OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Oţelul moare pe mâna indiferenţei gălăţenilor

Scris de Vineri, 27 Septembrie 2019
Echipa de fotbal Oţelul este din nou în criză financiară. Cam sună a pleonasm, la cât de des am auzit asta din iulie 2013 încoace, o situaţie aproape permanentă din momentul intrării în insolvenţă a societăţii/ clubului ce administra activitatea fotbalistică a campioanei din 2011, trecut prin falimentul declarat în…

Raritatea dintre parlamentari

Scris de Sâmbătă, 28 Septembrie 2019
Suntem la finalul unei săptămâni începute cu o acţiune menită să redea speranţa la o viaţă normală pentru prea mulţi români ce suferă de pe urma abuzurilor sub diverse forme ale sistemului bancar şi cel adiacent acestuia, IFN-urile. Este vorba de o iniţiativă legislativă a senatorului Daniel Zamfir, ajutat de…

Nici cal, nici măgar

Scris de Luni, 30 Septembrie 2019
Vom avea, aşadar, 14 competitori pentru „cea mai înaltă funcţie în stat”. Candidaţii formează, în felul lor, o „menajerie” în care se întâlnesc specimene de tot felul. Dar, mulţi chemaţi, puţini aleşi… La modul real, doar vreo cinci dintre ei, să spunem, contează cu adevărat. Restul sunt pur şi simplu…

La bustu' gol...

Scris de Marți, 01 Octombrie 2019
Doar o lună şi ceva ne mai despart de alegerile prezidenţiale şi iată că mulţi gălăţeni au deja trecut printr-un adevărat scrutin: patru busturi în Parcul Eminescu. Pentru „alegerile” de acum, treaba s-a făcut cu cap: au fost cerute instituţiilor culturale să desemneze înaintaşii care au lăsat ceva Galaţilor. Au…

Ţara lui ”sex, droguri şi păcănele”

Scris de Miercuri, 02 Octombrie 2019
Într-o ţară în care numărul studenţilor este tot mai mic, în care copiii dispar din centrele de plasament ori fug de acasă la cea mai dojană mai aspră şi în care un plic cu ierburi vândut la colţ de stradă costă mai mult decât mâncarea unei familii într-o săptămână, bandele…

Zboară, cucule, zboară!

Scris de Joi, 03 Octombrie 2019
Ca să fie clar de la bun început, nu vorbesc despre cucul „pasăre sură, ce tot stă la noi pe şură”. Nici despre numitul „Cuculus canorus” care, la aste vremuri, se pregăteşte de plecare, dacă n-o fi migrat deja în ţările calde. Vorbesc despre o „rara avis” – „pasăre rară”,…

Când infractorii poartă haina statului

Scris de Vineri, 04 Octombrie 2019
Un nou scandal cutremură Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Un jandarm gălăţean, acum demisionar, cu 16 ani vechime în sistem, este cercetat de procurorii militari pentru că a încercat să întreţină relaţii sexuale cu un copil de 15 ani. Din fericire, totul a fost dat în vileag înainte ca bărbatul, om…

Galaţiul, cu nămol ca la Techirghiol

Scris de Sâmbătă, 05 Octombrie 2019
Rima din titlu este involuntară, dar situaţia pe care vreau să o subliniez este cât se poate de reală. A venit toamna... pentru unii, anotimpul nostalgiilor şi al melancoliei, pentru alţii, al începuturilor, al fericirii, al iubirii. Pentru Galaţi, din păcate, această toamnă ar putea fi pentru noi încă un…

Toţi nebunii în comitetele şi comiţiile noastre

Scris de Luni, 07 Octombrie 2019
Cu siguranţă că pe Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache şi Dandanache i-aţi descoperit "ca tot românul, imparţial" în toate partidele şi în zilele noastre. Şi nu o dată. Trist este că acestei faune caragialiene se adaugă acum o specie nouă. Nebunul ajuns să conducă la noi comiţii şi comitete. Nebuni care ajung…

O ţară de bolnavi

Scris de Miercuri, 09 Octombrie 2019
Institutul Naţional de Statistică a dar recent publicităţii un raport în care arată că mulţi români au o stare financiară atât de precară încât nu-şi permit să meargă la medic. Pe termen mediu şi lung, această incapacitate ne transformă într-o ţară de bolnavi cronici. Doar anul trecut, spun statisticile, jumătate…

Dorel vietnamezul

Scris de Joi, 10 Octombrie 2019
Panică mare ieri dimineaţă, în Galaţi, după ce a fost spartă din greşeală conducta magistrală de gaz în zona Privilege. Din câte se pare, muncitorii vietnamezi care lucrau acolo s-au speriat şi au fugit, fără măcar un apel la 112. Din fericire, cetăţenii din blocul turn au fost vigilenţi, recunoscând…

„Rezolvat!” Şi mai departe?

Scris de Vineri, 11 Octombrie 2019
Ei bine, Guvernul Dăncilă a picat! După „lupte seculare” în care Opoziţia a făcut şi a desfăcut cum să iniţieze şi să susţină o moţiune de cenzură în Parlament, iată, avem rezultatul! Teoretic, am putea spune că este pe cale să se încheie epoca Dragnea, una dintre cele mai nocive…

Altă, alte întrebări!

Scris de Sâmbătă, 12 Octombrie 2019
Victorie pentru Opoziţie: ea nu s-a „trădat” şi Guvernul Dăncilă a fost concediat! Acum, poate să spună în continuare că promisiunile către alegători ar fi fost onorate, dacă erau lăsaţi pe loc. Ca orice partid, a şi lucrat. Dar citeam despre primari care au supraevaluat fleacuri, precum panseluţele, urmând să…

Libertate pentru suporteri

Scris de Marți, 15 Octombrie 2019
În această zi avem un meci de fotbal care poate însemna enorm pentru starea de spirit a suporterului din noi pentru trăirile din viitorul apropiat. Este partida echipei naționale cu Norvegia, unde, dincolo de miza uriașă, o evoluție care să încânte poate aduce transferul spre prima echipă a uriașului val…

Corupţia ucide încă din faşă

Scris de Miercuri, 16 Octombrie 2019
Mi-aş dori ca titlul acestui text să fie mai mult o metaforă şi mai puţin o reflectare cât se poate de concretă a situaţiei cu care România se confruntă încă în anul 2019. Din păcate, acesta este adevărul. În ţara noastră, copii cu vârsta de sub un an mor încă…

Nepotismul nu moare niciodată

Scris de Joi, 17 Octombrie 2019
Un VIP din Galaţi, persoană mereu informată la zi şi cu surse demne de încredere situate în „aerul rarefiat” al mi(ni)sterelor Bucureştiului, spune că unei instituţii de forţă din Galaţi i se pregăteşte zilele astea o schimbare la vârf. O schimbare, bineînţeles, pe criterii de „competenţă”, aşa cum se fac…

S-au dus vremurile în care primarii îşi recunoşteau greşelile

Scris de Vineri, 18 Octombrie 2019
"Viaţa liberă" va publica, timp de mai multe săptămâni, o campanie prin care-şi propune să recapituleze ce au lăsat în urmă primarii de la Revoluţie încoace. Dincolo de ceea ce au făcut sau nu edilii Galaţiului, e interesant de observat cum a evoluat moral în timp această specie a omului…

Dictatura incompetenţilor

Scris de Sâmbătă, 19 Octombrie 2019
Provenit din psihologie, efectul Dunning-Kruger se referă la o eroare de apreciere în care o persoană incompetentă îşi apreciază eronat competenţa, ca fiind mult mai mare decât este în realitate. Pe lângă faptul că nu-şi dă seama de propriile limite, incompetentul nu este dispus să recunoască nici înalta competenţă a…

Sclavi pe plantaţiile româneşti de gazon

Scris de Luni, 21 Octombrie 2019
De transpiraţia fotbaliştilor din România nu le pasă deloc celor din forurile de conducere, FRF şi LPF. Truditorii din teren sunt trataţi ca nişte sclavi, atunci când vine vorba de traseul banilor munciţi, unul care devine tot mai lung până la momentul plăţii, din cauza regulamentelor şi a atitudinii de…

Banii, mai importanţi decât sănătatea clienţilor

Scris de Marți, 22 Octombrie 2019
Gândaci filmaţi într-un fast-food din Galaţi. Nu un fast-food oarecare, amplasat la colţul blocului, ci unul cu sediul chiar în centrul oraşului. Un restaurant cu nume, cu mai multe puncte de lucru, de unde mănâncă, zilnic, sute de oameni. După ce imaginile filmate de un client au apărut în spaţiul…

O chestiune de încredere

Scris de Miercuri, 23 Octombrie 2019
Chiar dacă a fost ţinut „la secret” prin Ministerul Justiţiei, raportul Comisiei Europene privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) nu vine cu „surprize”. E groasă! Guvernele păstorite de Dragnea & comp. au dus Justiţia în şanţ, reuşind să demoleze aproape tot ce se construise după…

Când omul (a)sfinţeşte locul!

Scris de Joi, 24 Octombrie 2019
Citeam în ziarul nostru şi despre cele lăsate (a lăsa, lăsare, e un verb foarte interesant) în urmă de un îndelung primar - dughenizări, dar şi clădiri de patrimoniu „încredinţate” unor săraci care le-au şi distrus. Le meritam? Îmi amintesc şi că respectivul primar lăudase ideea creării Parcului de Soft,…

Cât ne costă lemnul tăiat ilegal din păduri

Scris de Vineri, 25 Octombrie 2019
Despre furturile masive de lemn din pădurile româneşti s-a scris în mod repetat în presă, în ultimul deceniu. Cu toate acestea, majoritatea cifrelor care au prezentat dimensiunea dezastrului s-au bazat mai mult pe estimări şi pe generalizări, ceea ce ne-a lăsat doar să ghicim, cel mult, amploarea fenomenului. Acum avem…

Dubai, Dubai - viaţă ca-n rai

Scris de Sâmbătă, 26 Octombrie 2019
"Dubai, Dubai - viaţă ca-n rai şi mulţi parai/Ce viaţă de lux poţi să ai", se jeluia Adi Minune în maneaua care-mi răsuna în cartier joi, la ceas de seară. Nu discut gusturile muzicale ale vecinilor mei! Însă refrenul pe bază de "Dubai-Dubai" mi-a adus aminte de cuvintele rostite de…
Pagina 22 din 159