Marți, 14 noiembrie, ultima zi de depunere a candidaturilor pentru funcția de rector al Universității „Dunărea de Jos”, s-a încheiat fără surprize. Așa cum ne așteptam, s-au înscris în cursă actualul rector, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, și actualul președinte al Senatului Universității, prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău. Ambii candidați și-au făcut publice intențiile pe o rețea de socializare, iar informația privind depunerea candidaturilor ne-a f ...

După 20 de ani, tot se moare pe șosele

Miercuri, 15 Noiembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
La începutul anilor 2000, mergeam des prin zona Independența - Piscu și îmi amintesc încordarea șoferilor când intram pe o porțiune a șoselei, supranumită curba morțiiNu este greu de ghicit de ce, nu? Acolo aveau loc foarte multe accidente de circulație, majoritatea mortale. Da, erau de multe ori de vină unii dintre conducătorii auto, fiindcă tăiau curba cu viteză mare, nerespectând nici măcar legea bunului-simț, d-apoi pe cea a circulației pe drumurile publice. La vremea re ...

Ghidul facilităților fiscale pentru IT-iști, pe portalul ANAF

Miercuri, 15 Noiembrie 2023 14:10 | Publicat în Regional
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați anunță că pe portalul ANAF a fost publicat Ghidul de aplicare a facilităților fiscale acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, începând cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023. Documentul poate fi consultat la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative. „Sunt prezentate informații utile r ...

Ce s-a ales de încărcătoarele solare

Miercuri, 15 Noiembrie 2023 10:30 | Publicat în EVENIMENT
„Încărcătoarele solare au blaturile din lemn, iar în urma intemperiilor acestea au fost afectate și necesită înlocuire. Pe de altă parte, prizele USB de la încărcătoarele solare sunt deteriorate în urma utilizării incorecte”. Acesta este răspunsul pe care ni l-a transmis administraţia locală, pe care am întrebat-o de ce stâlpii cu panouri solare (solar street charger) pentru încărcarea telefoanelor şi a altor gadgeturi nu mai funcţionează. Această situaţie ne-a fost ...

Câte puncte WiFi mai funcţionează în Galaţi

Miercuri, 15 Noiembrie 2023 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru acces gratuit la internet, în mai 2020, Primăria municipiului Galaţi a instalat 22 de puncte WiFi în diferite spaţii publice din oraş, graţie unui proiect cu fonduri europene, în valoare de 15.000 de euro. Pentru a beneficia de „WiFi4EU”, cetăţenii nu aveau nevoie de parolă, ci doar să accepte termenii şi condiţiile de utilizare. Pentru că ni s-a semnalat că WiFi din unele zone precum Piaţeta „Florilor de Tei” este inexistent, am solicitat administraţiei locale i ...

Gălățeancă accidentată pe trecerea de pietoni

Marți, 14 Noiembrie 2023 16:34 | Publicat în EVENIMENT
Pe 13 noiembrie 2023, în jurul orei 9,00, pe strada Traian, din municipiul Galați, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, care, deși traversa regulamentar, pe zebră, a fost lovită de o mașină. Citește și Pietonul nu este „Dumnezeu” pe „zebră”. Reguli pentru traversarea în siguranțăPolițiștii de la Circulație ajunși la fața locului au stabilit faptul că un gălățean, de 51 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tra ...
Armata şi Biserica rămân instituţiile în care românii au cea mai mare încredere, statut pe care îl aveau şi în urmă cu zece ani, fiind urmate de NATO şi UE, în timp ce Guvernul şi Parlamentul sunt pe ultimele poziţii, cu o cotă de încredere considerabil mai scăzută decât în urmă cu un deceniu, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. "Se observă o încredere mai scăzută în Guvern şi Parlament în 2023 comparativ cu 2013, situaţia fiind perfec ...
Toate modelele din Top 5 al celor mai rapid vândute mașini second hand în România provin din Japonia, fiind produse de Honda, Suzuki și Mitsubishi, relevă cercetările companiei de date auto carVertical. Este nevoie în medie de 25,7 zile pentru a vinde o Suzuki Grand Vitara, care este mașina cel mai rapid vândută din țară. Această mașină oferă șoferilor capabilități SUV și este și destul de ieftină, ceea ce o face o alegere populară pe piața mașinilor second hand. Grand ...

Fără tobogan în parcul de aventură

Miercuri, 15 Noiembrie 2023 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Accesul către principala atracţie a parcului de aventură de lângă Plaja “Dunărea” – traseul de tubing (toboganul cu colaci) va fi suspendat începând de joi, 16 noiembrie 2023, anunţă Primăria Galaţi. Măsura este valabilă până în primăvara anului viitor, când va fi iarăşi la dispoziţia publicului. Municipalitatea precizează că Parcul de aventură va rămâne deschis în timpul sezonului rece. Toate celelalte trasee vor rămâne deschise publicului în funcție de con ...

A furat de la propria firmă

Marți, 14 Noiembrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Administratorul unei societăți pe acțiuni din Șelimbăr, județul Sibiu, și-a însușit, în perioada 2018-2020, contravaloarea unor bunuri imobile ale firmei și a creat un prejudiciu de peste 2,7 milioane de euro, a anunțat prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu. "Paguba este reprezentată de diferența dintre valoarea reală a bunurilor imobile și prețul derizoriu achitat societății de către persoanele fizice și juridice interpuse a ...

126 locuri de muncă oficial vacante în Galați

Numărul locurilor de muncă declarate oficial vacante la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de ...

A efectuat o depășire neregulamentară

Un gălățean a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier produs miercuri seara, în ...

„Cravata galbenă”, de joi în cinematografe și la Galați

După o serie de avanpremiere cu sălile pline, filmul „Cravata galbenă”, extraordinara poveste a lui ...

Poza zilei. Trotuarul blocat de pe Domnească

Trotuarul de pe Strada Domnească din Galați a devenit, pentru pietonii care circulă în zona Grădiniț ...

Prinţesele-gimnaste din Galaţi au cucerit Praga

Trupa de dans acrobatic „Princess” din cadrul cercului de gimnastică ritmică al Palatului Copiilor G ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

A ajuns în arest după ce a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi încălcat ordinul de pr ...

A murit compozitorul Horia Moculescu

Compozitorul, pianistul şi interpretul Horia Moculescu a murit, miercuri, 12 noiembrie, la vârstă de ...

Alina Gorghiu a găsit legătura dintre sabie și Tecuci

Născută în municipiul Tecuci din județul Galați, deputata PNL Alina Gorghiu a descoperit legătura di ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Noi licitaţii pentru alocarea locurilor de parcare rezidenţiale

Primăria municipiului Galați anunţă că, în perioada 10 - 14 noiembrie, vor avea loc noi sesiuni de l ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Creștere a salariului mediu net cu cu 56 de lei

Salariul mediu net a ajuns în luna septembrie la 5.443 lei, în creștere cu 56 lei față de luna augus ...

Urmează încă cel puțin șase luni cu inflație mare

În ziua în care BNR a decis să mențină dobânda de politică monetară la 6,5%, una dintre cele mai rid ...

Valoarea maximă a tichetelor de masă, majorată

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care preved ...

Două ședințe consecutive de scădere pentru euro

Cursul euro a scăzut marţi de la 5,0854 la 5,0845 lei și a revenit astfel la valoarea care a fost st ...

România încă mai speră la calificarea la Cupa Mondială

Selecționata de fotbal a țării noastre are nevoie de șase puncte în ultimele două meciuri ale grupei ...

Evoluție excelentă la ”Europenele” de șah

Gălăţenii au încheiat foarte onorabil întrecerile Campionatului European de șah pentru juniori din M ...

CSM Arcada II, două victorii și o înfrângere. Din sportul gălățean

VOLEI. Echipa a doua a CSM Arcada, formată din juniori, a participat în turneul de la Iaşi din cadru ...

CSM Arcada crede în șansa sa. Debut în noul sezonul internațional

Pentru voleiul românesc și, implicit, pentru cel gălățean, anul 2025 a fost unul extrem de solicitan ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Solidaritate. Curierul care a livrat cel mai valoros colet

Într-o lume tot mai grăbită și agitată, uităm să mai încetinim uneori pasul și să privim în jur, aco ...

Se aşteaptă idei pentru o universitate incluzivă

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați lansează Concursul Studențesc 2025, intitulat „Probleme și ...

Debutul cursurilor de formare în proiectul dedicat reabilitării tinerilor cu adicţii

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, a continuat luni, 10 noiembrie 2025, cooperarea între slujitorii Sf ...

Binecuvântarea Capelei de la Spitalul CFR din Galați

Duminică, 9 noiembrie, după liturghia arhierească de la Catedrala Galaților, Părintele Arhiepiscop C ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)

Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ...

135 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „V.A. Urechia”

Pe 11 noiembrie, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a aniversat 135 de ani de la inaugurare. ...

Expoziţie la Buzău a artiştilor plastici din Galaţi

La Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău a fost vernisată, săptămâna trecută, expoziția „Metam ...

Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă

Trei tineri actori - Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi și Visarion Udatu - s-au alăturat, din aceas ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

„Scandalagiul” de pe raza Secției 3 Poliție a fost internat la psihiatrie

Un bărbat care își făcea veacul pe raza Secției 3 Poliție și care lovea femeile pe care le întâlnea ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Absorbția fondurile europene pentru dezvoltare rurală, peste 95 la sută

România a ajuns la un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

FIREŞTE (despre nesimţire)

Îmi stă fireşte în bocancii mei,în pielea mea şi-n locul meu de bază,nu zic nici aoleu, nici alelei, ...

CUVÂNT ÎNAPOI (la mormântul PĂRINȚILOR)

Mai am vro câţiva paşi până ajung unde începe cercul înc-o dată şi unde totul stă-ntr-un absolut ni ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

STRADA STUPEFIANTELOR (V)

Da... nu există scăpare dintr-această fiertură de plante stupefiante, parcă toate plantele adunate d ...

STRADA STUPEFIANTELOR (IV)

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

Cariere. Reuven Rubin, cel mai popular artist israelian

Reuven Rubin (născut Rubin Zelicovici), pictor israelian, s-a născut pe 13 noiembrie 1893, la Galați ...

Remember. William Holden (1918-1981)

William Holden, actor american de renume, s-a născut la 17 aprilie 1918, în O’Fallon, Illinois. A s ...

Cariere. Nadia Comăneci, gimnasta care a scris istorie

Nadia Elena Comăneci, gimnastă română de talie mondială, s-a născut pe 12 noiembrie 1961, la Onești, ...

Remember. Aurel Anton (1928-2015)

Șahistul Aurel Anton s-a născut pe 30 martie 1928, la Sălbăgel, județul Timiș. A absolvit Facultate ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...