Mașini vandalizate sâmbătă noaptea, în centrul orașului

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" (!) nici eu nu am, nici tu nu ai/ - toţi au de toate, şi nu cântă -dar ştiu să dau şi ştii să dai/ ton la CUVÂNT şi la CUVÂNTĂfiindcă vreau, fiindcă vrei/ să scoatem linişti din vioare,din foaie verde pentru cei/ care-n secunda următoarese pot usca şi pot muri-n/ vacarmuri şi-n degringolade,în "pleacă-ncolo, n-ai amin!",/ în "treci încoace, nu se cadesă fii deasupra, să fii sub.../ doar sclav al gamelor minore,punct ...

Nu pot să nu-mi amintesc un spectacol absurd, caraghios şi jucat zilnic pe străzile bietului Galaţi cu un morman de inteligenţi pasteurizaţi în frunte. Nu pot să nu scriu ceea ce şi dumneavoastră sunteţi obligaţi să "admiraţi" în fiecare zi prin cartierele noastre nenorocite, huruind de manele şi îmbâcsite de grătarele purtătorilor de şlapi şi tatuaje "seducătoare". Văd că şi dumneavoastră vedeţi, dar nu ziceţi nimic. Tăceţi chitic, mergeţi pe burtă, vă doare-n ...

Din colecția "Cele mai clare poezii cu Lorelai" ȘI MĂ SIMT VINOVAT, inutil şi stingher ca un cerc fără Pi, fără nord, fără sud - oare ce ţi-am făcut, doamnă floare de colţ? doamnă moară de vânt, oare ce ţi-am făcut? și murdar, şi banal, şi aiurea pe drum, şi de toate uitat, poreclit, rupt şi strâmb - doamnă floare de tei, oare ce ţi-am făcut? oare ce ţi-am făcut, doamnă floare de câmp? oare sunt fierul vechi, fierul trist, fierul mort lângă cercuri mai reci ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii cu Lorelai" Dulcele meu singur cireş amar,umbli cu crengile pline de floriprin grădina în care îmi amintesc de mamacum asculta vro două privighetorişi le ruga să fie acasă când ne vom întoarce cu toţiisă fim martori la toate sfârşiturileşi la toate începuturile roţii !!! Şi, cum îţi spuneam, dulcele meu cireş amar,umbli prin grădină ca un rege, ca un stăpân cu crengile la spate,şi-i spui mamei să deschidă poarta la singurătat ...

Dacă am dreptul la linişte? Îl am. Cu vârf şi îndesat, vorba celui care dă un ciur de făină cu titlu de împrumutAm dreptul la linişte exact din secunda zero la puterea minus patruzeci, după cum a calculat nenea Max Plank. Chiar am şi ţidulă de proprietate, şi certificate, şi scrisori de acreditare. Dar ce nu am eu ca să dovedesc dreptul la linişte?! Numai că, ăsta-i chichirezul, toate aceste înscrisuri sunt inutile, sunt egale cu domnul Zero. Fiindcă sunt mult mai mulţi c ...

Şi toţi prietenii (din ce în ce mai puţini, însă foarte importanţi) consideră că-i cea mai proastă alegere să vreau să fac ceva, dar să nu fac, deşi, şi ei, procedează la fel. Şi toţi duşmanii (din ce în ce mai mulţi, însă lipsiţi de orice valoare socială, sufletească) se pronunţă aidoma, deşi, şi ei, devin, din când în când, victimele şi judecătorii propriilor tare de comportament, propriilor apucături care-i transformă în supra/fiare, în unelte violente, ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii cu Lorelai" (!) MAMA face lacrimi în grădinăşi se uită-ncolo, înspre gară –ştie, astăzi, c-am să vin acasăşi am să ajung, până deseară (!) (!) LACRIMILE cad pe arătură,MAMA le-nveleşte cu ţărânăşi le cântă doine despre PLOAIEca să crească până la FÂNTÂNĂ (!) (!) ș-apoi stă oleacă de HODINĂ,ia în palme-o LACRIMĂ amară,o descântă şi-o sărută dulceşi-o rostogoleşte până-n gară (!) (!) vine trenul singur, ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii cu Lorelai" (!) nu-mi pot scoate livada din minte, mi-i sufletul plin de copaci - şi stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, şi mă-ntreb, şi mă mir: de ce taci, de ce nu vii, poate reuşim amândoi să dăm această livadă afară, ştii bine că-i a ta, că-s numai copacii tăi şi-i pericol să dispară din mintea mea cât două parale, rămasă în urmă, acolo, departe de păcat, ştii bine câtă deşertăciune stăpâneşte sufletul meu abandonat ui ...

Trebuie neapărat să aduc mulţumire Cuiva, chiar osanale, pentru că mi-a dat posibilitatea să trăiesc, să traversez şi să las în urmă o copilărie curată, fabuloasă. Indescriptibilă, pot spune. Chiar şi acum, cărările şi drumurile spre casa părintească îmi tulbură Alcătuirea aproape de sfârşit. Şi acum, când mă duc sau când mă întorc, mă ia de mână o pădure de salcâmi şi mă roagă să mai stau măcar preţ de o suflare prin frunze, prin păsări, prin râpi � ...

La nouă ani acasă şi de acasă, în bătaia primăverii, puţin aplecat, ca un salcâm aproape de moarte, dar fără să mă gândesc la ea, măsor distanţa dintre sud şi nord, cu ochii haşuraţi şi cotropiţi de atâtea şi atâtea linii cu aripi în stoluri sau singure... una câte una, două câte două, multe câte multe, toate câte toate... dar toate, absolut toate, rostogolind ad/mirare dinspre marele meu Nicăieri spre marele meu Nimic, adică alt fel de nicăieri, însă amăgit ...