OPINII - Viaţa Liberă Galaţi
Când o fi mers primarul ultima dată cu trenul?
Scris de Anca Spânu Marți, 20 Noiembrie 2018
Galaţiului îi merge rău. Nu o să intru aici în detalii privind economia, investitorii, de ce se duc altundeva şi la noi nu vin etc. Am tot scris de ne-am plictisit despre lipsa infrastructurii, despre şoselele care nu există, podul care nu există şi aeroportul care nu există. Problema este…
Preţuirea performanţei sportive neoficiale
Scris de Marian Căpăţînă Luni, 19 Noiembrie 2018
Sâmbătă, ieşirea din oraş spre Brăila, coborârea către podul peste Siret. Pe dreapta, gălăţenii Cristi Onofrei şi Alexandru Vlasie aleargă puţina parte de traseu în care o pot face pe trotuar, însoţiţi de câţiva apropiaţi care îi încurajează astfel la startul unei curse nebuneşti. Pe şosea, maşinile încetinesc şi claxoanele…
Căldura oraşului, o pălărie prea mare pentru autorităţi
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 17 Noiembrie 2018
Gestionarea unor probleme mai complexe rămâne o pălărie prea mare pentru autorităţile locale. Şi nu ne referim aici doar la mandatul lui Ionuţ Pucheanu, actualul primar. Au fost nenumărate situaţii asemănătoare şi sub conducerea celorlalţi edili. De câte ori n-au fost surprinse autorităţile locale de venirea frigului, deşi se ştie…
Mişu Şt. Popescu nu lasă preşedinţia Comisiei UE…
Scris de Victor Cilincă Vineri, 16 Noiembrie 2018
"Mişu St. Popescu vrea sa divorţeze./ Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!" Aşa începea Topârceanu poezia, numai bună de adaptat la contextul zilei, când României îi revine SARCINA de a prelua preşedinţia UE, din ianuarie, pentru şase luni de muncă pentru comunitatea europeană, nu pentru profit intern. Nu e…
Îi doare la bască
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Noiembrie 2018
Episodul din Parlamentul României, când Florin Iordache şi-a etalat prin gesturi obscene poziţia faţă de criticii la adresa modului în care PSD şi ALDE vor să modifice legile Justiţiei, spune despre modul în care actuala majoritate parlamentară înţelege să trateze nu numai partidele de opoziţie, ci şi Parlamentul European şi…
Câinii latră, ursul trece
Scris de Teodora Miron Miercuri, 14 Noiembrie 2018
Parlamentul European a votat, ieri, cu 473 de voturi "pentru", 151 "împotrivă" şi 40 de abţineri, rezoluţia care amendează dur comportamentul Guvernului şi al Parlamentului din România privind statul de drept. Parlamentul European şi-a arătat astfel îngrijorarea faţă de ceea ce se întâmplă în România, menţionând că revizuirea legislaţiei judiciare…
De ce aflăm cât de rău o ducem mai mult de la străini
Scris de Remus Basalic Marți, 13 Noiembrie 2018
Eurostat, organismul statistic al Comisiei Europene, ne atenţionează aproape lunar asupra stării precare a sănătăţii românilor în raport cu restul europenilor. Ultimul astfel de avertisment, venit la sfârşitul săptămânii trecute, ne arată faptul că, statistic, ţara noastră se află la coada clasamentului privind speranţa de viaţă a tinerilor. Concret, speranţa…
Mândrie şi ruşine că sunt gălățeancă
Scris de Anca Melinte Luni, 12 Noiembrie 2018
Nu mi-a venit să cred ochilor când, sâmbătă dimineaţă, am deschis Google şi am dat de Elisa Leonida Zamfirescu. De emoţie, am simţit cum mi se face pielea de găină: gigantul Google îi aducea un omagiu gălăţencei, la 131 de la naştere. Odată cu mine, miliarde de oameni din Europa,…
Samaritean fără aprobare
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
„Busu”, îndrăgitul actor de teatru şi film Florin Busuioc, n-o fi chiar de talentul unui George Vraca însă, în timp ce al doilea este plecat de mult la gloria eternă - şi în consecinţă uitat, necunoscut complet de către generaţiile care nu l-au văzut vreodată jucând -, Busuioc şi-a adăugat…
Reţeta miraculoasă a renaşterii Galaţiului
Scris de Cristinel Luca Vineri, 09 Noiembrie 2018
Un tribunal local din Olanda, ţară cu care Galaţiul are strânse legături de afaceri şi chiar de prietenie, este în faţa unei decizii care ar putea revoluţiona piaţa muncii. Iar cum noi, gălăţenii, ştim că tot ce e olandez înseamnă şi calitate, seriozitate etc., oraşul nostru ar putea prelua ideea…
Ilegalităţi pentru a aduna bani la bugetul local
Scris de Teodora Miron Joi, 08 Noiembrie 2018
De mai bine de două luni, amenzile aplicate de Transurb sunt ilegale. Şi asta pentru că în procesele verbale încheiate de controlori nu este prevăzut faptul că oamenii pot plăti doar jumătate din minimul amenzii, aşa cum este stipulat, încă de pe 24 august, în Legea 203/2018. Astfel, procesele verbale,…
Rebotezarea clubului Primăriei
Scris de Marian Căpăţînă Miercuri, 07 Noiembrie 2018
În Liga Naţională de handbal masculin sunt patru echipe cu acelaşi nume, diferă doar oraşul, plus o alta cam la fel, doar inversate iniţialele. La feminin, erau şapte, una tocmai a sucombat, cea din Roman. De altfel, ultimul meci al echipei din Roman a fost la Galaţi, când s-a ajuns…
Singur acasă, o dramă în regie românească
Scris de Remus Basalic Marți, 06 Noiembrie 2018
De câteva ori pe an, datele oferite publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată negru pe alb că sute de mii de români îşi părăsesc în fiecare an ţara natală pentru a-şi clădi o nouă viaţă în vestul civilizat al Europei. Cei mai mulţi dintre ei sunt tineri sub…
De ce în Estonia se poate, iar noi ne batem joc de şcoală
Scris de Roxana Artene Penciu Luni, 05 Noiembrie 2018
Estonia, una dintre ţările ex-sovietice foarte săracă, a ajuns într-un mod uimitor să aibă cele mai bune rezultate din Europa, la testele PISA, în timp ce România continuă de ani buni să fie la coada clasamentului. Mai mult decât atât, Estonia e ţara în care mai bine de o treime…
Indecenţa salariului minim
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018
O cercetare realizată de Fundaţia Friedrich Ebert România, împreună cu Syndex România şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, are ca rezultat o valoare a coşului minim ce pare de nivel science-fiction pentru mulţi dintre români. Astfel, valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o singură persoană…
Ce ar face statul fără ONG-uri?
Scris de Anca Spânu Vineri, 02 Noiembrie 2018
Sunt semnale că statul nu va mai putea să ducă multă vreme povara pe care guvernanții i-au pus-o în spate. Salarii de bugetari mărite, pensii recalculate şi mărite, toate astea se reflectă nu doar într-o inflaţie vizibilă cu ochiul liber, ci şi într-o perspectivă destul de îngrijorătoare asupra viitorului. Fiscul…
Amăgiţi şi cu banii luaţi
Scris de Anca Melinte Joi, 01 Noiembrie 2018
„Le mai vreţi sau nu?”, întreabă acru casiera arătând spre produsele din faţa ei. „Le vreau, dar la preţul pe care-l aveau la raft, nu la cel pe care-l arată la dumneavoastră”, răspunde, apăsat, cumpărătorul. „Atâta scrie la mine aici, atâta costă! Poate n-aţi văzut bine”, insistă casiera. Probabil scena…
Copilul-peşte şi fetiţa-sirenă
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 31 Octombrie 2018
Un bileţel postat pe „panoul visurilor” cu ocazia Nopţii Cercetătorilor Europeni, la Universitatea „Dunărea de jos”, scris pesemne de mâna unui copil mai măricel, a stârnit numeroase hohote şi glume în spaţiul virtual, pe unde s-a plimbat mai ceva ca molima: „Vreau să devin peşte, ca să am mulţi bani”.…
Iar nu se mai poartă buline…
Scris de Victor Cilincă Marți, 30 Octombrie 2018
Tot despre cutremure o să scriu… Acum cinci ani, în martie, cu o zi înainte de comemorarea celui din ´77, publicam un interviu cu dr. ing. Octavian Coşovliu, coordonator al proiectelor de construcţii pe „pământ perfid” din zona Galaţi - Brăila – Tecuci. Avea încredere în stabilitatea blocurilor noastre: ştia…
Viaţa cu ”bulină roşie”
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 29 Octombrie 2018
Noaptea trecută, când au început să-mi zboare farfuriile prin casă şi blocul a început să se zgâlţâie din toate încheieturile, mi-am amintit… de exerciţiul naţional privind simularea unui cutremur, desfăşurat cu doar vreo două săptămâni înainte. „Acum e pe bune!” – mi-am zis în timp ce prin cap îmi mai…
Cum să mori pe banii tăi
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 27 Octombrie 2018
Decesul celebrului fotbalist Ilie Balaci a atras atenţia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care a anunţat imediat că va trimite corpul de control la Craiova să investigheze dacă cei de la ambulanţă şi-au făcut sau nu treaba aşa cum prevede protocolul. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă în cazul băieţelului, care…
Dureroasa vişăneală a voleiului românesc
Scris de Marian Căpăţînă Vineri, 26 Octombrie 2018
Voleiul românesc trăieşte gloriosul apogeu al managementului vechiului şi mereu actualului preşedinte al federaţiei, Gheorghe Vişan. La fete, după ce că în prima ligă, cu 12 echipe, se înscriseseră doar 10 şi se ştie de mult că vreo şase dintre ele vor juca cam fără miză, în măreaţa situaţie în…
Şi lacomi, şi răi…
Scris de Mariana Constandache Joi, 25 Octombrie 2018
Când e vorba să primească, îi fată vaca, când trebuie să dea, îi moare viţelul. C-aşa-i românul, repede disponibil dacă miroase că e cazul de chilipir şi învârteală în folosul buzunarului lui, dar şi mai repede cenzor şi filosof dacă se simte numai că ar putea fi pus în situaţia…
Cui lăsăm copiii, când nici şcoala, nici familia nu mai sunt acasă?
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 24 Octombrie 2018
Părinţii sunt într-o permanentă goană ca să le dea ce e mai bun, să o ducă puii mai bine decât au dus-o ei, nu au nici timp să mai mănânce la aceeaşi masă cu ei, ce să mai vorbim de educaţie, de comunicare, de timp petrecut împreună. Asta în cazul…