libe ...

Amintirile vor prinde viață în satele comunei Berești-Meria

Școala Gimnazială Nr. 1 din Slivna, comuna Berești-Meria, intenționează să organizeze o serie de exp ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Licitaţie pentru finalizarea lucrărilor de renovare la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi a lansat o licitaţie pentru lucrările rămase de executat la obiectivul de ...

Ce-a câștigat municipiul Galați în 2025. Investiţii finalizate, proiecte în derulare

„Chiar dacă sunt primar de nouă ani, de o perioadă atât de dificilă financiar, așa cum a fost 2025, ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Cum s-a „asigurat” Primăria că avem cum să ne plătim dările pe 2026

Ultimul contract atribuit de Primăria municipiului Galaţi chiar în dimineaţa de 31 decembrie – ultim ...

Când vom putea să plătim taxele şi impozitele pe 2026

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că plata impozitelor și taxelo ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi contestă creşterea taxei de salubrizare

Liberalii Anamaria Hărăbor, Eduard Ciulei și Alexandru Șerban, consilieri locali ai municipiul Galaț ...

UPDATE. Creşterea taxelor şi a impozitelor locale la Galaţi a fost aprobată

Majorarea substanţială a impozitelor şi taxelor locale - inclusiv a taxei de salubrizare! - pentru a ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Analiza financiară. Leul a depășit momentele critice din 2025

Finalul lui 2024 și prima parte a lui 2025 a fost perioada în care România a evitat revenirea la 3F ...

Dorinel Umbrărescu a preluat şi combinatul siderurgic din Hunedoara

ArcelorMittal Hunedoara a semnat, luni, un acord de principiu cu UMB Steel SRL privind vânzarea tutu ...

Euro crește pe final de an, datorită majorării cererii de valută

Ultimele zile de tranzacționare din 2025 sunt caracterizate de o majorare a cererii comerciale de va ...

Euro a crescut, pe fondul majorării cererii de valută

Antepenultima ședință a pieței valutare a acestui an a fost una în care leul s-a depreciat față de e ...

Mai mulţi foşti şi actuali fotbalişti au devenit antrenori

Asociația Județeană de Fotbal Galaţi a organizat un curs pentru obținerea Licenței UEFA C de antreno ...

Liga Florilor deschide sezonul competiţional gălăţean

Un meci de handbal deschide sezonul competițional din acest an în sportul gălățean. Miercuri, 7 ian ...

”Tricolorii”, înfrângere cu Turcia. Din sportul gălățean

VOLEI. Selecționata națională de juniori Under 18 a României a susținut două jocuri în calificările ...

Benfica - CSM Arcada, în returul Challenge Cup

Parcursul european pentru formația gălățeană de volei CSM Arcada continuă. Marți, 6 ianuarie, echipa ...

Proiect educațional internațional la Școala Nr. 28

Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați intră în noul an cu un proiect educațional internațional importa ...

O absolventă de CNVA, viitor inginer militar, şi profesorul ei vorbesc despre cariera în armată

În era digitalizării și a mirajului lucrului în străinătate, pentru absolvenții de liceu provocările ...

Investiţie de 8,4 milioane de lei, votată de îndată pentru cei mai talentaţi elevi ai Galaţiului

Convocaţi de îndată în şedinţă extraordinară de Consiliu Local, aleşii au aprobat, pe 23 decembrie 2 ...

Paula Bodlev, mesaj de sărbători pentru tinerii basarabeni (VIDEO)

Paula Bodlev a fost musafirul nostru pe 22 decembrie, la redacția "Viața liberă". O tânără excepțion ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

De ce nu a mai ”bubuit” Galațiul. Chioșcuri autorizate, paravan pentru comerț cu pocnitori ilegale

Gălățenii nu s-au lăsat intimidați de înăsprirea legilor privind deținerea și comercializarea materi ...

Unii gălăţeni regretă că nu au mai putut împuşca anul vechi

Deși n-a trecut decât jumătate de zi de când anul 2026 și-a intrat efectiv în drepturi, gălățenii au ...

2026 vine cu 17 zile libere legale și mai multe minivacanțe pentru români

Anul 2026 aduce vești bune pentru angajații din România, care vor beneficia de un număr generos de z ...

Sărbători cu tradiție și creativitate la Școala „Sf. Stelian” din Umbrărești

Școala Gimnazială „Sf. Stelian” din comuna Umbrărești, județul Galați, a organizat, în perioada sărb ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Pierdere pentru literatura română. A murit dramaturgul Radu F. Alexandru

Dramaturgul, prozatorul și eseistul Radu F. Alexandru a încetat din viață, lăsând în urmă una dintre ...

A murit pe neaşteptate un îndrăgit solist de muzică populară

Interpretul de muzică populară Ion Drăgan, în vârstă de 54 de ani, a murit în urma unui infarct, chi ...

Oameni îndrăgiţi din Teatrul Dramatic se pensionează

Actorii Dan Căpăţână şi Svetlana Friptu, alături de Lică Dănilă, regizor tehnic, și cabiniera Marian ...

Mioara Baciu şi căutările sale existențiale. Rafinament, sensibilitate, simboluri

Mioara Baciu - „Radical din infinit”/ „Square root from infinity” (Editura "Axis Libri", 2025) Re ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Cine reprezintă interesele judeţului Galaţi în instanţe. Servicii prestate de o societate civilă profesională de avocaţi

Aleşii judeţeni au aprobat continuarea, în anul 2026, a contractelor privind prestarea serviciilor d ...

Dosarul ”Mită la Farmacie” a ajuns la Tribunal cu peste 30 de inculpați. Fosta șefă a CAS Galați, acuzată de corupție

Dosarul DNA deschis la Galați ca urmare a unor sesizări venite din zona universitară la începutul an ...

„Explozia” contrabandei cu țigări, descoperirea „șocantă” a Poliției

După doi ani în care a raportat scăderi semnificative ale fenomenului contrabandei cu țigări și tutu ...

”Măcelarul cu tesla” a fost trimis în judecată

Un bărbat din județul Galați a fost trimis în judecată și riscă cel puțin zece ani de închisoare dup ...

Trafic restricționat pe DN 25, din cauza unui pod degradat

Șoferii care tranzitează DN 25 în zona localității Piscu sunt avertizați că, începând de luni, 29 de ...

A fost sfinţită biserica din comuna Cuca

În după-amiaza zilei de 21 decembrie 2025, credincioşii din comunitatea parohială Cuca, protopopiatu ...

Sărbătoare cu emoție și lumină la Măstăcani

Comuna Măstăcani a trăit zilele trecute o adevărată poveste de Crăciun, printr-un eveniment emoționa ...

Tradiții românești de Crăciun, între colinde, cozonaci și bucuria familiei

Crăciunul în România nu este doar o sărbătoare, este un ritual al emoțiilor, un moment în care trecu ...

LOVITURĂ de STAT (pacific tangou)

Visez lovitură de stat... şi apoi/ mă culc pe tânjală - [eu sunt un pasiv, un pacific, nu am/ pe nim ...

NUMĂRĂTOARE INVERSĂ (titanic tangou)

Sunt gata, sunt gata, Marie.../ m-apropii de partea cealaltă, mai am o secundă-lumină/ şi-ajung pân ...

DUPĂOLALTĂ (in/certo tangou)

Încet-încet, dupăolaltă, s-adună, tac ş-apoi pornesc pe drumul cel fără primejdii, fără opriri, făr ...

NIMIC în MIȘCARE (tratat de nemernicie)

O noapte şi-o zi, şi o noapte şi-o zi.../ şi încă, şi încă - nimica din Sus şi nimica din Jos/ nu tr ...

Trecutul Ultimului Viitor (IX)

Eram sigur că mă întrebi despre scena cu tăierea Salcâmului din primul volum al romanului „Moromeţii ...

Trecutul Ultimului Viitor (VIII)

Sigur că da! Interesant, din ce în ce mai interesant ciracul Grigore Papugiu din sfânta şi fabuloasa ...

Trecutul Ultimului Viitor (VII)

Nu... Grigore Papugiu nu pare surprins că i-am citit gândurile instantaneu! Asta-nsemnează că a învă ...

Trecutul Ultimului Viitor (VI)

Oare cât e ceasul? - mă întreabă Grigore, uitându-se pe pereţi, poate vede vreun orologiu cu cuc, cu ...

Rezoluții realiste pentru 2026

Începutul de an este momentul ideal să ne stabilim rezoluții, însă pentru a avea succes acestea treb ...

Cariere. David Ohanesian, personalitate a operei româneşti

Baritonul român de etnie armeană David Ohanesian s-a născut pe 6 ianuarie 1927, la București. A făcu ...

Personalităţi care au intrat în istorie în 2025

În 2025, am pierdut oameni de inestimabilă valoare, dar şi persoane controversate. Ne-au părăsit: a ...

Filmul zilei la tv

Asteroid City SUA (2023), comedie, romantic, dragosteDisponibil pe: HBO, 05 ian, ora 20,00cu: Scarle ...

Cina luată devreme, sănătate garantată

Pe timp de iarnă, a lua cina mai devreme aduce beneficii importante pentru sănătate. Metabolismul î ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...