OPINII - Viaţa Liberă Galaţi
Cine-a pus legea în drum!
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 25 Ianuarie 2017
Pentru a doua oară într-un timp relativ scurt, Liviu Dragnea a dat cu capul „de pragul de sus”, ocazie, poate, pentru a i se mai risipi ceva din aburii unei victorii electorale ce o considera absolută. Nu a fost foarte plăcut pentru liderul PSD când a dat-o în bară cu…
24 Ghenar
Scris de Victor Cilincă Marți, 24 Ianuarie 2017
Zi de Ghenar, neaşteptat de caldă! Puhoi, mulţimea strigă bucuroasă, fâlfâie steaguri. Covoare-n orice casă-n balcoane, lăsate sunt să cadă.“E prinţul Cuza, în caleaşcă trece!” “E Vodă Cuza, uite-acuma vine!” Un chip prieten, dinspre tinerime, zâmbind, privirea sa petrece.“Frate Negri, pofteşte-aci, cu mine!” - îi strigă-nspre mulţime voevodul, dar pârcălabul,…
Jaf sub umbrela politicii
Scris de Remus Basalic Luni, 23 Ianuarie 2017
De numai patru minute au avut nevoie senatorii pentru a respinge una dintre cele mai bune reforme adoptate de Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, în scurta perioadă a mandatului său. Este vorba despre Ordonanţa 79/2016, act normativ pe care parlamentarii au avut grijă să-l înăbuşe încă din faşă.Dacă ar…
A mai rămas ceva de distrus la Gospodărire Urbană?
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 21 Ianuarie 2017
Care Gospodărire, că dacă mă uit în jur văd doar delăsare urbană! Plaja Dunărea - distrusă, abandonată şi resuscitată vara trecută printr-un hei-rup post-electoral, dar fără bazine de înot, cimitirele - o vraişte birocratică şi în care răposaţii nu mai încap, portul de ambarcaţiuni - o epavă plutitoare, spaţiile verzi…
Curat murdar, coane Fănică!
Scris de Anca Spânu Vineri, 20 Ianuarie 2017
Scriam, imediat după câştigarea alegerilor de către PSD, că acum acesta are toate pârghiile necesare să guverneze ţara după cum îşi doreşte. Evident, în condiţiile legii, nu s-a gândit nimeni la altceva. Am urmărit cu atenţie mişcările de trupe din zilele acestea, cu privire la problema graţierii sau amnistiei în…
Moldova, revăzută şi adăugită
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 19 Ianuarie 2017
Cum, în materie de diplomaţie, „coincidenţele” nu sunt deloc întâmplătoare, poate că nu este lipsit de relevanţă că Vladimir Putin, avându-l drept oaspete pe noul preşedinte de pe peste Prut, Igor Dodon, i-a oferit acestuia drept suvenir o hartă a… Moldovei „istorice”. Pasiunea Moscovei pentru istorie este însă îngrijorătoare, mai…
Azi nu se dă… Ghiţă?
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 18 Ianuarie 2017
Câte filme cu agenţi din servicii secrete occidentale, cu congressmani corupţi, n-aţi văzut? Scandaluri de corupţie reale în marea politică sunt peste tot în lume, dar parcă nicăieri colcăiala în mediul economic al serviciilor secrete „de casă” nu-i chiar atât de mare ca la noi! E ca pe vremea lui…
Cum curăţăm străzile de bizoni?
Scris de Mariana Constandache Marți, 17 Ianuarie 2017
Să aruncăm tramvaiele, zic, să le ducem la fier vechi, alături de autobuze. Acestea îi deranjează pe băieţii „deştepţi” să circule după cum vrea starea lor de spirit. La ce bun să mai cheltuim noi contribuabilii bani pe un parc auto public, când atâta lume are nevoie de spaţiu să-şi…
Gospodărire Urbană, ieși din bârlog!
Scris de Corina Dobre Luni, 16 Ianuarie 2017
În primăvara anului trecut, ba chiar şi la începutul verii, ţi-era şi silă să te plimbi prin oraş din cauza buruienilor care invadaseră spaţiile verzi şi locurile de promenadă ale gălăţenilor, pe care cei de la Gospodărire Urbană s-au prefăcut mult timp că nu le văd. Sesizările din partea oamenilor…
Răpciugonii
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017
Ceru un şvarţ - toată noaptea avea să-şi mai fiarbă, cafea şi să-şi umple cămăruţa de fum pân´ la tavan - şi, până să i-o aducă băiatul, îşi copie articolul pe o foiţă, plimbându-şi unghia pe aceasta, aşternută peste ziarul “Le Debat”. Cerneala, proaspătă, se şi întipări. Mâine o va…
Regii şoselelor
Scris de Remus Basalic Vineri, 13 Ianuarie 2017
În traficul din Galaţi este un adevărat haos, mai tot anul, însă să ieşi cu maşina pe străzile oraşului, după o ninsoare mai puternică, se poate dovedi a fi un adevărat calvar. Nu atât numărul mare de maşini sau mormanele de zăpadă reprezintă problema, cât mai ales nesimţirea unora, care…
Reflecţii din coada lopeţii
Scris de Anca Spânu Joi, 12 Ianuarie 2017
"Dacă stăm şi ne uităm la vecini cum dau zăpada, n-o să mai scoatem capul în sat", îmi spunea bunica mea paternă, în alte vremuri, când nici vorbă nu era de asfalt, de lamă, de volă, iar dacă ningea serios, rămâneai înzăpezit cu zilele în satul dintre dealuri. Curtea era…
Eşti mârlanul cu gura mare? Ai loc de parcare!
Scris de Gabriel Kolbay Miercuri, 11 Ianuarie 2017
Nici bine nu s-a oprit ninsoarea că a şi reînceput scandalul! Vuiesc străzile dintre blocuri. „Bă, ţărane, cumva te-am văzut parcând pe locul meu?! Măh, eşti prost, că doar am dat o oră la lopată ca să-l curăţ!”. „Ce, băh, ce? E trotuarul lu' maică-ta?”. Am apucat-o iarăşi, de la…
… sau poate nu vrei la zăpadă!
Scris de Anca Melinte Marți, 10 Ianuarie 2017
„Nu ştiu de ce nu îmi răspunzi?/ De ce te-ascunzi?/ De ce nu ne-ntâlnim?/ Hai afaarăă la zăăpaadăă!/ Sau poate nu vrei la zăpadăă…”, cu siguranţă, cei care au văzut filmul animat „Frozen” – „Regatul de gheaţă”, îşi amintesc refrenul prin care micuţa Ana o invită pe surioara ei mai…
Zăpezile de altădată
Scris de Victor Cilincă Luni, 09 Ianuarie 2017
Iarna este, ca întotdeauna, un examen greu pentru autorităţi. Ultimul primar din vremea comunistă, Ion Caranghel, îmi povestea despre emoţiile iscate de primii fulgi, dar şi de frica de Partid. Şi acum, ar putea fi ocazia nu numai de a-i demite pe incopetenţi - cazul prefectului de Giurgiu, cel de…
Doborâţi de viscol şi batjocoriţi de autorităţi
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 07 Ianuarie 2017
Ieri dimineaţă, o tânără mamă cu un copil în braţe. Micuţul nu avea mai mult de trei - patru ani, motiv pentru care mama făcea eforturi disperate să-l protejeze la piept şi să-l ferească de vântul puternic, care aproape o dobora şi o făcea să se teamă că-şi va pierde…
Avem di tăti
Scris de Anca Spânu Vineri, 06 Ianuarie 2017
Avem majoritate parlamentară confortabilă, avem guvern instalat, avem program de guvernare, ba, în ceea ce ne priveşte pe noi, gălăţenii, avem şi ministru de Finanţe. Teoretic, nu există niciun impediment în calea noii guvernări de stânga, fiindcă opoziţia abia îşi trage răsuflarea, năucită de scorul electoral, iar preşedintele, care, deşi…
Nuca din perete şi oiţele miloage
Scris de Mariana Constandache Joi, 05 Ianuarie 2017
Să trăim, să-nflorim, Guvernul să-l stăpânim! Nu ieşirăm bine din turmentarea caltaboşilor şi răciturilor cu care ne-am bucurat tradiţional sărbătorile, stând regulamentar cu ochii lipiţi de televizor, că se făcu de-un guvern care numai că nu te face să-ţi bagi unghia în gât de frică. S-a răsturnat carul cu miniştri,…
"Noi am vrut, dar UE nu ne-a lăsat!"
Scris de Gabriel Kolbay Miercuri, 04 Ianuarie 2017
E curios cum, după zece ani de progres economic demonstrabil, avem încă o mulţime de eurosceptici care se tem - sau susţin că se tem, de dragul audienţei şi al propriului buzunar - că Uniunea Europeană e un fel de bau-bau care vrea să ne răpească autonomia, identitatea şi capacitatea…
Know-how-hau-hauuuu, hău!
Scris de Victor Cilincă Marți, 03 Ianuarie 2017
Nu mă miră că, cu manierele administraţiilor locale de tip rusesc, de pe la noi, că nici edilii gălăţeni nu s-au sinchisit să-i cheme la consultări importante şi pe specialişti. "Noua strategie de termoficare" (mira-m-aş să fie cu adevărat nouă; doar că plătim mai mult, în avans!) a fost lansată…
Premierul şi ”bastonul de mareşal”
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 30 Decembrie 2016
„Nu este membru Hezbollah sau Hamas” şi „în primul rând este loial” - cam acestea ar fi câteva din tuşele prin care, cu un aer uşor relaxat, Liviu Dragnea l-a prezentat jurnaliştilor pe candidatul de premier Sorin Grindeanu. Însă dl Dragnea nu are deloc motive să fie relaxat. Se ştie…
Drag ne-a fost să-i dăm din gură...
Scris de Victor Cilincă Joi, 29 Decembrie 2016
În sfârşit, ne-am întors la „normal”: avem iar circ; mai puţin, pâine. Vă mai amintiţi straşnicele contre dintre preşedintele Băsescu şi premieri precum Tăriceanu ori Ponta? Dragnea, după ce a trebuit să renunţe, pe chestie de dosar juridic, la scaunul de premier, s-a trezit şi cu premierul propus (se spune……
Dragnea, între extaz şi agonie
Scris de Corina Dobre Miercuri, 28 Decembrie 2016
Dragnea şi-a recunoscut, ieri, înfrângerea. Cu privirea întunecată, a înghiţit în sec în faţa camerelor, a zecilor de microfoane şi a făcut eforturi mari să-şi păstreze cămaşa şi cravata, care brusc îi deveniseră extrem de strâmte. După ce „oferta” Sevil Shhaideh a picat, liderul PSD a aruncat pe piaţă câteva…
De Crăciun, cerşesc pentru ei
Scris de Anca Melinte Marți, 27 Decembrie 2016
„Moş Crăciun!” - „E Moş Crăciun!” - „Salut, Moş Crăciun!”, strigau entuziasmaţi, ţopăind, agitându-şi mânuţele în chip de salut către autobuzul care-şi făcea, claxonând triumfal, intrarea în staţia din Ţiglina I. Era chiar Autobuzul lui Moş Crăciun. Când uşile s-au deschis, doar o fetiţă a coborât, de mână cu mămica…