CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi

CRONICĂ DE CENACLU | S.F., literatură pentru copii, reportaje

Scris de Vineri, 05 Mai 2017
Ce-ar fi fost dacă germanii câştigau Al Doilea Război Mondial şi ar fi împărţit cu japonezii "stăpânirea" Statelor Unite? Unul din răspunsuri l-am putut afla din cartea prezentată de Victor Cilincă în şedinţa de cenaclu de vinerea trecută. "Omul din castelul înalt", de Philip K. Dick, este o ucronie, adică…

Tecuci. Dublu eveniment la Casa de Cultură

Scris de Joi, 04 Mai 2017
Pe o vreme câinoasă - dereglarea climei fiind vina tuturor, a atras atenţia, în deschidere, directoarea Casei de Cultură Tecuci, Lucia Gologan - elevii de la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" au depus joi, 20 aprilie, flori şi coroane de flori, nu la statuia de afară, sub ninsoare, ci la mica…

POEȚI GĂLĂȚENI, într-o antologie din Israel. Corneliu Antoniu, Simona Toma şi Andrei Velea, TRADUȘI în ebraică

Scris de Joi, 04 Mai 2017
Tocmai a apărut "O antologie a poeziei române în limba ebraică", care cuprinde 40 de scriitori din România, în tălmăcirea poetului Menachem M. Falek. Printre aceştia, fiecare cu câteva poeme traduse, apar şi câţiva poeţi gălăţeni deja cunoscuţi lectorului de la Dunărea de Jos! Este vorba despre poetul şi prozatorul…

LANSARE DE CARTE | Mezina ”Vieţii libere” a debutat în volum

Scris de Joi, 04 Mai 2017
Sâmbătă, 29 aprilie, la Librăria Humanitas, am avut onoarea și bucuria de a-i fi alături mezinei familiei "Vieţii libere", Alina Şerban, într-un moment de sărbătoare personală: lansarea primei sale cărţi. "Ziua în care am învăţat să zbor", editura Quantum, 2017, este o invitaţie la a descoperi lumea unui scriitor, cu…

VIOREL ILIȘOI, în dialog cu gălăţenii. ”Domnul Reportaj” îşi lansează vineri cartea

Scris de Miercuri, 03 Mai 2017
"Ziarist pe stil vechi", cum singur îşi spune, care se trage pe bune din arta unor Brunea sau Bogza, Viorel Ilişoi "al nostru" (căci a lucrat o vreme, modelându-ne stilul, şi la "Viaţa liberă", a citit şi a comentat la "Noduri şi Semne" în cenaclu) îşi lansează vineri, 5 mai,…

MAI MULT CA SF-UL | Wonderboy

Scris de Sâmbătă, 29 Aprilie 2017
Un aerocab îl aştepta deja pe Martin de câteva minute. Riscant: erau într-o zonă în care bandele de copii duri erau stăpâne: Streliţkaya rusească angaja mici criminali, care, după noile “CorectelyLaws” XXX nu puteau fi condamnaţi decât cel mult la reeducare! Aerocabul hârbuit îl lăsă pe Trump Space Tower. Celălalt…

"Tom Degeţel", un spectacol vesel

Scris de Vineri, 28 Aprilie 2017
Duminică, 30 aprilie, începând cu ora 10,30, în sala mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, trupa Teatrului de Păpuşi „Gulliver” îi va încânta pe micuţi cu un spectacol plin de haz şi nerv - „Tom Degeţel”, pus în scenă de Daniel Stanciu. Scenografia foarte sugestivă, semnată de către Delia Ioaniu,…

Trei lansări la Salonul literar AXIS LIBRI

Scris de Joi, 27 Aprilie 2017
Astăzi, 27 aprilie, de la ora 17,00, Salonul Literar "Axis libri", de la Biblioteca "V.A. Urechia", ne oferă lansarea cărţilor a trei autori de proză şi poezie. Este vorba despre romanul de aventuri "Singur împotriva oceanului", al lupului de mare constănţean Constantin Costache. "Romanul, bine construit, captivant, nu-l lasă nicio…

USR şi lecturile publice de sâmbătă. Spectacolul poetic şi muzical a început la Brăila cu dreptul

Scris de Joi, 27 Aprilie 2017
"Facem această serie de lecturi publice la Brăila, pentru că şi revista "Antares" e făcută pentru zona Galaţi-Brăila, ca şi filiala, şi festivalul internaţional", a deschis seara de poezie poetul Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România (USR), sâmbătă, 22 aprilie, la "Music Pub" - un club…

Jurnalist eşuat frumos în literatură | Andra Elena Pelineagră şi-a lansat al treilea volum de poezie

Scris de Marți, 25 Aprilie 2017
Este absolventă a Facultăţii de Litere, specializarea Jurnalism, şi a ajuns deja la al treilea volum de poezie lansat atât acasă, la Galaţi, cât şi la Bucureşti, oraşul care a adoptat-o. Andra Elena Pelineagră e un om frumos, care scoate la iveală trăiri şi lucruri fireşti, pe care le îmbracă…

Nu "Altă întrebare", ci... "Altă carte". De Ghica

Scris de
"Tatăl aforismului" de la Dunărea de Jos şi.... Tecucel, scriitorul şi profesorul Vasile Ghica, "loveşte din nou", cu un volum nou-nouţ de gânduri parcă sculptate, ce va fi lansat marţi, 25 aprilie, de la orele 18,00, la sediul principal al Institutului Cultural Român, de pe Aleea Alexandru nr. 38, din…

Primul DRAPEL DE LUPTĂ al Romaniei. ”Steagul e trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României!”

Scris de Sâmbătă, 22 Aprilie 2017
În 1863, la patru ani de la înfăptuirea Micii Uniri, când Ţara Românească şi Moldova au intrat sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, a fost stabilit primul drapel de luptă comun celor două principate româneşti. Era un simbol naţional care reprezenta întreaga luptă pentru unire a românilor, o piatră de…

MAI MULT CA SF-UL | Un caz de sănătate

Scris de Sâmbătă, 22 Aprilie 2017
Sub cortul de izolare era foarte cald şi băiatul avea faţa brobonită de sudoare. Ted stătea de partea cealaltă a peretelui transparent şi căuta să-şi ascundă îngrijorarea. “Tăticule, da´ toţi-toţi oameni-s bolnavi?”, întrebă copilul şi difuzorul îi dădu vocii sale inflexiuni stranii. “Desigur”, spuse Ted. Îi era milă. “Stai liniştit,…

Andra Pelineagră revine în oraşul natal

Scris de Sâmbătă, 22 Aprilie 2017
Gălăţeanca Andra Elena Pelineagră revine în oraşul natal, pentru a-şi lansa volumul de poezii "Fata cu starea sufletului". Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 17,00, la Hotel "Faleza". Prezentatori vor fi Petronela Buda şi Marius Grama. Intrarea este liberă.

CRONICĂ DE CARTE | O lecţie de mirare: ediţia a doua, şi cu teatru!

Scris de Vineri, 21 Aprilie 2017
Victor Cilincă (foto), Ţara de sub picior. Cartea Verde a verzuşilor, Editura Limes, Cluj, 2016 Iată ce scriam în anul 2005, la prima ediţie a cărţii, textul de mai jos nefiind publicat în această formulă în nicio altă publicaţie: Ca o reacţie firească la politica (anti)ecologică a mai marilor zilei,…

Atmosferă estivală, muzică bună şi haz cu "O familie trăsnită", la Teatrul Muzical din Galați

Scris de Vineri, 21 Aprilie 2017
Dacă vă e dor de atmosferă estivală, nu trebuie să plecaţi prea departe. Teatrul Muzical "N. Leonard" vă aşteptă duminică, 23 aprilie, începând cu ora 18,00, la o comedie muzicală în care plouă cu soare şi cu şlagăre: "O familie trăsnită". Piesa este reluată în repertoriul teatrului, după 30 de…

”Frumoasa şi Bestia”, la TEATRUL DE PĂPUȘI din Galați

Scris de Vineri, 21 Aprilie 2017
Păpuşi mari şi mici, actori, efecte de „cutie neagră” (actorii, îmbrăcaţi în negru pe fond negru, devin invizibili, cu excepţia mâinilor albe care mişcă sfeşnice şi aşează bucatele pe masă), decoruri bidimensionale, decor proiectat (castelul), film de animaţie (călătoria spre castel) - o lume uimitoare în spectacolul de duminică, de…

CONCURS | Biblioteca a redeschis competiţia pentru viitorii scriitori

Scris de Vineri, 21 Aprilie 2017
S-a deschis o nouă ediţie a concursului de creație literară/eseu pentru copii și tineri, intitulat ”Scriitori de ieri de azi și de mâine”, organizat de Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia”. Termenul limită pentru trimiterea textelor, în format electronic, este 31 mai, pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., însoţite de datele de identificare, inclusiv cele…

Dramă, feerie şi comedie la TEATRUL DRAMATIC. Trei spectacole, trei genuri diferite

Scris de Vineri, 21 Aprilie 2017
Azi: drama „Pelicanul” De la ora 19,00, în Sala Studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, se joacă piesa „Pelicanul”, scrisă de un dramaturg clasic suedez August Strindberg. În regia lui Cătălin Vasiliu, va putea fi aplaudat jocul convingător al actorilor Ana Maria Ciucanu, Ciprian Braşoveanu, Flavia Călin, Ştefan Forir şi…

CRONICĂ DE CENACLU | O fiară cu puiul în dinți

Scris de Vineri, 21 Aprilie 2017
(…) va veni o vreme/ când cel mai cald umăr pe care vei putea plânge/ va fi al unui braț de robot/ va scârțâi empatic/ te va mângâia apăsat/ și îți va netezi creștetul exact așa cum a fost programat/ să nu te temi/ îți va înțelege suspinele în orice…

Poezie internaţională, critică şi proză la „Antares”

Scris de Marți, 18 Aprilie 2017
A reuşit să vadă iar lumina tiparului, doar graţie contribuţiei băneşti a câtorva dintre membrii făr´ de arginţi ai breslei cu pricina sau câţiva iubitori de cultură, numărul pe ianuarie-martie a revistei de literatură şi informaţie culturală „Antares”, de sub egida USR, care găzuieşte, în paginile regale intitulate „Poesis internaţional…

MAI MULT CA SF-UL | Planeta a treia

Scris de Sâmbătă, 15 Aprilie 2017
Copiii veniseră din nou în excursie, cu şcoala, imediat după ce isprăviseră şi ultimele ore de visare din acea zi de 36 de ore pământene. Micuţii se vor distra pe cinste aici, la Paris, dar mâine se vor înoarce iar la nesfârşitele lor ore de visare, predate şi testate în…

Campanie VL: Uşor de citit | Spre marginea luminoasă a lumii, de Eowyn Ivey

Scris de Sâmbătă, 15 Aprilie 2017
Mi se pare valoros un roman de aventuri a cărui lectură te rupe de realitatea imediată şi te ajută să dai viaţă, în mintea ta, unor lumi care poate că există şi aievea, dar prin care tu n-ai ajuns şi, probabil, nici nu vei trece vreodată. E gândul care m-a…

Sculptorul Liviu Mocan | "Unul dintre cei mai importanţi sculptori români ai momentului"

Scris de Vineri, 14 Aprilie 2017
Chiar de Joia Mare, artistul clujean de talie internaţională care îşi vernisase şi cu o seară înainte o expoziţie uimitore – “Liviu Mocan în lumină”, ne-a retrăit împărţirea trupui şi a sângelui sfânt, participanţii la dialog rupând pâine ardelenească, sorbind rubiniu gălăţean, întrebând şi meditând despre rosturi, credinţă şi artă.…
Pagina 135 din 323