O nouă zi fără salarii plătite la Liberty

Sâmbătă, 09 August 2025 00:08 | Publicat în EDITORIAL
Sunt aproape două săptămâni de când siderurgiștii din Liberty îşi aşteaptă avansurile pe luna iulie. Ar fi trebuit achitate pe 27 ale lunii trecute, dar n-au fost bani. Nu este nici prima şi cu siguranţă nici ultima întârziere de la Combinat. Săptămâna viitoare ar trebui plătită lichidarea pe luna iulie. La cum stau lucrurile acum, probabil că se vor întârzia din nou plățile. Tot săptămâna viitoare s-a promis că se face plata bonurilor pentru iulie. Vor urma, probabi ...

Gafă protocolară la funeraliile de stat

Vineri, 08 August 2025 00:05 | Publicat în EDITORIAL
S-a bătut multă monedă, zilele acestea, pe faptul că funeraliile de stat organizate pentru fostul președinte Ion Iliescu erau obligatorii, potrivit legii şi actualii guvernanţi nu se puteau abate de la protocol. Ei bine, tocmai protocolul a fost încălcat grosolan şi nu oricum, ci prin umbrirea importanţei drapelului naţional.  După cum a informat ieri Mediafax, potrivit expertului în protocol Alex Ruș, faptul că s-a pus o coroană de flori deasupra drapelului naț ...

Viața după funeraliile de stat ale fostului președinte

Joi, 07 August 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Voi vorbi astăzi despre modul în care se scrie istoria, în aceste zile, în România, după decesul fostului președinte al României Ion Iliescu. Chiar dacă în perioada în care acesta era ales pentru prima dată la conducerea statului eu eram un copil, iar evenimentele din acele zile treceau pe lângă mine ca un fapt pe care îl înţelegeam drept firesc, dar pe care nu îl percepeam la adevărata lui valoare, astăzi, 35 de ani mai târziu, privesc atât evenimentul pe care îl trăim, ...

Nimic fără ură

Miercuri, 06 August 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
„Au strâns țigănia?!”, am auzit, deunăzi, în autobuz. Discutau două doamne – „întâmplător” angajate ale unei companii publice gălățene. Iar năduful cu care fusese rostită întrebarea m-a făcut să mă uit și eu după „țigănie”. Privirile lor erau îndreptate spre porțiunea de la Spicu - Romarta a străzii Domnească, redeschisă circulației la începutul săptămânii. „Țigănia” despre care vorbeau nu putea fi decât amenajarea terenului de joc, a tribune ...

Ziua cea mai scumpă

Sâmbătă, 02 August 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Scumpă în niciun caz în sensul că, vai, ce frumos a fost pe 1 august, soarele râdea pe cer, păsările ne desfătau sufletele cu trilurile și zborul lor grațios, autobuzele au ajuns toate la timp, investitorii au venit în coloană spre Galați pe autostrada nou-construită, șantierele din oraș s-au finalizat complet, Liberty a scăpat de insolvență, iar copacii de tablă și cărăbușii de la pasajul Dunărea au zburat spre țările calde. Nu, cea mai scumpă zi în sensul că, scuz ...

Cu vina la expertiză

Marți, 29 Iulie 2025 00:08 | Publicat în EDITORIAL
Pentru cei mai puțin familiarizați cu limbajul juridic, aș începe cu o precizare. Despre acea formă a vinovăției care este culpa, adică vinovăția indirectă, care nu presupune intenție, premeditare, etc. Acea fomă a vinovăției care stă însă la baza unor tragedii pe care noi, oamenii, societatea, le vrem îndreptate prin actul de justiție. Ne tot întrebăm de ce unul care fură o pâine de foame înfundă rapid pușcăria, iar unul care omoară oameni pe șosele huzurește cu ...

„Bolojeasca”: o tăiere înainte, două înapoi

Sâmbătă, 26 Iulie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Oare domnul Ilie Bolojan ştie să danseze? Şi dacă da, ce stil preferă? Tradiţional românesc, clasic, de societate, modern sau urban? Nu, nu m-a bătut (aşa de rău) soarele în cap, după cum aţi putea crede. Înainte de a mă acuza de curiozităţi deplasate, vă reamintesc că i-aţi putut vedea dansând la televizor, în emisiunea de mare audienţă „Dansez pentru tine”, pe foştii premieri ai României Petre Roman şi Victor Ponta. Bine, la momentul coregrafic în direct nu mai ...

„Ai noștri tineri”, sub lupa critică a adulților

Vineri, 25 Iulie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cocoțați pe bancă, limbaj vulgar, sfidare și nepăsare! Aceasta este imaginea pe care o are oricine trece printr-un parc în aceste zile de vacanță. Adolescenţii din zilele noastre, tinerii de 13-14 ani, par să sfideze orice regulă a bunului-simț și a minimei civilizații. Chiar dacă unii ar spune că e doar rebeliunea adolescenței și că așa am fost şi noi, lucrurile sunt diferite ca de la cer la pământ, iar diferenta între generații pare colosală, deși în realitate e do ...

Factura care te face cu capul

Joi, 24 Iulie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Am primit factura la energie. Nimic deosebit, o primesc în fiecare lună. O știre ar fi într-adevăr dacă, fantasmagoric vorbind, Electrica Furnizare mi-ar trimite într-o lună în plic, în loc de factură, o scrisorică din alea de care primesc cu zecile în campaniile electorale și în care să-mi spună, de exemplu, așa: „Stimate Domnule Luca, nouă ne pasă de bunăstarea Dumneavoastră și, ținând cont de faptul că sunteți clientul nostru fidel și că s-au scumpit toate în R ...

De pe net, la DNA

Miercuri, 23 Iulie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Postez, deci exist - pare a fi singura regulă după care mulți dintre semenii noștri se conduc în viață. Mă gândesc serios ce fel de viață am fi avut mulți dintre noi dacă nu s-ar fi inventat internetul. Am fi suferit probabil că nu ne putem lăuda în fața a cât mai mulți oameni cu noua mașină pe care ne-am luat-o, cu vacanța în care am plecat, cu aeroportul de pe care facem „check-in” deși pe prea puțini îi interesează plecarea ta, cu mâncarea sau berea pe care ne ...
Pagina 19 din 75

Irina Loghin și Maria Dragomiroiu învârtesc „Roata vieții”. Spectacol excepțional la Galați

Îndrăgitele artiste de muzică populară Irina Loghin și Maria Dragomiroiu învârtesc „Roata vieții” în ...

Câți bani alocă aleșii județeni pentru performanța echipei ByteForce

Consiliul Județean Galați a aprobat un parteneriat cu Colegiul Național „Vasile Alecsandri” pentru s ...

Unde sunt amplasate radarele poliției în acest weekend

Sâmbătă, 2 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Nicola ...

Start la înscrierile pentru concursul „Juniorii pedalează”

Asociația Bike Works anunță că a dat startul înscrierilor pentru o nouă ediție a concursului „Junior ...

Când va fi deschis publicului Complexul Muzeal de Științele Naturii

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați își anunță vizitatorii că, încep ...

ANUNŢ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ

  A N U N Ţ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ   C ...

ANUNŢ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ

  A N U N Ţ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ     ...

Festivalul „Floare de April” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Casa de Cultură din Tecuci a organizat sâmbătă, 25 aprilie, cea de-a 32-a ediție a Festivalului Nați ...

Decizia naţională a PSD, susținută și de la Galați

Decizia PSD de a-i retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan a fost susținută și social-dem ...

Ce orașe mari din România le oferă cetățenilor transport gratuit

În vreme ce Primăria municipiului Galați încă mai analizează soluții legale pentru un transport publ ...

PSD i-a retras sprijinul politic premierului. Ilie Bolojan: „O decizie complet greșită și iresponsabilă”

97,7% dintre cei aproximativ 5.000 de membri PSD ai organizațiilor județene și ai Consiliului Politi ...

Datornicii la bugetul local, „bombardați” cu SMS-uri și scrisori

Primăria municipiului Galați se pregătește să-i „bombardeze” cu mesaje telefonice și scrisori pe găl ...

Interdicţie de intrare în Uniunea Europeană a veteranilor de război ruși

Uniunea Europeană (UE) accelerează măsurile împotriva Rusiei și analizează introducerea unor restric ...

Atac „atroce” al Rusiei împotriva civililor ucraineni

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a condamnat joi ultimele atacuri rusești împotriva ...

Primul atac complet robotizat al ucrainenilor

Președintele Volodimir Zelenski a susținut că armata ucraineană a capturat recent o poziție a trupel ...

Reducerea producției de petrol a Rusiei este iminentă

Reducerea producției de petrol din Rusia este iminentă, deoarece atacurile Ucrainei asupra infrastru ...

Campanie gratuită pentru dinţii copiilor gălăţeni

În curând se lansează o nouă ediție a campaniei educaționale „Dințișorii Veseli", iniţiată de dm dro ...

Vaccinul antirabic este din nou disponibil pe plan local

Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuv. Parascheva” Galați a anunțat oficial că vaccinurile antirabic ...

Galațiul a rămas fără vaccin antirabic. Pacienții, trimiși la Brăila

Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Galați a epuizat stocurile de vaccin anti ...

Donaţie de echipament performant pentru Spitalul de Copii

Fundația „Dăruiește Viață”, cu sprijinul ENGIE, dotează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. ...

Depreciere „grosolană a leului, după ce BNR a lăsat piața să „respire

Așa cum era de așteptat, criza politică provocată de moțiunea cenzură care are drept scop debarcarea ...

Galațiul a pierdut anul trecut nouă inspectori de muncă

Pe 28 aprilie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă, iar Inspecția Muncii ...

Euro se vinde la casele de schimb bancare cu 5,19 lei

BNR a acceptat situația provocată de criza politică şi, după mai multe ședințe în care a vândut valu ...

Leul încă se ține bine, sub atenta supraveghere a BNR

Banca Naţională a României (BNR) continuă să fie foarte atentă la evenimentele politice care pot dec ...

CSM Galați câştigă şi prelungește duelul cu Timișoara

BASCHET. Contrar așteptărilor dinaintea confruntării de play-out dintre CSM Galați și SCM Timișoara, ...

Weekend plin pentru echipele gălățene de fotbal

În faza de play-out, echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal dispută în acest weekend meciurile ...

Juniorii, în luptă pentru medalii. Din sportul gălățean

VOLEI. Șase echipe de juniori Under 19 - cele mai bune din actualul campionat - se află într-o dispu ...

Schimbare de lider în Liga a IV-a

Etapa a 21-a a Ligii a IV-a a fotbalului județean a produs schimbarea liderului. Acest lucru s-a pet ...

Performanțe remarcabile ale CNVA la un concurs naţional de limba germană

Sâmbătă, 25 aprilie, Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (U ...

Elevii de la Umbrărești, participanți la „Euroquiz”

Este deja o tradiție ca elevii Școlii Gimnaziale Umbrărești să participe, în fiecare an, la concursu ...

Colegiul „ Al. I. Cuza”, un hub al roboticii și tehnologiei pentru clasele primare

La Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați, viitorul se construiește piesă cu piesă. Ceea ...

Catedra. Formare profesională în Portugalia, prin programul Erasmus+

Elevii Liceului Tehnologic Nr. 1 Cudalbi au avut oportunitatea de a participa, în acest an şcolar, l ...

Poveștile femeilor care vestesc primăvara. Deși vând flori, florăresele nu uită să le aștepte și acasă

Dacă ghiocelul este vestitorul primăverii, atunci adevăratele mesagere ale acestui anotimp sunt feme ...

Gălățenii au stat la coadă ca să-și plătească impozitele locale

În ciuda gerului pătrunzător, prima zi de plată la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a î ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Între baletul prin noroi și „vânătoarea” de brânză de peste Prut

Dacă privim această imagine fără context, am crede că e un instantaneu dintr-o zonă de conflict sau ...

Maia Sandu exclude o candidatură în România

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins ferm speculațiile privind o posibilă candidatur ...

Primarul din Cahul, lecție pentru politicienii români, într-o vizită la Galaţi

Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a lansat un atac dur la adresa clasei politice de pe am ...

Florentina Ţuchel Matei s-a întors în Dubai: „Viața te duce exact acolo unde ai nevoie să fii” (FOTO)

Florentina Ţuchel Matei - gălăţeanca stabilită în Dubai care a făcut spectacol la „Vocea României”, ...

30 de ani de voluntariat european

În perioada 24 aprilie - 1 mai, Uniunea Europeană celebrează Săptămâna Europeană a Tineretului, even ...

Recunoaștere națională pentru cercetarea academică gălățeană

Specialiștii din cadrul Universității „Dunărea de Jos” au obținut două distincții majore pentru lucr ...

Programul „The Milky Way 2026” se lansează la Galați

Fundația Leaders, în parteneriat cu Lactalis România, dă startul unei noi ediții a programului „The ...

Hramul bisericii gălăţene ocrotite de Sfintele Femei Mironosiţe

În Duminica a treia după slăvitul Praznic al Învierii Domnului, biserica gălăţeană „Sfântul Mucenic ...

Șef de promoție la CNVA și absolvent „summa cum laude” în Franța. Vlad Ștefănuț Radu, gălățeanul care a adus științele exacte la rang de artă (FOTO)

Pasionat de chimie, fizică și matematică, Vlad Ștefănuț Radu, absolvent al Colegiului Național „Vasi ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

Mama a doi copii are nevoie de sprijin în lupta cu cancerul

În timp ce pentru mulți dintre noi sărbătorile au fost prilej de liniște și bucurie alături de famil ...

Un gălăţean are nevoie de ajutorul semenilor

În preajma Paştelui, când mulţi dintre gălăţeni sunt preocupaţi ce să pună pe masa de sărbătoare, al ...

Dăruiește din suflet, pentru Mihai! Iniţiativă studenţească de Buna Vestire

Echipa „Dăruiește cu suflet” ne invită miercuri, 25 martie, de Buna Vestire, între orele 12,30 şi 15 ...

Un tată rămas pe drumuri cu un fiu de șase ani cere ajutor

Sebastian Apostol, în vârstă de 50 de ani, trăiește momente de coșmar alături de fiul său de doar şa ...

„Regina nopții”, din nou cu casa închisă

Vineri, 1 mai, de la ora 19.00, se va juca, din nou cu casa închisă, „Regina nopții”, al treilea spe ...

Monografia comunei Corni. De la epoca bronzului, la personalităţi recente

Apărută la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, „Monografia comunei Corni, județul Galați”, este o ...

O zi cu Iisus - un text luminos, la Cenaclul Noduri şi Semne

Motto: Cade luna până-n crâng, Sângele-nverzește-n piept, Lacrimi pe piciorul stâng, Lacrimi pe pic ...

Vernisajul expoziţiei ”Artă pentru suflet”, la Muzeul eparhial din Galaţi

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Galeria marilor luptători de la Galaţi. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (IX)

Suntem în Anul Nadiei Comăneci, an în care sărbătorim 50 de ani de la primul 10 perfect cu care a fo ...

Gălăţeni campioni mondiali la modelism. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VIII)

În campania noastră care precede evenimentul "Glorii Sportive Gălăţene", ce va fi organizat pe 5 iun ...

Pugilişti „fabricaţi” la Galaţi. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VII)

Vom încheia, astăzi, frumoasa poveste a marilor pugiliști gălățeni care au reprezentat România la ce ...

Boxul gălăţean, o poveste fără sfârşit! Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VI)

Astăzi, continuăm prezentarea marilor pugiliști gălățeni care au scris istorie în cele mai important ...

Pădurea Gârboavele, reinventată printr-un proiect ambițios de agrement. Bob și piste de biciclete, noul magnet pentru gălățeni (FOTO+VIDEO)

Pădurea Gârboavele a prins viață, joi, 16 aprilie, odată cu inaugurarea zonei de agrement „Bob & ...

Microbuze în locul bacului, între Galați și I.C. Brătianu, timp de patru ore pe zi

Începând din 15 aprilie, traversarea Dunării cu bacul între malul gălățean și cel tulcean a intrat î ...

Gălățeni răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la 8 metri înălţime

Doi gălățeni în vârstă de 20 de ani au fost răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la o înălţime de ap ...

Faleza Dunării din Galaţi, promovată la Viena de Alexandra Căpitănescu

Faleza Dunării din Galaţi n-o fi încă modernizată, dar e promovată la Eurovision de Alexandra Căpită ...

Ce au pățit doi frați care au plănuit o răzbunare incendiară pentru tatăl lor

Actul de vandalism cu iz de notă de plată, comis în seara zilei de 14 aprilie, în Bariera Traian, a ...

Mii de ţigări de contrabandă, găsite la vama Oancea

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit, pe pereți ...

Doi gălățeni au fost arestați după ce s-au bătut în scara blocului

Lăsat lat în scara blocului, a ajuns la spital și mai apoi, după gratii! Este traseul pe care l-a pa ...

Sac de droguri capturat de la o rețea de traficanți din Galați

Peste opt kilograme de substanță cristalină, considerată drog de mare risc și foarte căutată de cătr ...

Victima arsă în service-ul de la Șendreni a murit. Un patron și afacerea vieții lui, spulberați de o scânteie

Mai puțin de 48 de ore a supraviețuit victima cumplitului incendiu care a mistuit un service auto di ...

Un bărbat de aproape o sută de ani a ars de viu în casă

A fost o noapte de foc în județul Galați, după incendiul violent care a făcut victime la o societate ...

Parteneriat pentru sănătatea dentară a copiilor din Matca

Primăria comunei Matca a lansat un program de sănătate orală destinat copiilor din localitate, reali ...

Festivalul „Sărbătorile primăverii” revine la Suhurlui

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galați organizează vineri, 17 aprilie, cea de-a XII-a ediție a ...

DOR (dosarele XYZ)

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) ma ...

E GATA! (pastel de sezon)

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mut ...

ASTFEL [altfel (s)pus]

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg to ...

Eu, Acum (buletin de ştiri)

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plâns ...

HAI SĂ FACEM GUTUI!!!

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai s ...

AŞA mi-a ZIS

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia ...

Gheorghe Bujor

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi b ...

Mic... Tratat de Iertare (V)

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe ...

Cariere. Danielle Darrieux, personificarea spiritului franțuzesc

Danielle Darrieux, actriță și cântăreață franceză, s-a născut pe 1 mai 1917, la Bordeaux. A debutat ...

Remember. Ernesto Sábato (1911-2011)

Ernesto Sábato, prozator, eseist, pictor, fizician și romancier argentinian, s-a născut pe 24 iunie ...

Franz Lehár, reformatorul operetei

Compozitorul și dirijorul austro-ungar Franz Lehár s-a născut pe 30 aprilie 1870, la Komárom, Slovac ...

Filmul zilei la tv

"Anaconda" HBO, miercuri, 29 aprilie, ora 20.00SUA (2025), acţiune, aventuri, comedieCu: Thandiwe Ne ...

Poziția de somn corectă elimină durerile de spate și oboseala cronică

Petrecem aproximativ o treime din viață dormind, însă puțini dintre noi acordăm atenție posturii în ...

Scapă de vânătai în timp record! Remedii la îndemână

Vânătaile apar când vasele mici de sânge se sparg sub piele, în urma unei lovituri. Pentru a scăpa r ...

Soluții naturale împotriva moliilor

Moliile pot distruge garderoba într-un timp record, însă utilizarea naftalinei nu este singura soluț ...

Ce poți face din restul de cozonac de la Paște

Tortul din cozonacul rămas de la Paște este o metodă excelentă de a transforma desertul uscat într-o ...