Sigur că da! mă văd în lacrimile boilor! pentru că, nu-i aşa, şi boii plâng, din când în când, nu?... (şi, gândindu-se la cât de mari şi blânzi sunt ochii acestor animale fundamentale, ce scormonitor/tragic scrie Marin Sorescu, mai târziu: "auzi cum plânge boul acela?!")... Sigur că da! mă văd…
Trei fete şi un băiat prăşesc de sfârâie pământul zbicit, dar destul de umed sub crustă. Băiatul prăşeşte mai încet şi mai stângaci, că-i mărunţel. Însă fetele sunt harnice, trebuie să fie harnice. Fiindcă, altfel, iau chelfăneală şi muştruluială, iau pasul şi lovitura de la bunica Maria, mama lor văduvă…

Ţâncul pământului şi hectarul cu păpuşoi (I)

Scris de Sâmbătă, 17 Noiembrie 2012

Nu plouă. E dimineaţă. Foarte dimineaţă. Cum se ştie şi cum se zice, sătenii se trezesc cu noaptea în cap. Că-i vremea prăşitului. Şi nu-i timp de zăbavă. Nu-i timp de pierdut la somn şi la taclale. Sapele sunt bătute de cu seara. Ce înseamnă sapă bătută? Simplu: se pune…
Casa mea stă pe coama lină a unui deal din Broscăuţi. Stă (de) mult şi bine. Şi mă aşteaptă. Casa mă aşteaptă des, dar eu mă duc rar. Vreau să mărturisesc: eu m-am îndepărtat de casă, iar ea a rămas acolo, pe plaiuri botoşănene, parcă a tuturor, parcă a nimănui.…
Pe prispă sau în ogradă, dimineaţa. Sau în grădină. Sau pe vale. Sau pe deal. Oricând. Cu vocea spre zori, spre răsărit. Spre facerea boabelor de rouă. Spre în/cântecul şi des/cântecul mirărilor cu pene. Spre mirarea acestora toate. Şi în fiecare zi. Poate o aude şi o vede cineva. Poate…

Un descălecător de curăţenie şi frumuseţe

Scris de Miercuri, 14 Noiembrie 2012

Nu ştie exact când, însă crede că se apropie. Îi simte răsuflarea pe dealul din stânga şi pe valea din dreapta. Poate să pună rămăşag şi să jure că-i vede conturul prin rochia subţire, venind dinspre nord sau dinspre sud, venind de dincolo ori de dincoace. Mă uit la el.…
Bătrânul Gheorghe nu mai zice nimic. Mişcarea invizibilă a ogrăzii (ce sumă infinită de locuri fixe!) parcă nu-l mai interesează, parcă nu-i mai cotropeşte monastirile albastre ale ochilor săi (două Voroneţe trimise pe pământ să zămislească şi să sfinţească oleacă de pământ şi foarte multă şi fără de oprire poezie…
Mă îndrăgostesc de ea. Nebuneşte mă îndrăgostesc. Romantic mă îndrăgostesc. Fără să-mi dau seama că poate fi aiurea. Fără să văd pustiul din spatele acestei idile fulgerătoare. Chiar fără să-mi pese că am să am de suferit. Pentru că nu oricine şi nu oricând este în stare să-şi toarne în…
Şi uite-aşa stă vioara în bucătărie, uitată de toţi ai casei, căutată de praf şi pulbere, de indiferenţă şi ignoranţă, de tristeţe şi însingurare! şi uite-aşa, ca şi cum în bucătărie îl aşteaptă un viitor foarte luminos, domnul V se apropie, atunci, de tăcerea vioarei stătătoare în penumbra singurătăţii! şi…
Un lemn care ştie să cânte cu un om care învaţă să cânte pentru că-i dăruit să cânte într-o lume care, iată, nu mai vrea şi/ori nu mai poate să cânte, trebuie pus/aşezat la loc de onoare şi de taină, adică în auzul şi în văzul acestei lumi derutate de…

Pentru un pumn de ceapă

Scris de Joi, 08 Noiembrie 2012

Filmul omonim a făcut valuri enorme şi mare succes de casă în epocă. Construite în stil parodistic, evenimentele din această peliculă încercau să rezolve ne/golurile societăţii umane, prin cascade de râs natural/forţat (uneori) desigur. Dacă personajele din acest film se întreceau pe însele în orice situaţie creată ori întâmplătoare, personajul…

Un lacăt, o cheie şi o toacă de seară

Scris de Miercuri, 07 Noiembrie 2012

Lacomul Spulber zice că asta-i pădurea lui, că o moşteneşte de la bunicul său matern, care a primit-o cu limbă de moarte de la bunicul lui matern, care... În fine, dacă mergem mai înapoi, vedem că pădurea nici nu era când avarul Spulber vrea s-o fixeze în spaţiu şi timp.…
Mi s-a vorbit foarte mult despre ea. Unii chiar mi-au descris-o cu lux de amănunte, fără să le cer, fără să aibă vreo obligaţie, deşi stimabilii nu prea ştiau şi nici nu au învăţat cu ce se mănâncă această doamnă prezentă la începuturi, când "a fost Cuvântul"... apoi, din ce…

Mister şi nani în Râpa cea Mare (III)

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2012

Şi tot împrumutând-o, din ce în ce mai des, din anotimp în anotimp, din lună în lună, din săptămână în săptămână, biata carte cu crai sovietici nemaiîntâlniţi în nici un război de pe planetă ajunsese vai de foile şi de cuvintele ei...până când, într-o duminică de toamnă, cu gloduri savante…

Mister şi nani în Râpa cea Mare (II)

Scris de Sâmbătă, 03 Noiembrie 2012

Mai citesc o dată. Cu creion chimic, pe o coală de maculator (aşa i se zice caietului de notiţe) scriu un bilet. Iată-l: "iubita mea cu cinci viteze/ şi patru ani de puşcărie.../ (fiindcă te-a surprins bărbatul/ ghicind în palme la soldaţi),/ ia trenul, treningul şi dorul.../ (eu te aştept…

Mister şi nani în Râpa cea Mare (I)

Scris de Vineri, 02 Noiembrie 2012

Să nu vă aventuraţi (prea tare şi prea mult) pe Râpa cea Mare, că are balauri în ea, şi nu are capăt, chiar dacă se opreşte cu izvorul în şosea! - pare să ne spună tata, în fiecare dimineaţă, când plecăm la păscut, cu vacile noastre dreptunghiulare, cu oile noastre…
Mâncăm urzici. Anul ăsta, plantele astea urzicătoare s-au făcut din belşug. La scară locală, aceste vegetale spontane constituie, în sezon, o posibilitate de hrană la îndemâna oricui. Râpile şi lizierele sun doldora de oameni care caută şi găsesc şi culeg minunea verde, recomandată de către tot felul de fitofagi şi…
De atâta frecuş, în loc să se subţieze, pielea de pe tălpi se îngroaşă, se întăreşte, se face ca pingelele de la pantofii lui tata, pantofi pe care i-a purtat de vreo trei-patru ori în toată viaţa. Cică să-i aibă de buni, de sărbătoare, de ocazii rare, de mofturi, de…
De la "urcarea" zăpezii până la "căderea" brumei, umblăm numai cu picioarele goale. Încălţările sunt fenomene rare. Şi trebuie să lupţi cu înverşunare (grijă de animale, note bune la şcoală, respect faţă de oameni şi faţă de tot ce înconjoară viaţa, curăţenie, linişte, caligrafie...) ca să poţi câştiga o pereche…
Să scriu pe ţărână? să scriu pe zăpadă? să scriu pe spinarea iubitei? să scriu pe femurul şi pe glezna amantei?... Scriu, sigur că scriu! fiindcă pe ţărână am citit prima oară, nu? fiindcă pe zăpadă am citit a doua oară, nu? fiindcă pe spinarea iubitei am citit a treia…

Cea mai bună dulceaţă de gutui din lume

Scris de Sâmbătă, 27 Octombrie 2012

Negreşit, niciodată nu a fost altfel: cu cât se apropie mai mult funia de par, cu atât mai mult creşte şi se instalează convingerea că aproape toate visurile şi nădejdile rămân doar proiecte. Şi cred că-i foarte bine aşa. Dacă totul, peste noapte, ar deveni realitate, oare ce pupăza aş…
Scumpa mea Toamnă, să ştii că am primit scrisoarea ta! este foarte frumoasă şi foarte tristă! şi, pentru că nu vreau să-ţi pierzi încrederea în cuvântul meu, mă grăbesc să-ţi răspund!... Însă, înainte de replică, transcriu mesajul tău, să-l citească şi doamna mea (o femeie devastatoare prin simplitate şi curăţenie…
Şi doar am spus întotdeauna, dar nimeni nu m-a crezut niciodată: nu am încotro, sunt obligat să rămân aici, la cheremul Infernului, printre himere purificatoare, printre umbre celebre şi sfinţi afumaţi, printre păcătoşi smoliţi şi inocenţi aiuritori în cazanul tembel al inculturii!... din când în când, într-un remember răscolitor, mă…
Şi doar am spus întotdeauna, dar nimeni nu m-a crezut niciodată: nu-mi pare rău că mi se pare prea lungă lipsa îndurării, mai ales că eu sunt vinovat, mai ales că, în asemenea condiţii, regretul este un mare păcat, cum zicea mama! şi, desigur, Dumnezeu mi-a dat de toate, să…
Pagina 80 din 87